567 matches
-
s-a arătat în public cu amanta sa. A circulat zvonul c-ar fi fost văzută și Stella McCaffrey, deghizată, dar nu era adevărat. După înmormântare și după spectacolul decent, apreciat ca foarte înduioșător, al lacrimilor Antheei vărsate la groapă, îndoliații participanți s-au împrăștiat, unii ducându-se la Institut, alții prin cârciumi unde aveau să comenteze faptele bune ale răposatului și testamentul acestuia, ale cărui prevederi fuseseră difuzate de un funcționar al lui Robin Osmore, ce se alăturase acum considerabilului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe pragul bisericuței fâlfâie o umbră strâmbă, cocârjată, gheboasă, gâlmată, pipernicită și vădit macabră; umbra unui gnom sau a unui pitic mai răsărit, învăluit într-un lințoliu cenușiu, ectoplasmatic; după cum cenușie era și figura cețoasă, aburoasă și indescifrabilă, a Apariției îndoliate. Cu unul dintre brațe strecurat hoțește, pe sub faldurile părelnice ale giulgiului, Ne-numitul slobozea hârâitură după hârâitură ascuțită, morbidă, ca și când o insectă, o lepidopteră de dimensiuni enorme, își freca elitrele: Râdea, fără nici o urmă de îndoială! Râdea...! Râdea...! Râdea...! Râdea
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și de groază. Ambele lampadare electrice, susținute de sculpturile alegorice din hol pocnesc, pornind să fumege! Va-t'en au diable! Allons-y! En avant! Pe el! Pe el, seniore...! Deus lo volt! îl îndeamnă Templierul pe Franciscan, arătându-i silueta îndoliată, cocârjată, de pe scară. Repezindu-se împreună, cavalerii reușesc, cu îmbrânceli, să imobilizeze și să târască Prăpădenia, care rage la concurență cu alarmele și se zvârcolește mai abitir decât un flagel, căutând în van să-i muște de moarte, pe Gardienii
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Nebunia mînioasă, frenetică, răsunătoare, groaznică"; "încruntarea sorții"; "lampa bolnavă a zilei în retragere"; "cenușiul crepuscular"; "groazele nopții care vine"; "valul cel întunecat"; "sumbra-întunecime îndesîndu-se"; "vrăji necromantice"; "mormîntul de moarte"*; "văiugă întunecată"; "aburii ca de smoală ascunz[înd] pajiștea"; "un clopot îndoliat al morții"; "nocturna pasăre afurisită"; [*the deathy tomb: crearea de adjective prin sufixarea unui substantiv (death-y) avea să devină un procedeu des folosit de John Keats, mai ales în Endymion (1818), poemul dedicat de acesta lui Chatterton.] Dar poate Muza
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
universe / Eureka: poem în proză - eseu despre universul material și spiritual, 1848).] "Voi cataracte aprige, voi șuvoaie de argint; Voi rîuri spațioase, de salcie acoperite cu lințoliu; Suiți-vă pe razele departe luminînd a' soarelui încoronat cu străluciri, Să ajutați îndoliații nouri ce distilează lacrimi. Voi aburi de otravă, peste capul meu zvîrliți-vă; Voi vipere colcăitoare, picioarele-mi înfășurați-le; Voi broaște,-împrăștiați-vă veninul pe cărarea-mi; Voi meteori nimicitori, străluciți asupră-mi. Voi anotimpuri împresurătoare, anul prindeți-l; Și interziceți
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
iubite, angelizarea, eterizarea ei, ridicarea pe un piedestal al perfecțiunii morale și al frumuseții absolute: „Cea mai frumoasă și mai bună,/ Desăvârșirilor cunună”668. Pierderea acestei minuni, prin moartea care răpește femeia iubită, duce la tânguirea neconsolată și tragică a îndoliatului cavaler, ce se simte, după edenica existență alături de Dalba, lipsit de orice reper, de orice sprijin, nu mai poate da un sens propriei existențe. Donna angelicata care era Dalba dispare și odată cu plecarea ei se pierde un echilibru, o stare
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Cei doi Basarabeți), aparținându-i lui C. Săteanu și celelalte din rusă (Mihail Zoșcenko, Ziaristica și Suferințele tânărului Werther), datorate lui Jean Pascal și lui George Lesnea. Singură notă tristă în cele șase numere ale U.l. este necrologul Umorul îndoliat. Al. Gh. Doinaru, scris de C. Săteanu și însoțit de reproducerea unui fragment din poemul Smaraida și de câteva epigrame ale celui dispărut. În scurta să existența U.l. nu a reușit să câștige cititorii, unica performanță fiind interviurile cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290339_a_291668]
-
în camera mea cea mai de la apus dintre toate cele șapte, nici o mască nu mai cuteza acum să intre; întunericul nopții se întețește mereu și prin ferestrele de culoarea sângelui o lumină de un roșu-aprins plutește în încăpere; și negrul îndoliatelor draperii te înspăimântă, iar cel care se încumentă să pună piciorul pe cernitul covor e întâmpinat de un dangănat al orologiului de abanos, un dangăt și mai solemn și mai poruncitor decât cel ce ajunge la urechea oaspeților care se
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
p. 89. 453 Poe, Portretul oval. 454 Landolfi, op. cit., p. 60. 455 Landolfi, op. cit., p. 61. 456 Ibid., p. 83. 457 Ibid., p. 82. 458 Ibid., p. 103. 459 Ibid., p. 92. 460 Ibid., p. 97. 461 "Acel galben ușor îndoliat, ca o baie de aur funebru" (op. cit., p. 104). 462 Sublinierea mea. 463 Landolfi, op. cit., p. 112. 464 Ibid., p. 117. 465 Ibid., p. 123. 466 Ibid., p. 127. 467 Ibid., p. 137. 468 Ibid., p. 133. 469 Ibid., p.
