1,615 matches
-
ai recăpătat vederea, pe Fiul Lui și fratele nostru, cel care se cheamă Iisus și I se spunea Hristosul, cel uns, Regele, adică, nu L-ai văzut, fiindcă era ca și cum te-ai fi uitat la Soare... Asta era ?! m-a îngânat blând. Vroiai să știi cum arată Tata și n-aveai curaj să întrebi... Ca să vezi ! Și de ce vrei să știi ? Păi, ca să-l iubesc mai mult ! Daaa?!... Da' pe tatăl tău îl iubești ?! Cum să nu ! am sărit cu gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
amiază. Se apropia vremea chindiei. Doi dintre cercetași s-au Înhămat la „targa” pe care se afla Toader. Mersul era destul de ușor, fiindcă nu ne mai Împiedecam la fiecare pas de tufanii crescuți aiurea pe făgașul gârlei... Pe când ziua se Îngâna cu noaptea, a pornit să ningă... La Început ușor, dar după o bucată bună de vreme a prins să ningă răzbit... Ningea aspru și nemilos. Când s-a Înnoptat de-a binelea, ningea răzbunător parcă... ― Asta vă mai trebuia - s-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
în loc și își trăgea sufletul, așezându-se pe câte-un bolovan ori rezemându-și ghebul din spate de câte-un copac răzleț, singuratic. Sfârșise bucata de mămăligă luată în traistă de-acasă și, ca să-și amăgească foamea, apuca găidulca și îngâna din ea crâmpeie de cântece. Cânta așa o vreme, apoi își băga găidulca înapoi în traistă și-o pornea mai departe, spre Argeș și spre casa bunicului său, de la care îi mai rămăseseră încă o grămadă de taine ale arcușului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
poezie. Studenta, o blondă micuță cu ochelari și cu fața plină de pistrui, păru surprinsă că tocmai ei i se punea acea întrebare și nu răspunse. Dar din jurul ei se auziră din nou chicoteli și un student negricios și îndesat îngână cu o voce groasă și behăită, ca un ecou: Daaaaaa.... -Taci, măi, că tu nu te pricepi decât la ode închinate partidului! îl puse la punct poetul pe guraliv. Să vii la mine, să-ți dau vacs, ca să-mi lustruiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nemulțumită a Dorinei și își reproșează : Astea sunt cuvintele frumoase pe care ești în stare să i le spui ?" Automat, îi revin în minte gândurile disparate pe care le avusese în sala de așteptare și pe care începe să le îngâne ca într-o melopee : " Îți amintești, Dora ? Balul studențesc de la Bagdasar și melodia primului nostru dans... Vârful Toaca și răsăritul de soare de pe Panaghia... Rochia în carouri bleu, rochia largă pe care o purtai când erai însărcinată... Leagănul din lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
că vede balansându-se o cruce ce pare sculptată într-un bloc de aur. De-asupra crucii distinge ca prin ceață chipul tânărului intern Nicolaï, cel care fusese mâna dreaptă a profesorului la operație. Dora reușește să zâmbească și să îngâne : Dumneavoastră, domnule doctor... Și crucea ?... Tânărul intern realizează că în graba cu care s-a smuls odihnei din camera de gardă ca să fugă la căpătâiul bolnavei, nu a luat seama că mica cruce de aur, talismanul lui secret, este deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
vocea de bas a străinului care abia reușește să își disimuleze emoția justificată, căci iată ce cuvinte surprinzătoare rostește : Sunteți, deci, Dora Almăjan ! Surpriza Dorei instalează din nou o lungă tăcere și se scurge un lung moment până când reușește să îngâne : Într-adevăr, sunt Dora Almăjan, devenită Matei prin căsătorie. Dar dumneavoastră cine sunteți ? Cum este posibil să știți cine sunt fără să ne fi întâlnit vreo dată până acum ? Și eu sunt uimit și emoționat dincolo de cuvinte de această întâlnire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Pe-aista ți-l voi dărui numai ție, Mălină! Și așa, s-au așezat muntenii pe mușchiul mătăsos de la marginea poienii, mai la vale de ponoare... Se-aburcă huțanul pe huțulcă, nu putea să mai coboare!... Într-un târziu, Mălina îngână așa, ca pentru sine: Mare crai, Trifănele-pui de lele, și vezi că ai trei copii mari și huțulcă încă tânără acasă! Cobzar în toată legea... Eu te știam meșter numai la fluieră... Da' las' pe mine, că-ți rup eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
