522 matches
-
suferim? Scriitorule, gândește-te bine! Iată răspunsul meu venit cu greutate, după o îndelungă chibzuință: Aproape niciodată. În cazul meu, din trei motive la care mă pot gândi cu ușurință. În primul rând, cu excepția unuia sau a două intervale de șovăială, întreaga mea copilărie am fost convins - și asta în mare parte, dar nu exclusiv, datorită insistențelor lui Seymour - că sunt un tip sociabil, fermecător și, dacă cineva nu era de acord cu acest lucru, însemna că-i o ciudată, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
eu nu sunt un arcaș Zen și nici un budist Zen și, cu atât mai puțin, un adept Zen. (Ar fi oare deplasat să arăt că rădăcinile lui Seymour și ale mele în filozofia orientală - dacă pot să le numesc, cu șovăială, „rădăcini“-au fost, sunt plantate în Noul și Vechiul Testament, în Advaita Vedanta și în taoismul clasic? Eu înclin să mă văd pe mine, dacă ar fi să mă îndulcesc cu o denumire orientală, ca pe un yoghin karma de categoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Mawson, cel care este responsabil cu orarul școlii. Dar Mawson i-a respins repede cererea, explicându-i că să faci un orar simultan pentru 1300 de elevi e „ca și cum ai juca șah tridimensional“ și că dacă ar începe să aibă șovăieli cu privire la o anumită oră pierdută de Arte sau una lipsă de Tâmplărie, n-ar mai termina niciodată. De teamă să nu înceapă să fie privită ca o persoană dificilă, Sheba și-a cerut scuze pentru deranj, plină de furie. — Aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
nu foarte surprins. — Dar n-am renunțat, a adăugat ea repede. Sunt hotărâtă să încerc în continuare, între timp cel mai important pentru tine e să continui să desenezi. A urmat un moment de tăcere. Apoi Connolly a mărturisit cu șovăială că desenul era un portret al ei. Sheba a dat din cap și i-a spus că ghicise. Băiatul a devenit agitat și a început să se bâlbâie. Într-o încercare stângace de a-l face să se simtă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
praful îl mai ținea acolo. În acel contact i se rupsese o unghie și de sub ea țâșni o picătură de sânge care i se rostogoli peste palma tremurândă de nervi. Seamănă cu viața mea, își spuse în gând, privind la șovăiala drumului pe care și-l croia acel bob rubiniu. Inima îi bătea repezit. Furia se combina cu puțină gelozie, iar acea stare confuză creată în sufletul ei nu-i dădea pace. Bătea din picior căutând parcă un ritm anume care
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
și anume că bărbatul nu trebuia să se mai apropie nici de una, nici de cealaltă din femeile sale, pentru a nu face rău fătului și a nu provoca nașteri premature. Chiar și învăluit în precauții și întrerupt de îndelungi șovăieli, mesajul era îndeajuns de obraznic pentru ca taică-meu să ia foc într-o clipită precum un vreasc prea uscat, și să se lanseze în invective ce abia se puteau înțelege, în care se repetau sacadat, precum izbiturile de pisălog în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dungi și o mână care se agita. Mama mă prevenise că nu trebuia să intru niciodată într-o casă necunoscută și că, la vârsta mea, trebuia să încep să mă feresc atât de bărbați, cât și de anumite femei. Totuși, șovăiala mea n-a ținut prea mult. La vreo treizeci de pași mai încolo, de aceeași parte a drumului, cea care mă chemase veni să-mi deschidă o poartă grea de lemn, grăbindu-se să strige ca să mă liniștească: „Te cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
că nu mai aveam nici măcar dreptul s-o numim rumiyya. Dar nici un sunet nu ieșea din gâtlejul meu. Nu-mi rămânea decât să mă întorc și să ies, într-o tăcere de cimitir. Salma îl urmă fără o clipă de șovăială, deși era gata să leșine. Era, dintre toți, cea mai lovită, mai mult chiar decât Warda. Concubina fusese, firește, umilită. Dar avea măcar consolarea de a ști că de acum Mohamed nu mai putea s-o părăsească niciodată fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
