507 matches
-
într-o beznă totală. Beznă în cel mai strict sens al cuvântului. Nu se zărea nici o dâră de lumină, măcar cât vârful unui ac. Am ridicat o mână și am dus-o în dreptul ochilor, dar n-o vedeam. Am rămas înmărmurit locului, de parcă m-ar fi lovit ceva. Mă simțeam neputincios ca un pește înfășurat în plastic și zvârlit în congelator. Am avut o clipă senzația că se scurge toată vlaga din mine. Ar fi putut să mă avertizeze că închidea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în astfel de cazuri ejacularea constituie momentul legal din care nu mai aveai loc de-ntors. Însă într-o bună dimineață, după o conversație telefonică extrem de acidă între avocatul meu și cel al lui Jayne, Marty a pus telefonul în furcă, înmărmurit, după care și-a ridicat ochii spre mine. Jayne renunțase. Nu mai voia pensie alimentară și punea capăt imediat procesului intentat. Exact în acel moment, aflându-mă în biroul avocatului, la One World Trade Center, am realizat că își botezase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe care l-am observat - și mi s-a tăiat răsuflarea în timp ce am tras în dreptul casei - a fost că își recâștigase culoarea alb-liliachie, înlocuind stucatura roz care îi infectase exteriorul. Îmi amintesc parcând Range Rover-ul și apropiindu-mă de casă înmărmurit, strângând în mână cheile, și pura senzație de ușurare care mă încerca făcea ca trupul meu să se simtă diferit. Sentimentul de regret care mă învăluise de la o vreme se spulberă, am devenit cu totul altă persoană. M-am îndreptat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
la petrecere în casă de oameni fără moscal 171 la scară. Fiți bun atunci și dați trăsura doamnei X, ca să o ducă acasă. Dacă în acel moment ar fi căzut trăsnetul pe mine, nu cred că aș fi rămas mai înmărmurit. Desigur, am trebuit să mă îngălbinesc grozav, pentru că am simțit tot sângele îngrămădindu-mi-se la inimă. Noroc că la lumina slabă a lumănărilor de stearină nu se putea bine distinge schimbarea mea la față. Amețit, bezmetic ca un om
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
aduc aminte parc-ar fi fost ieri, am văzut pentru întăia oară marea la Ostanda. Prima vedere a mărei nu e un spectacol banal și în viața oricărui om, cred, un asemine, moment nu se uită. Am rămas, pot zice, înmărmurit, privind imensitatea zdrobitoare ce se desfășura dinaintea mea. De unde și până unde, îmi ziceam în gândul meu, atâta amar de apă care înfășură pământul de jur împrejur? Ce lumi, ce prăpăstii, ce taine or fi în adâncimile ei nepătrunse, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
care strălucea cu toate luminile ei, peisajul curățit, de culoarea nisipului, unde numai mugurii de salcâm puneau o bănuială de verde tandru, îi purtau pe cei doi prieteni, legați printr-un pact indestructibil, în miezul celei mai pure frumuseți. Tăceau înmărmuriți. Doar Hector făcea, lătrând în fața lor, un du-te-vino vesel. Fericirea nu are nevoie de cuvinte, îi este destul un surâs. Bugazul atingea culmea lui însuși. De neuitat! V Bătăile în ușa gării, la miezul nopții, căpătară, străbătând sala de așteptare
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
incomodă și hilară. Inga-Lina Lindqvist, rusoaica-suedeză, este nemulțumită de ritmul dezbaterii, de naivitatea întrebărilor pe care le pune moderatorul, se supără decisiv după ce formulează câteva răspunsuri scurte și coboară în sală. Felicitas Hoppe, frumoasa și delicata scriitoare din Germania, privește înmărmurită scena. Atmosfera se liniștește când vorbește Adrian Popescu, „omul lui Dumnezeu”, cu aerul său ecumenic-pacificator. Intervine de câteva ori, din public, și Nicolae Prelipceanu, care are o franceză foarte bună. Georgi Pashov, „recuperat” între timp, nu urcă pe scenă, ci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de o solemnitate neostentativă, a Erosului folcloric și rustic românesc 68. S-au cunoscut primăvara, în luncă. Un pui cu ochi de foc,/ Cu părul negru-n coade, cu fața zâmbitoare/ Își pleacă ochii timizi; poetul a stat pe loc69 înmărmurit. Eminescu a fost așa de marcat de această experiență originară și originală, încât de aici încolo acesta va fi arhetipul pe care își va clădi dominanta majoră a poeziei sale. Existența de mai târziu a poetului n-a putut adăuga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
