259 matches
-
o‐ ngropi, Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi; Simți‐o‐voi odată umbrind mormântul meu ... Mereu va crește umbra‐i, eu voi dormi mereu. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă‐ntriste zidiri de țintirim ; Mormântul să ni‐l sape la margine de râu, Ne pună‐n‐ncăperea aceluiași sicriu; De‐a‐ pururea aproape vei fi de sânul meu... Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu . Ion Creangă (1837‐1889) „Spunerea și ascultarea întâmplărilor
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
tu... s‐o‐ ngropi, Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi ; Simți‐o‐ voi... umbrind mormântul meu... Mereu va crește umbra‐ i, eu voi dormi mereu. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să.. ne ducă‐n.. zidiri de țintirim Mormântul să mi‐l sape la margine de... , Ne pună‐ n încăperea aceluiași... ; De‐ a pururea aproape vei fi de sânul... ... Mereu va plânge apa , noi vom dormi mereu.” Restul definițiilor: CRIPTOGRAMĂ SILABICĂ Pornind din caseta stânga‐ sus și urmând
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
lui, Storcând mereu din struguri licoarea vinului. A lustruit pământul umblând pe el desculți, Făcându‐ l drept și darnic prin anii ei cărunți. Așa e școala vieții; e‐o luptă, un război Care adună anii și fapte de eroi. și țintirimul nostru cu bocete și gropi, Cu cântece de slavă, de dascăli și de popi Este și el o școală, de jale și dureri Cu graiuri tălmăcite în tainice tăceri. Mama, privea‐nadâncuri cu glasul stins și mut, Tot repetând în
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
temniță ciudată În care toți vom fi închiși odată. Trec iarăși printre cruci posomorâte, Printre cavouri bine zăvorite și lespezi care sunt atât de grele Pentru nimicul îngropat sub ele. Cu morții greu ne împrietenim! Îi ducem cu alai la țintirim, Cât mai departe din oraș afară, și îi ascundem bine în pământ și le‐ așezăm și‐o piatră pe mormânt. De frică parcă să nu iasă iară! Absurdă trudă, amăgire lașă! Abia întorși acasă, bănuim Prezența lor străină și vrăjmașă
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
bine în pământ și le‐ așezăm și‐o piatră pe mormânt. De frică parcă să nu iasă iară! Absurdă trudă, amăgire lașă! Abia întorși acasă, bănuim Prezența lor străină și vrăjmașă Asemeni cu o mână uriașă Întinsă după noi din țintirim. 281 Ies din pereți, alunecă ușor și calcă fără zgomot pe podele, Trec aburoși prin uși și prin perdele, Tăcuți și groaznici în tăcerea lor. Făptura lor, atât de dragă ieri, Ne înspăimântă astăzi și ne‐nghiață. și chipul lor
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
al cerurilor arc, Tu adorat și dulce al nopților monarc! Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă, Ce sate și câmpie c-un luciu văl îmbracă; Văzduhul scânteiază și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar. Și țintirimul singur cu strâmbe cruci veghiază, O cucuvaie sură pe una se așează, Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca, Și străveziul demon prin aer când să treacă, Atinge-ncet arama cu zimți-aripei sale De-auzi din ea un vaier, un aiurit
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
s-o-ngropi, Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi; Simți-o-voiu odată umbrind mormântul meu... Mereu va crește umbra-i, eu voiu dormi mereu. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim, Mormântul să ni-l sape la margine de râu, Ne pună-n încăperea aceluiași sicriu; De-apururea aproape vei fi de sânul meu... Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu. {EminescuOpI 130} SCRISOAREA I Când cu gene ostenite sara suflu
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind păreții. Okeanos se plânge pe canaluri... El numa-n veci e-n floarea tinereții, Miresei dulci i-ar da suflarea vieții, Izbește-n ziduri vechi, sunând din valuri. Ca-n țintirim tăcere e-n cetate. Preot rămas din a vechimii zile, San-Marc sinistru miezul nopții bate. Cu glas adânc, cu graiul de Sibile, Rostește lin în clipe cadențate: "Nu-nvie morții - e-n zadar, copile! " {EminescuOpI 203} SE BATE MIEZUL NOPȚII
