1,028 matches
-
premeditând parcă nenorocirea ce-o să se întâmple. Bunica ia ceaunul cu apă clocotită și îl așează în curte fără să se asigure că fetița era în preajmă, apoi pleacă să caute securea să taie gâtul păsărilor pregătite pentru sacrificare. Cristina țopăie cu aracul între picioare prin toată curtea: -Diiiiiii căluț, diii căluț!... și cade-n ceaunul cu apă clocotită țipând de durere. Magdalena aude urletele copilei, aruncă gălețile din mână și aleargă disperată către ea. -Doamne, ce s-a întâmplat, ce
ÎNCHISORILE SUFLETULUI-DESTINUL MAGDALENEI- CAPITOLUL II de ANA PODARU în ediţia nr. 2227 din 04 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382942_a_384271]
-
siguranță de această dată va fi fericit. A doua zi la aceeași fereastră apare Alexandru strigând din răsputeri: -Sper că ai făcut băiat! -Da, răspunse Magdalena fericită, e băiețel. Cum o să-i punem numele? -Dinu, așa o să-l cheme și țopăind într-un picior trage o dușcă din sticla de votcă. Apoi pleacă pe aleea plină de frunze aurii lăsate-n drum de vântul toamnei târzii. Magdalena- i urmărește pașii privind prin perdeaua găurită a salonului de spital, gândul ei zboară
ÎNCHISORILE SUFLETULUI-DESTINUL MAGDALENEI- CAPITOLUL I de ANA PODARU în ediţia nr. 2227 din 04 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382941_a_384270]
-
și pleacă spre soacra ei pentru a o ajuta la treburile casei. Ce dimineață...soarele parcă refuză să rasară printre norii negrii prevestitori de ploaie rece, dar razele câștiga bătălia și alunga norii grei dând cerului o culoare roșiatica. Cristina țopăie bucuroasă în jurul ei, o iubea pe mamaia, așa-i spunea. Adoră papara făcută de ea din făină de mălai pripită amestecata cu iaurt, o bunătate. Ajung la mijlocul satului unde Cristina strigă la poarta: -Mamaie, mamaie... am venit la tine să
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/382946_a_384275]
-
și pleacă spre soacra ei pentru a o ajuta la treburile casei. Ce dimineață...soarele parcă refuză să rasară printre norii negrii prevestitori de ploaie rece, dar razele câștiga bătălia și alunga norii grei dând cerului o culoare roșiatica. Cristina țopăie bucuroasă în jurul ei, o iubea pe mamaia, așa-i spunea. Adoră papara făcută de ea din făină de mălai pripită amestecata cu iaurt, o bunătate. Ajung la mijlocul satului unde Cristina strigă la poarta:-Mamaie, mamaie... am venit la tine să
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/382946_a_384275]
-
m-ai supărat! Hai, băieți, spuneți, ce mai servim? Parcă vă lăudați cu nuș’ ce sirenă. Care-i, bă, sirena aia veselă? --Chiar vrei să continuăm, Dane? rânji Pleșcan. Păi, să vină o sirenă, să ne-nveselească! --Așa-i, așa-i! țopăi și Firfirică, frecându-și palmele. Că mi s-a făcut o foame cu negocierea asta...Ce zici, Dane, de niște specialități de pește, pe valuri de Galbenă de Odobești? --Ce Galbenă, bă, hârâi Scârțoi, vreau o Grasă de Cotnari! --Asta
TRANDAFIRUL SIRENEI- 5 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383057_a_384386]
-
vorbele astea le întristară. Violeta zâmbi ironic: - Doar pentru atâta? la care Maria îi replică: - Chiar și pentru atâta merită să trăiești! Haideți să dansăm și nu mai fi așa mofluză, Violeta! O ridică de pe scaun și o obligă să țopăie cu ea. - Hai și voi, ridicați-vă și voi! Poate vă aduce anișorul niște bărbați. - De care, glumi Violeta, de cârpă sau de lemn? Irina o luă la dans pe Nicoleta, glumind și ea: - Până apar omuleții de cârpă, hai
CAP. 10 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2237 din 14 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383083_a_384412]
