2,268 matches
-
fac piftie, îi spulber. Așa te vreau. Mai vrei puțină tărie? Vreau. Între timp, ușa se deschide și intră un individ curățel cu ochelari cu rama de aur. Uite-l și pe Motănel. Relu era cherchelit puțin, îl privește, se încruntă și se pronunță: Nu-i bine, șefu'! Ce nu-i bine? Crezi că ăia înghit un filfizon cu ochelari cu rama din aur? Ia dă-mi ochelarii matale! Relu pune ochelarii șefului pe nasul filfizonului. Ei, ce ziceți? Pare mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
asta, se adresează în gînd președintelui, să dea Dumnezeu să te calce o mașină. Își dă seama că este cam mult pentru o sentință de 15.000 lei și se corectează: Să-ți ardă casa înainte de a face asigurarea. Se încruntă și privește urît spre președinte. Acesta ripostează cu o privire și mai cruntă. Doar îngerul rămîne la fel de blînd și ocrotitor. Procesul său începe și Iosif se uită urît la președinte, se bîlbîie și îl podidește plînsul. Nu-ți fă iluzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Și înflorim acolo, pentru Dumnezeu, rămânem acolo pentru El și chiar și pentru oamenii despre care se spune că Dumnezeu i-a făcut după chipul și asemănarea Lui. Așa o fi, dar tare nu cred asta!" "Taci, nu huli! se încruntă un obsidian și, din tuciuriu ce era, se făcu și mai negru. Ce știi tu? Oamenii se pot sacrifica ei înșiși pentru cei pe care-i iubesc, sunt gata să moară pentru un gând de-al lor, atunci când gândul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
întrebasem eu și că mă duce așa, cu vorba: Mai bine zi-mi ce face Fratele meu, Iisus, cu poverile... Tocmai asta-ți spuneam : omul nu L-a ascultat pe Dumnezeu (oof, iar începe cu grădina și mărul, m-am încruntat eu la el) da, nu L-a ascultat și dacă nu asculți Cuvântul Lui Dumnezeu e ca și cum ai omorî pe cineva. Iar omul a omorât atunci toată Creația lui Dumnezeu ; ia gândește-te : numai omul n-a ascultat porunca Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-i cu asta, ce are a face cu Iisus !... Știi ce ?! Dacă n-ai răbdare, dă-te jos din barcă, du-te înot la mal sau potolește-te și ascultă ! Alege ! ...Aoleu ! am încurcat-o ! Și ce s-a mai încruntat la mine ! Am tăcut mâlc și m-am făcut mic pe fundul bărcii, iar el a continuat: Așa că, fiindcă totul suferea cu omul și murea fără speranță, fără să se mai poată întoarce vreodată acolo, în grădina aceea cu viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sunt „surdo-muți”... În urma unor asemenea tentative nereușite de dialog, securistul rămânea timp Îndelungat cu privirea fixă În plafon. Se vedea bine că era bântuit de un nesfârșit șir de Întrebări... Poate că Își dădea și răspunsuri... Atunci, Însă, când se Încrunta, probabil că lua hotărâri privitoare la atitudinea pe care va fi nevoie s-o aibă În viitor față de „burghejii” pe care Îi are În „supraveghere”. „Numai din cauza lor mi s-a Întâmplat ce mi s-a Întâmplat și acum trebuie
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
facă nevăzuți, chiar de sunt „la vedere”. ― Asta e o veste bună. Ajunși, au bătut În ușă. Nici un răspuns. Au mai Încercat o dată... ― Intră! - s-a auzit o voce răstită. ― Bună ziua - au salutat cei doi. Securistul și-a ridicat privirea Încruntată de pe niște hârtii pe care le avea În față. ― În sfârșit, ați venit. Profesorul Hliboceanu s-a odihnit sau Încă Îi mai este somn? ― Când am spus că profesorul are nevoie de un timp pentru a-și reveni după o
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
aprinse însă și mai tare. Lasă, camarade, nu-mi băga pumnul în gură, protestă el, că mie nu mi-e frică să spun adevărul în piața publică!... Eu nu sunt laș!... Nu mi-e frică, dacă o iudă infamă se încruntă la mine!... Din fericire, trecătorii se îndepărtaseră și nu mai era nimeni prin apropiere care să audă aceste declarații. Mai schimbară câteva vorbe, apoi își strânseră mâinile și se despărțiră. Hm, ciudat! zise Ticu, atunci când cei doi nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cinci ani la închisoare, fără să i se fi probat vinovăția și fără să i se fi făcut proces... Vorbele răspicat rostite de Nando Rossi îl făcură pe profesorul Constantinescu să își plece capul stingherit, pe Alexandru Drăghici să se încrunte, iar pe Ceaușescu să sară în picioare de pe scaun, ca și cum i s-ar fi adus o insultă personală. Stai jos, Niculae, stai jos, îi ceru Gheorghiu-Dej mai tânărului său colaborator. Să-i dăm posibilitatea tovarășului italian să ne spună tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
