578 matches
-
singură? Ce va face acum părăsită de toți în imensitatea marii învolburate? Cine o va mai salva dacă se răstoarnă barca? Aceasta zbura peste valuri spre larg. Dinspre uscat nu se vedea și auzea nimic. Parcă totuși se auzea un șuierat de tren. Asta însemna că nu-i atât de departe uscatul. Poate că a plecat cineva în căutarea ei s-o salveze. Dar cine? Cum o va găsi pe această furtună? Nu cunoștea pe nimeni, în afara colegei de cameră și
ANA, FIICA MUNTILOR, ROMAN; CAP. XII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1123 din 27 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347345_a_348674]
-
Începeau să se vadă copacii și hotelurile înșirate pe malul mării precum mărgelele la gâtul unei copile. Pe fâșia de uscat șerpuia un tren. Putea fi tot cel ce o adusese și pe ea la mare. De la el se auzise șuieratul perceput printre mugetele mării învolburate. Se mișca ca un șarpe pe fâșia orizontului. Un bufnet o trezi din visare. Era Cristina care lovise ușa de perete, împingând-o cu piciorul, având mâinile ocupate cu tot felul de pachete cu ambalajele
ANA, FIICA MUNTILOR, ROMAN; CAP. XII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1123 din 27 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347345_a_348674]
-
și deschise ușa balconului să vadă dacă furtuna din visul ei chiar exista într-adevăr. Se auzea freamătul mării și valurile ce se spărgeau de stabilopozii digurilor de apărare a plajei, iar plopii își legănau cu tărie crengile, producând un șuierat și un freamăt specific furtunilor. „Mda, astă seară s-a dus cina romantică promisă de Emilian, dacă va începe să plouă sau se va înteți furtuna”. Se uită printre copaci spre scena artiștilor și descoperi că nu mai sunt instrumentele
ANA, FIICA MUNTILOR, ROMAN; CAP. XII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1123 din 27 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347345_a_348674]
-
reflexe în lumina crepusculară, cu adevărat ar mai fi ceva de găsit în jurul tău?» Chipul de piatră dădea impresia că ar cugeta cu gravitate la întrebarea mea și un suspin părea că se înalță din adâncul pământului, amestecându-se cu șuieratul copacilor seculari. În cele din urmă Berneanu a sosit, l-a adus cu sine pe Axente Giulea, o somitate, altul mai bun în protoistorie, de când ne-a părăsit Daicoviciu, nu prea avem...” „Îl știu bine pe Giulea, s-a arătat
CAPUL DE PIATRĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 323 din 19 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348436_a_349765]
-
parcă ar fi pernele matale plutind pe apă. Și acu iazul, zici că se cheamă Balta Miresei?...” Se uită în urmă spre cătun așteptând parcă să audă iar glasul mamei... Nici o vorbă, nimic. Un dor, un junghi în piept... un șuierat în depărtare. ”Trebuie să mă grăbesc!” - își răspunde sieși. Căldura astrului se revărsă molatec scădându-i chipul frumos încadrat de buclele albe. Pipăind cu vârful degetelor salba din buzunar, ”îngerul” se îndreptă spre ape, s-o arunce în mijlocul lor. Primele raze
BALTA MIRESEI de MIHAELA SUCIU în ediţia nr. 696 din 26 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345018_a_346347]
-
următoare, urcați într-un vagon de clasa I, colegul meu de acolo vă va găsi un loc, probabil, își mai îndulcește puțin tonul. - Probabil? întreb cu un ton ridicat, atât din cauza tensiunii ajunsă la cote periculoase dar și ca să acopăr șuieratul locomotivei. În același timp realizez, speriată, că trenul va opri din nou, următoarea gară fiind doar la zece minute depărtare. Nu știu ce mă sperie mai tare, perspectiva de a petrece o noapte pe culoarul unui vagon de clasa I sau de
TRENUL de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 809 din 19 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345325_a_346654]
-