amândoi, solemn, într-o dimineață, la moscheea din cartier. Învățătorul, un tânăr șeic purtând turban și având o barbă aproape blondă, mă puse să recit Fatiha, prima surată din Carte. Am făcut-o fără să dau greș, fără urmă de șovăială. Se arătă mulțumit: — Rostirea lui e bună, memoria e precisă; nu va fi nevoie de mai mult de patru-cinci ani ca să învețe Coranul pe de rost.. Eram destul de mândru, căci știam că mulți elevi își petreceau șase sau chiar șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
închiriase un spațiu la hammam, baia turcească din cartier, pentru a-și exercita acolo meseria. Deodată, o idee îi lumină privirea. — Nu ți-ar plăcea să-mi dai o mână de ajutor când nu ești la școală? Am încuviințat fără șovăială. — Am să-ți plătesc un dirham pe săptămână. M-am grăbit să spun că am un prieten și că aș vrea tare mult să vină cu mine. Hamza n-a văzut în asta nici un neajuns. Avea să capete și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mi se păru rezonabilă, așa că am hotărât să i-o comunic lui Mariam pe tonul cel mai plin de încredere cu putință, spre a-i reda speranța. Harun m-a întrebat dacă putea veni cu mine; am răspuns „da“ fără șovăială, în pofida surprizei. Mariam spuse că era fericită să mă revadă sănătos după o călătorie atât de lungă, dar mi se păru încă și mai îndepărtată decât la ultima noastră întâlnire, și palidă ca un cadavru. Am privit-o atent. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mă măsoare, trecând de la boneta din postav verde la barba ajustată cu grijă, apoi la haina brodată, cu mâneci largi și pline de măreție; sprâncenele lui albe păreau o balanță care cântărea avantajele și dezavantajele; apoi, depășindu-și, se pare, șovăielile, mi-a făcut o ofertă la care nu mă așteptam: — Cerul mi te trimite, nobile prieten, căci tocmai am primit din Italia și din Spania două însemnate comenzi de burnuzuri negre, una de o mie de bucăți, cealaltă de opt sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în stare să meargă până la căpătul urii și mai știam și că alesese să locuiască în partea aceea din Rif. Așa încât nu-mi era prea lesne să-i susțin nevinovăția. Eram totuși dator să-l apăr, căci cea mai mică șovăială din partea mea l-ar fi înfundat. — Majestatea Sa posedă în prea mare măsură simțul justiției pentru a accepta să condamne un om fără ca el să-și poată pleda cauza. Mai cu seamă dacă este vorba despre un membru respectat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Cel-de-Sus! Iar după ce interlocutorii mei încuviințară la rândul lor cu o zicală, am continuat: — Am putea să ne bucurăm de găzduirea voastră până ce vom putea s-o pornim iarăși la drum? Cunoșteam obiceiurile ciudate ale acestor nomazi. Ar ucide fără șovăială un drept-credincios ca să pună mâna pe o pungă cu bani sau pe un cal, dar e de ajuns să faci apel la mărinimia lor ca să se transforme în gazde atente și pline de râvnă. Un proverb spune că ei au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de pirat în colțul gurii: — Bineînțeles, nici eu, nici însoțitorii mei nu vom cuteza să-i spunem lui Barbă Roșie că ai refuzat. Aveam tot atâta libertate de mișcare ca o păsăruică urmărită de șoim. Neputând dezvălui adevărata cauză a șovăielilor mele fără să trădez taina lui Nur, nu izbuteam să găsesc argumente. Când ar trebui să mă îmbarc? — Chiar în noaptea asta. Flota ne așteaptă în La Goulette. Am făcut un ocol ca să te luăm. Ca și cum aș fi dat glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mea să fie oficială, auzită de toată suita cardinalului, cât și de stareță. Aceasta și-a luat un ton mieros: „Dă-te la o parte, fetițo, o deranjezi pe Eminența Sa, iar surorile tale așteaptă“. A fost o clipă de șovăială. Aveam să mă pomenesc oare aruncată pe veci în temnița răzbunării? Aveam să fiu oare în stare să mă agăț de mâinile salvatorului meu? Eram cu sufletul la gură, ochii mei implorau. Apoi a căzut sentința: „Așteaptă-mă aici! Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
