753 matches
-
foșnit, ca pe-o recoltă a piratului tău reflux. al urechii din marginea sunetului ud, căzut printre cuvinteleXIII. cu care mă tac, cu care m-aud. Doar lumina garoafelor ațipite în vază mai bântuie umbra candelei RUGĂCIUNEde dinapoia ochilor tăi, înnoptând pâlpâirea rugăciunii Doamne, fă-mă dor pe frunză,picurate în mireasma genunchilor. ca să mă reazim de gândul copacului, retras în ploaia din pleoape. NU MAI AM ÎNVELIȘ Doamne, fă-mă dor pe călcâi, Nu mai am înveliș, să mângâi iarba
ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by George Baciu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_70]
-
durează cca. 6h pana pe marginea craterului Kibo si încă aproximativ o ora pana in punctul cel mai înalt din Africa : Uhuru Peak (5895m). Coborârea către tabăra Barafu deși durează cca.3h, va părea lejera după efortul de la urcare. Se înnoptează in tabăra Mweka (3000m). Ziua6 :Coborâre către poarta Mweka si părăsirea Parcului National Kilimanjaro după primirea certificatelor oficiale ce atestă performanța realizată. Râurile mai importante, care se formează ulterior prin unirea pâraielor sunt: Pangani și Galana. Primul român care a
Kilimanjaro () [Corola-website/Science/304042_a_305371]
-
pisicuța asta are burta goală și tremură de frig. Dacă nu-i dai ceva de mâncare, o să moară. Evită să pomenească despre propria lui burtă. Oetsu nu-i luă în seamă remarca. — Tot aici ești? întrebă ea. În curând se înnoptează, și-n casa asta nu te las să stai. Își ascunse lacrimile cu mâneca. Frumusețea tinerei soții de samurai, care fusese atât de fericită cu doar doi, trei ani în urmă, pălise ca o floare bătută de ploi. Hiyoshi, continuând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
spuse: — Să ții asta numai pentru tine. — Desigur, domnule. Că tot veni vorba, Namba Naiki te-a lăudat până la cer. — Serios? — Într-o zi, am să te avansez. Nădăjduiesc să iei hotărârea de a rămâne cu noi pentru totdeauna! Se înnoptă, iar membrii principali ai clanului se întâlniră în reședința lui Koroku. Conciliabulul secret dură până după miezul nopții. Și în acea noapte, Hiyoshi stătu treaz sub stele, în rolul său de străjer credincios. Conținutul mesajului de la Saito Dosan fu păstrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
descoseam, a încercat să întoarcă foaia. M-a întrebat cine e stăpânul mreu, iar când i-am spus, s-a ridicat și a privit încoace cu multă cutezanță. — Și ce făcea, cocârjat așa? — Mi-a spus că se pregătește să înnopteze la o casă de găzduire din Magome și adună melci de lac ca să-i mănânce diseară. Matsushita Kahei văzu că Hiyoshi se urcase pe drum și mergea înaintea lor. Îl întrebă pe Nohachiro: — Nu era nimic suspect la el, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
l-am recunoscut ca fiind Watanabe Tenzo, care înainte a făcut parte din corpul de ninja al Domniei Sale și obișnuia să viziteze templul destul de des, împreună cu servitorii Domniei Sale. Gândindu-ne că nu era nici o problemă, i-am dat voie să înnopteze. Stai o clipă, îl întrerupse Kaisen. Nu este cu atât mai suspect? Un membru al corpului de ninja dispare pentru mai mulți ani într-o provincie inamică și nu se mai aude nimic despre el. Și deodată, ciocănește la poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Hikoemon, e timpul să mergem. Hikoemon era nefericit că dăduseră greș, dar se temuse de la bun început că se putea întâmpla astfel. Amândoi prevăzuseră că Muneharu n-avea să se lase cumpărat. — Drumul va fi periculos în timpul nopții. De ce nu înnoptați la castel, ca să plecați mâine dimineață în zori? insistă Muneharu. Nu era doar o simplă formalitate din partea lui, iar trimișii înțeleseră că aveau în față o ființă omenească realmente inimoasă. Era dușmanul lor, dar era și un om cinstit. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