ajunge lângă mine. - Not free! mi se adresează în engleză bărbatul care mă privește cu un zâmbet atât de dulce încât mi se face brusc greață și știu exact de cine este ocupată cușeta. Trenul se oprește însoțit de același șuierat de la pornire și la fel de brusc, mă dezechilibrez, dar două brațe mă așteptă deschise și în loc să îmi izbesc nasul de ușa rece și tare, mă trezesc cu el în pulovărul pufos, mirosind a mosc și vanilie. - Zău, îmi zice mieros conductorul
TRENUL de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 809 din 19 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345325_a_346654]
-
16 octombrie 2016 Toate Articolele Autorului Întoarcere nu-i așa că dacă te-aș întâlni într-o zi și dacă aș încerca să te sărut, iar sărutul meu ne-ar aduce înapoi în copacul cunoașterii, tu niciodată nu o să mai asculți șuieratul șarpelui? @ viorel muha Din pomul interzis mărul șarpelui duce destine și rodește cu sfârșituri pământul . El și ea se unesc împreună pentru a întoarce iubirea lui Dumnezeu din nou la om. @ viorel muha Referință Bibliografica: Întoarcere / Viorel Muha : Confluente Literare
INTOARCERE de VIOREL MUHA în ediţia nr. 2116 din 16 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376896_a_378225]
-
pe ea încă de la Poiana Brașov și aștepta clipa când putea să abordeze subiectul. Dalia se trezi din somnul ce-o doborâse instantaneu și își aruncă privirea asupra patului unde dormea liniștită mama Gloria. I se auzea în respirație un șuierat pe care nu-l avusese până acum. - ”Oare se simte mai bine? Trebuie s-o trezesc și să o întreb cum se simte, sau să-i las un bilet ca în caz de nevoie să mă sune pe mobil? N-
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2344 din 01 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376807_a_378136]
-
ce povestise într-o seară de iarnă, de Sf. Ion. - Să știi că, ani în șir, m-a frământat soarta lui. Învățasem la istorie despre daci, despre steagul lor cu cap de lup și trup de șarpe, care scotea un șuierat înspăimântător atunci când era purtat în luptă. Dacă iubești și vindeci animalele, cum ai putut să vânezi Lupul Sur, simbolul strămoșilor noștri, Dacii? Pe fața blândă și oacheșă a bunicului, s-a prelins atunci, o lacrimă, mare cât un bob de
LUPUL SUR de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 2183 din 22 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375777_a_377106]
-
care, printre razele de soare ce se scăldau în undele ei, se strecurau iuți și umbrele negricioase ale guvizilor. Cu chiote tot mai ascuțite, copiii săreau printre pietrele digului, aplecându-se, iscodind tot mai febril, însoțiți în joaca lor de șuieratul subțirel al vântului și plescăitul molcom al apei, simțind că sunt pe cale să descopere acea misterioasă ființă, al cărei miros umed, greu și sărat, emana dintre micile crevase. Dar nevăzută și neauzită, liniștea continua să se ascundă cu un zâmbet
NEVĂZUTUL de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2077 din 07 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375830_a_377159]
-
Era și momentul, pentru că deja o cuprinsese o amețeală ușoară și i se părea că vuietul mării, tot mai surd, se estompa, la fel ca și țipetele pescărușilor ce păreau că se pierd undeva în adâncul neliniștitelor valuri. Până și șuieratul vântului care obișnuia să se cocoațe în fugă pe dunele de nisip din apropiere și să arunce cu nisip în ea, începuse să i pară că devine doar o respirație lină, tocmai pe cale de a adormi. Simțea că se cufundă
NEVĂZUTUL de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2077 din 07 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375830_a_377159]
-
Publicat în: Ediția nr. 2079 din 09 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului Ai venit, cum ai plecat, Într-o noapte, fără veste, Când iarna te-a alungat, Cu fulgi mari, ca de poveste. Ți-ai luat ,,La revedere” Printr-un șuierat de vânt, Lăsând frunza ruginită, Mantie peste pământ. Ai venit, așa-ntr-o noapte, Peste verdele covor, Aruncând câteva frunze: O schimbare de decor! Pe furiș, ai venit, Toamnă, Fără ploaie, fără vânt, Doar data din calendar, Te trădează. Pe
