317 matches
-
jos până la mănăstire. În timp ce urcam povârnișul pietruit, spălat de ploaie din apropierea mănăstirii, m-am uitat la norii ce pluteau deasupra mea. Pe marginea povârnișului erau câțiva lachei așezați pe butoaie și discutând ceva. Cum în afară de ei nu mai era nici țipenie, am dat să-mi caut rozariul prin buzunar, așa cum făceam întotdeauna când voiam să-i aduc mulțumire Domnului. Atunci s-a întâmplat. Mi s-a părut că de undeva se auzea un râs. Era un râs de femeie care parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o cuceresc întru Domnul...” Adineauri s-a arătat la răsărit un munte în formă de con. Un mic Fuji. Nu mi-am dat seama ce munte era. Marea strălucește oglindind razele soarelui dogoritor, iar pe plaja albă nu e nici țipenie. La capătul ei cresc tufișuri dese ca într-o junglă. Jonca noastră a înaintat de-a lungul coastei spre apus până când am dat de vreo zece case sărace de pescari japonezi înșirate în umbra promotoriului. La țărm erau oprite trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
liniștit. Sunt singură cu doi răniți în imensitatea Stepei Calmuce. Sunt singură în pustietatea câmpurilor nesfârșite. Când eram mică îmi părea o adevărată expediție să ajung la capătul depărtat al grădinii; acum, la zeci de kilometri împrejurul meu nu e țipenie de om. Și cei pe care i-aș întâlni, sunt necunoscuți și chiar dușmani. Sunt singură în avion cu doi oameni cari mi-au încredințat viața lor. Un eventual aterisaj forțat ar însemna mers pe jos mai mulți kilometri, sau
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
câmpuri de mine. Ținea minte mai ales că aerul era Îmbâcsit și foarte cenușiu, ca Înainte de furtună. În depărtare se auzea un clopot care bătea Încet și rar, iar dangătul lui răsuna peste văile ascunse vederii. Nu se zărea nici țipenie de om În preajmă. Nici un semn al vreunei așezări omenești. Ne-au prins cu garda jos și de data asta. Un convoi de tancuri dușmane se apropia de o trecătoare Îngustă printre munți, un fel de defileu pe care Fima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și coborî În stradă debordând de bucuria responsabilității, sărind scările două câte două. Vioi, sprinten, energic, indiferent la răcoarea nopții, amețit de liniște și pustietate, Fima Începu să mărșăluiască În josul străzii, parcă În sunetele unei fanfare militare. Nu Întâlni nici țipenie de om pe străzile ude. Ierusalimul Îi fusese predat lui, ca să-l apere de sine Însuși. Blocurile de locuințe se Înălțau greoaie și masive În Întuneric. Doar felinarele răspândeau o lumină palidă, gălbuie. Numerele slab luminate de la intrările clădirilor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
la revedere“. Amurgul Începuse să poleiască norii ușori de deasupra dealurilor Betleemului. Și Fima dintr-odată Își dădu seama foarte limpede, cu o vagă durere, că și ziua aceasta se dusese pentru totdeauna. Pe strada sa nu se zărea nici țipenie de om, În afara unui copil negricios În jur de zece ani, care Îndreptă spre el o mitralieră din lemn și Îl făcu pe Fima să ridice mâinile Într-un gest de predare necondiționată. Gândul la camera lui Îl umplu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și, tiptil, s-a furișat în tindă, de acolo și-a luat toporul și a ieșit în curte. Luna plină de pe cer disipa întunericul și potența asprimea gerului. Zăpada scârțâia la fiecare pas și reflecta steluțe albastre-argintii. În jur nici țipenie de om. Numai câinele Ursu a apărut parcă de nicăieri și a început să i se gudure pe la picioare și să-i sară până la umăr pentru a-l săruta. De la fântâna din colțul ogrăzii și până la moară era o cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
nu mai cutezau să-i numească cei păduroși, precum erau cunoscuți încă din negura vremii. Odată cu pădurile, nemilosul a spulberat din calea sa și toate sălașurile cu oameni cu tot. Destul că prin acele locuri nu se mai auzea nici țipenie de om. Numai corbii croncănind și vulturii dădeau târcoale plaiurilor de altădată pline de viață. Tu Mălină! Tu să știi că trebușoara cu Balaurul nu-i lucru de șagă! Anunță băieții să-mi mâne de la saivanul de pe Măgura doi huțuli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
