1,530 matches
-
În apropiere. Erau Apărătorii conduși de Pietro. - Căpitane Oană! strigă Pietro, descălecând. Te-a adus Dumnezeu la ultima bătălie! - Nu e ultima, Pietro... mormăi Oană. Cine e necunoscutul care l-a salvat pe Alexandru? De ce n-ați ajuns voi? Pietro șovăi să dea un răspuns, privi spre ceilalți Apărători, care ridicară capetele spre cer, privind cu interes zborul unui vultur care se rotea deasupra luminișului. Nimeni nu Îndrăznea să dea vestea. Și nici să Încalce rugămintea lui Ștefănel. Era treaba lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de lege ar fi trecut c-o majoritate de un vot numai. E a se însemna totodată că d. C. A. Rosetti n-a prezidat acea ședință. Față deci cu consecuențele întemeierii monarhiei, majoritatea compusă din demagogi au început să șovăiască. Acest incident au dat loc la un schimb de cuvinte semnificative între d-nul Ion Brătianu și d. C. A. Rosetti: Daca 'i așa, fă-te d-ta prim ministru ", ar fi zis cel dendîi către cei de-al doilea
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
Grecia a fost, în timpul înfloririi lor celei mai mari, state oligarhice, în același chip în care erau Veneția, Olanda, orașele republice din Italia. Din momentul în care sistemul opus al domniei maselor amăgite au învins sistemul oligarhic, acele state au șovăit, pierind între tirania sabiei și dezordinea completă. în vremea lui Pompei cel Mare vechile si înfloritoarele state grecești deveniseră cuiburi de bandiți în prada unei destrăbălate demagogii. Asemenea, e numai pe jumătate adevărat exemplul adus din istoria noastră. În realitate
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
el, într-un con de umbră? Sau, mai degrabă, mințile noastre, supuse unei traume necontenite de către ciudatele, nenumăratele tentative de zdruncinare a scării valorilor românești în toate tărâmurile sunt pe cale să intre într-un con de beznă? Înclin, fără să șovăi nici o clipă, spre cea de-a doua ipoteză, care atinge, în esență, problema receptării poetului la noi, în momentul de față. Și nu numai a poetului, prozatorului, ziaristului, gânditorului, ci a unei personalități de dimensiune puțin obișnuită în orizontul culturii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
el. - Unde este mortul? Întrebă, dezmeticindu-se brusc din propriile gânduri. - Vino. Sus, În turn, au fost săpate câteva chilii. Hangiul le Închiriază călătorilor bogați, care vor să doarmă singuri. E Într-una din astea, la ultimul etaj. Dante mai șovăi o clipă: voia ca În minte să i se Întipărească o imagine limpede a ansamblului, Înainte să lunece În acea parțialitate a simțurilor de care avea să fie târât odată ajuns Înăuntru. Apoi, fără a mai aștepta ca celălalt să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de caractere arabe. Un obiect alcătuit cu un rafinament ieșit din comun. Se Întoarse, uitându-se după tânărul sarazin. Amid Îngenunchease pe un covoraș și se ruga cu fața la perete. Dante se apropie, Întinzându-i instrumentul. - Dar aici ce scrie? Sclavul șovăi, ca și când s-ar fi temut să nu fie expus unei noi blasfemii. Apoi, după o privire rapidă, păru să capete curaj. - E o dedicație. „Celui ce măsoară stelele”. Un dar al sultanului către șeful astrologilor din Damasc. Poetul și mecanicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apoi. Nu facem cu toții parte, În temeiul umanității noastre, dintr-o aceeași familie? Mi s-a părut că era de datoria mea să Îl Însoțesc În acești primi pași ai săi În eternitate. - Dar știai cine este? stărui Dante. Bătrânul șovăi, ca și când n-ar mai fi găsit cuvinte ca să exprime ce avea În minte. - Nu, nu-l cunoșteam. Decât În scurtul răstimp cât am fost găzduiți Împreună la han. Totuși, am avut impresia că el mă cunoștea pe mine. Ba chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Pietra făcu o mutrișoară disprețuitoare. - Nu pare să fie mare scofală de prietena dumitale, priorule. Nepoata unui călugăr, dacă am Înțeles eu bine. O cheamă Amara. E franțuzoaică, din Toulouse. - Prietena ta a Întrebat-o de ce au venit aici? Pietra șovăi. - Martina nu e sigură că a Înțeles bine. I se pare că i-a zis... „pentru visul Împăratului”. Ba chiar „ultimul” vis. Lagia se amestecă și ea, alarmată. - Împărat? Ce au de-a face imperialii? Pe cine mi-ai adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În trecut. Dacă, Într-adevăr, avea o experiență de secole, acum, când viața sa se apropria de sfârșit, el pășea Îndărăt, cuprins de nostalgie. Dante abia făcuse câțiva pași În afara hanului când dădu peste tânărul Colonna, care se Întorcea. Studentul șovăi o clipă, ca și cum ar fi vrut să evite această Întâlnire, dar mai apoi Își reluă drumul, cu un aer semeț. - Priorule, ce faci la hanul Îngerului? Cine trebuia omorât a fost deja, exclamă pe un ton de zeflemea. Poetul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