clar și deschis!... Știți foarte bine, răspunse Nando. E de notorietate... Lucrețiu Pătrășcanu!... Numele primului ministru de justiție al regimului comunist din România plesni prin aer ca un bici. Profesorul Constantinescu se făcu parcă mai mic, iar Alexandru Drăghici se încruntă și mai tare. Ceaușescu însă fierbea de-a dreptul. Replică cu voce repezită: Lucrețiu Pătrășcanu, care avea de gând să ne trădeze și să fugă din țară la patronii săi anglo-americani!... Dacă e vinovat, de ce nu i s-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
vechi și soioase, răsucindu-le și așternându-le unele lângă altele pe dușumele, extrem de încântat. Ia mâinile de pe scârboșeniile alea!... se răsti el supărat la copil și, sărind de pe scaun, adună la repezeală toți banii de pe jos și îi azvârli încruntat în focul din sobă. Uluit, copilul rămase câteva clipe cu gura căscată, privind la grămada de bancnote colorate, verzi, roșii, albastre și portocalii, care ardeau sfârâind în sobă, apoi începu să se bocească cu lacrimi amare. Surprinsă de ieșirea soțului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mâna în buzunar, de unde scoase o sumă de bani destul de importantă, pe care vru să i-o dea lui Sever, spunându-i că merita cu vârf și îndesat această modestă răsplată pentru toate strădaniile lui. Dar Sever, văzând banii, se încruntă și refuză categoric să-i primească, cu o figură de om atins în demnitatea sa: Ce-i cu asta?! Ți-am cerut eu vreun ban, domnule?... Ce, suntem negustori?... Am spus o dată că nu trebuie. Ia-i imediat înapoi! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
a talentului meu de solist vocal, instrumentist, compozitor și dirijor. Dar credeți că s-au oprit laudele aici? Un nene a venit, a doua zi, și i-a adus tatei un plic special. Când a deschis epistola, tata s-a încruntat și a aruncat către mine niște priviri de parcă... Oricum, erau niște priviri pe care nu le mai văzusem, nu prea știam cum să le interpretez, deși, sincer să fiu, simțeam în ele un pic de supărare, ba nu, greșesc, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cu ochiul către Cina cea de Taină, ai fi văzut, în colțul de jos, dreapta, pe lângă ființa aceea chircită, și versul acesta scris pentru posesorii de lupă... Uneori mi se pare că unul dintre apostoli a descoperit versul, că se încruntă la mine, că dintr-o clipă în alta se va repezi și ne va evacua din tablou. Dar eu am deja pregătit răspunsul, în speranța că nu vom fi expulzați, eu și versul: "Nu-i altceva decât obsesia noastră biblică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
făcătorul de minuni. Doi sfinți cu același nume, vreau să spun. Eram mereu în top, atunci când doamna ne cerea, la abecedar, exemple de substantive proprii care încep cu nu știu ce literă. Îi spuneam de-a sfinți, încât o vedeam cum se încruntă, se frământă și nu știa cum să mă mai oprească, așa de doxat eram. Într-un rând mi-a și zis că nu mai vrea exemple din astea, pentru că se lămurise că știam. Eu cred că doamna era un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
rău. Pune-ți cătușele. Vorbesc serios. Imediat, și atunci îi țintesc piciorul. Potolește-te, e un test. Pistolul e descărcat. Trag și nu se întâmplă nimic. Iată-l pe cel plin, îmi spune. Înapoi. Cineva sosește la ușă. El se încruntă. Îmi spune: Te rog să nu faci prostii si să fii calmă. Eu deja disper. Îți promit, și mi-o spune sincer, că totul va fi bine. Vede ca înțeleg și deschide. Un cunoscut de-al său. Eu îmi verific