tone. Scoțând afară cărbunele, au dat de zona camerei mortuare. Peste edificiul cu o lungime de șapte metri, lățime de cinci și o înălțime de trei erau așezate în patru straturi câteva zeci de rogojini. Deschizând sicriul, cercetătorii au rămas înmărmuriți văzând fața expresivă a femeii decedate acum două mii de ani. Corpul avea forma exterioară păstrată integral, fața cu trăsături vizibile, părul lucios, pielea umedă și mușchii elastici. Brațele se puteau mișca din articulații. La autopsie, au fost găsite organele interne
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
sunt prost ca tine». Este un fratricid, a continuat Iorga. Ba mai mult, nu-i poate da numele de Nicolae Brana, care este deja al unui pictor din Ardeal. El zice că nu-i trebuie altul decât: «Nicolae»“. Am rămas înmărmurită. Știu că Iorga n-a mințit. Prin urmare, declarațiile lui Tătărescu, comunicatul lui, toată înscenarea pe baze false prezentată Consiliului de Coroană, ce erau? O nouă infamie? Peste două zile, pictorul Stoenescu, care văzuse pe prințul Nicolae la Snagov, unde
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
jenăm pe stăpâna casei. Tot astfel făcui și acum, dar dânsa, deodată, întorcându-se către d-na Manu, îi ceru voie să-mi vor bească singură și îmi exprimă părerea ei de rău de a nu ne mai vedea. Eram înmărmurită, dar îi răspunsei că noi nu am fi rupt cu dânsa și că niciodată nu ne-am explicat atitudinea ei. Veni la mama, fără să o găsească; i se întoarse cartea, dar nu am mai reluat legăturile din trecut. Pierdusem
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
de un an, vrusei să mă duc din ajun la Florica, dar n-apucai să i-o cer, că, luându-mi înainte, îmi trimise răspuns să nu vin decât cu trenul oficial, căci nu are odaie să-mi dea. Eram înmărmurită, deoarece știam că lua cu dânsa pe noapte pe Constantin Brătianu, Fotino, Pleșca și chiar pe popa de la Biserica Amzei. Acest procedeu mă jigni adânc, dar nu zisei o vorbă. După dureroasa slujbă însă, nu urmai pe ceilalți, care se
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
să ceară o audiență ca să afle rezultatul memoriului încredințat lui Duca și a cărui rezoluție o promisese regele. Când însă fură primiți, d-rului Angelescu i se prezentă spre contrasemnare decretul de numire ca președinte de Consiliu a lui G. Tătărescu. Înmărmurit, căci nimic nu-l prevenise, semnă. Miniștrii trebuiau să fie primeniți. „Am ales numai oameni tineri care să poată munci, căci este lucru greu. Sper însă că le veți ajuta“, adresându-se la Dinu. „Deoarece noi suntem prea bătrâni pentru
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
cu o femeie depre care n-am să știu niciodată cine a fost cu adevărat, deși mi s-a spus că a fost una dintre... femeile de lux ale Bucureștiului. Ți-a plăcut ce-a făcut din mine, da? Tamara, înmărmurită, continuă să stea cu mîna întinsă, ținînd ușa cabinei deschisă. Privirea ei s-a pierdut în gol, ca într-o prăpastie. Stă așa și se gîndește aiurea. Te rog, îi spun eu, arătînd spre mîna ei cu care ține ușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă întreabă. Eu lucrez tot în Zona Întîi, știai? Nu mi-a spus... Dar ce ți-a spus? Că..., începe Livia încurcată, dar se oprește brusc și face ochii mari spre mine: Cine să-mi spună?! El. Teodoru. Livia stă înmărmurită, privindu-mă cu aceiași ochi mari. Azi te-ai întîlnit cu el, îi spun. Trebuia să-i dai lista cumpărăturilor pe care să le facă în străinătate. El ți-a spus că nu-i nimic de capul meu la combinat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vinete, rătăciți ca ochii unei nebune, Buzele vinete și apăsate, părul negru ca noaptea, despletit, ce flutura împregiurul gâtului ei alb ca marmura cea moartă... haina lungă și neagră de matase îi dădea aspectul unei furii a durerei, unei dureri înmărmurite. Ochii erau seci și priveau într-o disperare demonică și nebună asupra acelor oameni roșii de beție, cu ochii străluciți și murdari, cari, tăvălindu-se pe pământ, o priveau c-o ardoare sălbatecă și neumană. - Hoho!... răcni unul din ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
porumba... O simți ea aceasta și cu o ultimă sforța [vre ] se rupse din brațele lui... Eu întinsesem pistolul pin fereastră în momentul când ea deschise ochii... Era să fugă pe ușă și văzând arma-ntinsă... ea rămase dreaptă, o-nmărmurită statuă a disperărei sublime, cu mândrie de leoaică în față, c-o strălucire sălbatecă și vergină în ochi. Cu mâna sigură, slobozii drept în pieptul ei... nimerisem bine căci, c-un surâs ce deveni angelic ca a unei martire, ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