liniștitor, punându-i o mână pe umăr. - Hai, Bernardo, priorul e un om de studii, la fel ca noi, ba chiar mai bun. Mi-a fost elev, dar astăzi Învățătura mea ar avea ce Învăța de la a lui. Să nu șovăi În nici un fel, dacă ai vreun dubiu pe care ți l-aș putea eu rezolva. Bernardo Își tot mușca buzele, trecându-și privirea de la unul la celălalt. În cele din urmă, se hotărî. - Voi știți de lucrarea căreia Îmi dedic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să discute asupra afacerilor publice ale statului căruia ei aparțin. În caz dacă congresul și-ar alege oamenii săi de încredere, cari să-l reprezinte față cu tronul, aceștia trebuie să fie înainte de toate energici și de caracter. Oricine a șovăit numai o dată în cariera sa politică, fie el prelat, fie ilustritate, fie magnificență, trebuie înlăturat cu îngrijire, căci aicea trebuiesc oameni ai faptei pre care să nu-i orbească nici șansele, nici aurul, nici stelele și ordurile mari (cari în
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
Puterea mi-a părăsit degetele și am scăpat, în poală, puloverul pe care-l tricotam. Am oftat adânc. Ținând ochii închiși, am ridicat capul și, înainte de a-mi da seama ce fac, m-am trezit strigând: — Mamă! — Da?! răspunse ea, șovăind parcă. Stătea la o măsuță în colțul camerei și citea. M-am zăpăcit. — În sfârșit, au înflorit trandafirii. Știai? Am observat abia acum. Uite, au înflorit, am zis eu, cam tare, fără să-mi controlez vocea. Trandafirii din fața verandei au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
i se face rău? Bea alcool distilat. Ochii i se holbaseră mai mult decât de obicei. — Alcool distilat? Vrei să spui alcool metilic? — Nu, nu-i alcool metilic... — E periculos? Se îmbolnăvește? — Nu, dar... — Atunci, să bea! Osaki se retrase, șovăind. — Bea la han, i-am spus eu mamei. Mama a încercat să zâmbească, însă zâmbetul s-a transformat în rânjet. — Poate că a renunțat la opiu. Te rog, strânge masa. Toți trei o să dormim în camera asta la noapte. Pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
oameni de rând. O observație care, în mod evident, n-avea nici legătură cu democrația sau cu marxismul s-a asociat imediat cu doctrina politică și economică, dând naștere la o harababură de nedescris. Presupun că și Mefisto ar fi șovăit să transforme un enunț atât de absurd în doctrină... Afront adus conștiinței sale. Toți oamenii sunt la fel. Ce observație meschină! Expresie umilitoare care înjosește oamenii. Lipsă de mândrie. Ceva care te face să abandonezi orice efort. Pentru marxism, omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
tot timpul, acesta își găsea imediat locul în mozaicul bogat și bine armonizat din locuința noastră, pe când lui Georgie îi lipsea această carapace. Dintre lucrurile aflate în posesia ei nu exista nici unul la care n-ar fi renunțat fără să șovăie și fără să-i simtă lipsa după aceea; în tot acest timp obiectele ei zăceau împrăștiate într-un soi de învălmășeală temporară, iar încercările mele repetate de a le tria și ordona parcă nu aveau nici un efect. Această caracteristică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
În lumina rece ieșeau la iveală câțiva pistrui aurii pe nasul ei cârn pe care îl chinuia în continuare fără să-și dea seama. Ochii ei mari, cenușii, plini de inteligență lucidă și de onestitate, îmi susțineau privirea fără să șovăie. Nu era machiată. Și totuși, pe când o priveam cu adorație, căutând să descopăr dincolo de irisul punctat, în ochii aceia care nu arătau altceva decât bune intenții, vreo umbră a destinului meu viitor, mi-am dat seama că nu o doresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
