1,020 matches
-
Un ienicer răsări ca din pământ în fața lui cu iataganul ridicat, urlând în turcește: — Stai bre, că te tai! Iaca stau, drăguță, nu mai fac nici un pas - spuse Metodiu înspăimântat, căruia într-o clipită, cu o limpezime și-o corectitudine înfiorătoare, îi reveniră în minte toate cunoștințele din turca populară, bulgară, învățate de mic, din copilărie, pe când se juca la Vaslui „de-a Ștefan cel Mare” cu odraslele unui vecin, cafegiu otoman, altfel om de treabă, îi dădea adeseori halviță. Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
funingine. Doar un nebun a putut face una ca asta. Îngrozitor. Știu exact ce simți. Barem de-ar fi dormit acasă domnul Vendel, dar nici măcar atâta. Cei de teapa lui scapă întotdeauna. L-ai cunoscut? — La înmormântare. E un tip înfiorător, nu-i așa? Ei bine, se spune că a făcut zilele astea o afacere uriașă. Nici nu-i pare rău. O să-și construiască o casă nouă, alături de dumneata. Vei avea un vecin pe cinste. — O să ne înțelegem cumva - i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
sunt cu mult mai întunecate înțelegerii de-atât. Mai bine-aș cugeta de câteva dăți bune înainte să lansez o astfel de afirmație precum cea a salvării, fie ea și nerostită. Pentru că... nu înțeleg defel ce poate fi noaptea asta înfiorătoare cu a cărei presimțire par să-mi revin în simțiri și nici de unde vine, căci nu-i cunoșteam probabilitatea și nici amintirea din toate celelalte veacuri ale celui care-am fost. Deși mult prea obosit și încărcat cu experiențele tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în picioare și, cu o hotărâre de nedescris, a reușit să... să ce?! Doamne, nu pot să privesc! Nici să spun nu pot... Să înșface diamantul din mâinile zeului înmărmurit? E posibil? Ce oroare!!... Ce hoț nenorocit... și ce urlete înfiorătoare se abat deodată-asupra nopții, sfâșiind tăcerea începutului de lume, răgete cumplite, dintre care, desigur, cel mai aprig și mai întunecat este cel al zeului coborât din carul stelar. Zeul tras pe sfoară. Doamne, cum să descriu ceea ce se-ntâmplă? Cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
că îi vine foarte greu și că este incomod să facă totul cu o mână. - Ține tu pachetul, îi spuse el lui Mik care stătea mai aproape de el. În momentul când pronunță aceste cuvinte mi-am dat seama ce tăcere înfiorătoare s-a lăsat în cameră. - Ei, dar aici nu mai e aproape nimic, spuse Mik, în timp ce Hirghe, fără un cuvânt, scoase încă puțină cocaină cu lopățica și-o scutură ușor pe cântar cu mișcarea cu care se scutură scrumul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe care stau aruncate cărțile de joc, încep să caut pachetul de cocaină. Toate cărțile stau cu fața în jos. Le ating cu precauție, întorc una, apoi încep să le arunc, să le rup fără nici o noimă, pradă unei tristeți înfiorătoare care crește din cauză că nu dau de cocaină. Da, sigur că da, nu mai este cocaină. Au luat-o Mik și Zander. În cameră nu mai este nimeni. Nu mă așez, pur și simplu mă prăbușesc pe divan. Chircit, respir cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
într-o disperare rea, urcând dintr-o tristețe inexprimabilă, apărută parcă din neant; ca în vomă, memoria scotea la lumina zilei tot ce era înăuntru, iar eu priveam, nu puteam să nu mă uit la aceste chipuri ale unei rușini înfiorătoare. Revedeam totul până la cele mai mici detalii. Eu, încremenit, la ușa acestei camere liniștite, eu drogat, cuprins de spaima idioată, dar de neînvins că vine cineva, că va intra aici și-mi va vedea ochii îngrozitori. Și ore întregi târându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pădure se lăsa noaptea. Apoi, ca-ntr-un vis, dădu de niște ciuperci cu gîturi lunguiețe, o ditamai grămăjoara de ciuperci cu gîturi lunguiețe, de care - era sigură, deși nimeni nu-i spusese, că erau otrăvitoare; pentru că Într-adevăr arătau Înfiorător. (Fetița nu se Înșelă, fetița avea dreptate: erau ciuperci otrăvitoare, Ithyphalus Impudicus, ceea ce ea nu știa, nu s-ar fi Încumetat să știe). Le lovi cu pantofiorii de lac, frîngîndu-le ca-ntr-un acces de furie. Doar că pantofii nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
