919 matches
-
Ești zgură,-n loc de flăcări! Iar templul de-nchinate,Ți-e noaptea cu tenebre!... VII. TE AȘTEPT, de Florina Emilia Pincotan , publicat în Ediția nr. 2312 din 30 aprilie 2017. Străine, mi-ai bătut la poartă, Umil, cu palme sângerânde; Înfrigurat sub ploaia rece, Flămând, cerșind un colț de pâine. Nu ți-am deschis, am tras zăvorul, Să nu-ți aud chemarea blândă! Dar n-ai plecat, ai stat de veghe, Strigându-mă, încet, pe nume. Am zăbovit o viață-ntreagă
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
zăvorul! Am așternut lumină-n casă; Doar să sosești, să-mi stâmperi dorul! Te chem să vii să-mi bați la ușă, Un cerșetor, desculț, flămând, Cu ... Citește mai mult Străine, mi-ai bătut la poartă,Umil, cu palme sângerânde;Înfrigurat sub ploaia rece,Flămând, cerșind un colț de pâine.Nu ți-am deschis, am tras zăvorul,Să nu-ți aud chemarea blândă! Dar n-ai plecat, ai stat de veghe,Strigându-mă, încet, pe nume.Am zăbovit o viață-ntreagă
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
apriga vâltoare Ne-aruncă diamante și gunoi, Furați de timp, mai spunem cate-odată Vre-un rar și disperat „rămâi cu noi” Iar când sub greul anilor zvârlim O ultima privire înapoi, Un vis stingher ne prinde tot mai des Șoptind înfrigurați „rămâi cu noi” Rămâi cu noi căci soarele, pe-o dungă, Răzleți ne trece-n seara de apoi; De-aceea frânge colțul sfânt al pâinii Și-n noaptea asta să rămâi cu noi! ------------------- Daniel IONIȚĂ Sydney, Australia noiembrie 2016 =========== Daniel
INSULA CUVINTELOR DE ACASĂ (1) SĂBIILE DUHULUI (STIHURI) de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385339_a_386668]
-
trezit din feeria acelei festivități de vibrațiile telefonului mobil. Mă furișez discret, prin spatele colonadei lângă care mă aflam, cale de cinci-șase pași, către spațiul - bine mascat - unde bănuiam că este o lojă de protocol. Cu gesturi febrile, deschid telefonul, înfrigurat de temerea că voi primi o veste neplăcută - altfel ce rost ar avea un apel în puterea nopții? Gâtuită de emoții, abia stăpânindu-și plânsul, cu voce gravă, tremurândă - actrița Leni Pințea-Homeag (protagonistă în 330 de spectacole, peste fruntarii, dintre
Piatră de hotar: 83 de ani Nu-l plângeţi. Corneliu LEU trăieşte! (Fulguraţii) [Corola-blog/BlogPost/92773_a_94065]
-
ingredientele necesare pentru reușită. La orele 11:00, într-o sală mare și frumoasă a liceului, prof. Domnica Murgoci, diriginta și directoarea de altădată, o doamnă luminoasă, modestă și carismatică a strigat catalogul (cel autentic!), iar elevii-seniori, așezați cuminți și înfrigurați de emoție, s-au ridicat, rând-pe-rând, și au rostit vorbe pline de căldură, de apreciere, de recunoștință și au punctat elemente fundamentale din viața, cariera și opera lor. Toți au apreciat efortul organizatoric și au mulțumit colegului lor, prof. Dr.
Podul Turcului – Sărbătoare, nume mari şi amintiri! [Corola-blog/BlogPost/93445_a_94737]
-
pădurii în iarnă Geme pădurea lung sub cerul de plumb. Păsările i-au plecat demult și frunza rânduri i-a căzut, sub pasul greu al timpului nepăsător și grăbit, strivită zăcând... Vântul degetele-și plimbă peste creanga dezgolită ce tremură înfrigurată, în tăcere și tristă doinind spre apus și înapoi spre răsărit... Geme pădurea lung sub cerul de plumb. Prin luminișuri luna trece, glaciară, suverană, alunecând peste potecile adânc pitite sub zăpadă, indiferentă la chemările de dor, iubiri ce mor, gânduri
DOINA PĂDURII ÎN IARNĂ de NINA DRAGU în ediţia nr. 2214 din 22 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383160_a_384489]
-
îi căutăm prin taina din cuvânt și-i socotim în clipele ce pier, și-i prețuim prin tot ce este sfânt privind în ochii lor către eter, și aspirând spre lumea de apoi din lumea noastră de beton și fier, înfrigurați de-al neființei ger, ne amintim ...copilul suntem noi! 11 ianuarie 2016, București Referință Bibliografică: COPILUL SUNTEM NOI / Ion Mihaiu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1838, Anul VI, 12 ianuarie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Ion Mihaiu : Toate
COPILUL SUNTEM NOI de ION MIHAIU în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383180_a_384509]
-