înnouratele și maiestoasele palate de diamant ale zânei poezii, unde-n salele umplute c-un aer de aur plutesc visurile, umbre de argint și d-o lumină mai albă ca zapada, femei[a]- poezie ce-nflorește în fereastră de nor înmărmurit și-o numește floarea dorurilor. \ \ Dar, dezgustată de ea, deși n-a veștezit încă, zâna o aruncă pe malul unui râu care curge pe lângă stânca grijei * și-și sparge cugetările sale de diamant și reflecțiunile sale {EminescuOpVII 230} cadențate în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să las pe astă virgină cu chip de Adonis să înflorească în umbra cugetărilor lui melancolice... și să moară cum o floare moare, cu toată primitiva ei frumusețe... astfel cum a mai murit o dată... de gândeai că e un înger înmărmurit, să nu-i brăzdeze pasiunile fața lui cea netedă și rotunzită în ovalul ei, să nu se usuce, să nu devie urâte aceste irezistibile umbre de tristeță zugrăvite cu măiestrie sub umerii feței lui... Și cu toate astea... Ah! am
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
focurile de pe prund. Erau acolo câteva zeci de fete, cu polovece argintate ori cu ciubere de lemn, care răscoleau apa, strigând numele morților. Trecuse apoi pe la bucătărie și mâncase un blid mare de linte bătută. Bucătăresele se uitau la el înmărmurite. Își dădea seama că trebuie să spună ceva, dar nu-i venea nimic. La un moment dat, le zâmbise, iar ele deveniseră dintr-odată prietenoase, îl întrebaseră dacă nu vrea și o bucată de pâine de secară, iar Savetina îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pe picioarele ca ale unei broaște uriașe. Apoi se lăsase încet pe burtă, cu capul ridicat deasupra apei: - Ai venit aici pentru că te-a adus Zogru. Acum este în tine, iar eu te asigur că el există. Zoe a rămas înmărmurită de cum l-a văzut, iar când i-a auzit cuvintele, a încercat să facă semn soldaților să-l ucidă, însă mâinile n-o ascultau. Zogru era uimit de reacția ei și aproape că o lăsase să ridice mâna. Apoi, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cu Pobedă neagră priponită în poarta cu pantere. Casa lui Achile, cu cerdacul ei brâncovenesc, fusese vopsită maro, ca să țină la murdărie. Zogru a plutit în curte pe deasupra măciuliilor de nalbă și, cum a văzut-o pe Vencica, a rămas înmărmurit. Nu și-a dat seama imediat cine este. Arăta ca o tovarășă înfășurată în costum-taior bleumarin, cu părul tuns și dat pe spate și cu o față câinoasă. A intrat în sângele ei mai mult ca să vadă despre ce este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
P rețurile acțiunilor la Ennco erau în continuă creștere. Nieve le urmărea sorbindu-și ceaiul în dimineața de după conferința de la Vancouver. Privind listele de pe ecran și calculându-și din nou câștigul net, fu cuprinsă de un sentiment de incredulitate, rămânând înmărmurită la gândul că ea, Nieve Stapleton, deținea acțiuni care o propulsaseră în clasa socială a multimilionarilor. Desigur că nu urmase o traiectorie mereu ascendentă. Începuse promițător, însă la un moment dat lucrurile se înrăutățiseră în mod dramatic; dar trecuse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
asta face diferența. Cum adică, eu nu sunt? Acum chiar că se-nfuriase. —Ai mult tupeu pentru o femeie, îi spuse el. Păcat că n-ai întotdeauna și inteligența necesară. —Du-te dracului, îi spuse, fierbând de mânie. O privi înmărmurit. —Ai să-mi ceri scuze chiar în momentul ăsta, o informă pe un ton poruncitor. Era cât pe-aci să i-o mai spună o dată. Dar se abținu. În schimb, își ceru scuze. În seara aceea, după ce el plecase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
de bârfe. Dar nu în seara asta! Se zgârci cu uscatul părului, își trase la repezeală machiajul de rigoare și se îmbrăcă. Apoi coborî, șchiopătând ușor, pentru că încă o durea piciorul. Deschise ușa sufrageriei și rămase locului, privindu-și vizitatoarea înmărmurită. Până la urmă, nu era nici Tish, nici Amelie. Femeia aceea sofisticată - când se făcuse așa de arătoasă? - îi zâmbi. —Nieve! exclamă Darcey. Ce cauți tu aici? Ce primire călduroasă, îi răspunse prietena ei sec. —Mă bucur să te văd. Darcey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]