copiii. După care se va lăsa o liniște grea, ca și noaptea siberiană. Cadavrele, calde Încă, vor fi duse În taină Într-o pădure apropiată, unde vor fi Îmbibate cu acid sulfuric, apoi stropite cu benzină și apoi arse. Această Înfiorătoare mixtură fetidă de rămășițe pămîntești, de cioturi de oase arse și bijuterii, de epidermă purulentă În care străluceau diamantele, va fi la repezeală aruncată Într-o mină părăsită...“ O comisie ad-hoc va Întocmi un proces-verbal cu bunurile rămase de la familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
afla la vreo cincizeci de metri, fumul negru, cenușiu, luminat de incendiu, se înălța în vălătuci furioși. Câți morți or fi acolo înăuntru, cine a pus bomba asta, se întrebă primarul. Se auzeau deja aproape sirenele mașinilor de pompieri, urletele înfiorătoare, mai mult ale cuiva care implora ajutor decât ale cuiva care venea să-l dea, erau tot mai ascuțite, dintr-un moment în altul aveau să irumpă de după un colț. Prima mașină apăru când primarul își croia drum prin aglomerația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
auzit cele două focuri de armă succesive, zace moartă pe jos și sângele se prelinge și picură în balconul de jos. Câinele a venit alergând dinăuntru, adulmecă și linge fața stăpânei, apoi întinde gâtul în sus și sloboade un urlet înfiorător pe care un alt foc de armă îl curmă imediat. Atunci un orb întrebă, Ai auzit ceva, Trei focuri de armă, răspunse celălalt, Dar era și un câine care urla, A tăcut, trebuie să fi fost al treilea foc, Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Știam că e o femeie care poate cădea pradă unor pasiuni violente. Iar lovitura aceea jignitoare pe care i-o dăduse lui Dirk, omul care o iubea și-i era atât de devotat, trăda un temperament nestăpânit și o cruzime înfiorătoare. Abandonase siguranța căminului soțului ei și odihna confortabilă a unei gospodării bine garnisite pentru ceea ce nu putea să nu vadă și ea că este un risc extrem. Asta dovedea că are o poftă de aventură și e pregătită pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
era la fel de emoționat la gândul de a fi din nou în preajma ei ca și cum ar fi fost despărțiți o luna. Deodată parcă nu-i veni să creadă că e moartă. Ceea ce se întâmplase nu putea fi decât un coșmar, un coșmar înfiorător. Iar când avea să răsucească în broască cheia și să deschidă ușa o s-o vadă cu siguranță aplecată deasupra mesei în atitudinea grațioasă a femeii din tabloul lui Chardin, Le Benedicité, care întotdeauna i se-păruse o capodoperă de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
asurzitor. Oamenii cântau, țipau, râdeau, iar când un bărbat o sărută lung pe fata așezată pe genunchii lui, fluierăturile englezilor sporiră harababura. Aerul era plin de praful ridicat de ciubotele grele ale oamenilor și cenușiu din pricina fumului. Era o căldură înfiorătoare. În spatele tejghelei era așezată o femeie care-și alăpta copilul. Chelnerul, un puști cu o față lătăreață și pătată, alerga de colo până colo cu o tavă încărcată cu halbe de bere. Puțin mai târziu intră Bill Ghioagă, însoțit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nu mi-a topit mințile, mormăi el. Îi atrase atenția o mișcare ușoară și văzu că Ata e întinsă pe jos și suspină aproape fără zgomot. — Ata! strigă el. Ata! Ea nu-l băgă în seamă. Din nou duhoarea aceea înfiorătoare îl făcu aproape să leșine și trebui să-și aprindă un trabuc. Ochii i se deprinseră cu întunericul, și acum îl cuprinse o senzație copleșitoare privind pereții pictați. Nu se pricepea deloc la picturi, dar în astea era ceva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fost cimitirul micii comunități de monahi, Însă urmele vremii și ale părăsirii erau evidente. - Acesta e secretul magiei, murmură Cecco, arătând către un obiect Învelit cu o pânză roșie, greoaie. Dante se apropie, descoperindu-l cu un gest hotărât. Chipul Înfiorător și totodată fascinant al sculpturii se aprinse În lumina opaițului. Ochii de smalț parcă Îl fixau, Înzestrați cu o lumină proprie, ca și când ar fi fost pe punctul de a se redeștepta la viață. Se răsuci pentru o clipă ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sărată pe care i se părea că Încă o mai simte pe buze. Chiar și Fecioara, prizonieră În relicvariul ei presărat cu nestemate, Îl persecutase multă vreme, Încercând să Îi comunice ceva. În vis, trăsăturile ei delicate se preschimbaseră În Înfiorătoarea Înfățișare a unui monstru, ca și cum ceara carnației sale ar fi cedat, În cele din urmă, văpăii soarelui. Se trezise brusc, cu fruntea strânsă Într-un cerc de fier. Iată că dușmanul său Îl chinuia din nou, Înfigându-i ghearele În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de