608 matches
-
marcată de retragerea în sine, abandonarea oricărei lupte, supunerea pasivă și involuntară, încremenirea acțiunii”. „Faptul de a fi deprimat exprimă o retragere”, mai scrie Widlöcher, adăugând că poate s-a acordat o atenție excesivă tristeții, în vreme ce cu adevărat esențială este încremenirea depresivă. Am văzut, în aceste exemple, că retragerea apatică a fost observată și la persoane infectate cu HIV. Să fie o reacție de apărare la vestea unei boli letale? Explicația pare plauzibilă. Totuși, un număr de 15 studii întreprinse în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
neptunice și uranice sunt aduse la dialog cu măruntul, insignifiantul, umilul, într-un spirit conciliator, oarecum arghezian. Erosul însuși este asumat arhetipal, ca principiu unificator, capabil să șteargă hotarul dintre moarte și zămislire, dintre zori și amurg, dintre mișcare și încremenire. D. este un poet al stărilor contrare, dar nu extreme. El nu pendulează între panică și extaz, ci alunecă doar de la îndoială la uimire, stăpânește adică un univers al contrariilor pașnice. Predica focului (1993) pare să anunțe o nouă etapă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286901_a_288230]
-
deconstructive. Prin intermediul educației, conștiința de sine conferă autonomie personalității, aceasta depinzând de formarea unor solide deprinderi reflexive. Numai știind cine ești și ce ești poți intra în sistemul unei evoluții ale cărei raportări nu constrâng la localizare forțată de sine, încremenirea într-un ansamblu strict de relații fiind un nume de substituție al ignorării de sine ca insuficiență funciară a propriului sistem judicativ. Dar situația privilegiată a deplinei transparențe de sine nu se dobândește decât în urma unui susținut efort individual de
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
conștiința de sine devine stăpânul strategiilor de învățare și aplicare, ea practicând implicarea activă și luminătoare în întregul proces de traducere a cunoașterii în act. Implicarea aptitudinii în dinamica acumulării de cunoștințe esențiale deconstruiește de-la-sine-înțelesuri interioare care pot ajunge, în încremenire dogmatică, să reprezinte tot atâtea nuclee de prejudecată subiectivă și să zădărnicească astfel o firească înclinație către autonomia benefică a inițiativei individuale. Apoi, există revelarea unei perspective comune de adecvare care face ca rezervorul de experiență să fie pliabil pe
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
o nouă realitate cu ajutorul unui nou mod de a gândi. Dacă granițele paradigmei nu sunt încălcate printr-un „nou mod de a gândi”, se produc catastrofe de proporții. Istoria omenirii a avut parte de numeroase asemenea mari nenorociri cauzate de încremenirile în viziuni dogmatice despre realitate: prăbușirea Imperiului Roman din cauza cantonării în realitatea sclavagistă, prăbușirea monarhiei franceze din pricina fixației în realitatea feudal-nobiliară etc. Între anii 1980 și 2000 s-a evitat o asemenea catastrofă datorită „ieșirii din paradigmă” și „gândirii dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
modernă și postmodernă 175. Megaparadigma premodernă pare a fi tot ce s-a întâmplat înainte ca SUA să fi apărut pe lume (desigur, Doll jr. nu declară acest lucru explicit!). În orice caz, megaparadigma premodernă se caracterizează prin „închidere” (closure), „încremenire” (stasis) și credința că există o armonie cosmică și un univers viu, un sens al echilibrului și proporțiilor - criterii ale frumuseții -, o spaimă față de procesele limitate și credința că fiecare ins are un înger păzitor. Se pare că Doll jr.
