393 matches
-
și a muri În fața oglinzii, agățat, „prins” definitiv și total În capcana suprafeței reflectante, În apa Înșelătoare a unei imagini fără densitate, Îndrăgostit de acea aparență, simulacru al realului - iată marele proiect al dandysmului. Îl formulează memorabil Baudelaire, lapidar, fără Înfiorare: „A trăi și a dormi În fața unei oglinzi”. Narcis modern, Îndrăgostit de propria-i imagine, dandy-ul idolatrizează forma, suprafața - program predilect al tuturor estetismelor. Numai că lucrurile pot fi văzute și altfel, am spune chiar cu totul altfel, deoarece
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
ci activitatea de cronicar dramatic i-a făcut lui C. notorietatea în cadrul breslei. Poezia (Palimpsest, 1969, Dezlegare de chaos, 1973, Suveranitatea lăuntrică, 1975, Inventatorul de numere, 1976, Plante de dincolo, 1983) vădește un amatorism acceptabil, cultivând nostalgii și senzația de înfiorare în fața miracolului lumii, uneori în tușe amintind de Lucian Blaga, alteori atent și chiar pretențios caligrafiată. Contribuția lui C. la literatură e de căutat în volumele intitulate Privitor ca la teatru (I-III, 1975-1982). Nu un demers coerent, programatic și
COCORA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286312_a_287641]
-
întâmpla numai după descoperirea vieții înseși ca formă manifestată a misterului... POMPILIU CONSTANTINESCU Universul său substanțial, sensul de explorație metafizică al viziunilor, intelectualitatea fără cadre raționale ale acestei lirici, iată chestiunile adevărate. Rezultatul cercetării este zguduitor. Cine va asculta până la înfiorare solemnul Testament? [...] Al doilea aspect profund al poeziei lui Arghezi, în afara oricărei poziții noționale, este sentimentul de oscilare materială între două lumi cu densități deosebite, cerul și pământul. E vorba, dar, nu de antiteza de concepte ideal - real, ci de
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
primul rând, menit să formeze în arta de a conduce, de a purta războaie sau a primi soli etc., textul are și o dimensiune lirică, meditativ-elegiacă, pe universale topoï: fortuna labilis, ubi sunt. Un adevăr omenesc mai adânc imprimă operei înfiorarea de timp și de nimicnicia ființei („...că omul, în lumea aceasta, șade între viață și moarte”) și accentele de conștiință tragică a limitărilor și constrângerilor istorice, politice, resimțite de principele unei țări mici. Parabolelor și metaforelor biblice, ecourilor din opere
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
comportament feminin sunt captate de Marin Preda cum ai prinde o lacrimă pe o frunză, cu o finețe și o precizie inegalabile. Nu am loc aici să fac o cât de sumară trecere în revistă a acestor nenumărate momente de înfiorare în fața feminității. Doar unul, care-mi vine acum în mine: Țugurlan, întors de la fierăria lui Iocan unde avusese loc memorabila dispută politică cu Moromete („Trei chestiuni rezultă din cele spuse de Țugurlan...”), își ceartă muierea: „Tu ce faci aici? De ce
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
o vară, / scrum leneș acum, peste margini prelins / c-o tristețe amară // și numai eu neștiut mai răsar / între goale ținuturi, / ca un amiaz timpuriu, fugar, / plin de mirări și de fluturi” (Amurguri cu coțofene și vânt). La ceas crepuscular, înfiorările, neliniștile ființei capătă o notă gravă, meditativă, elegiacă, stăpânită însă de un anumit echilibru lăuntric: „O fereastră cu licăr anemic / își reazemă fruntea de-un singur copac. Amurgul revine. Cuvintele tale / îngheață pe arbori. Disperarea lor mută / fulgeră aerul ca
STANCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289857_a_291186]
-
generat prozele din Oameni în ceață, unde colecția de „cazuri” reține prin veracitatea descrierii proceselor nevrotice. Deși schematice și eseistice, povestirile grupate în Puterea mitului aduc o sensibilă modificare de viziune. Omul împrumută, aici, ceva din măreția forțelor elementare. O înfiorare lirică străbate aceste pagini, unde se anunță teme ale eseisticii filosofico-antropologice și, totodată, tonalitatea ei imnică din ultima fază. B. construiește, alteori, vedenii grotești și spăimoase, fantasmagorii ale unui eu dilatat, ispitit, în somn, de tentații demiurgice și, tot acolo
