331 matches
-
mă sperie, am trăit aici lucruri mult mai rele... Își pusese atunci mîna peste a ei, iar ea Închisese ochii, lăsîndu-l definitiv singur. În sala mare a infirmeriei, pe care o supravegheau doi paznici nemișcați, Arthus nu mai auzise decît șuierul continuu al aparatului de monitorizare. Lucas și Marie, aflînd de moartea lui Yvonne, avură măsura cinismului teribilului bătrîn. Le dădu prin minte bănuiala că poate avea și un amestec În moartea ei, dar raportul medical era categoric: moartea fusese indubitabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
scuză-mă o clipă, te rog. Îi trag un zîmbet cît pot de vesel. Trebuie neapărat.. să vorbesc. Cu picioare tremurătoare, mă grăbesc spre colțul curții, destul de departe ca să nu mă audă. — Jemima, mi-ai promis că nu faci nimic ! șuier. Nu-ți amintești că ai jurat pe geanta ta Miu Miu din piele de ponei ? — Nu am nici o geantă Miu Miu din piele de ponei ! mi-o Întoarce triumfătoare. Am o geantă Fendi din piele de ponei ! E nebună. Nebună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Sunt toiagul și bâta Tatălui, am rostit În minte cu vorbele cele grele meșteșugite de Vindecătorul meu din munți, dar Enkim nu păru convins de asta, iar vrăjmașii nici atât: se repezeau pe urmele noastre din toate părțile. Auzirăm din nou șuierul acela - părea el Însuși cuvântul ce spunea moarte. Ne-am azvârlit În colb, rostogolindu-ne mai departe spre crâng. Îi văzurăm și pe vrăjmași, din ce În ce mai mulți - răsăreau de peste tot și erau mari cu toții, de parcă Tatăl le greșise Întreg neamul când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
un trunchi nemișcat de copac prindea viață și devenea un „güio“, înfricoșătoarea anacondă care paraliza de groază cu privirea. În ramurile de sarrapia urlau, sinistru, maimuțele araguatos și din când în când se auzea - ca scăpat din înseși peșterile groazei - șuierul de nedescris al „păianjenului-maimuță“, cel mai înfiorător sac de venin pe care și l-ar putea imagina mintea omenească. Șerpi corales veninoși, pirania și cuamacandelas se furișau și ei pe lângă mal încercând să-și înfigă colții gemând de venin, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să vâslească fără grabă. Canalele începură să se lărgească și coroanele stejarilor și ale arbuștilor încetară să se mai atingă de la un mal la celălalt. În ramurile de sarrapia urlau, lugubru, maimuțele araguato și, din când în când, se auzea șuierul de nedescris al păianjenului-maimuță. Observă bătaia din aripi a primelor răpitoare nocturne: de la rapidul liliac, detector de insecte, până la prudenta cucuvea cenușie, vânătoare de șerpi și de șoareci... Soarele a răsărit a doua zi... Și a treia... Și încă multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
În linii mari la fel, diferind doar la nivelul culorii și, dacă se mișcau destul de Încet, la cel al numerelor de Înmatriculare. După o oră, traficul Începu să se rărească, toată lumea se oprise să mănânce. Curând după ce observă aceasta, auzi șuierul ascuțit din frânele unui camion și ridică privirea pentru a vedea un camion mare cu o dungă roșie pe-o parte cum trece pe lângă ei, coborând dealul. Îl Înghionti pe Ambrogiani În braț. Carabinierul se trezi pe dată, rotind cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
conta oricum prea mult, pentru că nu se Întâmpla nimic. Doar fluxul acesta conta. Îl percepeam ca pe un sunet prelung de iiii, uneori Înnebunitor și exuberant ca glasul unei maimuțe care a găsit un mango, alteori sfâșietor de trist, ca șuierul trenului În noapte. Fluxul acesta mă ținea În viață, ca pe toți oamenii, și el era cel care Îmi lua În același timp viața. Așa e În firea lucrurilor - să nu participi la el, dar el să curgă prin tine
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
conta oricum prea mult, pentru că nu se întâmpla nimic. Doar fluxul acesta conta. Îl percepeam ca pe un sunet prelung de iiii, uneori înnebunitor și exuberant ca glasul unei maimuțe care a găsit un mango, alteori sfâșietor de trist, ca șuierul trenului în noapte. Fluxul acesta mă ținea în viață, ca pe toți oamenii, și el era cel care îmi lua în același timp viața. Așa e în firea lucrurilor - să nu participi la el, dar el să curgă prin tine
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