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ai nevoie să ne ajute la secerat>. <Păi, una-i să întrebe și alta-i s-o ia la sănătoasa când mă vede sosind la poartă!> <Ei. Se grăbea, că îl aștepta popa să-l ajute la cosit iarba din țintirim>. <Acuma, spre noapte?> <Apoi când, dacă popa n-o avut vreme până acuma?>... Păi, nici cu popa nu-i treaba curată! Doamne iartă-mă! Nuuu! Îi spovedește nevasta nu știu de câte ori pe săptămână! La două-trei zile o dată.. Așa mai pe
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ducea la mormânt. Acolo stătea de vorbă cu tatăl, căruia îi povestea tot ce făcea în fiecare zi și să-i ceară sfaturi în legătură cu anumite treburi gospodărești, pentru a nu-și mai vedea mama suferind. Pentru că mormântul tatălui era în țintirimul de la Cristinești, efortul de a merge acolo era mare pentru vârsta lui, casa fiind departe unde locuia cu mama. Uneori îl prindea noaptea pe drum pentru că trebuia să treacă prin pădurea Verona, loc pe care-l trecea cu mare greutate
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
lui, casa fiind departe unde locuia cu mama. Uneori îl prindea noaptea pe drum pentru că trebuia să treacă prin pădurea Verona, loc pe care-l trecea cu mare greutate din cauza unor peripeții și a renunțat a se mai duce la țintirim. Și cum se gândea așa Norocel, ce ar putea face, dintr-o dată l-a cuprins dorul de tatăl lui și a început să plângă amarnic. În acest răstimp mintea i-a șoptit că ar fi mai bine să se sfătuiască
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
și de aceea cred că pot să te ajut. Acum, știind cine sunt, hai, dă-ți drumul la a deșira necazurile tale, eu o să te ascult cu toată ființa mea. -Mor de necaz că nu mai pot să merg la țintirim la tata, îi spuse pentru început Norocel. -De ce? îl întrebă zâna puțin mai liniștită, deși motivul încă nu-l aflase și bănuia că nu este atât de greu de înlăturat. Dar era mai bine să-l lase pe băiat
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
deși motivul încă nu-l aflase și bănuia că nu este atât de greu de înlăturat. Dar era mai bine să-l lase pe băiat să-și spună păsul pentru a afla poate și alte neajunsuri. -Până să ajung la țintirim, drumul e lung, anevoios și plin de primejdii apoi intru într-o pădure... S-a oprit Norocel din povestit, uitându-se la zână, apoi și-a mutat privirea pe cer, unde a rămas așa câtva timp. -Și ... te ascult, hai
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
-Norocel, spune mama că m-a strigat când m-a născut. -Dar... tată ai ? -Am avut și tată dar... nu mai am. -Ce s-a întâmplat cu el? -A murit într-un accident la mină. De aceea vin zilnic la țintirimul de dincolo de pădure, adică la Cristinești, să stau de vorbă cu el, că tare-i greu fără tată, mama este bolnavă și casa se dărâmă peste noi pe zi ce trece... -Și... cu greu, viața înainte merge... a completat leprosul
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
dispăruse În spatele unui pâlc de tuia. Aleea de zgură decolorată de ploi și tare ca asfaltul, pe care călca acum săltându-se pe vârfuri pentru a mai câștiga ceva În Înălțime, ducea direct la cafeneaua „Piticul” zisă și „Voltaire” din Țintirim. În spate purta un fel de raniță. Părea destul de goală. Greu putea convinge pe cineva de prezența discretă a ultimei sale creații intitulată modest „Scurt poem epic dintr-un roman poetic.” La „zebra” din dreptul Anticariatului, poetul, grijuliu cu propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și cele mai simple pietre funerare erau Împodobite cu flori și fiecare dintre ele avea cîte o fotografie vitrificată a celui decedat - neveste surîzătoare, adolescente vesele, cetățeni În vîrstă sau soldați robuști În uniforme. Prin contrast, Cementerio Protestante era un țintirim cu sol pietros albit de soare, complet izolat de lume (de parcă o moarte protestantă ar fi cumva ilicită), În care se intra printr-o poartă mică, Încuiată cu o cheie ce se putea Închiria de la căsuța portarului contra sumei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
brusc, îmi zvîcnea spaima. Viața urma un curs pe care eu nu i-l cunoșteam. Înainte de a vesteji, razele vii, razele moarte s-au sărutat pe pleoape. Plin de nostalgii, în fiecare primăvară cutreieram măgurile din împrejurimi. Mă copleșea, în țintirimul în care cînta un cuc, tristețea. Pe sub nuci rotați se strecurau cărări iar, cînd soarele cobora în asfințit, răsufla din văi întunericul cu iz de mlaștină și răcnet de broaște. Luna vărsa lumină printre crengi. Lătra un cîine. Din liliacul
