1,369 matches
-
această concluzie. Era foarte gras, aproape de vârsta pensionării și purta un costum Thom Browne făcut la comandă, la care sărea În ochi felul În care manșetele de la pantaloni se terminau suficient de sus deasupra gleznei Încât să lase la vedere șosetele liliachii din cașmir. În ciuda faptului că În atelierul lui Thack din Strada Chrystie erau Înghesuite materiale, mașini de cusut, practicanți de la F.I.T.1 și croitorese chineze, pe Bob nu părea să-l deranjeze deloc haosul. Își eliberă ușor posteriorul moale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
se discută la cină despre mașina de spălat cu uscător este dacă ai de gând să faci sex pe ea. Apoi, mai târziu, chiar când eram pe cale de a adormi, Hunter Îmi spusese: „Scumpo, te iubesc foarte mult. Unde sunt șosetele alea sport pe care le-am luat din Telluride?“ Nefericită, mă gândeam: oare acestea sunt, cu adevărat, lucrurile pe care le discută În pat cuplurile căsătorite? Nu ar fi trebuit să facem dragoste? „Hmm“, Îmi spusesem În sinea mea pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Lauren intră iar În modul de funcționare setat pe divorțata crizată. Felicitarea de Crăciun a lui Louis o tulburase atât de mult, Încât se zvonea că fusese zărită pe Strada Gansevoort la 3 dimineața, În cămașă de noapte și cu șosete, căutându-l pe Louis. A primit invitații pentru Crăciun din Cuba, Rajastan și Palm Beach - și le-a acceptat pe toate. În cele din urmă, a picat Într-o adâncă depresie, deoarece, oricât ar fi Încercat, nu reușea să ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
într-un bol de cristal cu picior. De sub norul de păr roz, cerceii aruncă sclipiri rozalii și roșietice în bătaia soarelui. Femeia își șterge mâinile cu un șervet de bucătărie. E încălțată cu niște mocasini bărbătești de culoare maro, fără șosete. Un șorț imprimat cu puișori galbeni o acoperă în față de sus până jos, iar pe dedesubt poartă o rochie ieftină. Își dă la o parte cu palma niște șuvițe care-i atârnă pe frunte. Puișorii țin în cioc tacâmuri - polonice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
parola. Nici o grijă. Fratele cel Mare ne-a umplut tuturor capul cu aceleași rahaturi. Îmi închipui că se credea deștept, la fel ca toți cei care se cred deștepți. Îi spun să încerce cu „parola“. Capitolul 25 Mona îmi trage șoseta de pe picior. Interiorul șosetei elastice, firele, îmi jupoaie cojile. Sângele închegat cade pe jos ca o ninsoare. Piciorul e umflat și neted; toate zbârciturile sunt întinse. Piciorul meu, un balon cu buline galbene și roșii. Ținând dedesubt un prosop împăturit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cel Mare ne-a umplut tuturor capul cu aceleași rahaturi. Îmi închipui că se credea deștept, la fel ca toți cei care se cred deștepți. Îi spun să încerce cu „parola“. Capitolul 25 Mona îmi trage șoseta de pe picior. Interiorul șosetei elastice, firele, îmi jupoaie cojile. Sângele închegat cade pe jos ca o ninsoare. Piciorul e umflat și neted; toate zbârciturile sunt întinse. Piciorul meu, un balon cu buline galbene și roșii. Ținând dedesubt un prosop împăturit, Mona toarnă spirtul. Durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
lui Helen e galben, dar nu galben-rapiță. E mai degrabă galben ca o floare de piciorul-cocoșului făurită de Carl Fabergé din aur incrustat cu pietre prețioase galbene. Omul ține în mână o sticlă de bere. E încălțat doar cu niște șosete flaușate, cenușii. E îmbrăcat cu un halat descheiat, pe sub care poartă un tricou alb și niște boxeri imprimați cu mașinuțe de curse. Își înfige sticla în gură. Dă capul pe spate, și berea începe să bolborosească. Mașinuțele de curse au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
roz, dă un bobârnac într-o bilă învăpăiată de sticlă, tăiată în fațete care împrăștie lumina într-o mie de direcții. Zice: — De-acum putem să facem orice. Orice, zice. Ne sărutăm, și, cu degetele de la picioare, îmi dă jos șosetele. Ne sărutăm, și-i deschei nasturii de la spatele bluzei. Șosetele mele, bluza ei, cămașa mea, ciorapii ei. Unele cad pe podea, departe, altele se agață și atârnă de partea de jos a candelabrului. Piciorul meu umflat și infectat, genunchii acoperiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
