283 matches
-
invitînd-o să se întindă pe patul alăturat. Cele două asistente pregătesc un instrument ciudat, ca o pompă. Manoliu își amintește de Mihai și, întorcîndu-se o clipă spre el, întreabă ce grupă sanguină are. La naiba! N-ai nimic bun! șoptește înfuriat după ce i se răspunde, și-și vede de treabă. Mihai s-a retras doi pași, pînă lîngă perete. Privește ca hipnotizat spre cele două femei legate între ele printr-un instrument ciudat, manevrat de Manoliu. Obosiți, ochii negri ai lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
pe un rege de un așa grav și atingător dispreț din partea latinilor, ele pierdură în ochii lui orice valoare, și în părerea sa el se crezu de acuma-nainte dispensat față cu Roma 100 {EminescuOpXIV 101} de orice altă-ndatorire. Înfuriat cumplit asupra răspunsului arogant a lui Balduin, regele Ioannițiu se puse în înțelegere secretă cu grecii nemulțumiți din Tracia, care, parte din cauza asprei apăsări de-asupra lor, parte din ură națională, uneltiseră de mult o răscoală în contra domiuațiunii latine, pândind
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
aici, la Petersburg, tocmai ca să te întâlnești cu mine. Poate că vei fi având și alte treburi, dar pentru mine ai venit, așa a vrut Dumnezeu. La revedere, domnișoarelor. Alexandra, vino puțin la mine. Generăleasa ieși. Ganea, întors pe dos, înfuriat, luă portretul de pe masă și i se adresă prințului cu un zâmbet strâmb. — Prințe, plec chiar acum acasă. Dacă nu v-ați schimbat intenția și vreți să locuiți la noi, vă conduc, căci nu cunoașteți adresa. Stați puțin, prințe, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
motive de îngrijorare, a dat dovadă de foarte, foarte multă judecată în această problemă, mai ales că, după părerea mea, vina e mai degrabă a lui. — Care Kurmâșev? — Cel pe care l-ați apucat mai înainte de mâini... Era atât de înfuriat, încât voia să trimită chiar mâine pe cineva ca să vă ceară explicații. — Ajungă-vă, e o prostie! — Desigur că e o prostie și tot cu o prostie s-ar fi terminat; dar la noi acești oameni... Nu cumva ați venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pot trece cu vederea. Ptițân! îi strigă el cumnatului, care tocmai intrase în cameră. Ce-i asta, unde o să ajungem la urma urmei? E o... o... Dar gălăgia se apropie repede, ușa se trânti deodată de perete, iar bătrânul Ivolghin, înfuriat, roșu la față, zguduit, scos din sărite, se repezi și el la Ptițân. În urma bătrânului intrară Nina Alexandrovna, Kolea și, ultimul, Ippolit. IItc "II" Trecuseră de-acum cinci zile de când Ippolit se mutase în casa lui Ptițân. Totul se petrecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
eu, continuă el ridicându-se din nou, văd că aici totul este împotriva mea, totul și toți... Dar să știi, stimate domn, să știi... Nu-l lăsară să termine și-l împinseră iar pe scaun, rugându-l să se calmeze. Înfuriat, Ganea se retrase într-un colț. Nina Alexandrovna tremura și plângea. — Dar ce i-am făcut? Are și de ce se plânge! strigă Ippolit, rânjind. — Oare chiar nu i-ai făcut nimic? spuse deodată Nina Alexandrovna. Mai ales dumitale ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ac; clipind șiret din ochi, făcea și arăta ceva cu mâinile. — Ce vrei să spui? îl întrebă prințul amenințător. — Ar trebui s-o deschidem în prealabil! șopti acesta cu un aer înduioșat și confidențial. Prințul sări în picioare atât de înfuriat, încât Lebedev o luă la fugă; dar, ajungând la ușă, se opri așteptând să vadă dacă nu cumva prințul s-a îmbunat. — Eh, Lebedev! E posibil ca un om să ajungă în halul de josnică decădere în care te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-i cu astea? face posac Augustus. — Sunt în totalitate încredințate procuratorilor. — Ia nu-mi mai împuia urechile cu cuvântul ăsta, îl repede principele. Procuratori în sus, procuratori în jos. Nu sunt decât niște perceptori nenorociți și nimic altceva. Se rățoiește înfuriat: — Datori să dea socoteală direct conducerii imperiale, pricepi? Împunge cu degetul în aer către el. — Adică ție, reprezentantul meu. Hârâie răgușit. — La tine trebuie să ajungă toate încasările și cheltuielile. Își drege ușor glasul. — Indiferent dacă au în subordinea lor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