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
cultură și în poezie. Fapt este că, atît în Miorița, cît și în Caloianul, căutarea ritualică este însoțită de bocet. Am putea spune că mai toate divinitățile chtoniene și vegetaționale s-au identificat cu el. În Caloian îl rostește maica îndoliată, dar și fetele strînse în cortegiu funerar să îngroape păpușa de lut: „În tot timpul cît se duce Caloianul la groapă, fetele îl plîng și-l bocesc cu amar, apoi, ajungînd la locul hotărît spre a fi îngropat, îi fac
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
mitului; de aceea, "Leana își însoțește cântecul cu o poveste despre poetul iubit și căutat, iar această poveste este înregistrată și amplificată de memoria colectivă, de unde elitele o vor culege ca pe un nou mit"542. Văduva este supranumele Leanei, îndoliata Euridice aflată în căutarea lui Adrian/Orfeu; ea acceptă să se îmbrace în negru, la cererea doctorului Visarion, care vrea să dezlege "misterul lui Adrian" sau "complexul Poetului". În planul lumii de dincolo, poetul amnezic interpretează "la Vedova, cu majusculă
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
literatura anglo-saxonă de inspirație analitică, această comparație între procesul de doliu și travaliul psihologic al adolescenței. Printre autorii de limbă franceză, primul care a insistat asupra acestei comparații este probabil Haim care, în 1970, scria: „la fel ca și un îndoliat, adolescentul rămâne un oarecare timp scufundat în amintirea obiectelor pierdute și, la fel ca și acesta, ideea morții îi trece prin minte. Dar așa cum dinamica doliului normal permite ca acesta să fie prelucrat, cea a adolescentului face în așa fel
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
de acum a prietenului meu. Toate morțile celor dragi pe care le-am experimentat în trecut, întreaga sumă a deceselor ce mi-au răpit oameni în care m-am investit afectiv nu importă pentru raportarea la suferința actuală a prietenului îndoliat, nu contează aici datorită intensității scăzute, șterse de timpul consumt. O moarte trecută nicicând nu va îndurera sufletul atât de mult precum o moarte ce stă să vină. Dramele trecute sunt șterse de brizele uitării pe când cele ale viitorului sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
negreșit și ea va asista la prăbușirea în mormânt a unei ființe apropiate emoțional, ceasul fatal al desprinderii necruțătoare de această ființă urmând să apară inevitabil. Dinspre imaginea morții viitoare a celui drag mie, eu înțeleg, asumâdu-mi profund, drama prietenului îndoliat și știu întru această imagine anticipativă cum este să-ți moară cineva de care te leagă atât de multă ființare. Această siguranță gnoseologică este susținută de adevărul fundamental că nu pot prevedea și deci vizualiza aproximativ niciun fapt din viitorul
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
devreme sau mai târziu, peste mari intervale de timp, inclusiv uitarea numelui lor fiind uitată. Și nimeni nu le va păși hotarul mormântului abandonat prin multitudinea de mereu alte epoci umane. Pe fundalul acestei înțelegeri ce își asumă drama prietenului îndoliat, compasiunea izbucnește precum apele montane se revarsă către fascicole de văi abrupte. Deși eu îmi conștientizez intens propria suferință viitoare legată de pierderea unui apropiat drag mie, de moartea ce stă să vină implacabil asupra lui indiferent care persoană exactă
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
mă ocolește, nu mă vizează deloc. Privind anticipativ la viziunea morții viitoare a respectivului apropiat, eu nu sunt înduioșat de mine drept cel care va suferi trauma în-mormântării unei persoane dragi. Dimpotrivă, întreaga mea compătimire îl vizează doar pe prietenul îndoliat ca și cum aș avea în fața mea o structură sculptată în basorelief, iar drama lui ar ieși cel mai mult în exterioritate, s-ar prelungi cel mai întins spre mine precum o ramură dintr-un arbore al suferinței neconsolate. Așadar, îmi înflorește
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
graduală, la reinserția lui în propria existență, la cicatrizarea neîntârziată a rănii brusc survenite prin moartea celui drag. Și în acest caz, atunci când pulsiunea compasiunii atinge cotele unei maximalizări copleșitoare, eu decid să acționez empiric imediat întru sprijinirea-consolare a prietenului îndoliat. Astfel, adopt o ținută corporală caritabilă, efectuez un gest concret-filantropic. Acest gest cumulează o serie de etape, secvențe ce se succed într-o aliniere bine închegată. Așadar, pentru început, mă îndrept fizic spre prietenul meu și îmi poziționez prezența trupească
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