bună de zece ori decât asta nouă, am luat tot de la o casă, pe care am văzut-o eu când o clădea, pe când eram copil. Acum cincizeci de ani ședeam pe aici ca-n pădure. Noaptea se clătinau pomii cu șuier, ca la țară. Casele erau rare și ieșeam pe aici, ceata de copii, trecând prin dosul căzărmilor, pe unde e acum 13 Septembrie, o tăiam pe sub deal, ocolind Cotrocenii, peste șoseaua Bolintini și ieșeam peste Dâmbovița la Ciurel, unde ne
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
circumspect cu privire la talentul doamnei Arghezi. Aceea care îi fu prezentată drept doamna Blaga îi păru o molâie. Doamna Ion Barbu avea limba tăiată, despicată, ca de șarpe și oricât s-ar fi străduit cu dânsa, nu se putea obișnui cu șuierul ei. Doamna Coșbuc era gospodină. Doamna Alecsandri, pisăloagă. Doamna Minulescu, de viață. Doamna Topîrceanu, sprintenă. 354 DANIEL BĂNULESCU - Nu mai e femeie. E cadavru. - "Uitasem cât de drăgălașă izbuteai să fii. Asta-i cutremurătoarea urgență pentru care am fost invocat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ochii spre a adormi de moarte. Vântul urla afară cumplit și ploaia cădea măruntă și rece pe geamurile ferestrei... Parcă vântul cu norii, tunetul și ploaia făceau nunta lor sălbatecă în regiunile cele negre a-nnoratului cer de noapte. Prin șuierul cel monoton, deși puternic, al vântului am adormit și simțeam, pare-că, cum creierii mei se paraliză de carbon. Murisem! M-am trezit deodată într-un codru verde ca smaragdul, în care stâncile erau de smirnă și izvoarele de ape vergine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Casele negre ale Bucureștilor risipite prin maidanuri gunoiete, cu ferestrele lor de care colbul s-a lipit negrind * painjinișurile, un miros propriu asemenea gunoiului aburind * supt noapte și luna se strecură, pare-că slăbită și ***, prin risipitu [ri ]le norilor. Un șuier, un câne urlând... trece speriat pe ulițele pustii, temîndu-se de orice chip apare în vun colț... Pași se aud de departe ca și în Pompeii... pare un oraș dispopulat... Din când în când răsună durăitul surd al unei trăsuri, apoi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trunchi de stejar, luna se răsfrângea clară și argintie pe murii nalți și albi a caselor, aruncând pe ele umbrele urieșe și ridicole ale trecătorilor. Numai din când în când se auzea zgomotul unei trăsure, glasul unui om cu chef, șuierul trist al unui om pe gânduri. În catul de jos a unei case mari se adunase o societate aleasă, pentru joc de cărți, societate compusă din membrii unor familii din cele mai cu influință, din mai mulți consuli străini cari
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Codrul Cosminului arată că Bolintineanu este În epocă neîntrecut În descripția naturii În stare de convulsie: „Soarele dispare... ceru-ngălbeni! Munții-nalți, vechi, se-nvîrtesc, se-nclină. Umbra se mărește... Aerul tăiat, Strîns, s-aruncă-n valuri, vîjÎie turbat. Muntele tresare! trăsnete, mugiri, Șuiere bizare, vaiete, răcniri Să rădic În aer, cresc, se variază Și, din munte-n munte, trec, se repetează...” Repetițiile, simetriile, acumulările indică o figură retorică (ce va fi dominantă În Basme). Ea se bazează, aș zice, pe un evident gust
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Pe cîmpia dunăreană care fuge-n depărtare, Unde ochii se afundă dintr-o zare-n altă zare Ca pe sînul fără margini și pustiu de ocean, Unind două orizonturi, iată valul lui Traian! Pe colnicul rotund, verde, la al vînturilor șuier, CÎntă-n umbra lui Murgilă un păstor din al său fluier. LÎngă dînsul doarme-un cîne; pe sus zboară un vultan, Și o turmă de oi blînde pasc pe valul lui Traian! Pustietatea ce „În patru părți a lumei se-ntinde
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fi fost cu adevărat fiul tatălui tău, pentru că ai fi învățat ceva din viața lui neterminată. Nu vom omorî pe nimeni pentru tine. Nu va mai muri nimeni în locul tău. Aerul se mișca, Vocea se auzea mai degrabă ca un șuier de vânt. Iacob își duse mâinile la urechi, dar Vocea i se strecură printre degete. — Morții nu mai pot plăti, hohoti Vocea. De aceea urmele lor le ștergem noi. Cei vii se vor face una cu propriile urme. Nu mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rău. — Nu i-am făcut nimic. N-am făcut rău la nimeni. — Așa e ea, se sperie din orice. Sau, mă rog, își imaginează că se sperie. Tăcură din nou. El începu să respire șuierător, de parcă înghițise un fluier, iar șuierul se auzea ori de câte ori aerul trecea printr- însul, într-un sens sau în celălalt. — Ar trebui să vă