478 matches
-
crucii și s-a spânzurat În pod... Așa, fără cămașă, fără nădragi... Păi, un astfel de nemernic ar fi trebuit să se perpelească pe vecie În iad... Și când colo, ia-l de unde nu-i! Numai ca să-l coboare din ștreang, oamenii au trebuit să-și lege ochii cu o năframă, ca să nu cadă pradă diavolului ce Încă sălășluia viu În trupul lui, ținând-i Îmbățoșată bărbăția ce continua să palpite lovindu-se ritmic de buricul gol... „Vârtoasă ca la armăsari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Ești penibil! Trebuie să-ți spun că nu dau doi bani pe cel dispărut... E o lașitate... Numai un laș ar fi făcut așa ceva. Ce naiba vă tot agitați atîta pentru el? Eu n-aș face-o!... Așa! Mi-am pus ștreangul... Stau bine... O să simt În curînd că-mi dă sîngele pe nas. Mă duc mai departe decît cei dispăruți... mult mai departe... — Sinuciderile și disparițiile se cam aseamănă, nu? Iar cadavrul e și murdar pe deasupra... dar un dispărut este transparent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Toți stăteau încremeniți. Ca o suflare de foc trecuseră vorbele ei pe deasupra capetelor. Atuncea i-a pus călăul juvățul de gât. Ea și-a lăsat mânile în jos și privea neclintită, cu sprâncenele ușor încruntate, în juru-i. Ș-au tras ștreangul! Cuconu Ștefan Leu tăcu. După un răstimp rosti domol: —Stăi... Caii se opriră. Ne întoarserăm în loc, pe perinile trăsurii. În urmă, tapșanul singuratic, între muncele, se deslușea cu tufișurile, cu arborii lui pitici și răsuciți, deasupra mormintelor pierdute și uitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i zbârlită. Câțiva soldați, cei mai slăbiți de drum, despovărați de greutăți, pășeau în urma chilnei de dinapoi, domol, cu capetele plecate, prin roirea pulberei deșteptate. La ambulanța noastră, pe lângă caii regimentului, erau înhămați și doi căiuți care se zbăteau în ștreanguri și trăgeau cu încordare, îndemnați din când în când de glasul stăpânului lor, un român nalt și uscat, negricios la obraz. Într-o vreme, pe când omul se lăsase mai în urma trăsurii, doctorul îl întrebă: Da’ știi că ai cai strașnici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
regulate cu tinichelele-i de gaz, și Zeilic harabagiul, bătrânul moașei Etel, cu straiele-i ninse de făină, albe ca și barba lui mare, duruia printre ferestrele cu cotiuga-i hârbuită, trasă de calu-i nalt, cu pielea roasă sub ștreanguri. Toată ziua Haia se tânguia încet și ofta. Iar noaptea n-avea liniște în somn; se întorcea gemând în culcuș și parcă-și șoptea câteodată vorbe tainice. Maică-sa era bucuroasă. Nu se veselea, nu făcea gură. Numai sub tufele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care unele retrogradează, inima mizerabilelor ființi care suntem noi urmează o spirală ascendentă. Am uitat să pun la locul cuvenit finalul. Această Roxelană fără păreche, care și-a îndeplinit menirea ei dizolvantă împotriva inamicilor creștinătății, n-a pierit nici de ștreang, nici de mătrăgună; ci a răposat ca o împărăteasă prea iubită, iar mărețul său domn Soliman a risipit asupra mormântului ei flori și lacrimi. Îndată ce florile s-au ofilit și lacrimile s-au zvântat, muții seraiului au îndeplinit lucrarea asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a petrece o noapte cu stăpânul, pentru a căpăta un favor pentru fiu, un covor în odaie, o podoabă, un parfum, un elixir. Cele care așteaptă afecțiunea unui soț n-o vor avea, cele care umblă după aventură sfârșesc cu ștreangul de gât, cele care nu vor decât să trăiască în pace la adăpost de nevoi, fără bătaie de cap, fără bucătăriseală, fără corvezi, fără un bărbat care să le ceară o cană cu apă sau un vas cu apă caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pentru a treia oară. De data asta nu s-a mai rupt. Un vuiet s-a înălțat, alcătuit din plânsete, gemete, rugăciuni. Ultimul împărat al Egiptului, omul cel mai curajos care cârmuise vreodată valea Nilului, își dăduse sufletul, atârnat în ștreangul de la poarta Zuwaila precum un vulgar hoț de cai. Toată noaptea, imaginea celui dat morții în chinuri a rămas înfiptă parcă în fața ochilor mei. Dimineața însă, amărăciunea și nesomnul făcându-mă să prind curaj, o pornisem, nesimțitor la primejdii, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