noi în campanie. Cred c-ar trebui să-i spun seniorului nostru acest lucru. Chokansai își privi nepotul și râse: — S-ar putea ca rolul meu final să fie cam așa. Micuții ăștia nu mă mai lasă în pace. Se înnoptase, iar copiii îl pisau să le spună una dintre faimoasele lui povești. Era ultima seară dinaintea plecării în campanie. Mitsuharu se așteptase să aibă loc o conferință generală, dar cum în citadela principală domnea liniștea, se duse într-a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Nobutaka părea să fluture tot mai aproape de Dengo. Chiar în acel moment, un batalion de cinci sute de oameni, inclusiv fiul lui Dengo și fratele său mai mic, porni prompt ca un nor negru, galopând fără teamă spre inamic. Se înnopta. Vântul purta strigătele încleștărilor pe viață și pe moarte și umplea cerul cu miros de sânge. Unitatea lui Nobunaga era respectată ca fiind cea mai puternică dintre diviziile armatei lui Hideyoshi, iar acum era întărită cu trei mii de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Când ajunseră în vârf, îi apucă tremurul. Stând pe buza prăpastiei stâncoase, vedeau nu numai lacul Yogo și lacul Biwa, ci și drumul spre provinciile de miazănoapte, șerpuind de-a lungul lacului. Era vizibilă până și baza Muntelui Ibuki. Se înnoptase, așa că nu se putea vedea clar, dar părea să fie o singură linie de flăcări curgând ca un râu, tocmai de la Nagahama până la Kinomoto, lângă poala muntelui pe care se aflau. Flăcările se întindeau din loc în loc, cât vedeai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
schimbat radical față de micul port Naniwam iar când armata lui Hideyoshi sosi, oamenii începură să se îmbuzlească pe străzi și prin vecinătatea castelului, ovaționându-l până la căderea nopții. Lucrările de construcții externe ale Castelului Osaka se terminaseră deja. Când se înnoptă, în fața oamenilor începu să se desfășoare o scenă de pealtă lume. Lămpi luminoase străluceau din nenumăratele ferestre ale fortului cu cinci niveluri din citadela principală, precum și din citadela a doua și a treia, împodobind cerul nocturn și luminând hotarele castelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
unde. După două-trei săptămâni s-a Întors ca să ne facem bagajele și să mergem În Transnistria. Ăsta a fost drumul cel mai greu. Din Edineț ne-am pornit În noiembrie, o lună foarte, foarte rece, iar În prima seară am Înnoptat Într-o pădure. Și dimineața mulți oameni nu mai puteau să meargă mai departe: au rămas acolo, au săpat o groapă și i-au aruncat de vii În groapă. Eu am fost obligat să-l duc pe unul care se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
au Început să ne ducă În interiorul Transnistriei. Deci am trecut din Atachi spre Moghilev Împreună cu un grup din Herța, dar mai mic, și tot sub paza jandarmilor, am ajuns seara Într-o localitate, o văd și acum, Ozarineț, unde am Înnoptat. După aceea, de la Ozarineț ne-au dus Într-o altă localitate, Lucineț, unde iar numai am Înnoptat, și de acolo... Unde dormeați noaptea? Și În Lucineț, și În Ozarineț am dormit În case din astea a rămășițelor de evrei de pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
din Herța, dar mai mic, și tot sub paza jandarmilor, am ajuns seara Într-o localitate, o văd și acum, Ozarineț, unde am Înnoptat. După aceea, de la Ozarineț ne-au dus Într-o altă localitate, Lucineț, unde iar numai am Înnoptat, și de acolo... Unde dormeați noaptea? Și În Lucineț, și În Ozarineț am dormit În case din astea a rămășițelor de evrei de pe acolo... Și după aceea ne scoteau și ne duceau mai departe, până am ajuns de la Lucineț Într-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
tribunalele au fața limpede/și legile i se contemplă în ochii/unui animal de argint/dintr-o toamnă a așteptării/din mâna copilului începe plânsul de fiară/și vacarmul ce se alcătuiește să mă vândă.../apropie-te/fierul securii/nu înnoptează-n butuc/câmpia bate cu pumnii în/șinele căii ferate/și clopotele zâmbesc pe ascuns/pustiul după fiecare descăpățânare/înlocuind adevărata ureche-a schitului de peste vale/la marginea orașului eșafodul/cu strălucirea lui/ademenește trupurile cronicarilor”. Un gen particular de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290424_a_291753]
-
Singurele persoane înarmate sunt securistele Olimpia și Tanța, deghizate în călugărițe. Bandiții discută între ei cu privire la drumul pe care să plece. Gândindu-se că nu vor putea ajunge până seara la Valea Ursului, un loc singur unde ar putea să înnopteze, Antenă le propune să plece cu autobuzul local deghizați în țărani. Baronul concepe un plan de călătorie la Valea Ursului cu autobuzul, fiecare dintre bandiți primind câte o grenadă cu care să amenințe că vor arunca autobuzul în aer dacă
Acțiunea „Autobuzul” (film) () [Corola-website/Science/327030_a_328359]
-
și din balalaică de adio Floricăi de pe scara vagonului: "Prasceai, prasceai.." Ea era singura care își lua rămas bun de la rușii care plecau. Era pe 21 noiembrie, o zi cu vreme pișăcioasă, după părerea lui Ion chelnerul. Cînd s-a înnoptat Costel ciocănarul de vagoane a șuierat după Florica, la ușa din spate a restaurantului. Bucătăreasa, care nu era niciodată în stare să reziste semnalelor lui Costel, prăjea cartofi într-o tigaie uriașă, pentru rușii înfometați care veniseră, și cînta pentru