privesc când vorbiți, spuse bărbatul, încet. Nu mai aud așa bine. Am învățat să citesc de pe buze. Atunci de ce nu te uiți la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Pârnaie țâșni din mâner, făcând un semicerc larg și tăind aerul în fâșii. Rămaseră nemiș cați, atât capota, care oricum părea să nu se sinchisească de ei, cât și cei trei combatanți. Deodată însă, peste diagonalele scânteietoare ale cuțitului, veni șuierul ascuțit al ară tării, care își vârî degetele în gură și suflă în ele năprasnic. Șuieratul rău-prevestitor sugera că în afară de el ar mai fi putut fi careva primprejur. Pârnaie ciuli urechile. Aburii care mocneau se îndesiră. Cioburile începură să sclipească
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
discutau, alții citeau, alții moțăiau. Din capitală trenul ajungea, în numai două ore, în dreptul orășelului. Socotise că peronul cade pe partea dinspre culoar. Rămase cu privirile fixe, cu palmele lipite de geam, până când ochii îi lăcrimară de încordare. Îl trezi șuierul locomotivei. Era opt fără cinci. Se apropiau. Stimați pasageri, veniți la ferestre. Aici, pe culoar. Ieșiți din compartimente și veți vedea ce n-ați mai văzut vreodată ! Haide, repede, să lăsăm în jos geamurile, fără să ne aplecăm în afară
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
haina sub braț și nu mi-am dat seama când mi-a luat-o vântul. Culmea e că abia când îți aduci aminte de unele lucruri îți dai seama că le-ai uitat. Cum s-a întâmplat când am auzit șuierul trenului de opt... Brusc, mi-am dat seama că nu mai știu cum era îmbrăcat Luca... Și cu ce mână ne-a făcut semn când a sărit pe scara vagonului. — Și e important ? întrebă Maca. — Poate să fie... Am o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cazmale. Și acuma, spuse bătrânul, ia niște bani și du-te cu fetița la gară, să-și cumpere o ciocolată. Tili o prinse de mână : — Numele tău e Smaranda, nu-i așa ? Ea încuviință, fâstâcindu-se, apoi o zbughi după șuierul uriașului, care se auzea din stradă. — De unde ai știut cum o cheamă ? întrebă Jenică. Se întoarse spre cârciumar : Ne-ai zis vreodată cum o cheamă ? Coropciuc zâmbi și, cum le scotea la iveală pe rând, lămuri o nouă taină. — De la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
văzduh: Cunoaște, si drum bun. EDMUND: Al tau în rîndurile morții. GONERIL: Gloucester drag! (Iese Edmund) Oh, osebirea-ntre-un bărbat și-un alt! Meriți favoarea-unei femei; bufonu-mi Mi-uzurpă trupul. OSWALD: Doamna, ducele! (Iese) (Intra Albany) GONERIL: Cîndva un șuier merităm. ALBANY: O, Goneril, Nu meriți praful pe care-asprul vînt Ți-l suflă-n față. -A ta pornire-o tem: Ființa-avînd dispreț de-al său izvor Nu poate-n sine-ndiguită-a fi. Cea care se separă și dezramă De hrănitoarea seva
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
pâcla târzie a toamnei. Ciulinii, strângând încrețiturile domoale ale câmpului ca niște pioneze arhaice de un galben murdar, a moarte, foșneau sec și uscat, cântec știut și mereu reluat de la facerea lumii. Prin vântul subțire și înalt se auzea arar șuierul răgușit al unei locomotive al cărei menire nu ar fi interesat pe nimeni și poate de aceea încerca de fiecare dată cu atâta insistență să-și semnaleze prezența. Geamantanul greu, încărcat parcă înadins cu cărămizi, îmi întindea nemilos mâna dreaptă
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
vâsc hidos. O rază nu răzbate, -un suflet nu-i Afar’ de buha nopții și corbi cobe. Și arătându-mi groapa asta-a groazei Mi-au spus c-aici, în bezna grea a nopții, Puzderii de strigoi și șerpi cu șuier, Broscoi umflați și-arici, tot mii și mii, Înalță-atâtea vaiere-ascuțite, Că orice muritor care le-aude Pe loc își pierde mințile sau moare 1. Locuri unde va fi înjunghiat Bassianus, azvârlit apoi într-o groapă întunecată ce-i va sorbi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
la Întâlnirea inevitabilă care o aștepta peste trei zile pe șoseaua ce ducea la Borovo Naselje. Urcând pe costișa care Îi lăsa descoperiți, când liniile curbe deveniseră tangente cu dreptele ostile și deasupra capetelor lor trecuse la limita Îndemânii lor șuierul a două gloanțe pierdute, Faulques o văzuse oprindu-se, ușor adusă de spate, privind jur-Împrejur cu prudența unui vânător În apropierea prăzii, chiar Înainte de a se Întoarce spre el, zâmbind cu o gingășie feroce, ușor distrată și parcă absentă, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]