BIBERI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285719_a_287048]
-
afectările acestea există totuși o exasperare, o oboseală adevărată. Poezia erotică e palidă și convențională, cu foarte rare excepții. Încă mai neconcludente sunt cele câteva versificări pe teme sociale și patriotice. Mai profund apare S. în evocarea priveliștilor naturii, unde înfiorările extincției apropiate îl prevestesc pe G. Bacovia. E o poezie preponderent vizuală, cu însușiri de plasticitate și armonii nu lipsite de prospețime. Ca traducător, prezent îndeosebi în „Liga literară”, în afară de Poe (Corbul) și Shelley (Regina visurilor Mab), a fost atras
SAVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289520_a_290849]
-
Nu i se poate nega îndemânarea de stihuitor, care arborează o mină gânditoare. Expansiunile sufletești ale vârstei le proiectează mai ales în proză, nu în schițele cu tentă umoristică, firește, ci în formula clorotică a poemului în proză, cu despletite înfiorări de melancolie și de extaz. „Trubadur visător și solitar”, suspinătorul își mărturisește, îndurerat, amorul sublim pentru o copilă cu înfățișare diafană, de palidă madonă. Tonul plângător, cu impudice înduioșări, suferă de o incurabilă monotonie. Vocația lui S. se manifestă în
SATEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289507_a_290836]
-
Alain-Fournier (Le Grand Meaulnes), romanul creează starea de poezie pe două căi: prin proiectarea schimbărilor sufletești ale adolescenței pe fundalul unei ambianțe citadine și naturale bine conturate și prin comunicarea acestor tulburări în autenticitatea lor. Anxietăți de sorginte erotică, primele înfiorări în prezența celuilalt sex, întâile îndrăgostiri, primele suspiciuni, așteptări frustrate, orgolii rănite, gelozii, certuri, împăcări, despărțiri se desfășoară nespectaculos, nepatetic, fără efuziuni lirice, cum se întâmpla în La Medeleni de Ionel Teodoreanu, și tocmai prin aceasta liric la modul sobru
SEBASTIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289592_a_290921]
-
plin de vervă, insistent și hotărât în convingerile sale, S. este și un poet încercat de suferințe pe care le trece într-un registru cu surse expresioniste: „Răstigni-m-aș și n-am cui,/ n-am cui să-i tac înfiorarea./ Lumina febrelor refugiindu-se/ în fierul cel vechi al/ unor prea vechi manuscrise,/ nedescifrate uși deschise/ ale unei taverne/ în bobul de grâu”. Vidul interior, proclamat obsesiv, dă la iveală spații unde se înstăpânesc lipsa de iluzii, demitizarea, chiar iconoclastia
SARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289493_a_290822]
-
însemnele unei iubiri diafane. Uneori se întrevede freamătul adolescentin al ruperii de trecut, de lumea copilăriei și maturizarea prin căutarea de sine. Această contradicție lăuntrică este sugerată și de opoziția dintre satul luminos și orașul sumbru, întunericul provocându-i poetului înfiorare, neliniște. Niciodată departe (1976) se caracterizează printr-o monotonie care se manifestă atât în plan tematic, cât și la nivelul limbajului (spațiul poemului este asaltat de „taine”, „stele”, „munți” etc). În centrul cărții se află tot dragostea pentru ținuturile natale
VARGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290429_a_291758]
-
lipsit de argumentări și redundant nu o dată. SCRIERI: Exerciții de adorație, Cluj-Napoca,1989; Nudul și moartea, București, 1991; Marele Inchizitor, București, 1993; Veghea și Departele, București, 1995; Plânsul lui Bacovia. O interpretare psihanalitică, pref. Romul Munteanu, București, 1997; Frică și înfiorare, București, 1998; Reîntoarcerea la Eminescu, București, 1999. Repere bibliografice: Mihaela Ursa, „Nudul și moartea”, ST, 1993, 7; Ion Brădiceanu, „Marele Inchizitor”, „Gorjeanul”, 1994, 4 358; Nicolae Turtureanu, Chipul și asemănarea, RR, 2000, 2. M. Dr.
TAMARIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290043_a_291372]
-
fără sclipire, reușind să apară ca un fel de Panait Cerna întârziat. În mesajul lui se pot desluși o neliniște difuză, aprehensiunea - discret sugerată - a neîmplinirii, a senectuții, crâmpeie de revelații, de vaticinări ori imprecații (câteodată obscur-vindicative), plăcerea contemplației, uneori înfiorări convenționale pe teme istorice, considerații pe teme etice - totul schițat indecis și plat. Câteva caligrafieri intimiste nu sunt lipsite de oarece grație. Dar P. pare dispus să prelucreze liric, fără discernământ sau reticențe, orice pâlpâire mai energică a sensibilității sale
PETRACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288774_a_290103]
-
primare dintre om și întregul sacru, de care tehnica și excesiva civilizare îl îndepărtau, credea cu fanatism în misiunea poeziei sale. Primul nostru simbolist declarat, P. a transformat poezia în căutare superioară, desfășurată ca un delir obsesiv și muzical - „mistică înfiorare”, rugăciune, murmur, strigăt de spaimă. Ciclurile de poeme sunt construcții polifonice, cu laitmotive ce aduc la suprafață dureri ascunse. Emoția intelectualizată, senzațiile rafinate deșteptate de arte intră prin P. în poezie în stilizări când manieriste, când încărcate de o grație
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
scorojește/ Ca foaia de porumb a toamnei” (Există un unghi). În Rotitoarele spații, Incantație, Glasul pământului, Înainte de lumină, Muntele alb pe dinăuntru, perspectiva asupra universului devine zbor, aspirație spre înalt. Poezia se construiește în jurul unor metafore ale perenității într-o înfiorare a preaplinului existențial, iar lumea se înalță și se purifică prin cuvânt (Litera imperfectă). Forța de seducție a versului emană din caligrafia discretă a imaginilor și din rafinamentul punerii lor în scenă. SCRIERI: Timpul știut, București, 1973; Împărăția sorilor, București
OANCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288499_a_289828]
-
exilul nostalgic” („O albă lebădă sub lună și-n urmă, iată, Lohengrin. Sunt mort deși mă simt în viață. Trăiam odată-n vechiul burg !” - Anamnisis). Nici vetustețea acestor fresce „desprinse din stemă parcă”, nici chingile formei fixe (sonetul) nu întunecă înfiorarea, uneori muzicalizată simbolist, în fața timpului („În umbră-Umbră - el stă viu” - Pendula veche de stejar), temă ce-i domină versurile. Încă amintindu-i pe Heredia și pe Al. Macedonski în hieratismul de blazon al versurilor, poetul este totuși interesant prin eleganța
ORLEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288590_a_289919]
-
deplină a postmodernismului literar românesc e identificabilă în scrierile unor optzeciști apărute către sfârșitul anilor ’80 și mai ales în anii ’90, precum și în contribuția unor promoții mai noi. Caracteristice o. în poezie sunt considerate renunțarea la gravitatea modernistă, refuzul înfiorării patetice sau a tonului înalt, de vaticinație pe teme ontice, respingerea exprimării măiestrite și promovarea tonului familiar, colocvial, ironic și autoironic; biografismul truculent și colorat, dublat de magnificarea hâtră a derizoriului, sordidului sau a insignifiantului prin recuperare manierist-cărturărească, de fapt
OPTZECISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
Fiind mediocru și ca Învățătură, și ca inteligență, n-a putut să izbutească” (G. Galaction); - se pune virgulă Între complementele circumstanțiale așezate Între subiect și predicat, dar numai când subiectul este așezat Înainte de predicat: „Povestea bătrână, În măreția codrului, aduce Înfiorări pe chipurile lor trudite” (M. Sadoveanu); - se despart prin virgulă substantivele În cazul vocativ: „Am trei copii, Costică!” (I.L. Caragiale), „Deșteaptă-te, române!”; - după interjecții se pune virgulă: „Ei, ce veste ne mai aduci de pe la târg?” (I. Creangă). Observație După