tăiată în fațete care împrăștie lumina într-o mie de direcții. Zice: — De-acum putem să facem orice. Orice, zice. Ne sărutăm, și, cu degetele de la picioare, îmi dă jos șosetele. Ne sărutăm, și-i deschei nasturii de la spatele bluzei. Șosetele mele, bluza ei, cămașa mea, ciorapii ei. Unele cad pe podea, departe, altele se agață și atârnă de partea de jos a candelabrului. Piciorul meu umflat și infectat, genunchii acoperiți de coji și julituri ai lui Helen, de când a lovit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
lac face cît chestia propusă. Cam cîte cărți vrei? Două răspunde Lazăr. Două, dar bune. Oricum, o gheată, fie ea și pingelită, nu se ia din drum. Și două zice profesorul cînd îi dă două cărți. Mai dorești ceva? O șosetă. Plus una. Plus gheata dreaptă. Sec. Șase țîțe zice Lazăr, aruncînd pe masă trei dame. Te-am săltat la mustață îi rîde profesorul, arătîndu-i trei popi. N-ar fi rău să scoți și obiectele în chestiune. Lazăr descalță ghetele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
una. Plus gheata dreaptă. Sec. Șase țîțe zice Lazăr, aruncînd pe masă trei dame. Te-am săltat la mustață îi rîde profesorul, arătîndu-i trei popi. N-ar fi rău să scoți și obiectele în chestiune. Lazăr descalță ghetele și o șosetă, pe care le pune pe masă, în fața profesorului. Jocul reîncepe. Lazăr face cărțile. Vă ajung cinci, domnule profesor? De ajuns. Și pentru că-mi place cravata ce-o ai, am să și deschid. Scump, dar face. Merg. Și mă întreb, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
revoltă, gata să se întoarcă pe dos. "Ești homo, fratele meu... omul", oftează el. Ia pantalonii profesorului, îi privește o clipă și-i întinde, aproape aruncîndu-i: Patru sute. Profesorul numără patru bancnote. Cămașa de corp, cămașa și cravata, două sute cincizeci; cu șosetele, pieptenele, batista și cureaua lungă, tăticu', lungă; cu asta poți și să te spînzuri la nevoie; da'-i păcat, nu putem fabrica peste noapte, în serie, oameni de valoare -, trei sute deci; pe ceas, șapte, o mie în total. Pe masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mai multă băutură. Carol găsea sticle suspecte de lichioruri lipicioase și rachiu puturos în tot felul de locuri: sub chivuetă, pe sub taburete, în spatele grilajelor de aerisire. Dar în scurt timp n-au mai mirat-o nici Sambuca din sertarul cu șosete, nici Poire Guillaume de pe galeriile de la perdele. Cam pe atunci venise în vizită mama lui Dan. Era o femeie formidabilă, trecută de mult de prima tinerețe. Dan era copilul din ultimul ei mariaj, unul net inferior celui dintâi. Înainte de tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
introdusă și pornită. Glasul îi devenise dulceag și grețos, plin de siropul dezgustător al apropierii. — Unii ar putea spune chiar că nu are nici o importanță ce crezi despre sexualitate. Își scutură călcâiul, lăsând un pantof să cadă pe podea. Purta șosete scoțiene. — Până la urmă, sunt un catâr ciudat, o fundătură procreativă, un capăt de linie genetic. Se ridică, își descheie pantalonii și îi dădu jos. Chiloții de culoarea ficatului nu ascundeau nici o surpriză. — Așa cum spuneam în povestire, am încercat să mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
că sunt provocat să creez o nouă viață. Își scoase vesta ca o femeie, încrucișându-și brațele deasupra pieptului și apucând marginea de jos. Și când și-a scos și chiloții, apoi și-a desfăcut jartierele și și-a dat șosetele jos, văzându-l în fața mea, gol ca în ziua în care se născuse, am simțit o compasiune profundă pentru profesor, pentru Carol. Adevărul este că nu avea nimic din drăgălășenia aceea comună pe care o atribuise alter-ego-ului său fictiv. (Vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
va împinge lent și priceput în pizda lui Bull, nu a lui Sybil? Gata! Totul fusese dat la iveală! Mizeria nu mai era ascunsă sub covor. Era acolo, umedă, compactă, putrezindă, ca o plăcintă veche cu carne ascunsă într-o șosetă murdară. Oare va putea s-o îndese la loc sub covor? Alan revenise sub podul de cale ferată și privea către statuia stilizată a Indianului, amplasată pe acoperișul de la East Finchley Tube Station. Statuia încremenise pe veci lansând o săgeată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
lucruri în timp ce-l privea pe Bull coborând în hol. „E adevărat, îmi place de el“, își spusese. „La naiba, dar nu sunt poponar. Nu sunt și gata.“ Bull arăta neobișnuit de neîngrijit. Ajuns acasă, își dăduse jos sacoul, pantofii și șosetele, iar de atunci se învârtise prin apartamentul întunecat în papuci, cu marginile cămășii ieșite din pantaloni, ca urechile de elefant. Camera de primire era ocupată de o măsuță de cafea extravagantă, cu margini pătrățoase, dar având la mijloc un cerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