că poate ar trebui s-o întreb de ce a convins-o pe Georgie să mărturisească, dar mi-am dat seama că n-am puterea să o fac. Un soi de reținere, care nu era întru totul antipatie, mă făcea să șovăi înainte de a cerceta motivele acestei ființe. Odată cu ea veni un gând imprecis însă destul de puternic care mă îndemnă să spun: — La urma urmei, eu nu sunt decât o trestie frântă. Nu știam precis de ce am rostit aceste cuvinte, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
printr-o ușă deschisă mă ajută să găsesc scările. Am început să urc scările, pășind cu grijă și ținându-mă bine de balustradă. Ajuns sus am văzut imediat raza de lumină ce pătrundea pe sub ușa camerei lui Honor. N-am șovăit decât o clipă. M-am apropiat de ușă și am ciocănit. După liniștea mormântală de până atunci, sunetul bătăilor în ușă părea asurzitor. Am așteptat ca zgomotul să se stingă și, cum n-am primit nici un răspuns, am deschis ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cu mine, Antonia. Îi vorbi pe un ton înghețat, impersonal, și atunci am înțeles de ce-mi spusese Antonia că s-a transformat într-o altă persoană. În momentul acesta era, fără îndoială, convins că îi spusesem totul Antoniei. Ea șovăi, se uită la mine, se uită la Palmer, și zise cu glas abia șoptit: — Bine. — Nu pleci nicăieri, i-am spus. — Te rog să nu te bagi în chestia asta, Martin, zise Palmer. Te-ai amestecat deja destul în lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
la copil și cum o redescoperim, mai târziu, în noi înșine. Să o privim ca pe o reîntoarcere la o anumită simplitate, ceva ce nu e greu de înțeles, un bun nu îndepărtat, ci foarte apropiat nouă. Și să nu șovăim să le insuflăm tinerilor noștri, să le împărtășim un ideal, care mai târziu le va sluji drept pavăză. În societatea noastră, cinismul pune prea curând stăpânire pe tânăr și pe batrân, oprindu-ne pe noi să vorbim și pe ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
respins, și intuind apelul care trebuie să fi fost adresat unei personalități atât de ambigue, părintele Bernard se simți și el în pericol. Totodată, însă, simți că pogorâse asupră-i unul din „marile lui momente“, un moment de elan subit. Șovăi doar o clipă, apoi se îndreptă spre George și-l sărută pe obraz. George rămase vizibil uluit, de parcă nu-și dădea seama dacă primise o sărutare sau o plamă. Făcu un pas îndărăt. Apoi, cu o privire rătăcită și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tineri în jur care nu sunt filozofi. Probabil că ați avut o anumită idee în minte când m-ați selectat pe mine. Sau ați mai încercat cu zeci de alții...? Nu! Numai cu dumneata. Dar de ce cu mine? John Robert șovăi o clipă, apoi spuse: E adevărat că au intervenit și unele împrejurări întâmplătoare. Fără îndoială, aș fi putut face o alegere mult mai fericită, ca să spun așa. Dar dac-aș fi început să caut și să organizez competiții în toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
n-ar trebui recompensată? Dar nu de mine!“ Suferința lui, suspendată pentru un scurt interval, reveni acut. Apoi își reaminti de Tom McCaffrey. Uitase de misiunea, de planul, de soluția lui finală, de obiectul vizitei sale actuale. Se cuvenea să șovăie, să aștepte, să reconsidere? Nu-și pregătise dinainte cuvintele și totul îi venea în minte vag și întâmplător. Mai târziu, își spuse că a fost, probabil, calea cea mai bună. Trebuie să plec. Apropo, să știi că ai un admirator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la Belmont și ei cu toții au venit după mine, eu n-am vrut, nu-i invitasem... Te duceai în vizită la Harriet? John Robert încerca să se stăpânească, Tom îl auzea inspirând adânc aerul și expirându-l printre dinți. Tom șovăi o clipă, apoi răspunse: Da... dar... La o oră atât de târzie? Te invitase ea? Nu... nu era chiar atât de târziu... vreau să spun... Omul Verde închide la zece sau la zece jumate. Mă rog, așa e. Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lui în carne și oase le produse o surpriză și un șoc. „Pregătirea“ lor consta în curățenia și ordinea din casă, prepararea unor gustări și băuturi potrivite, aranjarea rochiilor celor mai adecvate și (în cazul lui Hattie) a pieptănăturii. Pearl șovăise între a îmbrăca uniforma de operetă și cutezanța unei rochii de vară înflorate, care, din punct de vedere vestimentar nu ar fi deosebit-o cu nimic de stăpâna ei. Hattie purta una dintre rochiile ei „de duminică“ de la școală, drăguță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]