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
este, în ceea ce are particular, o râvnă a „țintelor mari”. Meditația afirmă, pe tipare romantice, orgoliul spiritului și aspirația înălțării la „lumea ideală” (Destinul, O, noi, stăpâni vremelnici). Tumultul căutării dumnezeirii și iubirea domină „nemilostivul amar” al existenței (Învingătoare), iar înfiorarea, smerenia sunt mereu concurate de un conceptualism locvace. Iubirea de țară e un motiv omniprezent, pasajelor în lamento, ce-l amintesc pe O. Goga, alăturându-li-se, în Lacrimi și clocot, chemarea vibrantă la luptă, în tonul eroic care îi
BRAN-LEMENY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285858_a_287187]
-
adevărat. Aici sunt așa de puțini oameni, încît fiecare pare important, și cum, fatal, asiști la zilnicele lui ocupații și necazuri, mă socot obligat să-l înregistrez. Cei câțiva oameni măresc pustiul, după cum lampa lui Mihali mărește întunericul și multiplică înfiorările. Câteodată recurg la stratageme ca să aflu tot ce-a făcut Ioana. E ciudată această alegere de a afla anumite detalii și de a înconjura, ca să nu aflu, pe altele, chiar dacă toate sunt la fel de chinuitoare. Poate pentru că nu vreau să-mi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
aspecte față de care acesta ia atitudine cu mijloacele sale specifice. Formele și valoarea poetică se înșiră pe o gamă largă și permisivă, surprizele, în mai toate sensurile, se țin lanț și oferă plăcerea cititului, interacțiunea cu poetul și, adeseori, deplina înfiorare. Nimic din trecerea sa prin viață, cu ochii deschiși, nu a fost lăsat deoparte, nu a fost uitat, nu a cântat (vesel ori doinit) și nu a lăsat urme speciale în spiritualitatea sa, în sufletul său, așa cum ar spune acasă
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
solitudinii, a temerii de moarte prin dragoste. Acest topos al iubirii, văzut ca remediu împotriva morții, imprimă o tonalitate profundă textului, dar nu conține accente dramatice. Că ele se pot subînțelege, e altceva. Sunt câteva scene în care Adela, simțind înfiorare în fața eternității naturii, se apropie de bărbat. Să se observe camuflarea, realizată prin inversarea rolurilor. În loc să pună pe bărbat, sau oricum pe amândoi, să simtă acest impuls al apropierii, naratorul rămâne consecvent în a-i acorda acest privilegiu bărbatului doar
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
capul. Mă gândeam ce-i pot spune. Ea își lăsase luminița în jos, în dreptul pieptului, și flacăra îmi descoperea o față curată, oacheșă, sprâncenată, cu doi ochi minunați. Acum ochii aceia zâmbeau. Și eu mă simții deodată străbătut de o înfiorare ciudată, acolo pe malul Iezerului, în noaptea care mă împresura, sub ploaia care șuroia de-abia auzit în juru-mi, în singurătatea aceea mare, în fața unei fete deodată - a unei fete care-mi izvorâse înainte ca din pământ, c-o lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pițigoi rotunzi cu pene cenușii și negre, cintezi cu piepturile cărămizii. Se priveau cu ochișori sticliți ca vârfuri de ace, deschideau pliscuri și fărâmau melodios chemările, fâlfâiau apoi ușurel și-n urmă-le nuielușele se clătinau, tremurându-și frunzele lucii. Înfiorarea vieții mărunte se strecura prin marginea aceasta de pădure, ca-n orice dimineață de vară. Zboruri de gâze cu aripi străvezii, cu aripioare albastre se încrucișau, fluturi jucau pe deasupra ierbii dese, în care începeau să se îngrămădească miresme calde. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]