le pipăim... Să ne convingem pe propria noastră piele de existența lor... Dacă n-ar fi existat vidul, n-am fi existat nici noi. Și ca să ne convingem că există, suntem În stare să ne punem, la o adică, și ștreangul de gât...” Ginecologul deveni destul de vorbăreț. Se pare că Întrebarea lui Noimann Îl incitase la o confesiune lungă... „Cât despre abstracțiunile care vă bântuie conștiința, aici nu Încape Îndoială că avem de-a face cu energii ce vin dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de patetism trebuiesc păstrate pentru altfel de ocazii...”. „Ce fel de ocazii?” Întrebă Noimann, continuând să privească Într-un punct fix. „O sinucidere, de pildă... Nu v-ați gândit?” Privirea medicului rămase Înțepenită În același punct. „Înainte de a-și pune ștreangul de gât sau Înainte de a-și trage un glonț În gură, nu știu cum se Întâmplă, dar omul devine patetic...” conchise Bikinski... Văzând că acesta nu răspunde, pictorul insistă: „Încercați o astfel de stare?”. Atunci, Noimann Îi făcu semn chelnerului să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
audă plătit-am cu amar Cu grele munci și cazne, cu veacuri fără șoave Țărâna înroșit-am cu a sângelui pojar. Ca un luntraș pe ape, descopeream catarguri Lumini tulburătoare, a sfinților martiri Cu oase fărămate, cu trupul prins în ștreanguri De-ntunecate minți și negre clevetiri. Mi-i sufletul un templu cu răstigniri ascunse Corabie purtată prin crâncene furtuni În care dorm răpuși în pătimiri nestinse Toți Frații mei de Cruce și fluvii de lumini. Purtând în mână spada, cerești
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
veți putea stinge neclintita noastră credință în Hristos și nu veți putea înăbuși strigătul morților noștri, fântâni cu apă sfințită și pururea nesecate! Va veni vremea când morții noștri vor învia, ei se vor ridica cu raclele în spate, cu ștreangurile pe gât, cu fluierele picioarelor zdrelite, cu tâmplele găurite, de sub vitriol, de sub grele lespezi de beton și Dumnezeu ne va recunoaște că am fost ai Lui după patimile noastre, după rănile noastre, și în vecii vecilor ne vom bucura de
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
cu suflete mari și neinflamabile, descătușați de râvna materiei. Să ne întoarcem fața spre Dumnezeu și vom fi ceea ce dorim să fim. Opriți defăimarea, crima și decimarea legionarilor! Domesticiți fiara din voi, cei ce urâți pe legionari! Descătușați-vă din ștreangul materiei reîmbogățite fără muncă, căci ea, materia, ucide vieți! TRĂIM ZILE AMARE Oamenii zilelor noastre au doar numai palme: ovaționează, creier ioc! Prins în vâltoarea vieții într-un avânt tineresc, încrezător și neînfricat, visam un cer senin și un țărm
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Când au ajuns la Fântâna cu răchiți, mersul lui Todiriță a devenit greoi și împiedicat. Aproape fiecare pas era însoțit de un oftat. Parcă nu mai voia să ajungă încotro a pornit. „Cred că numai unul pe care îl așteaptă ștreangul la capătul drumului se dă așa greu la mers! Apoi, până a ajunge el în celălalt capăt al satului, tocmai la Mesteacăn, îl apucă ziua. Și unde mai pui că acușica ne despărțim și el are de mers până acasă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
de ultime meniuri ale unui condamnat la moarte. Și, când mai rămase doar o zi până la marea lui ocazie de a pune mâna pe grămada de bani, înțelese că trebuia să rețină două lucruri înainte de a-și vârî capul în ștreang: întreaga poveste cu Coleman și de ce AUFT nu recursese încă la șantajul asupra studiourilor - oricare ar fi fost acela. Și bănuia unde ar putea găsi răspunsurile. Buzz se duse la recepția motelului, schimbă o hârtie de cinci dolari în fise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
o răpăială de darabană - a glăsuit cu voce ridicată: „Măria sa vodă împreună cu sfatul său a osândit la spânzurătoare pe Buzdug tâlhar de drumul mare! Cine a face ca el ca el să pățească!!! Mâine în zori va fi ridicat în ștreang!!!” Toți cei de pe uliță s-au oprit în loc dând din cap a mirare și a compătimire în același timp. După ce convoiul a dispărut pe poarta temniței, bătrânul m-a tras de mânecă: Vino-ți în fire, fiule! Hai să vorbim
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
49 sau, culmea indolenței, uitând să-l scot din buzunarul gecii, cu sentimentul că norocul nu era pentru mine. Se vede că nu ajunsesem la situația limită, în fața alternativei pe care unii o văd la modul extremist, zece milioane sau ștreangul. Întârziam cu bună știință intrarea într-o viață pe picioarele mele, disprețuindu-mă pentru precipitarea de om ocupat cu care dimineața, doar dimineața, îmi trăgeam pe mine jeanșii rupți, bluza, vesta model „soldat american“ - ca după maximum cinci minute, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