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
îl substituie sau îl demască. Reciproc, spațiul poartă amprenta tendințelor ascunse, a aspirațiilor personale, nenumite, "tușele" unui tablou în devenire al personajului. În materialitatea ornamentului, romancierul strecoară esența volatilă, dar persistentă, a voinței decoratorului. Nu doar "aerul timpului" transpare din încremenirea arhitecturii, din mobilitatea vizuală a detaliilor sau monumentalitatea frustă a unei clădiri. Nu mai puțin ancore temporale, revelatoare ale epocii care se exprimă printr-un stil, reflexele "spațiale" ale existenței -în-timp poartă "semnătura" caracterologică a subiectului. În sens poetic, spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
etc.) poate fi declanșat în egală măsură de stimulări intracerebrale, dând naștere, de exemplu, fricii de șoarece în cazul pisicii. Se pare că incitatorii naturali sunt durerea și amenințarea distrugerii. Reacțiile declanșate sunt fie fuga (atunci când aceasta e posibilă), fie încremenirea; cunoaștem diverse expresii utilizate pentru a desemna această stare la om: înmuierea picioarelor sau tremuratul picioarelor. Finalitatea biologică a fugii este evidentă, ea permițând salvarea de atacator; însă ne-am putea întreba care este finalitatea încremenirii (de exemplu, comportamentul struțului
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
aceasta e posibilă), fie încremenirea; cunoaștem diverse expresii utilizate pentru a desemna această stare la om: înmuierea picioarelor sau tremuratul picioarelor. Finalitatea biologică a fugii este evidentă, ea permițând salvarea de atacator; însă ne-am putea întreba care este finalitatea încremenirii (de exemplu, comportamentul struțului). Dar și imobilitatea ne poate salva viața; dacă vă plac documentarele despre animale, știți că multe dintre ele au culori care le permit să se confunde cu mediul lor; acesta este mecanismul homocromiei (aceeași culoare). De
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
încep a pipăi șuruburile, roțile și chiar pun mîna pe botul calului. Fac poze cu și fără zoom. O fetiță întinde o bucățică de ciocolată spre cal, dar acesta este împietrit. Toți pleacă în liniște și rămîn singur, frustrat de încremenirea acestui monument viu. Tot mai ești curios? Surprins că puteam face infarct, nu-mi vine un răspuns bine gîndit și mă aud răspunzînd: Păi, doream să fac un tur al Havanei Vechi. Omul mișcă. Își ridică puțin pălăria și mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Mohenjo-Daro, a scos la lumină o civilizație urbană destul de avansată, mercantilă și "teocratică" totodată. Cronologia este încă controversată, dar pare sigur că civilizația Indusului era desăvârșit dezvoltată către ~ 2500. Ceea ce i-a izbit pe autorii primelor săpături este uniformitatea și încremenirea acestei civilizații. Nici o schimbare, nici o inovație n-au putut fi remarcate în mileniul de istorie al civilizației harappiene. Cele două orașe-cetăți erau probabil capitalele "Imperiului". Uniformitatea și continuitatea culturală nu se pot explica decât presupunând un regim întemeiat pe un
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
o cămașă de borangic atât de diafană că trupul se străvedea pe de-a-ntregul, aproape gol. Își despletise părul ce-i cădea în valuri pe spate cum îi plăcea lui... Dar pe chipul ei, în toată ființa ei, era o încremenire mută, de statuie... Brusc, umilința rănită, zăgăzuită se dezlănțuie ca o furtună. Cu brutalitate, își smulge părul, îl răsucește și-l străpunge cu ace într-un coc cum nu-i plăcea lui. Întoarce spatele iatacului prea luminat și se trântește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu disperare, piciorușele lui Bogdan, speriată parcă să nu i-l răpească cineva. Ochișorii lui albaștri erau căscați, nu-i lăsase mama să-i închidă "Doar n-a murit!"... Nici lacrimi, nici suspine, nici bocete; era ceva tragic în acea încremenire, în acea tăcere atât de adâncă de se auzea cum arde lumânarea de la căpătâi, pe marginea pătuțului. În iatac, era o răvășeală ca după o luptă: un lighean răsturnat, podelele ude, rufe aruncate peste tot, sticluțe cu leacuri, ștergare... În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lui Emil Botta (Regina Nofret, Mască pentru Casandra, A nu fi Julieta), poeme sumbre, peste care parcă plutește un abur rău și care se învârtesc în cerc în jurul aceleiași stări: suferința provocată de o pierdere-absență nenumită. De această ambiguitate eleată, încremenire parcă în dosul unei măști a durerii, T. se dezbară în texte de cu totul altă factură, care continuă linia simplității inițiale, în confesiuni lirice, cu tușe onirice și simbolice: „Și iată, uitarea se-ntoarce.../ De ceață, luntrea e grea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
bunurile. Restaurația autorității române a făcut să se nască pretenții legitime și revendicări formulate de foștii titulari, iar stabilirea dreptului funciar este îngreunată de dispariția cărților funciare, autoritățile de acum nu pot rezolva cererile. Întârzierile de legiferare duc la o încremenire a vieții economice. de aici necestatea introducerii unei legislații. Pentru organizarea administrativă a provinciei Basarabiei și Bucovinei, stabilea că, teritoriul Bucovinei era o provincie cu administrație proprie, fiind persoană juridică, având buget propriu, cu centrul de reședință la Cernăuți. Guvernatorul
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