PE FURIȘ AI VENIT, TOAMNĂ! de FLORI BUNGETE în ediţia nr. 2079 din 09 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375912_a_377241]
-
de fapt!? Mâna destinului, cea care-l lăsase pradă gerului și disperării, lângă gard, știa foarte bine ce face! În urmă cu trei zile, pe vremea viscolului, câinii familiei Rogojină începură să bată și să urle de mama focului acoperind șuieratul năprasnic la stihiilor. Badea Dumitru, îndemnat mai mult de gura nevestei, își luă sarica în spate, pușca retezată în mână și ieși în prag să vadă despre ce este vorba, că era vreme de război și te puteai aștepta la
SAGA UNUI SCRIITOR de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1561 din 10 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372960_a_374289]
-
a doua, mai aproape de locul unde discutau. - Las’ că nu pleacă până nu se urcă toți călătorii. Ceferistul acela cu șapca roșie, de aia stă pe peron, ca să dea semnalul de plecare când s-a liniștit forfota de pe lângă tren. Un șuierat scurt al locomotivei vesti plecarea, și garnitura, domol, se puse în mișcare. Din ușa deschisă a vagonului cei doi soți își transmiseră bezele, fiecare câte un „pa” cu mâinile lipite de buze și trenul se îndepărtă legănându-se la trecerea
FRAGMENT PROZĂ SCURTA DIN VOL. „LA VÂRSTA SENECTUȚII” (PARTEA A DOUA) de ION C. GOCIU în ediţia nr. 2321 din 09 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/372058_a_373387]
-
asurzitor când încercai să le închizi, din cauza degradării materialului din care erau confecționate, dar noi eram mulțumiți că nu aveam scurgeri de apă pe pereți, așa că am trecut cu vederea. După câteva ore de la sosire, ne-am obișnuit și cu șuieratul trenurilor, sau cu zgomotul roților de tren și al altor vehicole grele ce treceau prin fața ferestrelor. Era iarnă și peisajul Predealului avea un aspect mirific. O ninsoare molcomă acoperise totul cu o mantie albă și groasă. Crengile brazilor din fața ferestrei
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376182_a_377511]
-
dată în brațe și mă scuipau ceva mai atent, rostind de data aceasta niște cuvinte pe care începeam să le înțeleg, aveau să facă sens și pentru mine: Ptiuuu’, să nu te deochi! Mă izbea în timpane ceva ca un șuierat al unui tren de mare viteză care mie mi se părea extrem de amuzant. Era plăcut. Fiind singur la părinți, aveam suficient spațiu în care să-mi desfășor activitățile diurne, căutam diverse locuri de joacă, marcându-le cu dezordine de fiecare
PTIUUU’, SĂ NU TE DEOCHI! de DANIEL SAMUEL PETRILĂ în ediţia nr. 2262 din 11 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375635_a_376964]
-
Numelui Tău. Că Tu ești Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre...” Frumoasă rugăciune! Ca un poem încă de la Facere. „Stinge focul ce m-a cuprins!” Focul? „Vântul se scurgea perfid printre crengile arborilor, tufișurilor și arbuștilor, scoțând un fel se șuierat sinistru, monoton, ca un cântec de jale. Era aproape la fel cu acela din cimitire, toamna târziu, iarna sau primăvara devreme, când mai ales brazii bătuți de vânt parcă sunt bântuiți nu doar de vânt, ci și de duhuri rele
O CARTE DESPRE NOBEL – „ISPITA IZBĂVIRII” DE MIHAI SIN de MARIANA CRISTESCU în ediţia nr. 1271 din 24 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374205_a_375534]
-
Angi Cristea Publicat în: Ediția nr. 1346 din 07 septembrie 2014 Toate Articolele Autorului sună ceasul pentru încă o dimineață păpușii din cârpe îi este frică de întuneric citești pe ascuns ungând paginile cărților împrumutate cu mirul scurs din lacrimi șuieratul locomotivei te găsește într-o gară stând pe bagajele bunicii cu inima descusută este fascinant să joci șotron la unu jumătate noaptea cerșetorul din colț îți întinde o bucată minusculă de cretă în schimbul colțului de pâine rupt tu sari într-