Îmi urase noapte bună aproape cu simpatie (sau cel puțin așa mi se păruse mie la reluare, probabil din nevoia de a găsi un oricât de scheletic punct de sprijin În oceanul de ostilitate care mă Înconjura), În acele ore Înfrigurate, mi se destrăbălaseră În minte o mie și unul de gânduri și Îmi defilaseră pe dinlăuntrul retinei cam tot atâtea imagini aleatorii, frânte, disparate, succedându-se fără nici o noimă, Într-o dezordine aiuritoare. Mama, care Îmi mai spunea și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de pe meleagurile Indului și de construire aici a unui port și a unei flote uriașe, alcătuită din o mie de nave de război cu gabarit superior trierelor. Nedivulgând nimic nimănui - nici măcar lui Hefestion, prietenul și iubitul său -, Alexandru se implica Înfrigurat și stăruitor În cel mai profund dintre toate proiectele sale: corpul de legi menit să confere stabilitate și coerență imperiului ce se Întindea de la Pella până aproape de Gange. Era ținut la curent cu progresele Înregistrate de Aristotel și de discipolii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
8 9 M-am uitat Împrejur aproape cu spaimă. Îmi venea să țip de bucurie, dar eram incapabilă să articulez un sunet. Așadar, acesta era codul, cifrul... Codul lui Alexandru... Și dincolo de el... dincolo de el... Bucuria succesului mă paraliza. Tăceam Înfrigurată, evitând să fac cea mai ușoară mișcare, ca nu cumva vraja să se destrame și să mă trezesc din amețeala speranței că reușisem. Dar reușisem oare? Dacă totuși greșeam undeva? Dacă tot ce Îmi suna logic și verosimil - ergo, adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
gras, pământ strămoșesc! - întări Parnasie. Pui un bob, din el răsare, așa, ceva de speriat! Dar de ce l-au luat, asta nu mai știu. Căzură pe gânduri. Povestea lui Parnasie îi tulburase. Chiar, ce le trebuia ălora pământ? — Fraților - șopti înfrigurat Cancioc - nu-i a bună. Să știți că acolo ni se pregătește ceva. Se uitară cu toții, mai pe față, mai pe ocolite, în sus, spre cer, doar-doar li se va arăta un semn. Cerul - ioc! Episodul 29 POVESTEA LUI CANCIOC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să scot pantofii mantei de la pingelit Îi recunoștea imediat din maldărul de Încălțăminte erau cei mai mici și aici În fundul curții vizavi de magazia de lemne locuia Nuți iubita lui Paul Mormînt seara aceea pe dealul Cociocului după ore așteptarea Înfrigurată a luptei și cînd au apărut țigănușii lui Înarmați cu bricege vitejii mei de la Șincai fugeau de rupeau pămîntul eu slăbănogul eu cavalerul tristei figuri trebuia să le dovedesc că sînt mai tare m-au dus ca pe-o captură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să mă simt ca și cum niște spiriduși m-au lovit cu lopețile toată noaptea. Apoi m-am îndreptat spre Randolph Terrace. Făcând mai întâi un duș, bineînțeles. Nu sunt lipsită de maniere. Se lăsase deja întunericul când am plecat de la sală, înfrigurată și singură, lăsând în urmă vestiarul călduros cu pereții galbeni, scorojiți, plin de femei pe jumătate goale care vorbeau aproape toate în același timp. Purtam colanți de catifea, un pulover cu guler și haina mea de blană artificială și căutam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
genial, poate urma să îi vină chiar de acolo o idee... Ușurat și înaripat de acest nou gând salvator, Mircea deschise unul dintre ziarele în care apăreau cronici literare referitoare la acest puști, pe numele lui Elefterie Măceș. Citi repede, înfrigurat, temându-se în fiecare clipă că nu va găsi ceea ce căuta. Și, spre dezamăgirea lui, când termină de parcurs cele câteva coloane de rânduri frumos aliniate ale ziarului, chiar acesta a fost rezultatul. Nimic care să-l inspire, nimic referitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
romanului realizându-se la nivelul ideii; cele patru secvențe prezintă tot atâtea momente, hotărâtoare pentru cunoașterea de sine a eroului și pentru accederea, prin această cunoaștere de sine, la cunoașterea omului. Tentația sublimului, a absolutului, dar și a abjecției, așteptarea înfrigurată a necunoscutului și a experiențelor hotărâtoare, atât de caracteristice vârstei adolescentine, îl plasează pe Vadim Maslennikov într-o stare de perpetuă transă. Dar, în același timp, întâlnirea efectivă cu aceste experiențe, palparea miracolului existențial însoțesc disponibilitatea de trăire a adolescentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
părintelui slăbea pe măsură ce el se depărta pe coridor, pe când imboldul păcătos de a duce vestea cea bună și de a face pe eroul creștea în timp ce coboram scara spre locul unde-l lăsasem pe Burkeviț. Și, deși știam că această grabă înfrigurată îmi subminează propria demnitate de erou, totuși nu mă putui abține și, ajuns aproape de Burkeviț, îi dădui drumul la tot, în trei cuvinte. Se vede că Burkeviț nu înțelese imediat ce i-am spus, pentru că mă întrebă încă o dată, distrat, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în sfârșit, pe poarta casei sale, și eu rămâneam singur. Dar nici nu apucam să ajung acasă că dorul de Sonia începea să mă hărțuiască din nou. Nu puteam să mănânc și nici să dorm, simțindu-mă cu atât mai înfrigurat, cu cât se apropia clipa unei noi întâlniri. După o jumătate de oră petrecută cu Sonia, mă simțeam iar împovărat de dorința de a-i plăcea și, apoi, iarăși răsuflăm ușurat când rămâneam singur. Mi se dublase și sentimentul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
