1,207 matches
-
ștampila va fi pusă în apropierea numelui său, care va fi asociat marilor nume ale instituției. În curând... În Arhivă, puteai pierde ușor noțiunea timpului. Dimineața, amiaza, seara, că era primăvară, vară, toamnă sau iarnă, orele dispăreau înghițite de rafturile încremenite, fără nici un semn că s-ar fi schimbat ceva, undeva, cu toate că mereu se schimba câte ceva pe undeva. Până la urmă, în sala mută apăru schimbarea. Arhivarul absolvi facultatea, își dădu licența și înaintă o fotocopie a diplomei la personal. Începuse să
ARHIVARUL de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1776 din 11 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384733_a_386062]
-
stihuri și eu omenirii. Cluj Napoca, 30 octombrie 2015 Vânt de toamnă Toamna și-a pus în pletele-i gălbui, Miresmele de struguri și de mere, Iar vântul când adie-n ochii-i albăstrui Aduce lacrimile unor curcubeie. Înveșmântată zarea stă încremenită Așteaptă soarele s-apună în odaie-i Unde doar clipirea-n a vântului suflare Poate ajunge să-l ducă la culcare. Adie vântul peste tâmple de coline, Așternând covor de frunze ruginii, Oftări se aud prin crânguri desfrunzite, Și pașii
IUBIREA CA O PLOAIE DE HAR de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384750_a_386079]
-
o să doară visarea-n dalb, herghelii din cuvinte au tras sania-gând și timpul scrib le-a așezat rând sub rând. Sunt visul alb troienit la tâmplele cărunte, cu dorul trimis, într-un azil de sentimente, deseori îl vizitezi, chiar rămâi încremenit, căci focul arde-n gând, clandestin, mocnit. 22 Ianuarie 2017 - MIT Citește mai mult Norii-s pufoși iar fulgii se cern în neștire,decorul hivernal, cuprinde-a mea privire;dar fulgii ating buzele demult, sălbăticiteși îi preschimbă-n boabe de
MARIA ILEANA TĂNASE [Corola-blog/BlogPost/385103_a_386432]
-
cât o să doară visarea-n dalb,herghelii din cuvinte au tras sania-gândși timpul scrib le-a așezat rând sub rând.Sunt visul alb troienit la tâmplele cărunte,cu dorul trimis, într-un azil de sentimente,deseori îl vizitezi, chiar rămâi încremenit,căci focul arde-n gând, clandestin, mocnit.22 Ianuarie 2017 - MIT... XXI. CAII GÂNDURILOR, de Maria Ileana Tănase , publicat în Ediția nr. 2210 din 18 ianuarie 2017. CAII GÂNDURILOR Umerii erau împovărați de multe gânduri, doar tăcerea-și torcea firul
MARIA ILEANA TĂNASE [Corola-blog/BlogPost/385103_a_386432]
-
numai cu tine,iubirea e pură.... XIII. DE CÂTE ORI !, de Ellen Ada, publicat în Ediția nr. 2056 din 17 august 2016. De câte ori te aud vorbind Mă apasă un dor adânc, Și ce blestem,e să nu pot, Că eu,să plâng! Încremenit mie sufletul,of Doamne, Și Îți cer,sau nu-Ți cer nimic, Că din Iubirea Ta cea mare , Să-mi dai un strop ,măcar un pic. Și dacă Doamne,mă iubești Coboară încet spre mine, Precum Luceafărul cel Sfânt Spre
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/385219_a_386548]
-
când soarele e-n asfințit, Îți dau Iubirea Ta înapoi Da-mi-o pe a mea, la schimb ! Citește mai mult De câte ori te aud vorbindMa apasă un dor adânc,Si ce blestem,e să nu pot,Că eu,să plâng! Încremenit mie sufletul,of Doamne,Și Îți cer,sau nu-Ți cer nimic,Că din Iubirea Ta cea mare ,Să-mi dai un strop ,măcar un pic.Și dacă Doamne,mă iubestiCoboară încet spre mine,Precum Luceafărul cel SfântSpre a Lui
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/385219_a_386548]
-
începeau să apară turiștii. Apa mării părea încă rece, dar în felul în care lumina strălucea pe zidurile ude și în freamătul orașului se ghicea apropierea verii. Orașul nostru învia doar pe parcursul celor trei luni de vară. În rest, stătea încremenit ca o fosilă. Odată cu venirea verii, marea liniștită învăluia orașul, iar plaja care se întindea de la răsărit la apus sclipea auriu. Zidurile părăginite ale castelului, care se iveau din apă doar la reflux, și dealurile verzi, care se întindeau până la
Yōko Ogawa Hotel Iris by Iuliana Oprina () [Corola-journal/Journalistic/2840_a_4165]
-
la ceea ce se petrece în jurul tău, nu poți să nu te întrebi cu ce discurs sau cu ce alte mijloace ai putea să reții atenția, să impresionezi, să miști sufletele celor pe care îi observi persistând în acea atitudine neutră, încremenită - în care îi ține captivi lipsa unei înțelegeri minimale a realității sau incapacitatea de a decide să iasă odată din cercul vicios al provocărilor unui cotidian sufocant - pentru a genera, în sfârșit, o schimbare în bine? Și, întrebându-te, nu
DESPRE POSIBILITATEA ÎNNOIRII CREDINȚEI, NĂDEJDII ȘI BUCURIEI NOASTRE, PRIN VESTEA CEA BUNĂ PE CARE NE-O BINEVESTEȘTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU DIN MIEZUL TUTUROR LUCRURILOR… PARTEA I de STELIAN GOMBOŞ în [Corola-blog/BlogPost/384814_a_386143]