vieții un iad, fie, e posibil și asta, dacă leșia nu-i prea concentrată și trece repede prin esofag, să fie neutralizată parțial de sucul gastric, fără să provoace pagube prea mari... Oricum, de departe sunt de preferat șoricioaica, cianura, ștreangul, venele tăiate, săritul de la etaj... Rafael presupuse că mama lor nu-și dorise numai moartea, ci și o suferință îndeajuns de mare, ca să înăbușe altă suferință. Probabil că ceea ce se numește îndeobște decepție în dragoste o împinsese... Chiar așa - Elenuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
dar aici, sire, În țara noastră, sire, nimeni nu moare, să ne gândim la cazul reginei-mame, părea că se sfârșește, și până la urmă o avem aici, din fericire, vreau să spun, vă rog să credeți că nu exagerez, suntem cu ștreangul de gât, Și totuși mi-au ajuns la urechi zvonuri cum că unii oameni continuă să moară, Așa este, sire, dar este o picătură de apă În ocean, nu toate familiile Îndrăznesc să facă pasul, Care pas, Să-și predea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
dat intră În scenă un anume Esquieu de Floyran. Se pare că, aflat În Închisoare pentru nu se știe ce fapte și la un pas de condamnarea capitală, Întâlnește În celulă un templier renegat, care era și el În așteptarea ștreangului, și-i ascultă acestuia Îngrozitoarele mărturisiri. Floyran, În schimbul promisiunii de a scăpa cu viață și al unei bune sume de bani, vinde ceea ce știe. Ce știe el e ceea ce șoptește toată lumea de la un timp. Însă acum s-a trecut de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
iubirea, nimic nu este mai presus, Nimic să n-aprindă gelozia.” În următoarele scene din actul III, Belmonte încearcă de a o răpi pe Constanța ajutat de Pedrillo. Sunt descoperiți de Pașa Selim care hotărărște să le pună capetele în ștreang, mai ales că află cum că Belmonte este fiul unui mare dușman al său. Belmonte se învinovățește că din cauza lui va muri Constanța. „Eu te duc în mormânt, din cauza mea mori”. Constanța, de asemenea, se consideră vinovată, dar în același
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
primele momente, până se reobișnuia cu ea. Pe bulevardul Colței, aproape de întretăierea cu strada Argintari, unul din caii trăsurii alunecă și căzu. Birjarul se repezi întîi cu sudălmi, apoi cu biciul. Degeaba. Trebui să sară de pe capră, să dea drumul ștreangurilor... Cum nu mai erau decât vreo sută de metri până acasă, Grigore coborî, plăti și continuă drumul pe jos. A doua casă din strada Argintari era a lor, adică a ei, a nevestei lui. Grilajul de fier cu vârfurile poleite
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
afurisită, că te faci a nu ști că popa șade numai peste drum de conac și-i venea ușor lui Filip să treacă drumul cu toți porcii arendașului! Se mai învîrti puțin prin casă și prin bătătură, apoi luă un ștreang și plecă drept la locuința perceptorului. Știa că Bîrzotescu a fugit, împreună cu nevastă-sa, încă de ieri dimineață cu noaptea-n cap, îndată ce a văzut focul de la Ruginoasa. De frică nici n-au cutezat s-o apuce pe drum, ci
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mila... Ignat Cercel intră în ogradă și merse glonț la cotețul în care grohăiau și guițau trei porci. Slujnica încă nu le dăduse de mâncare. El îi scoase binișor afară, îi cântări, își alese pe cel mai grăsun, îi înnodă ștreangul de piciorul dinapoi și-l porni spre portița rămasă deschisă. Slujnica, nemaiauzind guițatul obișnuit de dimineață, ieși repede din casă cu o strachină de porumb în mână. Ignat, fără nici o vorbă, îi înhăță strachina și o luă înainte scuturând boabele
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îl întrebă unul cu o prietenie invidioasă. ― D-apoi că și dânsul mi l-a luat pe-al meu! răspunse Ignat foarte natural, adăugând apoi cu râvnă și scuturând strachina. Țug, țug, țug, țugui, țugui! Ajunse cu bine acasă. Numai ștreangul s-a pierdut pe drum, căci l-a uitat la piciorul porcului de s-a târât până s-a dezlegat. Intrând în ogradă cu porcii, făcu falnic către nevastă-sa, trecîndu-i strachina: ― Porumb ai, porci ți-am adus, dar să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]