(ŞO)TRON ÎNTR-O GARĂ de ANGI CRISTEA în ediţia nr. 1346 din 07 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362226_a_363555]
-
auzeau încă motoarele pescarilor profesioniști, care-și conduceau bărcile spre larg, spre apa mai adâncă, mai rece și mai bogată în pește. Colegii mei, mai puțin norocoși, explorau noi zone, trăgând la rame. În depărtare, ca o adiere, se auzea șuieratul unei locomotive. Trenul șerpuia paralel cu șoseaua, ducând sau aducând călători veniți în vacanță pe litoral. Între timp, m-am hotărât să încerc să folosesc o voltă pentru capturarea unui eventual calcan, folosind bucăți cărnoase din fileu de strunghil. Acesta
PESCAR PE MAREA NEAGRA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2306 din 24 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377710_a_379039]
-
în inimi renăștea o speranță". Imaginile zguduitoare, frica unora, speranța altora, au fost reluate în anii '70 de scriitorul Constantin Țoiu, în romanul Exclusul, care pune în scenă primirea veștii morții celui numit "tătuca popoarelor": "Auzise, pierdut în mijlocul aceleiași piețe, șuieratul locomotivelor planetei întregi care-și luau rămas bun de la marele defunct, acolo unde le-a surprins momentul solemn. [...] Femei îndoliate și palide îl plîngeau pe omul dur și glorios, căci este un dar al durității acela de a fi iubit
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
a Omului Căzut, Si la cîntar pun Cuburile grele, apoi le-așază-n cruntele lăcașuri. 145 Și-n toată-această vreme, închise-n Peșteri, Războaiele de aur de Țesut, acum nălțate, Toarseră-ntîi, apoi țesură Atmosferele; acolo Paianjenul și Viermele Înfășurau suveica-naripată, cu șuierat asurzitor prin toate firele ce ascultau; Sub Peșteri se rostogolesc poverile de plumb și fusele de fier, Imensă bătătura și urzeala cumplit vuiesc în adîncimea-nfricoșată. 150 În acest timp, departe-n vastul neștiut, Vulturii, cei cu puternice arípi, isi abat
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
weidlich anstrengte) și m-am străduit din răsputeri; după un moment, m-am simțit copleșit, nu atât de ceea ce aș putea numi un răpăit de tobe În urechi, cât de un fel de nesfârșit și insuportabil zdrăngănit de drâmbă și șuierat pițigăiat, urmate curând de cel mai Înfricoșător Somn Magnetic. Iar dacă mă străduiam să mă scutur de el, fără să reușesc Însă deloc, urma o senzație nemaiîncercată, un fel de Delirium Tremens și o cufundare Într-o sincopă totală: până ce
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
șirurile acelea de carcase înnegrite. Trenul înainta încet, parcă bâjbâind, în amurgul carbonizat, sub un soare care nu-ți mai rănea ochii. Se obișnuiseră deja cu mersul șovăitor și cu cerul plin de vuiete de avioane. Ba chiar și cu șuieratul strident de deasupra vagonului, urmat de șfichiuitul gloanțelor pe acoperiș. Părăsind orașul calcinat, au dat de rămășițele unui tren spintecat de bombe. Mai multe vagoane se răsturnaseră pe terasament, altele, culcate sau vârâte adânc unele în altele de o izbire
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
al atacatorului său, realiză că unul dintre călugări se deplasase destul de mult în lateral. Mintea antrenată a lui Rim pricepu instantaneu că fratele-ostaș se pregătea să folosească o armă lans-proiectil de un fel oarecare și sări cât putea de sus. Șuieratul proiectilului veni imediat, ca o confirmare. Arbaletă! Ce copil! În timp ce ateriza, Rim știa că proiectilul declanșase un mecanism de luptă pe care îl deprinsese atât de bine încît doar cu greu îl mai putea controla. Maestrul Rajji îl învățase că
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]