pe deasupra mulțimii, după care a dispărut în turlă. Trifănele, dar ce înseamnă pe limba noastră Sfinte Duh, ni te arată! Din valahă? Sfintei Dușe, pocajese! Da' Nu-i! S-a nădușit în traistă! Nema bo u taistri zadușeuse! Măi-măi! A îngânat Mălina profund nedumerită de prezența Sfântului Duh în ceea traistă și a sorbit o gură de apă din ulcior. Buzele i s-au lipit de buza vasului de ceramică neagră. Auzi, Trifănele!? Aud! Totuși, trebe să mă mai duc pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Cum spuneai că te numești? mă întreba învățătoarea. Z, răspundeam eu, privind în jos. Cum adică, zău, chiar Z îți spune?... Nu mai aveam nici un argument, în afară de faptul că mă chema Z. Aha, zicea ea. Z și mai cum? Zahiu, îngânam eu. Doamna se uita în niște hârtii, privea și la mine și nu știa ce să creadă... Cine te-a adus la școală?... Tramvaiul, doamnă... Și pe tatăl tău cum îl cheamă?... Zahiu, doamnă... Cu Z de la?... Dădeam din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
țară, erau costumate în negru, motiv pentru care eu vorbeam mereu despre corul negru. Dirijorul era domn. Un domn costumat tot în negru, dar cu părul alb. La început, după ce se asigura că doamnele s-au așezat în formație, domnul îngâna misterios, ceva în genul îîîîîîîîîî, ăăăăăăăăăă, îîîîîîîîîîîî, eeeeeeeeeeeee, dar cu un fel de suferință, ca și cum l-ar fi apucat durerea de măsele. Ridica apoi mâna dreaptă în aer, după care începeau și negresele să mormăie, de parcă ar fi vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
aceștia, încercând să afle dacă nu cumva unul dintre ei a coborât, cu chip de Z, pentru a-i juca o farsă. Sincer, m-a surprins și pe mine reacția pe care am avut-o. Era pentru prima oară când îngânam o melodie. Nu știam că am chemare către lumea aceasta a zgomotelor speciale. Din ziua aceea n-am mai fost primit la repetițiile corului și nici la slujbele în care negresele ofereau reprezentații. Mare pierdere n-a fost, căci am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
să intre pe scriitura partiturii cei pe care mai târziu aveam să descopăr că sunt bașii, pe care mi-i imaginam că erau niște broscoi minunați îmbrăcați în superbe fracuri verzi. Când concertul lua sfârșit, îmi luam notițe în memorie, îngânam uneori acordurile, îmi imaginam că sunt Dirijorul de Verde sau prim-solistul acestui extraordinar cor. Într-o seară, când bunica a închis, în plin concert, fereastra, am slobozit ca un apucat același NUUUUUUUUUUUU care îmi scăpase și în biserică. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
alăturat comitetului de primire al tablagiilor, având și aceste prețioase informații. Am adunat iute gașca din cartier și am compus, cât ai zice pește, o capodoperă de poezioară. Cu vioara pe care mi-o făcuse Nineta cadou am reușit să îngân câteva acorduri care au așezat poezeaua pe un portativ de toată frumusețea. Refrenul era partea forte a melodiei: "Nea Onuț, la mititica / Le-a arătat jucărica, / Într-o noapte, la taifas, / Fiind în pană de glas..." Când nea Onuț a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
început, "oficialii" n-au crezut în marele meu talent, motiv pentru care i-au zis lui nea Onuț că el, și numai el, crease poezeaua și melodia, iar noi, mucimea cartierului, n-am făcut decât s-o zdrăngănim, s-o îngânăm la fereastra locatarilor. Sincer, neîncrederea inițială a oficialilor care mă premiaseră m-a rănit mult. Noroc de nea Onuț care, bucurându-se de toată încrederea și stima lor, i-a convins că eu și numai eu un talent care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
chicoteli în preajma regretatului dispărut. Și am mai observat ceva interesant la înmormântări. Se întâmpla ca pe unii dintre cei chemați la ceruri să-i cunosc foarte bine, ca pe Vasile Potop, vecinul nostru, de la cealaltă scară a blocului. Când se îngânau binișor seara și noaptea, numai ce-o auzeam pe madam Eufrosina, soția lui Potop, care striga de la fereastra apartamentului către soțul ei, pe când acesta venea pe două cărări duble, după expresia Ninetei, către casă: "Boșorog nenorocit ce ești, iar te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
prezent acolo. Totul îi juca pe dinaintea ochilor. Silueta era una cu totul neomenească, supradimensionată și mișcătoare, adică tremurătoare, întocmai așa cum apare imaginea cuiva pe linele valuri, ce se unduiesc liniștit pe suprafața unui lac. „Doamne ferește! Ăsta-i vis sau realitate?!”, îngână el sugrumat de tot de spaimă. Atunci, foarte repede, un clocot de nespusă amărăciune 1 Întâlnire (în limba franceză). Istorisiri nesănătoase fericirii 19 îl umplu pe bietul tânăr și un tremur jalnic de regret îl cuprinse numaidecât, încât se simțea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
