2,071 matches
-
zăbovi, la întoarcere, aici, la restaurant, să bem o cafea fierbinte. Oare? o ia Vlad de după umeri, iar fata rîde încet. Care restaurant, că n-am văzut nici unul. Of, ce-or fi vrînd ăia din microbuz de claxonează atîta?! se înfurie el și, deschizînd portiera, scoate capul să privească înapoi peste cabină. Toți mecanicii stau înșiruiți, în urmă, pe marginea iazului. Disperat, Cornea îi face semn să vină și el. Vlad și Paula coboară. Cînd ajung lîngă mal, mecanicii se dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nea Toader postul de prim-vice?! se ambalează Mihai. Am început să-l cunosc, Maria, pe nenea Toader; alături de o soție iubitoare, care să-l fi stimulat, în doi-trei ani ajungea din nou, poate mai sus chiar. Nu lîngă Coca! se înfurie Maria, începînd să se plimbe. Știi cum a obținut primul ei soț divorțul? Aducînd probe că ea, cu bună știință, cu cinism, răspîndea printre bărbați o boală venerică, din asta mai ușoară. Cît pe ce să facă și închisoare. Legea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
femeilor care vin cu provocări, în special. Vreau să aflu cine le-a făcut sau cine le-a învățat, să stîrpesc focarele astea de acțiuni antiumane. Pentru așa ceva nu era nevoie să ajungi marea specialistă în ginecologie Maria Săteanu! se înfurie Mihai din nou. Iar de curînd, și Bujoreanu, ca să cinstești memoria celui care ți-a fost tată. Biologic numai, că spiritual nu-i semeni. Maria face un pas, gata să se repeadă în el, dar un gest scurt și ferm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ostentație. Întîi, doi ani, cum ai zis mai înainte, n-ai mai putut, apoi n-ai mai vrut să încerci să poți. Dar amintirea plăcerii cunoscută cîndva persistă. Și de fiecare dată cînd vine vreo femeie cu... Știi ceva, se înfurie Maria, oprindu-l embrionul de care vorbești se cheamă făt uman, iar legea pedepsește avortul, considerîndu-l crimă. Eu sînt un medic ce trăiește azi, aici, în România! Care-i vîrsta pînă la care este interzis avortul? 40 de ani. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nevrozei ei. Oricât de mare ar fi fost decalajul, conexiunea era totuși prezentă, iar garanția stabilității ei psihice consta tocmai în incapacitatea de a explica motivele pentru care un eveniment o făcea să plângă, în timp ce altul o făcea să se înfurie. O dovadă în acest sens sunt lucrurile care aveau să se întâmple. Detașarea atrăsese după sine conștientizarea. Carol avansa rapid prin beznă, aruncând câte o privire în fiecare dintre compartimentele acum luminate ale propriei minți. Într-unul dintre ele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
aveau sarcina să susțină doi munți sfinți. Aceștia au fost luați de vânt, au plutit spre regiunea arctică și s-au scufundat în mare. Zeii care locuiau aici s-au grăbit să se mute. Aflând vestea, împăratul ceresc s-a înfuriat și a dat ordin supușilor să micșoreze înălțimea oamenilor din țara Longbo, pentru ca aceștia să nu mai tulbure ordinea normală a vieții de pe Pământ. Cel de-al treilea munte nu s-a mișcat deloc, este susținut în continuare de broaștele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
și, cum și femeii îi era dor de ce-i făcea Harun Al Rașid când era pace, ea s-a înțeles cu eunucii să-i facă ei lucrurile alea sau, în fine, să le facă împreună. Noroc cu djinii. S-au înfuriat groaznic de ce-au văzut prin iatace și s-au băgat sub palat (pe la fundații, cred) și-au început să-l zgâlțâie cu toată forța lor, tare, tare de tot, ca s-o pedepsească pe soția lui Harun Al Rașid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
focul în pădure, să dezvolte vorbirea (ca, de exemplu, Filip să spună o poveste, iar unul dintre șoimi să o ducă mai departe). În concluzie: datoriile le decretează tovarășa Stănescu. Dacă nu îndeplinești datoriile, tovarășa Stănescu, și nu Patria, se înfurie îngrozitor. Din moment ce nu se supără, Patria nu există. Din moment ce Patria nu există, deși toată lumea e convinsă că ea există, Patria nu poate fi decât tovarășa Stănescu. Q.E.D. Pe larg, Quod Erat Demonstrandum (pentru că între timp am fost pe la școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și hituri pop, roteam și roteam, până când, în zona uneia din frecvențele cunoscute, ajungea să se distingă o voce în română, uneori mai clar, alteori mai stins. Pârâielile, țiuiturile, sâsâielile și bâzâiturile se întețeau atunci, ca și cum toate s-ar fi înfuriat cumplit și ar fi vrut să-l ciupă, ca niște viespi, pe domnul de la microfon. Tot atunci, se întețea și paloarea ofițerului. Își mai turna un păhărel și mă fixa cu ochii lui gri, în care licărea totuși ceva, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