mult cele 30 de care ai spus, „așteaptă-mă 30 de zile”, am numărat minutele, secundele cu pașii, am mers prin cameră atât de mult, că aș fi putut ajunge la Styx și să trec dincolo, a fost o înfiorătoare călătorie de-a lungul durerii, căci, dacă mă doare inima, mă doare tot: și mușchi, și oase, și piele, și sânge. Am mers prin casa asta nefericită ca printre o sută de aurolaci care scuipau pe mine, mânjindu-mă toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de ploaie de glugile lor impermeabile. Ploaia Îi insufla lui Amory un sentiment de detașare, iar numeroasele aspecte neplăcute din viața metropolitană a celor nevoiași i se perindau prin față ca un fel de procesiune amenințătoare. Iată și trecerea Încrâncenată, Înfiorătoare, a metroului: reclamele de pe marginea vagoanelor repezindu-se spre tine, rânjind ca niște pisălogi bătrâni care te Înhață de braț, gata să-ți mai Îndruge o anecdotă; Îngrijorarea ca nu cumva cineva din vagon să se sprijine de tine; un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
repetă prostește unul și același sunet, fără să înțeleagă și fără să poată face ceva. Infinitul era ceva care dădea dimensiune clipelor mele de singurătate, stelele exercitau o atracție nebună, mă și vedeam plutind printre ele sau alunecând pe toboganul înfiorător al unei găuri de vierme. Apoi, încetul cu încetul, am început să pipăi viața de zi cu zi, imediatul cu nevoile lui, săturându-mă, scârbindu-mă și, ciudat, luând-o mereu de la capăt. Uite, nu-mi aduc aminte cum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
aici, toată lumea fiind mulțumită: noi că am scăpat cu atâta, iar el că nu a avut nici de data asta ocazia să ne pună față cu mitocanca sa, de care urma să ne temem mai departe ca de o marțafoaică înfiorătoare. Se uita lung la noi, sforăia oarecum nervos, ca un cal nădușit de efort, și îndată uita de tot, râdea și trecea maiestuos printre noi, flendurind chica unuia, mângâind obrazul alteia, sărutând o mână de artistă mare și făcând ghiduș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
fi în teatru, pentru teatru, numai și numai pentru teatru. Jacques Lecoq, teatrul însuși. A trăit ca să ne arate nouă, celorlalți, că teatrul trebuie apărat de fiecare dintre noi, trebuie iubit cu disperare, ca o uriașă urcare pe un gard înfiorător de înalt. Chiar asta cred: Lecoq nu ne-a arătat cum trebuie să facem ca să ne urcăm pe un gard, ci a vrut să ne transmită un mesaj: teatrul este un urcuș infinit, iar semnul lui este cel al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Demonilor, aflat la un pas de a fi împușcat de un pluton de execuție, va fi deportat în cele din urmă la patru ani de detenție în Siberia. Aflat în fața morții, tânărul pe atunci Dostoievski, va povesti cu o luciditate înfiorătoare a detaliilor tragedia sentimentelor simțite pe propria-i piele în pre momentele executării. Un Caragiale, vă veți întreba cu stupoare, în fața plutonului de execuție?! Să ne închipuim, o dată cu prezumtiva deportare a lui Caragiale în Siberia, un binecuvântat gulag, în care
CARTEA CU PRIETENI XXVII- ION IFRIM de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364555_a_365884]
-
Publicat în: Ediția nr. 2159 din 28 noiembrie 2016 Toate Articolele Autorului Un film neobișnuit despre Holocaust, mai dur și mai puțin emoțional decât tot ce cunosc. Nu am vărsat o lacrima, dar am ieșit cu capul într-o încleștare înfiorătoare. Laszlo Nemeș, cineast maghiar de 38 de ani, din familia căruia mulți au pierit în Holocaust, a produs un film care a suscitat multe discuții, a fost distins cu Grand Prix la Festivalul de la Cannes și a fost nominalizat la
SON OF SAUL) de GETTA NEUMANN în ediţia nr. 2159 din 28 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362837_a_364166]
-
păzită de seară iubiți ce-aud ce spune seara, aud ce spune ploaia, aud ce spune dragostea doar lângă urechile la care șoapta sărută! Cântecul nu e pentru cei care nu se iubesc! Cântecul însuși e zămislit din iubire dulce-nfiorătoare. Este atâta iubire în cântecul creat din îngeri, de Nichita Stănescu, Nicu Alifantis, Paula Seling, „Ploaie în luna lui Marte”, încât timpul nu are spațiu și spațiul nu are timp să o cuprindă pentru că iubiri ca aceasta depășesc timpul și
PAULA SELING. CÂNTECUL NU E PENTRU CEI CARE NU SE IUBESC de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1555 din 04 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362995_a_364324]