niște oțet trebuie!”, îl fulgeră imediat prin minte. Fugi, deci, să aducă niște oțet și i-l dădu femeii să-l miroase. Vaporii aceia iuți și înțepători o făcură să mai revină un pic la viață. - Adu-mi și zahăr..., îngână ea deodată cu glasul sugrumat, totuși încă mai mult moartă decât vie, rupând tăcerea. Tânărul dădu repede fuga să aducă și niște zahăr, iar, o clipă mai târziu, fu înapoi la căpătâiul Victoriei. Ridicând-o cu binișorul în șezut și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
cântărețul întunericului, să-l cari și pe el să stea împreună cu noi. -Greierul nu este cârcotaș și egoist ca tine, l-am dus pe el mai întâi și după aceea am venit după tine. -Bine, bine! Atât a mai putut îngâna păianjenul, văzând cât de aspru l-a judecat furnica. Din acea zi, cei trei vecini, ieșeau afară din adăpost cu ajutorul devotatei lor, furnica, unde toate vietățile se zbenguiau în aerul curat, sub cupola albastră a cerului, în lumina caldă a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
am luat bocceaua sub braț și am tulit-o după ei. Se Înserase bine; abia dacă mai dăinuia o lumină difuză pe care se profilau acoperișuri și clopotnițe, Înspre malurile râului Manzanares și Palatul Regal. Și iac-așa, pe când se Îngâna ziua cu noaptea și umbrele se Înstăpâneau Încet-Încet pe străzi, am mers urmărind de departe careta, Închisă și trasă de patru catâri, În care Martín Saldaña și poterașii lui Îl duceau pe căpitan. Trecură prin fața Colegiului Companiei lui Iisus, În josul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
multă tandrețe, Bart își apropie buzele de gura lui Arm și începu să o sărute cu sărutări fierbinți, pline de dor. Arm îi răspunse la fel, înlănțuindu-l pe bărbat cu amândouă brațele și suspinând ușor. Te iubesc, te iubesc, îngâna parcă un glas care venea nu se știe de unde - și eu la fel, și eu la fel, se auzea, ca un ecou, un alt glas răspunzându-i. Încet, femeia îl trăgea tot mai mult înspre ea pe bărbat, până când trupurile
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
înțeleg decît specialiștii arată pînă unde se poate merge cu degradarea comercială a unei valori intelectuale. Și astfel, o ecuație remarcabilă este redusă la condiția meschină a unei formule incantatorii, simbol al enigmei universului prinsă în trei litere, care este îngînată de o solistă care nu pricepe o iotă din rostul ei și care, pe deasupra, nici nu face un secret din asta. Firește, ecuațiile lui Schrödinger sau ale lui Heisenberg ar fi fost prea lungi pentru a putea sta vreodată ca
Bietul Einstein by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8045_a_9370]
-
Diana de Poitiers a lui Jean Goujon. în mica biserică din Tervueren (la sud-est de Bruxelles) se mai păstrează și astăzi cornul de vînătoare al lui Hubert, în tăcerea căruia mi se părea că aud un ecou venit de acasă: îngînat de glas de ape Cînt-un corn cu-nduioșare Tot mai tare și mai tare, Blîndu-i sunet se împarte Peste văi împrăștiet, Mai încet, tot mai încet, Mai departe... mai departe... (M. Eminescu, Povestea teiului) Legenda convertirii Sfîntului Hubert se încadrează unui
Epistolă către Odobescu (III) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8073_a_9398]
-
în jur, să vadă ce ar putea să "pice". Limbajul lor e plin de imprecații, pe care le rostesc cu făloșenie. Umblă cu CD-player-e din care se revarsă atotstăpânitoarele manele, care îmi fac pe loc pielea de găină. Ascultă și îngână extaziați refrenele stupide, dând sonorul la maxim, cu nestăvilită generozitate. Șoferul de autobuz oprește la ultima stație cu un scrâșnet asurzitor de frâne. Mi-aduc aminte că, de fapt, așa a mers tot drumul. Punea frâne neașteptate, vocifera și înjura
Să nu vinzi pianul! by Mirela Stănciulescu () [Corola-journal/Journalistic/7863_a_9188]
-
a le fixa în plasa celei mai riguroase proze"". Dar Tudor Cristea nu utilizează doar registrul aprobativ, înălțîndu-se pînă la elogiu, inspirat de satisfacția estetică. Spre deosebire de unii critici ori responsabili de periodice din spațiul provincial, inclusiv din "capitalele" acestuia, care îngînă opiniile consacrate ale "centrului", necutezînd a strica relațiile cu "persoanele importante", d-sa își păstrează dreaptă coloana vertebrală, chiar cînd e vorba de "clasici". Nici obediența la clișee, dar nici spumegarea colerică a unor condeie locale nu-l discreditează. Un
Expertize convingătoare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7806_a_9131]