1,988 matches
-
tot atâta lățime, din Aleutine până în Insula Paștelui. Cu toate acestea, și în ciuda impresionantelor lor cunoștințe, pentru majoritatea navigatorilor polinezieni tot ce se găsea în acel întunecos Al Cincilea Cerc era considerat ca fiind aproape de neatins, cam așa cum era Marea Întunecoasa 1 pentru strămoșii noștri, care stabiliseră drept granița a lumii cunoscute insulele Canare. Ei știau că lumea nu se termină acolo unde se termină cel de-al Patrulea Cerc, insă erau la fel de conștienți că intrarea în cel de-al Cincilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Știu, recunoscu față, pe un ton sincer. Am fost îngâmfata și iresponsabilă, dar trebuie să recunoașteți și voi că n-aveam cum să-mi imaginez că veți reuși, toți trei, ceea ce mi-ați promis. Îi privi cu ochii ei imenși, întunecoși, care-i făceau să tremure. În compensație, și țin să subliniez c-o fac de bunăvoie și cu reală bucurie, sunt dispusă să vă jur fidelitate din acest moment. Zâmbi dulce. La toți trei. —La toți trei? se miră Vetéa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
avea să înceapă o numărătoare inversă de neoprit, care nu putea conduce decât la o dureroasă - și poate definitivă - despărțire de cei dragi. Nu există practic nici o familie în Bora Bora care să nu-și trimită unul din membri spre întunecosul Al Cincilea Cerc, din care numai Miti Matái reușise să se-ntoarcă, de aceea tobele și flautele păreau să cânte de înmormântare, unindu-și plânsul cu cel al norilor. Întinseră bestia pe placă de lemn, fără ca aceasta să opună vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
detaliate; știa că se aflau acolo, fiindcă generații de marinari polinezieni o știuseră înaintea lui și alte generații aveau s-o afle în viitor. Întunericul era, așadar, marele aliat al acestui popor și, spre deosebire de restul popoarelor, în nopțile cele mai întunecoase, polinezienii niciodată nu se pierdeau, fiindcă în aceste nopți prietenele lor, stelele, le puteau arată cel mai bine drumul. De aceea, Tapú Tetuanúi se simți cel mai fericit om din lume când marele Miti Matái îi făcu un semn discret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
adoarmă. Cu puțin înainte de răsărit, un uriaș șarpe de adâncime de peste un metru și jumătate contribui și el la atmosferă de neliniște care domnea pe Marara, sărind pe punte și semănând nedumerirea printre oameni, care vedeau în ochii lui imenși, întunecoși și în pielea lui vâscoasa și delicată, care se desfăcea în bucăți atunci când o atingeai, un trimis al diavolului în formă de rechin care dădea târcoale în jurul navei. Prima lumină a zorilor îi găsi la mai puțin de opt mile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Deseori se simțea epuizat, dar n-ar fi schimbat această aventură nici pentru zece ani de viață monotona în Bora Bora. Să simtă noaptea vântul în față și să vadă cum ascuțitele prove gemene lasă o urmă fosforescenta în apele întunecoase ale oceanului, să vadă cum câștigau teren în fața dușmanilor, înaintând milă după milă, reprezenta, pentru el, o experiență pe care nici un băiat de vârsta lui n-o mai trăise până atunci, si nu o dată se gândise că, chiar dacă la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
seară câte două ore, recitând cu vocea lui monotona dintotdeauna lista tuturor Avei’á posibile între nord și vest, ceea ce, la căderea nopții, îl ajută foarte mult pe Tapú Tetuanúi, recunoscând mai usor diferitele constelații. Într-una din acele nopți întunecoase, pe care băiatul le dedică studiului și amintirilor, se petrecu un incident nefericit, care îl afecta deosebit de puternic, căci dintr-odată simți cum ceva îi atinge obrazul, si, aproape în aceeași clipă, se auzi un zgomot scurt, urmat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pradă ușoară, desi probabil că nu rechinii i-ar fi pecetluit soarta, ci misterioșii vizitatori nocturni care urcau din adâncuri. Tapú Tetuanúi observase cu ceva timp în urmă că, pe masura ce se depărtau de insule și pătrundeau în ape tot mai întunecoase, creștea numărul acestor oaspeți incomozi, mai ales in nopțile când stelele erau complet acoperite de nori. Atunci, suprafața mării părea că se umple de fantome fosforescente, care te făceau să crezi că navighezi printre spirite și demoni. Dacă agită în afara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nuci de cocos, îi răspundeau cu o lumină verzuie și fosforescenta și, cu toate ca la început Tapú o atribuise unor ființe supranaturale, Miti Matái îl asigura că