-
revărsată de pași cribluri claxoane pneuri de minge lovită-n gardul de sârmă al școlii și-un soare alb îmi calcă pe urme strecurându-și prudent câte-o rază-n otrăvitul năvod fumegător în care-au prins ciclopii cenușii orașul Încremenite păsările tac valuri de ciori înnegresc orizontul baloanele viselor înălțate spre cer de nevăzutul zid fonic se sparg risipind așchii de slove nisip pe nisip liantul din care - n tăcere Lumi Noi iarăși fac și desfac. LA RĂSCRUCEA VÂNTURILOR Prin
CUVINTE ÎN BUIESTRUL RIMEI SAU ÎN TRAP LIBER? de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2046 din 07 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382362_a_383691]
-
nevoie, indicându-i și un medic la care să meargă pentru intervenție. „Este un bun profesionist” - adăugase ea. Intrase în cabinet cu fișa întocmită la registratură, la chemarea asistentei. Acolo, o femeie încă dezbrăcată până la mijloc, stătea în mijloc cabinetului încremenită ca o statuie, ascultând ultimele indicații date de medic. Sonia îi privi formele sculpturale, întrebându-se fără voie ce va rămâne din ele. Sau dacă... Femeia tocmai începuse să se îmbrace și asistenta i se adresă zorind-o acum pe
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
purtat de armăsar la voia întâmplării. Acesta ieși în grabă din pădure cu noaptea pe urmele sale. Tânărul nu avea nici un fel de orientare, iar când pătrunse pe ulița satului nu recunoscu absolut nimic. Calul mergea la pas cu povara încremenită deasupra sa bălăngănindu-se, când în stânga când în dreapta, de parcă dormea buștean. Era o oră destul de târzie când calul se opri la o poartă. Călărețul continua să-i stea povară în spate și nu descălecă să-i deschidă. Îl lovi de
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
merg la restaurant, servesc cina apoi se pregătesc de discotecă. Este o seară senină,geroasă de februarie. Ștefan iese pe balcon și inspiră ca un nou născut aerul ozonat al muntelui. Totul în jur pare magnific, pământul mut, brazii negri încremeniți, aerul tare, secera lunii cenușii care își arde jeraticul, stelele înghesuite unele într-altele, împânzind cu aurul lor vastitatea cerului. Tânărul nu are prea mult timp de contemplare deoarece Ionuț îl strigă că este gata îmbrăcat de petrecere. În scurt
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
nu are vedenii. Ștefania este pe ring cu blondina sa colegă și amândouă zâmbesc și dansează fermecator în ritmul muzicii. Amândouă au fuste mini și bluze decoltate,cu sânii la înaintare și efectiv se distrează și sunt fericite. El privește încremenit, le admiră, dar senzația aceea de teamă, de necunoscut se amplifică. Instinctual simte că și alți ochi mai puțin prietenoși le privesc pe cele două, le dezbracă și le văd apoi ca pe niște dame de consumație . Nu greșește, senzația
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
care o înspăimântau pe Maria. Gheorghe nu mai avea nimic din omul blând, cald, pe care îl cunoscuse și iubise atât de mult. Până și gura frumos conturată, cu buze pline, frumos arcuite, acum devenise aspră, colțuroasă, ca de fiară, încremenită parcă într-un scrâșnet permanent. Când, în cele din urmă, se hotărâse să iasă din casă, răceala lui Gheorghe se întinse ca o molimă asupra întregii familii și, cu atât mai mult, asupra sătenilor. Devenind suspicios, nu vorbea cu nimeni
FRÂNTURI DE VIAŢĂ -CAPITOLUL III – EPISODUL 6 de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383296_a_384625]
-
iubeamNebuni,pe răstigniri florale,Cu ploaia ce bătea în geam,Sfințeam plăcerile carnale, În miez de noapte,dezgoliți,Trântiți pe canapeaua moale,Păream de soarta păcăliți Pierduți prin trupurile goale,Eram doar goi,prin timp trecut,Pierduți,râzând de bătrânețe,Încremeniți că ne-am pierdut,Doar soarelui dădeam binețe,Pierduți în azi,pierduți în timp,Pierduți în tot ce n-am să fiu,Schimbându-ne prin anotimpNe transformăm în verde viu!Valer Popean,Târnăveni... XX. PÂINE FĂCUTĂ PE VATRA, de Valer
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383504_a_384833]
-
din lumea arhitecturii și a picturii, acest artist vorbește - cu pricepere și cu credința -, despre energii care provin din juxtapuneri de texturi și de culoare, într-o lume aparent pustie, străzi și clădiri care devin simple mărturii ale unui timp încremenit. „Personajele mele nu pleacă nicăieri, nu au sosit încă sau au dispărut deja din peisaj”, spune Oleg Tishkovets. Și totuși, deși aceste personaje lipsesc cu desăvârșire din imaginile sale, în toate lucrările lui se simte pulsația vieții. Aceasta este dată