așternute cu un scris mărunt. Scrisorile miroseau a sărăcie, a teamă și a odecolon. Babulea le Închidea În sipet. Încetul cu Încetul, mirosul se răspândea În toată casa și, odată cu el, și groaza de Siberia. Dincolo de graniță, rareori se zărea țipenie de om. Câteva pufoaice veneau la vremea cositului, coseau iarba dintre cele două fâșii și apoi dispăreau. Niciodată nu răzbătea de acolo nici un glas. Oamenii păreau muți, iar coasa ce foșnea prin iarbă nu se auzea nici ea, de parcă tăișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și el s-a prăbușit În hău, mai bine zis, s-a sprijinit de zidul igrasios al fostului cienmatograf „Republica”, iar când și-a revenit În simțiri, era pe peron. Ieșise din casă dis-de-dimineața, când pe stradă nu era nici țipenie de om, acum era trecut de mult de amiază și gara gemea de oameni. În ciuda agitației, Noimann Își păstrase o oarecare eleganță, mersul său era distinct, ca de obicei, și ținuta Îngrijită. Doar ochii Îi aveau o lucire neobișnuită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și mânecile Îi era pline de păianjeni mai mici și mai mari ce alergau cu iuțeală Încoace și Încolo, lăsând În urma lor dâre subțiri și lipicioase. Noimann Întoarse capul, privind cu precauție În jur. Pe stradă nu se vedea nici țipenie de om, doar păianjenii care Își Întindeau pânzele de la un stâlp la altul, de o clădire la alta, și mașinile parcate de o parte și de alta a trotuarului, Înfășurate fiecare Într-o pânză subțire de mătase. Unele artropode erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
piept, medicul se bucura de viață. În sfârșit, scăpase de coșmaruri. Cohorta de costume rămăsese undeva În spatele său. Noimann Își Întoarse capul și privi, prevăzător, În urmă. În depărtare, casa lui strălucea În soare. Pe stradă nu se afla nici țipenie de om. Fericirea pe care o simțea Înăuntrul său se revărsa și În afara lui. Totul În jur respira prospețime. PÎnă și umbra ce se ondula În fața lui pe trotuar degaja lumină. Aburi ușori de ceață se ridicau din asfalt. Deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
boltă se răsucea, tăcută, deasupra mea; am bâjbâit pe fundul gropii până ce am găsit, apoi am adormit. Când m-am trezit, se luminase de-a binelea. Am pornit înapoi, spre haltă. Câinii se liniștiseră. Am străbătut satul fără să văd țipenie de om, ai fi zis că muriseră toți. Hainele ude, încinse acum de soare, începuseră să mă frigă. La haltă, am bătut din nou în geam. Lampa se stinsese, cred, singură. Am întrebat la ce oră trece primul tren spre
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
pămîntul Îmi tremură sub picioare. Pulsul fragil al luminii electrice care contura fațade și ferestre se risipi cîteva secunde mai tîrziu. Pe trotuarele pline de bălți, felinarele clipeau, stingîndu-se ca niște lumînări În vînt. Pe străzi nu se zărea nici țipenie, iar bezna creată de pana de curent se răspîndi cu un suflu fetid care urca din gurile de scurgere ce se vărsau În sistemul de canalizare. Noaptea deveni opacă și impenetrabilă, iar ploaia - un lințoliu de abur. „Pentru o astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
din necuprinsa sală a tronului. Tocmai am început să cercetez cum sunt întocmite și alte izvoade, ca să deprind meșteșugul, când am simțit o mișcare a aerului din preajmă...Am privit cu grijă la ferestrele sălii. Toate erau zăvorâte. Lângă mine, țipenie...Am rămas descumpănit, așteptând să se întâmple totuși ceva. Într-o încăpere ca asta aerul nu o ia din loc așa pe neașteptate. Trebuie să fie cineva prin preajmă...Nu după multă vreme, m-a cuprins o stare de moleșeală
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
umărul meu. Am continuat să citesc, cu gândul că poate îi așa doar o spaimă. Dar părerea că cineva îmi suflă în ceafă nu m-a părăsit, ba a devenit mai puternică. Mi-am rotit privirea în jur, dar nici țipenie. Doar liniștea grea plutea în jurul meu ca un lințoliu...În clipa urmtoare, s-a auzit glasul bătrânului călugăr, care m-a înfiorat : „Îmi place, fiule. Îmi place că nu lași din mână un manuscris până nu-i găsești înțelesul deplin
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