era vorba despre calamarii uriași, care se ridicau până aproape de suprafață în nopțile foarte întunecoase. Alteori, dar numai când marea era liniștită, petele fosforescente alunecau la numai câțiva metri pe dedesubtul carenei, luând forme bizare, ca și cum ar fi fost vorba de un iluzionist care se împarte în două sau în mai multe bucăți, ce apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cercetând apele care se întindeau în fața vasului, ca și cum ar fi vrut să citească în ele un mesaj secret. —De ce faci asta? întreba Tapú Tetuanúi, care își dorea în continuare să învețe cât mai multe de la maestrul sau. — În nopțile astea întunecoase, răspunse acesta, mai ales dacă plouă, se poate vedea, sub apă, o rază de lumină care se deplasează foarte încet. Sunt valuri de adâncime, care s-au lovit de un recif, iar la întoarcere provoacă această luminozitate fosforescenta. Dacă întâlnim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
grijă cu privire la supraviețuire, iar principalul motiv pentru care doreau să pună piciorul pe uscat era acela de a întâlni o nouă pistă care să-i conducă până la îndepărtată insula a brutalilor lor agresori. În fine, în una din acele nopți întunecoase în care Navigatorul-Căpitan petrecea ore întregi pe catarg, isi dădu drumul să alunece cu agilitate până pe punte și ordona de îndată cârmaciului să îndrepte vasul spre nord. La amiază zilei următoare, Omul-Memorie se grăbi să strige din toate forțele că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de milă distanță, printre care, pe masura ce erau împinși spre nord, se zăreau tot mai clar resturile unui vas uriaș. Judecând după carena, acum distrusă, isi dădură seama că era vorba despre misterioasă ambarcațiune care trecuse pe lângă ei în acea noapte întunecoasa, cu ceva timp în urmă. Nu se mai putea folosi nimic din ea, decat lemnul, iar ochii oamenilor de pe Marara se întoarseră iarăși spre cei care țipau pe țărm, agitându-și mâinile cu disperare, strigând cuvinte de neînțeles și arătându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se află în fața ei cu mult înainte că ea să-și facă apariția la orizont și nimeni nu se miră când ordona, la un moment dat, să fie coborâte catargele și să continue drumul vâslind. O oră mai tarziu, linia întunecoasa a unei coaste acoperite cu verdeața apăru încet-încet în fața provei, pentru a dispărea din nou, puțin după aceea, odată cu căderea nopții. Doar atunci Navigatorul-Căpitan ordona să fie din nou ridicate catargele și pânzele, apropiindu-se în continuare, la adăpostul întunericului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mi s-a spus de când mă știu. Și, cunoscându-l pe Pamáu, n-am avut nici un motiv să mă îndoiesc. — Dar ea cu cine seamănă? — Nu știu, recunoscu băiatul. Însă îmi amintesc că Hiro Tavaeárii spunea că sexul femeilor este întunecos, misterios și plin de ascunzișuri. Prin urmare, când un barbat reușește să pătrundă și în ultimul său colțișor, ajunge să-i stăpânească sufletul. Făcu o foarte scurtă pauză. Unele femei își păstrează acolo sufletul. —Maiana nu. —Maiana nu, într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mulțumi să-i indice apă, printr-o mișcare aproape imperceptibila a capului. Se auzi un plescăit, un plâns de câteva secunde și, imediat, un rechin mic, cu ochi reci, puse stăpânire pe pradă însângerata și dispăru cu ea în adâncimile întunecoase ale oceanului. În noaptea aceea, nimeni nu pronunța nici măcar un sigur cuvânt. Doar spre răsăritul soarelui, se auzi un nou strigat: —Octar!!... Două zile mai târziu, cănd Miti Matái scoase scândurile din apă, inimile tuturor parura să se strângă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Valiza orfană rămâne abandonată, singură pe trotuar, și Tovarășa Lătrău se așază și spune: — OK. Spune: Dă-i drumul. Cu toții lăsaserăm bilete cu explicații în dimineața aia. În zori. Strecurându-ne în vârful picioarelor, cu valizele după noi pe scări întunecoase, apoi de-a lungul străzilor lungi, întunecate, având drept companie doar camioanele de salubrizare. Nici n-am văzut răsăritul soarelui. Pe scaunul de lângă Tovarășa Lătrău, Contele Calomniei scrie ceva într-o agendă de buzunar, cu ochii sărindu-i de la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