lăcuită, imediat ce mă luau în stăpânire liniștea și parfumul acestei locuințe foarte mari și foarte scumpe, Stein îmi venea în întâmpinare cu o grabă aferată. Prinzându-mă de mână, mă ducea repede la el în cameră, unde începea să caute înfrigurat prin buzunarele costumelor din dulap, ieșind din când în când și în coridor unde, probabil, continua să caute în buzunarele șubelor și ale paltoanelor. După ce scotocea prin toate buzunarele, Stein, liniștit că nu s-a pierdut nimic, expunea obiectele căutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
zâmbea cu zâmbetul lui plângăreț care voia să spună că acest preț ridicat al biletului îl amuză atât de mult pe el, Stein, încât nici nu mai are putere să se indigneze. Uneori, când veneam la Stein, îl găseam alergând înfrigurat pe picioroangele lui. Era în mare grabă și se bărbierea, într-un continuu du-te-vino între baie și cameră; se pregătea să meargă undeva la un bal, la o serată, în vizită sau la concert, iar eu îl așteptam curios să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sculat cu o încetineală plină de silă și cu aceeași silă a început să privească pe deasupra capetelor noastre. Cel de-al doilea, Mik, era extrem de nervos. Cu țigara în gură (care urca și cobora când vorbea), acesta îi spunea ceva înfrigurat lui Zander, fără să-mi dea nici o atenție. - Ei, nu te așeza, spune, spune cum stăm. Auzind de la Zander că stăm bine, că avem cincisprezece ruble, făcu o mutră acră. Apoi zâmbi, după care rămase fără expresie și bătu tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe obraji. Își scutură cu putere capul, smulgându-se cu greu din vraja ademenitoare. Făcu un pas împleticit spre Calistrat și cuprinse toiagul în palma mâinii drepte. Bătrânul îl apucă strâns de braț sprijinindu-l. Ai auzit și tu? întrebă înfrigurat Cristian. Ce să aud? Ileana, mă chema la dânsa. Nu era ea, spuse moșul, clătinând din cap bestia te ademenea la dânsa. Ai văzut de ce este în stare? Nu numai că se strecoară și te cuprinde pe nesimțite, dar poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pentru a se îndrepta apoi în partea cealaltă. Abia după ce se convingea că nici de acolo nu pândește pericolul, relua cercetarea mai amănunțită în direcția iniți ală. Așa se gândise el să limiteze șansele producerii unei nenorociri. Jos, Cristian aștepta înfrigurat. După fiecare repriză de căutări Calistrat se apropia de el spunându-i că poate să pornească mai departe. Cât timp dura deplasarea, bătrânul rămânea deasupra lui, veghind atent. Apoi, totul se relua de la capăt, Calistrat pleca iar el rămânea singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
enciclopedie. Ceea ce Îmi sărise În ochi - și asta la prima vedere, de cum am răsfoit tomul „M“, unul din miile de volume ale acelei litere - era absența personalităților. (M-am convins de asta cînd, cu degetele Înțepenite de frig, am căutat Înfrigurată În paginile cărții numele tatălui meu.) În Enciclopedie nu erau trecute ca persoane distincte nici un Mazuranić1, Meyerhold 2, nici Malmberg 3, nici Maretić4, după a cărui gramatică Învățase tata, nici Meštrović5, pe care l-a zărit odată pe stradă, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe aici? Nu te-am mai văzut. Dante se răsuci spre cel de la care venea. O suflare pestilențială Îl Învăluise. Văzu o față lungă și galbenă, Înconjurată de o barbă subțire și bălaie, o față pe care ardeau doi ochi Înfrigurați. Omul ținea În mană o cană de vin, din care tocmai băuse. De fapt, câteva picături roșiatice Încă Îi mai scăldau colțul buzelor cărnoase. - Lasă-mă În pace, amice. Vreau să beau singur, murmură, ferindu-și privirea și aplecându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acum idei clare, dar mai târziu, după ce va fi cutreierat toate cafenelele ca să-și istorisească povestea, și să fie cinstit de toți patronii, va scorni un întreg roman. Către miezul nopții, va ajunge beat criță, zbierând numele fetiței, scoțând tremolouri înfrigurate, și scăpându-se în pantaloni, ușurându-se de toate paharele băute în dreapta și-n stânga. Târziu, la sfârșitul serii, umflat și vânăt ca un porc, nu mai schița decât niște gesturi, în fața unui public numeros. Gesturi frumoase, serioase și dramatice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]