te duci? N-o să te duci... N-o să te duci În Irlanda, nu-i așa? Vorbiseră despre asta Înainte. Dar se Înțeleseseră s-o facă Împreună. Chiar și În Irlanda or să dea de tine. — Nu-mi pasă, zise Alec Înfuriat, de nenorocita aia de Irlanda! Nu-mi pasă ce-o să se Întîmple cu mine. Nu am de gînd să mă duc, asta-i tot. Știi ce-ți fac? Colțurile gurii i se lăsară. Îți fac chestii murdare! Te manevrează, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
vocea și Ilona va înțelege greșit rostul întrebării... Până să se hotărască să deschidă gura, se auzi un ciocănit energic în ușă. Fata se ridică și șopti: ― A venit tata... Fără să mai aștepte îngăduință, un țăran trecu pragul. Bologa, înfuriat, se sculă în picioare, gata-gata să-l alunge. Paul Vidor însă se apropie jovial, cu mâna întinsă și-i ură bun sosit în casa lui. Avea fața osoasă, cu zbârcituri multe sub ochii căprui, în care juca deșteptăciune și șiretenie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe subțire, că sunt laș pentru că una vorbesc și alta fac... ― A, da, murmură Bologa, rușinat. Da... adică nu tocmai laș... În sfârșit, atunci aveam atâta venin în inimă, dragul meu... ― Sunt laș, sunt chiar ipocrit, recunosc! sâsâi Gross aprig, înfuriat parcă de sfiala camaradului. Fiindcă nu mi-a sosit încă vremea!... Dar când va sosi vremea, voi fi cumplit, Bologa, n-ai grijă!... Acuma primesc ordinele, crâșnesc din dinți și execut... Nu mă plâng și nu plâng pe nimeni, ci
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
flăcări, strigă Apone. Repede! Frost îi înmână aparatul sergentului și se dădu în lături. Apone intră în posesia armei în momentul în care pieptul femeii explodă într-o jerbă de sânge. Dinăuntru țâșni un cap mic, cu colți redutabili, șuierând înfuriat. Degetul lui Apone se strânse pe trăgaci. Ceilalți doi se dați înarmați cu aruncătoare de flăcări făcură la fel. Căldura și lumina care umplură sala calcinară peretele odată cu dihania. Coconii și conținutul lor se topiră ca o melasă translucidă. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
a le folosi la pescuit. În dimineața zilei precedente, a plecat cu bicicleta să caute bere, ajungând astfel la restaurantul unde s-a petrecut apoi tragedia. Totul a început de la o altercație cu un cetățean aflat la o masă alăturată. Înfuriat la culme și aflat, se înțelege, sub influența alcoolului, subofițerul s-a înapoiat rapid la domiciliu, a mai băut ceva și apoi a revenit pa terasa restaurantului, având în buzunar una din grenade. Nu dorea decât să-l sperie pe
ANCHETE ALE SECURIT??II by GHEORGHE COTOMAN () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84041_a_85366]
-
înscenare, domnu’ comisar! se întoarse el către agentul de poliție. — Înscenare? se înfurie iar mustăciosul. Cu portofelu’ lu’ ăsta la tine în buzunar, ai? — Vasilescu. Paul, preciză păgubitul. — Cu portofelul lui Vasilescu la tine în buzunar? repetă, parcă și mai înfuriat, mustăciosul. — Și ce dacă era la mine în buzunar? îndrăzni Aurică. Ce știu eu cum a ajuns acolo? Poate mi l-a strecurat careva. Poate chiar mata, că văd că ți s-a pus pata pe mine. — Ia vezi! îi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
în față. Amicul meu a avut noroc. La el n-a venit decât un singur tip, unul slăbuț, cu o șapcă roșie pe cap. I-a tras un pumn în nas din prima, dar n-a căzut. S-a aruncat înfuriat spre el. S-au apucat strâns ca la box, atunci când nu mai ai putere, și s-au rostogolit dincolo de gardul viu din fața blocului, pumnindu-se până au rămași lați, într-o parte și-n alta. După gard, întuneric beznă. Aproape liniște
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
să cred că e o ființă normală. — Ciudat, spuse Cavaleristul. N-am avut febră în viața mea. Mi s-a adresat pe un ton de parcă eu eram de vină că făcuse febră. Dar ai avut acum, i-am spus eu înfuriat, arătându-i cele două bilete pe care le pierdusem. — Bine că erau invitații și n-ai dat bani pe ele! încerc\ el să mă consoleze. Îmi venea să-i arunc radioul pe fereastră, dar pentru că mă durea capul, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Dumnezeu. Ce-ai pățit? Au, capul meu. Când te-am găsit, nu-ți aminteai. — Când m-ați găsit? Întrebă Harry, care părea din nou derutat. — Îți amintești de momentul În care te-am găsit? — Trebuie să fi fost... afară. — Afară? Înfuriat brusc, Harry ridică o privire Încărcată de mânie. — În afara sferei, dracu să te ia de tâmpit! Despre ce crezi că vorbesc? — Calmează-te, Harry. — Întrebările tale mă-nnebunesc! — Bine, bine! Calmează-te. Labilitate emoțională. Furie și iritabilitate. Norman Își continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