gîndit că acum n-am ce face, trebuie să mă fac că plouă și să mă comport ca și cum totul ar fi absolut firesc. Așa că am dat pur și simplu pagina și am continuat să citesc. M-am așteptat să se Înfurie că am tras cartea afară din raft și am trîntit-o pe jos, Însă el a găsit situația cît de poate de amuzantă. CÎnd și-a revenit din șoc, a rîs chiar cu voce tare, lucru care nu se Întîmpla prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
sentiment care-i apropie mult mai mult pe oameni decît dorința. Domnul Rennit era vizibil furios din pricină că nu i se dăduse răgazul să-și joace rolul, dar În același timp se vedea limpede că nu-și poate permite să se-nfurie. Prin urmare Își sacrifică furia, cu o demnitate de nobil famelic. — Oare detectivii nu se ocupă decît de divorțuri și logodne desfăcute? Îl Întrebă Rowe. — Firma noastră este o Întreprindere respectabilă, cu o anumită tradiție, răspunse domnul Rennit. Nu sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
putea să se ducă la bancă și să se lase prins de poliție, dar asta ar Însemna să ajungă, după toate probabilitățile, la spînzurătoare. GÎndul că putea fi spînzurat pentru o crimă pe care n-o săvîrșise continua să-l Înfurie. Dacă s-ar sinucide, ar avea cel puțin satisfacția de a se pedepsi pentru o crimă de care se știa vinovat. Rowe era obsedat de un ideal primitiv al justiției, căruia dorea să i se conformeze. Totdeauna dorise să trăiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
scris cărți și s-au făcut filme despre mine. Sunt și în cartea recordurilor, cu 759 de turci și opt soli papali pe care i-am tras în țeapă într-o singură zi. Da’ un lucru nu-nțeleg, zise Țepeș înfuriindu-se: după ce i-am bătut de atâtea ori noi toți, cum se face, da, cum se face că nenorociților ăștia de turci le merge mai bine decât românilor? Pur și simplu, nu înțeleg; ce se întâmplă acolo jos? Uite, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
-o pentru mine. Și am tăcut. Anca profită. - Tipi ca tine, voi sunteți niște... pentru voi femeile nu au nici o valoare! Le tratați ca pe niște... - Nu-i chiar așa, am îcercat s-o liniștesc. Exagerezi... - Exagerez? Eu exagerez? Se înfuriase. Măcar dacă ar fi prost gust, atunci poate aș mai accepta. Dar nu despre asta e vorba. Nu este prost gust. Sunt complexe, complexele voastre stupide, adică dacă aveți pu... penisul destul de lung, dacă sunteți în stare să satisfaceți o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
însuși... Îți închipui ce-a fost... Aș putea încerca și eu, nu? Glumesc... - Ștefane, ce-i cu tine? Nu e flatant, dar arăți ca dracu’, un drac bolnav de ulcer... Ce-i? Să mă bucur că mă vede sau mă-nfurii că mă vede c-arăt jalnic? - Na, o zi mai tâmpită, am băut ieri cam mult, încă mai scârțâi. Nu-i nimic, termin cafeaua și plec. Nici nu trebuia să dau buzna. Voiam să te văd, nimic altceva. Sunt obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și el, dinaintea ființei celei mai oribile și mai Înspăimîntătoare pe care o văzuse vreodată, chiar și În cele mai cumplite coșmaruri ale sale. Orice Încercare de comunicare se dovedise dintru bun Început zadarnică, Însă repeziciunea cu care „monstrul” se Înfuria și teroarea fără margini pe care o arăta metisul o făcuseră să priceapă pînă și pe nevolnica lui minte, obișnuită dintotdeauna să primească ordine, că nu era nici locul potrivit, nici momentul pentru a-și schimba atitudinea și acceptase supus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
unde citea de obicei și unde Își aprindea pipa Înnegrită. O privi pieziș: - Nu Îndrăznești să Întrebi ce simte cineva care se naște astfel, nu-i așa? adăugă el imediat. Ți-e teamă că m-ai jigni și m-aș Înfuria... Nu, tăgădui el. SÎnt mulți ani de cînd duc fața asta după mine peste tot... Mult prea mulți ani! Nimic nu mă mai jignește. Acum sînt eu cel care Îi jignește pe ceilalți, iar asta Îmi place. - Te bucuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