prânz atmosfera era lâncedă, majoritatea pasagerilor retrăgându-se prin cabinele lor pentru un pui de somn, până la ceaiul de la ora trei. Razele soarelui pătrundeau ca niște flăcări albe prin hublouri, iar bărcile de salvare se legănau în voia valurilor. Nici țipenie de călător pe punte. Personalul de serviciu își făcea datoria neobosit. Barul, animat serile, era acum pustiu. Doar barmanul, în uniforma lui albă, ștergea paharele. Pe la ora două a intrat un student, cu ochii cârpiți de somn, să-și cumpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
visurilor lui și ceea ce vedea în jur. A ținut-o spre est. Fiind trecut de ora două noaptea, toate magazinele din Shibuya erau închise și doar câte un stâlp de felinar mai arunca, în jur, o lumină palidă. Nu era țipenie de om pe stradă. „Orice fac se termină prost“, gândi Gaston. Era dureros de conștient de defectele lui. Și nu numai în seara aceea. Orice întreprindea eșua. Același ghinion, care a atras după sine și izgonirea lui din hotel, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
te primească peste noapte... Poate-ți dă și ceva de lucru. După ce-au căzut de acord, femeile s-au ridicat și i-au escortat pe Gaston și pe Napoleon, sus pe trepte, de parcă era odrasla unui prinț. Nu era țipenie de om pe stradă. — Te rog, ia asta. Gaston a scos o bancnotă din portofel și a vrut să i-o dea uneia dintre femei. — Pentru ce? — Bani pentru mâncare. Nu fi prost. Nu m-ai scăpat și tu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
departe, ascunzându-și fața cu umbrela. Endō-san! Așteaptă-mă! Tuberculosul nu l-a băgat în seamă. Când a auzit pașii lui Gaston pe strada plină de băltoace, a iuțit pasul. Strada cotea la dreapta și apoi la stânga. Nu era nici țipenie de om pe această stradă dosnică din Yamagata. Totul era învăluit în pâclă. Deasupra unui zid din piatră, pe jumătate prăbușit, se înălța un camfor uriaș, ale cărui frunze răspândeau un miros foarte plăcut. Erau multe temple în zonă. Zidurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
plimbat prin tot orașul cu harta în mână de când a sosit în Yamagata. Pentru întâlnirea lui cu Kobayashi avea nevoie de un loc pustiu. Umamigasaki era tocmai ceea ce-i trebuia. Era aproape de oraș, dar nici în plină zi nu era țipenie de om pe acolo. Kobayashi nu a observat că era urmărit. Făcea pași mici, repezi, încălțat cu saboții lui jerpeliți. Când a ajuns la Notariat, a intrat și a stat puțin de vorbă cu un bărbat. A ieșit după cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
romană“, a adăugat el, primind cu o reverență bacșișul de nouă franci. De la fereastra camerei se putea vedea o grădină interioară cu o mică fântână arteziană În mijloc și, ceva mai Încolo, o stradă pe care nu se zărea nici țipenie de om. În momentul În care am deschis ferestrele grele, cu rame de fier, am auzit zgomotul mașinilor din depărtate. Un aer rece și uscat pătrunse În cameră. Era o briză uscată care mă pătrunse prin piele, insinuându-se parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
părea mai degrabă un castel de pe Rin decât un sanatoriu. Privind-o, mai că mă așteptam să văd două spânzurători sus pe acoperiș sau să aud țipete venind din vreun beci adânc. Dar era liniște și nu se vedea nici țipenie de om. Numai zgomotul îndepărtat al unui echipaj alcătuit din patru bărbați aflați pe lac dincolo de copaci le făcea pe gălăgioasele ciori de câmp să tulbure pacea. Intrând pe ușa principală, am decis că erau probabil mai multe șanse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
când începuse să se facă frig. Am fost întotdeauna anti-Hamptons, probabil că nu te miră ce spun, dar locul ăsta era altfel: era mohorât, izolat, locul ideal în care să mă încui cu un calculator și nimic altceva. Nu vedeam țipenie de om zile la rând, când — zbang! — apare și soarele o fracțiune de secundă în luna mai și tot Upper East Side năvălește peste noi. — Și-atunci de ce rămâi? E iadul pe pământ acolo în luna iulie, spuse Leigh. — De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
le înfrâneze, nu ca acefalele de femei. Am vorbit lung, poticnit și dificil. Femeia era o comoară de cunoaștere a artei persane. Dar în rest, am vorbit de copii și de feluri de mâncare. Ea politică nu putea face (nici țipenie de televizor sau radio la reședință. Lucruri drăcești!!) și nu era învățată cu nici un fel de polemică sau dispută. Eventual răspundea plecat la întrebări. Dar asta nu înseamnă că nu ardea să vadă o femeie în aprige controverse cu bărbații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]