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
o oală cu vin, mai face câte un chef cu vin de Burdusaci, satul său natal. O clipă și-l ia conviv pe Mihai Ursachi pentru a-i citi la ureche cum: „învălurau cu chiot băutura/Holtei pizmași albiți în țintirim/ Și sărutau hoțește prea plăcute/ Femei cu buzele muiate-n vin". Sarabanda versurilor rupte din viile ce îmblănesc colinele Iașilor va continua până în ultimul poem intitulat ,, Ca vinul de când lumea" și în care poetul își face „autocritica": Sunt un rău
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93055]
-
aici a trăit cu Goroaia lui mai mult de 30 de ani, după care Goroaia l-a lăsat singur, că s-a grăbit să plece înaintea lui Pleșu, pe drumul din fața casei lor spre sud, drum ce duce direct spre țintirim. Așa a rămas Pleșu singur, doar cu cârja lui cea de culoare maro, ce avea un inel de culoare galbenă, inel din metal, așa de bine meșteșugit că nu era nici mai în afara lemnului, nici mai înăuntru și nu se
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
galaxii, ce solomonie! Alt soare a cuprins apa curgătoare. fără durerile de aseară, când încă mai căutam izvoară de tămăduiri în plantele înșelătoare. Lumea a rămas neînțeleasă, ștearsă din memorie demult! Prințesa a murit și ea în apele tulburi, în țintirimul de stânci, în leagănul ursitoarelor, în lumina soarelui. Pianul orgolios Era lângă ceas și lângă scaunul care aștepta, încătușat în clapele de os. A trecut un an de când Tamara a murit, prietena mea din copilărie! Odată cu ea a asfințit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
clipe de viață fără de moarte-n curtea școlii pe-nserat cînd le sărutam crezînd că pe gură. Pe urmă am luat primul meu șapte, la trigonometrie, din cauza clipelor fără de moarte. Am conchis că nu asta era calea de-a scăpa de țintirim (Între timp ne Înstrăinasem, nu-mi mai amintesc precis de ce, drumurile noastre se despărțiseră). Am deprins cîteva acorduri pentru ghitară rece, cum am povestit, reverberația unui do major dublat de o bătaie decisă-n cutia de rezonanță acoperea tumultul de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
buni! Treziți vă! Ia te uită la ei. Parcă așteaptă să plece la cătănie. Imi țiuie urechile de atâta liniște. O dat Dumnezeu oleacă de omăt și gata, nu mai ai cu cine sta de vorbă. Parcă sunteți babele în țintirim. Măcar pe acelea le apucă bocitul și-i tot un drac...Dar spun totuși ceva. Da’ voi?... S-o umflat ovăzul în tine, Pâcule? Mai bine ai spune tu ceva vesel, să ne dezmorțim - i-a întâmpinat moș Dumitru vorbele
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
Soare-Răsare.” Când vremea și oamenii regimului s-au încrâncenat și mai mult pentru îngenuncherea valorilor tradiționale și când „în foc și pară/ ne-a azvârlit veacul acesta bolând” și „Nu mai știam ce-i cu noi” că „Tremurau morții în țintirim” are satisfacția deplină să constate sfârșitul coșmarului comunist afirmând că „Peste oameni și vremi/ A venit de undeva Antihrist” „Spunea că-i comunist,/ Că nu-i Dumnezeu,/ Că sfinții sânt hoți”... „Doamne, câtă urgie/ A fost să vie/ Până când Dumnezeu
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
în paradis sau coboară în infern. Evocarea spațiului natal se face într-un chip aparte, el nefiind pus neapărat în relație cu timpul. Spațiul este etern, iar oamenii viețuiesc în perspectiva veșniciei. Casa părintească este străjuită în chip simbolic de țintirim și de izvor; gesturile oamenilor sunt puse în relații cu cerul, de aceea evocarea se încarcă de un suflu tulburător: "Poarta străveche în satul părintesc/ Simbol curat fără izvor/ De-o parte te veghează țintirimul/ De alta șopotește un izvor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
străjuită în chip simbolic de țintirim și de izvor; gesturile oamenilor sunt puse în relații cu cerul, de aceea evocarea se încarcă de un suflu tulburător: "Poarta străveche în satul părintesc/ Simbol curat fără izvor/ De-o parte te veghează țintirimul/ De alta șopotește un izvor." Satul este prezentat într-o suită de ritualuri străvechi: "Dealuri sărace, pământul transilvan/ Sfințit cu lacrimi și zvântat de soare/ Un clopot stins ne cheamă luminat/ în zorii blânzi de sărbătoare/... Același clopot într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]