parcarea unui magazin, pentru ca În cele din urmă să se ducă singur la poliție, suspinând, isterizat de remușcări și vinovăție. Whittier stătuse la spital zece ani, timp În care atacase cu brutalitate câțiva asistenți. Acesta era omul care se ridicase Înfuriat În fața lui Norman, trântind masa și izbind scaunul de perete. Norman era Încă student: nu știa cum să se descurce. Se Întorsese ca să fugă din cameră, dar ușa din spatele său era Încuiată. Așa se proceda Întotdeauna când erau intervievați pacienții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
la sosirea ta a trebuit să se retragă. Într-a treia, În timp ce stăteai lipit cu pap de ușa baronesei, poetul din Catamarca l-a atacat pe Goliadkin. I-a mers ca vai de el: Goliadkin l-a azvârlit din tren. Înfuriat, rusnacul se tot foia În pat. Se gândea la cele petrecute și la cele ce aveau să se petreacă; poate că era cu gândul la cea de-a patra noapte, cea mai primejdioasă, cea de pe urmă. Și-a adus aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
să gâfâi, pe când minciuna, oho, poate fi modelată cum vrei. Dacă te pricepi, bineînțeles". ― Poate că unii sânt atât de lași încît n-au încredere decât în cămașa de forță, au impresia că numai ea îi apără, i-am spus, înfuriat, lui Dinu. Sclavii din ei nu pot trăi liberi. Cum, să nu se mai sperie de nimeni? Nu se poate. Așa ceva li se pare de neîndurat. A fi liber e, probabil, pentru ei un pericol, un risc. Află că mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bună alături“. — Isprăvește! țipă domnișoara Annie de după jaluzelele trase. — Cum îndrăznești? îi răspunse Ignatius, îndepărtând cu violență propriile lui jaluzele și privind afară spre aleea întunecoasă și rece. Cum îndrăznești să te ascunzi după jaluzelele acelea? Ridică-le imediat! Alergă înfuriat la bucătărie, umplu o oală cu apă și se întoarse iute în cameră. Tocmai când era gata să arunce apa în jaluzelele, tot coborâte, ale domnișoarei Annie, auzi portiera unei mașini trântindu-se, afară în stradă. Câțiva oameni veneau spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
băiat care intra Îl arăta cu degetul pe cel din urma sa. Sloane, care Încheia plutonul, negase că i-ar cunoaște sau că ar fi răspunzător de Îndată ce pretenii săi se amestecaseră cu publicul. Pe urmă, când un plătitor de bilet Înfuriat se repezise Înăuntru, Îl urmase cu nonșalanță. Mai târziu s-au regrupat lângă cazinou și și-au făcut planuri pentru noapte. Kerry a smuls de la paznic permisiunea de a dormi chiar acolo, pe promenadă, și, după ce au strâns o uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
lor din Nueva España. Velasco închise Biblia și, arborând din nou același zâmbet de mai înainte, își trecu roată privirea peste negustori ca să vadă ce sentimente le stârnise povestirea lui. Printre chipurile lor cuminți, găsi unul care-l privea parcă înfuriat. Era Yozō, servitorul samuraiului. După ce Velasco ieși din cabina cea mare, negustorii își puseră pensulele la loc în cutii căscând și lovindu-și cu pumnii umerii înțepeniți. Expresiile sârguicioase depână atunci le dispărură de pe chip și atmosfera destinsă a însărcinării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mici, de acasă, mâncaseră toată mămăliga și nu mai rămăsese și pentru el. Acuma mai era! Colegul nostru s-a făcut roșu, l-a apucat pe puști de mână, i-a tras un picior în spate și l-a gonit înfuriat: ― Du-te, bă, de-aici! În general am nu o dată impresia că viața bucureștenilor e prea puțin cunoscută și nu sânt deloc convins că literatura abisală care se scrie desipre ei corespunde vreunei realități obiective sau subiective. Deși o întîm-plare
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
toți nasturii tăiați... ― Sau, mai bine zis, l-ai găsit fără nasturi! îl corectă Cioc. ― Tot aia-i! Vorba e că și-au bătut joc de paltonul meu, și acu' n-am cu ce să mă închei... ― Și? ― Și-atunci, înfuriat, l-am aruncat pe fereastră, fără să știu că dumneavoastră aveți oră în curte. ― Bine, ființa lui Dumnezeu ― se-nfurie Cioc ― că te-ai necăjit e foarte firesc, dar de ce să arunci paltonul pe fereastră? E un gest pe care
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]