Prasceai, prasceai ! by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7052_a_8377]
-
Cărticică de seară, scrisă de un Arghezi nell mezzo del cammin, mai curînd decît bătrîn. O lungire a zăbavei, precum hotărîrile amînate de seara pe dimineața. Cine și-a pierdut o zi cît o viață,/ S-o caute repede. Se înnoptează. Se lasă ceață." (O zi) nu e un îndemn la grabă, cît unul la regăsire. A mirosurilor împrăștiate în lume (să fie ele, în pustiul unui Bărăgan în care timpul se rupe în vînt, acele anathymiasis ale lui Heraclit?), a
Praf de stele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6726_a_8051]
-
noaptea și se cuvenea ca Simona să părăsească și ea cimitirul pentru a nu-i tulbura liniștea și somnul măicuței ei dragi. Reculeasă, Simona îl luă pe Răducu de mână și porni așa fără țintă. Pe drum se gândi să înnopteze la Nana Floarea. La ora aceea, nici nu știa dacă avea un tren potrivit să se întoarcă în orașul bucuriilor și pătimirilor ei. Și Răducu era extrem de obosit. Nana Floarea o primi cu brațele deschise. Știa întreaga poveste, așa că Simona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Pornise călătoria spre lume într-o zi din luna mai și plecase, tot așa cum venise, într-o frumoasă zi de primăvară, poate cea mai frumoasă din primăvara aceea, dar încărcată de atâta tristețe... Nu venise seara, dar cerul întreg se înnoptase. Natura se dezlănțui cu o furie de nestăpânit. Tunete cumplite zguduiră pământul. Șfichiurile de foc ale fulgerelor răniră înaltul, dar ploaia nu veni. Nici cerul nu mai avea atâtea lacrimi cu care să plângă alături de sufletul îndoliat al unei mame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
unu. La sfârșitul emisiunii, gazdele Își conduseră oaspeții la camerele lor. Primiră pături verzui Împletite din măduva tulpinilor fragede de bambus, iar bucățile erau legate cu sfoară grosolană. Rupert, Wyatt și Wendy zâmbeau cu gura până la urechi auzind că vor Înnopta În „bungalow-urile“ din smochinii strangulatori. Bennie remarcă dintr-o privire că podeaua era de fapt o platformă de ratan Înaltă de vreo cincisprezece centimetri, iar deasupra era un pat elastic făcut din straturi de fâșii subțiri de bambus, care, urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Ungariei, aliat catolic al Sanctității Sale de la Roma. Prin urmare, singurul drum sigur pentru fiica unui membru În Senatul venețian era prin Ungaria, apoi prin Imperiul Austriac și pe drumurile aspre, dar bătute, ale munților Alpi, spre Cetatea din lagună. Înnoptaseră pentru ultima dată, pe pământ moldovenesc, aproape de codrii Voronețului. Nici o veste nu sosise de la căpitanul Oană sau de la Măria Sa Ștefan. Nu fuseseră acolo decât liniștea Înaltă a codrului și mirosul adânc de cetină și de vară, ce se stingea undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de cai erau mânate În mare grabă Înapoi, spre vadul Nistrului. Dar, mai ales, erau adunați sub loviturile harapnicelor moldovenii care nu apucaseră să fugă prin codri. Primul convoi de robi număra peste două mii de oameni și se pregătea să Înnopteze mai jos de Lipnic, pentru ca În zori să se urnească spre Nistru. - Curier de la răsărit! anunță arcașul Simion. Căpitanul Oană Încetini galopul, făcând semn de apropiere curierului. - Jale, căpitane! spuse oșteanul, alăturându-și calul de al căpitanului. Foc peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
bău mult, apoi făcu semn cu capul că ajunge. Încercă să se miște, dar un snop de dureri Îi explodă parcă În tot trupul. Privi din nou stelele. - Cât a trecut?... - O zi, căpitane. Doar o zi. Acu, iaca, se Înnoptă. - Oști? - Nici un semn. Nici n-are cum. Până se strâng și până ajung aici... cale de câteva zile. - Tătarii? Câți? Moș Gligor Își dădu seama că raportul de forțe Îl poate trezi cu adevărat pe căpitan și că, de acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de om capabil să Înțeleagă lumea din jur. Inclusiv pe tatăl meu. O prețuiesc pentru ce e, atât cât e. Dar nu mai am nimic să-i spun. De aceea, n-am să prelungesc plecarea. Voi pleca chiar acum. Voi Înnopta la Gianluca, iar În zori vom lua drumul Alpilor. - Accept toate deciziile tale. Ești mare de acum. Ai o lume de descoperit. Și de cucerit. Drumurile sunt grele acum, la apropierea iernii. Cu toate astea, Alpii sunt singura soluție. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]