prietenos. Dar clipa trece, chiar dacă cerul e senin și sub irizările lui copacii își tremură ușor frunzele nespus de verzi. Azi se întâmplă ceva. Timpul pare suspendat precum natura transfigurată din pictura impresionistă. Și spațiul meu vital e altul. O încremenire cu rost, o nemișcare voită de parcă ar încerca o eternizare a lucrurilor și a simțurilor, drept pentru care viziunea metafizică asupra vieții suferă adânc. Un exercițiu de pustiire a eului? Ar fi direct dramatic, încât clipa prezentă ar dispărea mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
aruncat. Încă un fulger și încă un tunet îl fac pe omul nostru prins de furtună o mogâldeață totuna cu trunchiul de care se lipise. Ceasuri întregi a durat prăpădul, timp în care trupul chinuit căzuse într-o amorțeală aproape de încremenire. Sub cerul din nou senin, copacii se profilează clar, fiecare detaliu își recapătă forma dintotdeauna, pădurea întreagă reintră în zona de lumină domoală. Dar starea de suferință și neliniște l-a părăsit demult pe cercetătorul nostru, corpul lui întins la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
volum. În realitate, inscripția voia să spună că viața își urmează cursul și că ea va aduce noi dovezi în sprijinul concluziei menționate. Nu era deci o promisiune, ci o previziune. Eventual, un mesaj „ocult“, lansat într-un moment al încremenirii absolute, al lipsei totale de orizont. O schimbare majoră era desigur previzibilă, dar nimeni în stare să-i conceapă timpul și modul. Asistam neputincioși la un „Apus de soare“ grotesc, confruntând mental ipotezele actului ultim: fatalitate biologică, demisie, complot? Într-
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
trebuie pus În corelație cu Împietrirea inimii. Cuvântul izbitor, murdar, ofensator la adresa divinității nu poate fi interpretat ca o izbucnire necontrolată, spontană, imprevizibilă a unei minți/inimi scăpate momentan de sub control. Dimpotrivă, el reprezintă manifestarea unei Încăpățânări sistematice, a unei Încremeniri calculate, deliberate și provocatoare. Blasfemul este emanația unei voințe de distrugere bine exersate. Blasfematorul persistă În refuzul revelației, al adevărului evident, manifestat sub ochii săi. „Duhul Sfânt” din fragmentele comentate nu trebuie interpretat ca a treia persoană din Treime, deși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
extraordinar Augustin, trimițând și la preceptele filozofiei stoice, nu poate fi judecat și osândit până În ultima clipă a vieții. Pentru că oricând există o șansă de convertire, așadar o șansă de mântuire. Păcatul Împotriva Duhului echivalează, În această optică tolerant-realistă, cu Încremenirea În refuz, cu Încăpățânarea de a nega harul și bunătatea lui Dumnezeu. Last but not least, logion-ul nostru merită citit În paralel cu alte pasaje „tari” din Noul Testament, care se referă la aceeași chestiune, a păcatelor iremisibile. E vorba de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
ce pueril devine omul în momentele tragice; plimbam avid, sensual, hârtia fină, străvezie, ce mă ajuta să pot întregi silueta sufletească a Monicăi mele. Nu știu dacă vei avea talent literar, dar ai izbutit să pui flacără de viață în încremenirea mea și a casei tale. Am început să citesc tare și dintr’o poruncă mistică, ca să audă toate: cărți, fotolii, divan, fotografia tatei, colțul simbolic și cu aspecte tragice și tutelare, și pentru ca să descifrez cuvinte și subcuvinte. M’am speriat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
încremenise. Parcă nici frunzele nu se mai clătinau pe crengi și nici o pasăre nu zbura în noapte. Mintea era ea însăși amuțită. D. Nazarie privea, fără gânduri, fără voință“. Se observă un schimb de planuri, acesta fiind intermediat de o încremenire; totul se afla sub puterea vrăjii, parcă, chiar natura se supune puterii Christinei, care vine dintro altă dimensiune, de acolo unde timpul nu are nicio valoare. Astfel, apariția ei va influența și lumea supusă legilor temporale. Birjarul este Caron, dricarul
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
noi, oamenii, atunci când spunem că trăim, că suntem vii... important e faptul că Timpul nostru, așa zis al Vieții, e un Timp al Morții. Asta nici un ceasornic din lume nu ne-o spune“. Opus ideii de trecere este cea de încremenire. Demult, Ștefan făcuse o călătorie pe munte, iar, îndată după căsătorie, el îi va arăta Ioanei acele locuri: „Parcă timpul n-ar fi trecut pe aici, îi spuse. Stâncile, brazii, iarba, cerul, au rămas pe loc“. Într-o discuție cu
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
lui, în zadar. Începu să alerge o șoaptă: E gata! Apoi în curând: S-a dus! A murit! Toți stăteau încremeniți. Cei ce-l cunoșteau mai de aproape căinau pe nevastă, care rămânea tânără, cu un copilaș, fără pensie... În încremenirea tuturora stam și priveam și eu cu sufletul tulburat nu de moartea omului ci de clipa când omul trece la întunerec. Gândul, clipa, acestea sunt durerile cele mari. Căpitanul murise într-o clipă, chiar când căzuse deasupra farfuriei. Murise de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și a Întregii epopei care poartă titlul În căutarea timpului pierdut -, gustul madeleine-i sau acea piatră din pavaj care se clatină, de la intrarea casei din Combray; Proust unifică formidabil existența, și nu e vorba atât de o „revenire, de o Încremenire a timpului”, ci, cred eu, de ivirea, de apariția fulgurantă a acelui zeu ascuns al Prezentului. A la recherche du temps perdu e de fapt căutarea, la Început instinctivă apoi tot mai conștientă, aproape programatică, un joc singuratec și genial
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]