orice posibilitate de a trăi... Pămîntul e mănos, generos și pașnic, și știm Întotdeauna la ce să ne așteptăm din partea lui... Dar... cine poate avea Încredere În mare? Într-o zi e liniștită și darnică, iar În ziua următoare se Înfurie și distruge totul, devorînd vapoarele și pe cei de la bord. Nu pricep cum de-ți poate plăcea marea. - Dacă n-ar fi fost ea, care mă liniștea În clipele de mînie sau pentru că Înțelegeam că În fața imensității ei nici eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Nici nu-mi mai pasă dacă provoc greață... Chiar mă amuză să observ cum prezența mea stîrnește silă. E mare lucru să impui prin prezența ta și să știi că trebuie să-ți Înghiți sila de teamă că m-aș Înfuria... - E logic... O observă puțin surprins de naturalețea cu care Îi spusese acel lucru: - Ce anume e logic? voi să știe. - Să vrei să provoci ură, silă și teamă - Carmen de Ibarra Își trecu mîna prin părul ei lung, gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mai rămăsese decît aurul, care nu-i slujea la nimic acolo, iar dintre toți prizonierii nu mai trăiau decît norvegianul și cei doi portughezi. Dar chiar și așa, avea să supraviețuiască. Să lupte, să muncească, să lovească și să se Înfurie erau singurele lucruri care-i rămîneau pe lume, și din pricina asta putea fi văzut deseori pradă unei activități febrile, care-l Împiedica să stea locului fie și pentru o clipă și-l făcea să cadă răpus de oboseală noaptea. Dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
a le Învinge, Încît În sufletul ei era Încredințată că lucrurile trebuiau să se Întîmple cum spunea el, și acolo, la prora, cu toate că ea nu era În stare să-l vadă, se afla continentul sud-american. Îl admira pe Oberlus. O Înfuria faptul că nu putea să evite să-l admire pe omul pe care-l detesta cel mai mult pe lume, la fel cum Îl și dorea și Îl respingea, În acea inexplicabilă ambivalență care părea să guverneze toate faptele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
știai, dom'le! Pentru că eu eram la curent! Oricine din Vladia știe că adjutantul Popianu e la curent cu orice mișcare din tîrg. Nu pentru că vrea să avanseze, ci pentru că Radul Popianu șî-a făcut întotdeauna datoria." Pe măsură ce vorbea, se înfuria. Pe măsură ce cuvintele se făceau auzite de propriile urechi, imaginea sa se desena tot mai limpede, mai clar conturată pe fundalul așezării, al dealurilor acoperite cu viță care o înconjurau și despre care nu puteai spune nici că o protejau, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
că stîrpitura din fața lui însemna sfîrșitul nu doar al carierei sale, ci și al celei mai grozave aventuri din cîte trăise pînă atunci. Iar, pe deasupra, era și destul de întuneric ca să mai poată zări ceva în ochii întredeschiși, a batjocură? Îl înfuriaseră cumplit urechile lui clăpăuge și și-a pierdut cumpătul. Dar pînă atunci urmau să se petreacă destul de multe lucruri, în acea clipă de nebănuit, de neînchipuit, Leonard Bîlbîie nu știa nimic despre inginerul Cezar Stoicescu, l-a urmărit cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era de deslușit. Le explicase, le sugerase, lăsase să se înțeleagă, dar degeaba, nici după zece ani de serviciu nu se dezbăraseră de a-și da cu părerea, de a se arăta cît de isteți și prevăzători sînt. Nu se înfuria și nici nu voia să-l mustre pe Bîlbîie, atîta doar că îi dădea bătaie de cap și pierdea vremea. Iar el asta nu avea, timp, vreme. Nu doar pentru chestiunea aflată pe rol, nu pentru "cazul în desfășurare". Efectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
încăpățânare, să se dea la o parte. Luând gestul drept o rătăcire de moment, ea se așeză sfârșită pe trotuar și așteptă ieșirea gărgăunilor din mintea celor doi. Cu cât timpul se scurgea mai greu, cu atât simțea că se înfurie mai tare. Insistau să blocheze drumul și ea nu mai avea puterea să treacă și prin asta. Așa absurditate nu mai întâlnise vreodată. Era casa ei, copilărise în curtea aceea. Dacă nevasta lui Dan avea acces acolo, atunci dreptul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]