era preferabil pentru mine să-mi asum un risc imediat, dar de scurtă durată, decât să mă eternizez în închisoarea asta aflată sub asediu și care, în orice clipă, putea fi invadată și trecută prin foc și sabie. Singura mea șovăială era legată de Maddalena și de Giuseppe. Nu-mi era lesne să-i duc de bunăvoie în mijlocul hoardelor de asasini și de jefuitori. Pe de altă parte, lăsându-i la Sant’Angelo, cu sau fără mine, nu le asiguram nicidecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la moarte, fără aur, fără podoabe, fără alt avut decât resemnarea mea în fața voii Celui-de-Sus. Când i-am explicat, în câteva cuvinte scurte, despre ce era vorba, Maddalena s-a ridicat în picioare. Încet, după obiceiul ei, dar fără nici o șovăială, de parcă ar fi știut dintotdeauna că o voi chema după mine în pribegie. L-a luat de mână pe Giuseppe și a pornit în urma mea spre a ne duce la papă, care ne-a binecuvântat, ne-a lăudat curajul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
spuneți că pe insulă nu mai sunt alte ființe umane? — O, spuse Virgil Jones. Nu, nu pot spune asta cu mâna pe inimă. — Nu, încuviință Dolores, nu cu mâna pe inimă. Vultur-în-Zbor avu impresia clară că amândoivorbeau cu o anume șovăială. Atunci unde sunt? insistă. — Ah, spuse Virgil. Foarte departe, zise Dolores. Pe Vultur-în-Zbor îl durea capul. îi era rău. Cu greu găsea forța necesară ca să stoarcă informații de la cuplul cu buzele cusute. — Vă rog, zise el, spuneți-mi unde. Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
alte ispite m-au încercat și nu le-am putut ține piept. Mi-a fost frică și din frică am tăcut, am lingușit, am spus minciuni care să-mi fie de folos, m-am lăsat învins de îndoieli și de șovăieli. Am trăit în rău și nu am făcut nimic spre a mă salva. Nu am încetat însă să cred în Dumnezeu. Nu am ocolit Biserica. Nu m-am dezis de morți. Cred în lumea de apoi, în judecata Domnului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-mi ascund gândul când mi se cere o părere directă. Parșivenie țărănească, străveche. Nu știu din ce experiențe ale strămoșilor s-a sedimentat, dar ea trăiește în mine. Și în mulți dintre noi. De aici ușurința complicităților, a dezicerilor, a șovăielilor. În fond, cred, tot un fel de teamă reprimată sub această funciară neîncredere. Minciună. A început să-mi povestească ce văzuse. Cum venise mașina. Cum coborâseră milițienii, cum omul acela se opusese, cum se agățase nevastă-sa de el, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu obiectele pierdute prin autobuze, troleibuze sau tramvaie, să-mi recuperez servieta cu cheile, să mă întorc la garsoniera mea, să pot deschide ușa, să mă arunc în pat și să dorm, să dorm, să dorm tot somnul din mine. Șovăiala mea în ușa crâșmei, simt, se încarcă de sentimentul unei mari vinovății. Încă nu vreau să mă las copleșit de o astfel de povară, încerc să o ignor, prea bine știind că totuși nu mai am scăpare. Mi-am adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
povestea mea. Povestea noastră. În pașii pierduți ai lui Carax recunoșteam acum propriii mei pași, de-acum irecuperabili. M-am ridicat, ros de neliniște, și am Început să mă Învîrt prin cameră ca o fiară În cușcă. Toate reținerile, toate șovăielile și toate temerile mele se prefăceau acum În scrum, neînsemnate. Mă copleșeau oboseala, remușcarea și frica, Însă m-am simțit incapabil să rămîn acolo, ascunzîndu-mă de urmările faptelor mele. Mi-am pus pardesiul, am Îndoit manuscrisul și l-am vîrÎt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu pistolul În sus. — Înapoi, avertiză el. Aruncă o privire rapidă spre Fumero, care se ridica anevoie, apoi se uită la noi, mai Întîi la mine și În cele din urmă la Carax. În acea privire am deslușit oroare și șovăială. — Am spus: Înapoi. Carax se opri și se retrase. Palacios ne privea cu răceală, Încercînd să elucideze cum să rezolve situația. Ochii lui se opriră asupra mea. — Tu du-te. Asta n-are de-a face cu tine. Haide. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
o mare rezonanță, profitați: ridicați-vă din pat; nu vă gândiți că dacă mă ridic cu corpul, sau că dacă mă ridic fără corp sau dacă eu mă ridic, unde rămâne corpul. În mod normal, studenții trăiesc cu toate aceste șovăieli, cu toate aceste incertitudini, nu înțeleg. Ridicați-vă! Repet, ridicați-vă! La ridicare, Natura se va ocupa de separarea părții Astrale de corpul fizic. Tot ce trebuie să faceți voi este să vă ridicați. Desigur, nu este vorba de o
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]