-
m-ai supărat! Hai, băieți, spuneți, ce mai servim? Parcă vă lăudați cu nuș’ ce sirenă. Care-i, bă, sirena aia veselă? --Chiar vrei să continuăm, Dane? rânji Pleșcan. Păi, să vină o sirenă, să ne-nveselească! --Așa-i, așa-i! țopăi și Firfirică, frecându-și palmele. Că mi s-a făcut o foame cu negocierea asta...Ce zici, Dane, de niște specialități de pește, pe valuri de Galbenă de Odobești? --Ce Galbenă, bă, hârâi Scârțoi, vreau o Grasă de Cotnari! Citește
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
m-ai supărat! Hai, băieți, spuneți, ce mai servim? Parcă vă lăudați cu nuș’ ce sirenă. Care-i, bă, sirena aia veselă? --Chiar vrei să continuăm, Dane? rânji Pleșcan. Păi, să vină o sirenă, să ne-nveselească! --Așa-i, așa-i! țopăi și Firfirică, frecându-și palmele. Că mi s-a făcut o foame cu negocierea asta...Ce zici, Dane, de niște specialități de pește, pe valuri de Galbenă de Odobești?--Ce Galbenă, bă, hârâi Scârțoi, vreau o Grasă de Cotnari!... Abonare
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
mea dragă. Mâncăm cu toții mai târziu prăjitura ta preferată, când o termină mamaie, nu? O întrebă Andrei pe fetița sa. - Daaa! Răspunse Mălina bucuroasă și bătând din mânuțe, mai târziu o să vină și Mioara cu Săndel pe la mine! - Daaa! Veniim! Țopăiră și bătură din palme, cei doi copii. - Până atunci, hai să facem un om de zăpadă, veni cu ideea Alina. - Daaa! Săriră copiii cu gura, daaa! Hai, vrem un om de zăpadă, daaaa! - Atunci, haideți să facem și-un om
COCOSANA ŞI ANOTIMPUL ALB de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383245_a_384574]
-
deschiși, cavitățile negre ale nărilor și o gură plină de dinți În ceva ce putea fi un zâmbet, un rânjet ori un strigăt Înghețat. Păpușa era singura ființă vie de pe scenă Îmbrăcată Într-o haină obișnuită de lucru. La stânga sa, țopăia și zbiera un mic grup de actori costumați cu niște tunici țipătoare, cu fețele ascunse Îndărătul unor măști grotești și Înarmați cu niște furci de care atârnau niște fâșii de pânză stacojie. La dreapta, sobri În tunicile lor albe Împodobite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se legăna violent, Însă expresia rămânea aceea de stupoare Îndurerată, imprimată de artizan, ca și când n-ar fi priceput nimic din disputa al cărei obiect Îl constituia În lumea de dincolo. Între timp, Îngerii Își Întețiseră invocațiile cerești și prinseseră să țopăie Încoace și Încolo, Într-o simulare de zbor, agitându-și aripile din carton. Departe de a evoca o ardoare serafică, acea frenezie dezlânată aprinse În fantezia lui Dante imaginea unui stol de harpii care se năpusteau asupra fantoșei moarte. Oricare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o atât de ciudată întâlnire, toată suflarea tătărească din tabără, mic și mare, cu cățel, cu purcel, dădu ocol moldovenilor, curioasă nevoie mare. — Și zi așa, preacuvioase Metodiu! - zise spătarul Vulture, descălecând cu stânjeneală, căci tătărușii, ca toți copiii lumii, țopăiau pe lângă el și-l înțepau cu săbiuțe. - Noi te credeam la Râm și mneata aici colea, la Porțile Orientului. — Am fost la Râm, am fost, se grăbi să zică Metodiu, dând mâna spătarului să i-o sărute. Am fost și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să se înduioșeze de vreo istorie cu amor, fără mâna stângă pierdută în tinerețe la cărți. Dacă ai vreo istorioară cu amor, ești omul lui: poți să mănânci și să bei pe gratis cât te ține suflul epic. în spatele stăpânului, țopăie harnică o țigăncușă de vreo douăzeci și unu de anișori, un adevărat factotum al localului. Alt