aleea de beton acoperită cu mușchi din spatele străzii pline de magazine, Bull cedă nervos. Era îmbrăcat de serviciu, cu o jachetă sport, o cămașă curată, pantaloni călcați la dungă și pantofi eleganți. Singura concesie făcută vaginului fusese toaleta minuțioasă și șoseta până la genunchi pe care și-o pusese. În clipele acelea, concavitatea, organizarea internă și caracterul non-transgresiv al mașinii îi apăreau cu o claritate alarmantă. Simțise că i se face rău și se întinsese cât era de lung peste scaunele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
o minge de rugby invizibilă, înghețată, lipită exact de vârful ghetei lucioase. Lăsa impresia că fusese amputat tocmai când executa o lovitură peste șirul de clădiri și magazine de vizavi, către Clubland. În jurul piciorului se găseau centuri de susținere, suspensoare, șosete, jartiere, bentițe, tricouri, alte șosete, toate aranjate frumos pe gazonul sintetic. Care dintre ele mi se adresează? se întreba Bull, trecând de la o vitrină la alta și mutându-și privirea de la piciorul feminin la cel masculin. Cine sunt eu? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
înghețată, lipită exact de vârful ghetei lucioase. Lăsa impresia că fusese amputat tocmai când executa o lovitură peste șirul de clădiri și magazine de vizavi, către Clubland. În jurul piciorului se găseau centuri de susținere, suspensoare, șosete, jartiere, bentițe, tricouri, alte șosete, toate aranjate frumos pe gazonul sintetic. Care dintre ele mi se adresează? se întreba Bull, trecând de la o vitrină la alta și mutându-și privirea de la piciorul feminin la cel masculin. Cine sunt eu? se văita fostul redactor de divertisment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
de operare cu mult timp înainte. O genuncheră elastică, dintr-acelea purtate în general de sportivi, acoperea cu totul ansamblul format din suspensor și absorbant. În caz că asta nu ar fi fost de ajuns, Bull își pusese și o pereche de șosete mai lungi, iar pentru piciorul stâng alesese o jartieră deosebit de strânsă. Nici unul dintre coechiperi nu bănuia nimic. Luaseră de bună explicația cu „leziunea deranjantă“. Meciul fusese un succes răsunător. Oaspeții avuseseră parte de o reușită remarcabilă în cel de-al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
unul. Era pe la ora când, după cum zicea Coșuță, Cristos începea să zboare. În loc de asta, în fața mea stătea Cristi și-și cerea iertare. Dâra aia de la avion dispăruse și ea demult. Nici umbră de pești pe cer. 2. Pantofi ciocați și șosete flaușate Acum, ce să zic, mare lucru nu-mi amintesc. De fapt, nu-mi amintesc o iotă. La urma urmei, de câte ori nu m-am întors eu de la școală tocmai când se însera și de câte ori n-or fi trecut avioane cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
figurat nu stă deloc, gura nu-i mai tace, deși bag mâna în foc că nu e bolnăvioară, tot trăncăne ceva cu nasul în vânt, în ciuda faptului că, mă repet, e frig, dar vântul chiar că nu bate, observă deodată șosetele mele flaușate portocalii (nou-nouțe, trăsnet, în dimineața aia le furasem din dulapul lui tata și, știți, șosetele flaușate nu sunt pe numere, urma călcâiului se formează abia după purtare), începe să arate cu degetul către vestimentația mea rupătoare, ciocați negri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
bolnăvioară, tot trăncăne ceva cu nasul în vânt, în ciuda faptului că, mă repet, e frig, dar vântul chiar că nu bate, observă deodată șosetele mele flaușate portocalii (nou-nouțe, trăsnet, în dimineața aia le furasem din dulapul lui tata și, știți, șosetele flaușate nu sunt pe numere, urma călcâiului se formează abia după purtare), începe să arate cu degetul către vestimentația mea rupătoare, ciocați negri dați cu cremă și lustruiți, ciorapi portocalii, în sus uniforma de elev, mă rog, banală, râde prefăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de locurile de vărsare ale fiecărei particule, prin urmare, căderea tocului s-a bucurat de-o asistență numeroasă, pestriță și gălăgioasă, iar eu n-am avut inspirația să mă descalț și să umblu-n ciorapi (unii gri, renunțasem definitiv la șosetele flaușate portocalii), am cercetat talpa pantofului stâng din care ieșeau patru cuie zdravene (piroane, ce mai) și am mers șontâcăind mai departe, cu tocul în mână, la vedere, cu o senzație ciudată că nu ating pământul cu piciorul stâng și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]