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92350_a_93642]
-
Acasa > Poezie > Imagini > CANDOARE Autor: Ovidiu Oana Pârâu Publicat în: Ediția nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului Adorm iar câmpurile goale-n Pudoarea lor încremenită, Din ceața deasă, troienită, Doar vântul rupe rotocoale. Se rușinează când străpunge Voalul, în zori, raza de soare Și-ar vrea cu falsă supărare, Cumva, cumva, să o alunge. Știa că de-ar primi căldura, Golașă ar putea s-o
CANDOARE de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383222_a_384551]
-
a făcut un băț frumos cu înflorituri și crestături: Cerculețe, rombulețe...Ce mai! Băț de colindător care se respectă! S-a dus cu el la mama, fălos : -Hai, fă! Eu mi-am făcut bățul! Fă-i și tu traista! Mama, încremenită, cu mâinile încrucișate, l-a luat în primire : -Ai căpiat, mă? Ai căpiat? Tata s-a gudurat pe lângă ea, fandosindu-se : -Hai, fă! Nu vezi cât de mult dorește să colinde? Mama s-a lăsat convinsă și a râs, mai
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
cârpim mânecile! Și voi? Bateți copiii, gustați sosurile, spălați putina, călcați străchinile, mulgeți vacile, tăiați găinile, bântuiți piețele și vă faceți unghiile, ’tă-vă pustia de paparude! Bunul Metodiu se opri răsuflând greu și-și scoase batista. Iovănuț privea spre el încremenit: niciodată nu-l mai văzuse ieșindu-și din fire în așa hal. — Vă rog să mă scuzați - zise Metodiu, ștergându-și fruntea - dar mi-am adus aminte de-o chestie. Episodul 128 DE RĂMAS BUN — Preacuvioase părinte - zise pan Bijinski
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
scurt, asurzitor și foarte straniu, asemănător poate întrucâtva celui care îl ridicase din scaun mai devreme, îl face pe Ionel să înghețe cu piciorul drept în aer. Nu așa. A fost cu mult prea rău. Doar nu din nou? Aproape încremenit, Ionel mai poate întoarce capul numai ca să audă cele mai infame cuvinte pe care i le-a auzit cândva urechea. - Ionel, nu-i așa că vrei prăjiturele? întreabă calculatorul demonic, folosind un timbru necunoscut. Rănit de moarte, odată ce sensul cuvintelor îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
amintesc acum, nu știu de ce, deși nu e nici timpul, nici locul, de felul în care au murit toți cei pe care-i știam și de faptul că le-am supraviețuit pentru a ajunge aici. Privindu-le fețele adormite și încremenite precum măștile, îmi dau seama că întotdeauna am vrut să vizitez, viu fiind, locul în care mergeau. Dar ce gând nesăbuit e acesta și cine își poate închipui că poate face așa ceva fără să plătească cu bunul cel mai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ochii cei mici ai lui Burkeviț care se apropia încet de grup deveneau tot mai ironici și mai vii, pe când buzele i se întindeau într-un zâmbet plin de răutate. Ca niște ace aruncate în semicercul acestor ochi și fețe încremenite, cuvintele preotului erau atrase de polul magnetic al zâmbetului lui Burkeviț. Parcă Burkeviț era cel care a înjurat și parcă ultimele cuvinte despre Pușkin și Lermontov i se adresau numai lui. — Dumneavoastră, părinte, interveni Burkeviț cu un glas stins și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
apărută parcă din neant; ca în vomă, memoria scotea la lumina zilei tot ce era înăuntru, iar eu priveam, nu puteam să nu mă uit la aceste chipuri ale unei rușini înfiorătoare. Revedeam totul până la cele mai mici detalii. Eu, încremenit, la ușa acestei camere liniștite, eu drogat, cuprins de spaima idioată, dar de neînvins că vine cineva, că va intra aici și-mi va vedea ochii îngrozitori. Și ore întregi târându-mă spre fereastra întunecată cu storurile ridicate prin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
lovit de ceva. Oricât se strădui, motorul se încăpățâna să nu pornească. Deși mașina era nouă, bateria părea moartă, demarorul nu mai voia să se învârtă. Partea proastă era că, din peșteră, începea să se prelingă un abur subțire. Privea încremenit ceața care ieșea afară, incapabil să schițeze vreun gest. Un gând straniu îi încolți în minte. Se așteptase să vadă vălătuci negri ieșind din peșteră, însă fumul își schimbase culoarea. Intrarea în grotă nu se mai vedea, de acum pâcla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurînd lin pe vîna stîncii, precum sîngele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, rîurind printre ridurile frunții Înspre scoica urechii ori oprindu-se În arcada pleoapelor, după care se scurgeau precum lacrimile În găvanele străvezii ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]