osul. Tovarășa Lătrău și-a înălțat nasul, a adulmecat spunând: — O să trebuiască să suport putoarea asta de paciuli în următoarele douăsprezece săptămâni? Domnișoara Hapciu a tușit în pumn. Și Sfântul Fără-Mațe a intrat cu autobuzul pe o alee îngustă și întunecoasă. Printre clădiri atât de apropiate încât pereții lor împroașcă înapoi scuipatul maroniu al Pețitorului, și sucul de mahorcă îi pătează salopeta. Pereți atât de apropiați încât betonul zdrelește cotul păros al Verigii Lipsă, lăsat pe marginea geamului deschis. Până când autobuzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mere sau plăcintă cu carne dintr-o pungă argintie Mylar. Mărul lui Adam îi zvâcnește la fiecare înghițitură, limba îi împinge amestecul călduț în spatele dinților. Mestecându-și tutunul, Pețitorul scuipă pe covorul pătat și spuse că imobilul ăsta igrasios, încăperile întunecoase în care apa se scurge pe pereți nu au nimic în comun cu felul în care-și imaginase colonia scriitorilor: oameni scriind tihnit de mână, fără prescurtări, privind în lungul unor pajiști verzi, unduitoare; scriitori luându-și prânzul la pachet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
anumite căcaturi, așa, să meargă povestea strună. Domnul Whittier, vechiul monstru, s-a dus. Doamna Clark e noul nostru monstru. — Azi, zice Pețitorul, o să fie o zi tare lungă. Și Sora Justițiară ridică mâna, ceasul ei lucește verde-radiu în holul întunecos. Sora Justițiară scutură ceasul ca să-l facă să licărească, și zice: — Ziua de azi o să fie atât de lungă cât spun eu... Doamnei Clark îi spune: — Acuma arată-mi cum să aprind luminile alea. Și Veriga Lipsă lasă să cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
anul ăsta de celebritate... După anul ăla, într-o zi e la o galerie de artă și stă de vrobă cu patronul. Același care i-a împrumutat o armă cu un an în urmă. NU Dennis Bradshaw. Afară strada e întunecoasă. Ceasul de la încheietură arată ora unsprezece. Patronul spune că trebuie să închidă și să plece acasă. Ce s-o fi întâmplat cu pistolul ăla, Terry habar n-are. Patronul deschide ușa, și afară e trotuarul scufundat în întuneric. Baldachinul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ocupație. Deși nu era ceea ce visase, cel puțin va ieși din casă, va cunoaște oameni noi, se va integra într-un colectiv. Dar dezamăgirea fu cruntă și veni după doar câteva săptămâni. Hala de standuri era uriașă, plină de cămăruțe întunecoase și neîncălzite, sufocată de clienți grăbiți și veșnic panicați, amatori de chilipiruri și furtișaguri. Ștefan o învăță să facă facturi, să țină contabilitatea primară și să numere cu ușurință banii. Nu reuși să se obișnuiască cu o muncă ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și fără vise. Uneori, arareori, Întrezărește frânturi dintr-o imagine, una singură, ceva care abia pâlpâie, pentru a dispărea imediat: mucegaiul negru de pe un perete de beton, lemnul zgâriat al picioarelor unei bănci de școlar, tavanul unei Încăperi lungi și Întunecoase, o pânză, o masă cu tăblia Într-atât de roasă de carii, Încât, dacă Își plimbă degetele pe ea, nu dă decât de găuri. Ar mai fi și unele sunete. Ploaia pe un acoperiș de tablă zăngănind ca niște cuie
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
mai izbutea să deslușească unde se Întâlnesc ori unde se opresc străzile, nici unde Încep ori unde se termină clădirile. Nu mai vedea decât luminile irizate de deasupra capului. Hai, ce mai aștepți, ia-o! Se aflau Într-un loc Întunecos. Lăsaseră În urmă luminile ora șului, care acum pâlpâiau În depărtare. Mașina lor era oprită pe un drumeag noroios care se afunda În plantația de palmieri, Însoțit de-o parte și de alta de șiruri de arbuști. Johan și-a
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
mi aduc aminte de nimic, Farah. De nimic. N-ați vrea voi să mai tăceți un pic din gură, s-a răstit Bob la ei. Farah? Sunt aici. Ceva mai târziu, pe când erau iar În mașină și Înaintau pe străzi Întunecoase, iar lumea nu mai părea tot atât de strălucitoare, Johan a Întors din nou capul spre Farah. Aerul pătrundea violent prin ferestrele deschise și Îi făcea părul să-i fluture. Ce fel de vise ai tu? a Întrebat-o. știu și eu
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
să fie altfel decât nepotrivit. S-a dus În spatele casei, unde, după cum Îi spusese Margaret, avea să găsească instalația de duș. A dat peste un spălător nu prea deosebit de ce aveau și ei acasă; acesta era Însă mai strâmt și Întunecos, doar pe jumătate acoperit cu tablă zincată, după care rămânea deschis spre cerul gol și Înnorat. Pardoseala de piatră era și ea pe jumătate curată și umedă; restul fusese spârcuit de păsărele și acoperit de frunze uscate. Un furtun era
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]