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ochii lui că ține la mine, dar și că era furios. Nu renunți, nu? Pleacă! Nici într-un caz. Dădui din cap, în semn că nu, dar îndrăznii o privire scurtă de vinovați, căință și șmecherie, la care el se încruntă. Și pentru că erau mulți cunoscuți de față, adoptai un aer profesional care i-ar fi făcut pe mulți invidioși. Scuză-mă, voi reveni mâine. Trebuie să plec. După ce închisei ușa, o luai practic la fugă în mintea mea. Ajungând jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de vedere, se poartă prea frumos, dar l-aș fi rănit. Nu, șoptisem și eu disperată, lăsându-mă în brațele lui, și agățându-mă de el. El nu slăbi strânsoarea dar se potrivi mai bine trupului meu, profitând. Eu mă încruntai, știind că totul a trecut, și vrui să mă depărtez. El mă avertiză printr-o tăcere magnetică. Nici o șansă, îmi spuse, sărutându-mă. La început opusem rezistență, dar apoi când îi răspunsesem la sărutul său iubitor, pasional, liniștit în siguranța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
trezește din somn și mă privește fix. Ceva e schimbat la el. Acum e foarte serios. Mă sperie și tresar. Îmi e frică. Îmi frec mâinile, într-un reflex de a scăpa. El observă toate astea și simt cum se încruntă. Inima îmi bate tare, nu mai pot înghiți. Vrei puțină apă? întreabă rupând astfel momentul și îndreptându-și atenția spre altceva. Nu, mulțumesc, răspund politicos. Zâmbește. Și, deși adormim, o parte din tensiune rămâne. Hai! spune în zori pe nemâncate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
împreună cu un altul decât mine. Doamne, ce alăturare!” Aici, bărbatul făcu o pauză. Se pare că atinsese un punct foarte nevralgic în expunerea amintirilor sale, pentru că părea din ce în ce mai încordat. De fapt, era vădit scos din fire, căci chipul i se încruntase cu putere, venișoarele de pe frunte i se umflaseră din pricina tensiunii nervoase, iar suflul părea a-i fi din ce în ce mai greoi. Totuși, nu se dădu bătut. El făcu o sforțare evidentă și, cu un glas și mai pătrunzător decât înainte, continuă cu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
să-i sară muștarul de atâtea Întrebări, și Încă mai mult când văzu că interlocutorul lui schița un gest spre punga ce-i atârna de centură, dând de Înțeles că orice cuvânt util putea fi remunerat În mod convingător. Se Încruntă, Își răsuci mustața și Își sprijini mâna de pomoul spadei. — Uitați-vă bine la mine, domnia voastră, zise. Arăt eu a om care-și povestește viața cui vrei și nu vrei? Englezul Îl privi fix, cu mare atenție, și sfârși prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Alatriste nu voise să ia asupra sa. — Ne plictisești cu conștiința dumitale deplasată, căpitane. Pentru Întâia oară Îi spunea așa. Și era ironie În acest nou mod de a i se adresa, fapt care Îl făcu pe Alatriste să se Încrunte. Nu-i plăcea Întorsătura luată de discuție. — Mi-e indiferent dacă vă plictisește sau nu, replică el. Mie nu-mi place să asasinez prinți În necunoștință de cauză. Își răsuci mustața, prost dispus. Nici să fiu Înșelat și folosit ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
perechea aceea. Păreau a fi potere, sau spadasini năimiți. Simțindu-se observați, se Întoarseră pe jumătate, fără grabă. — Aș zice că pe mine, don Francisco. Dar cu domnia voastră și cu versurile domniei voastre, nu se știe niciodată. Poetul se uită Încruntat la stăpânul meu. — Să presupunem c-ar fi vorba de dumneata. E ceva grav? — S-ar putea să fie. — Ei comedie! În cazul ăsta nu ne rămâne decât să ne batem... Ai nevoie de ajutor? — Deocamdată, nu... Căpitanul Îi privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
departe de steaguri sunt mai puțin exemplare decât cele din viața militară... Văd aici o Încăierare la Napoli, care s-a lăsat cu moarte de om... Ah, ia te uită! O nesupunere În timpul reprimării rebelilor mauri din Valencia. Favoritul se Încruntă. Oare te-a nemulțumit decretul de expulzare semnat de Maiestatea Sa? Căpitanul zăbovi cu răspunsul. — Eram soldat, zise până la urmă. Nu casap. — Te credeam un slujitor mai devotat regelui tău. — Asta și sunt. Ba l-am slujit mai bine decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de proasta dumitale memorie. Și te previn că am călăi În stare să i-o Învioreze și celui mai căpos. — Rog pe Excelența Voastră să mă privească bine În față. Olivares, care nu-l părăsise din ochi pe căpitan, se Încruntă brusc, iritat și surprins totodată. Expresia lui deveni și mai serioasă, și Alatriste crezu că va chema chiar atunci gărzile ca să-l ia de acolo și să-l spânzure pe loc. Însă favoritul rămase nemișcat și tăcut, privindu-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]