într-un astfel de mod asigurând deplinătatea și omogenitatea gestului fiziologic caritabil. Astfel, dacă admit vorbirea exteriorizată sonor ca următorul eveniment, mă voi sustrage de la orice rostire, voi acționa în deplină tăcere funerară cât timp voi da mâna cu prietenul îndoliat. Abia după încheierea acestei operațiuni, după retragerea celor două mâini care s-au intersectat întru strângere secvențială, eu trec la o nouă etapă din succesiunea actului filantropic corporal ce apelează camaradul suferind, etapa adresării întru expresia vociferată, glăsuirii prin luarea
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
moarte pe cineva drag, acest cuvânt indică o trecere împreună a unor ape învolburate, o abordare laolalată a unui obstacol, o întovărășire în străbaterea necazului ce survine violent. Condoleanțe adică nu ești singur. Dinspre această evocare a ne-solitudinii celui îndoliat glisează ideea de preluare a unei părți din povara situațională, de luare asupra mea a unui însemnat fragment din roca apăsătoare a morții ce-și deschide și etalează spectacolul macabru peste destinul prietenului meu. Condoleanțe adică îmi așez umărul sub
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
adică îți mărturisesc că sunt cu tine în acest coșmar regretabil și că am certitudinea că vei trece prin el fiind mai puternic decât crezi. Se pare, prin urmare, că gestul filantropic, caritabil operat de mine aici în raport cu prietenul meu îndoliat deține acești doi piloni fundamentali: strângerea de mâini și adresarea prin rostirea sonoră a cuvântului condoleanțe. După împlinirea unui astfel de auster gest, voi asista la întregul ceremonial până la sfârșit continuând încercarea de a nu participa la înmormântarea ce l-
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
definit. Mai mult, fiecărei acțiuni i se va răspunde cu o retroacțiune, fiecărei suferințe îndurate sau provocate cu o meta-răsplătire conferită într-un sfârșit dictat numai de Providența divină. Așadar, templul îmi sugerează că și drama orbului sau a prietenului îndoliat își deține supra-logica și compensarea ei, se întâmplă în baza unui temei și finalități neștiute pentru conștiința mea limitată în act și cunoaștere. Templul îmi spune, prin zidurile și vitraliile sale, prin rezonanțele ritualului ce l-au înveșmântat mereu ca
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
din județul Vaslui și în "TV.V. - 15... explozia", rămâne mai ales în paginile unor cărți care-i cuprind din operă, rămâne în MERIDIANUL, rămâne încă printre noi. Noi am rămas mai săraci cu cel puțin un prieten. Transmitem condoleanțe familiei îndoliate și suntem alături de toți cei care suferă cu adevărat la decesul celui care a fost Gh. I. Sofianu. (MERIDIANUL, An VIII, nr.27(653), joi, 6 iulie 2006, Editorial) JURNAL... DIN FESTIVAL S-a deschis ediția a VI-a a
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
1952 e consacrat în întregime centenarului nașterii lui I. L. Caragiale. Emil Petrovici scrie cu prilejul centenarului morții lui Gogol, Henri Jacquier la aniversarea unui veac și jumătate de la nașterea lui Victor Hugo. Numărul al treilea din 1953 apare cu portretul îndoliat al lui Stalin. O „cohortă” de condeie este mobilizată spre aducerea unui ultim omagiu: Aurel Rău (cu două poeme), Ion Horea, Ion Brad, Victor Tulbure, Ion Oarcăsu ș.a. „Cronica” este printre puținele rubrici în care literatura se află la ea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285286_a_286615]
-
ajunge în societatea creștină la dimeniunile unui arhetip, iar în jurul fondatorilor religiei - figurile sacre, Iisus Christos și Fecioara Maria, sau figurile laice, Constantin I și împărăteasa Elena − se formează o întreagă ideologie cu privire la relația mamă-fiu și la obligația omagierii ei îndoliate. Ceea ce numim astăzi "imaginar creștin" ne apare, în plan simbolic, ca o formă sublimată a vechiului funus imaginarium, o schemă emergentă din el, cu următoarea caracteristică diferențială: în cadrul lui, protagonist absolut este spiritul divin întrupat, însoțit de un întreg cortegiu
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Scarlat, iar I.N. Copoiu îi dedică lui Sașa Pană textul programatic Gânduri în flăcări, o pastișă în manieră avangardistă. În numărul următor Sașa Pană figurează și el cu un fel de manifest, unde declară: „Dilatați-vă patima pătrunderii până la portalul îndoliat al resemnării și în ritmul nebuniei colective acidulați-vă coeziunea intermoleculară a spiritului”. Odată cu trecerea la avangardism, rămân fideli grupării Teodor Scarlat (Strofe pentru Otilia Cazimir, Confratelui Quaternar), Virgil Carianopol, F. Didulescu, I. N. Copoiu (mai iscălește incopoiu) - în poezie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290649_a_291978]