personaj Kir Haciaturian n-are. Din când în când văzând că țigăncușă întârzie prea mult pe la vreo masă, stăpânul se oprește din plimbare, își răsucește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu mai avea, în schimb avea niște buze senzuale care nici acum, în culmea senectuții, nu-și pierduseră de tot farmecul. O paralizie parțială a piciorului stâng îi făcea piciorul drept foarte vioi și unde nu gândeai, acolo îl aflai, țopăind cu bastonul lui în formă de buzdugan. Era un călăreț neîntrecut: puțini cai îi supraviețuiseră. Uneori, vorbind, uita ce vrea să spună, dar se găseau întotdeauna doi-trei vornici care îl readuceau discret la locul de unde pierduse șirul vorbelor. Avea mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în taică-său căruia îi mâncase averea umblând tocmai după fustele actualei neveste, sărdariul Basile Neaoșu, zis și Urechilă deoarece cu vreo trei ani mai înainte când oștile turcești intraseră în Iași gonindu-i pe cazaci, Basile le ieșise înainte țopăind de bucurie și strigând cât îl ținea gura „au venit frații noștri, oameni buni!”, iar turcii, necunoscând bine limba și crezând că face agitație antiotomană, îi tăiaseră brusc urechile, mitropolitul Nazazarie Iscariotul, om cu frica lui Dumnezeu, căruia nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
loz În plic mi-a spus Într-o zi „Împărăteaso“. Ei bine, pe ăsta nu pot să-l uit. Era În săptămîna cadourilor, În piața Matache, chiar la colț, cum vii dinspre Cameliei. Stătea În fața unei măsuțe de lemn și țopăia pe loc, frecîndu-și mîinile Înnegrite de ger. Purta deasupra pufoaicei un fel de halat roșu de pînză cu glugă pe care și-l legase la mijloc cu o sfoară. Avea o față plînsă, poate din cauza ochilor care-i lăcrămau, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
capete a făcut un laț pe care l-a înfășurat de gâtul bărbatului. Apoi a aruncat frânghia peste țeava tancului, a apucat-o de partea cealaltă și a început să o smucească ritmic. O smucea, o lăsa, pauză. Trupul bărbatului țopăia în sus și în jos între Mulțime și tanc. Nu era liniște, ci se putea auzi cum cresc frenetic mugurii ascuțiți ai semințelor plantate în inimi. O smucea, o lăsa, pauză. A durat o vreme, dar până la urmă a reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
dar i-a ținut departe. Când veneam de la drogherie, mă duceam în poiana din spatele casei, s-o văd pe mama. Puieții de pin erau mai mari acum, și n-ai fi zis că poiana fusese vreodată curățată. Câteodată pe sub pini țopăiau iepuri și veverițele alergau în sus și în jos pe trunchiurile lor. Mama stătea pe pământ sub pini și se uita în sus la crengile lor. Stăteam puțin de vorbă cu ea, însă nu prea reușeam s-o fac să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și pronunția e greșită. Important e mereu sentimentul cu care ne îndreptăm spre Dumnezeu și nu cuvintele care sunt limitate, aparținând lumii. Dumnezeu privește numai în interior. Rudi nu-și putea ascunde bucuria - râdea singur și ar fi vrut să țopăie de fericire, ascultând cuvintele rabinului. - Dragii mei, nu fiți îngreunați de neliniște, ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi sunt sentimente adevărate în inima noastră! Deodată veni un gând peste Rudi - ca un nor mic cenușiu, capabil să-i strice bucuria copilărească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ar fi trebuit deci și acum să se afle) Simon numit Făcătorul de Minuni. Numai că el nu mai era acolo, ci doar chinga, Încolăcită precum un șarpe, ca și colbul care se așternea domol, praful ridicat de Simon cînd țopăise ca un cocoș neajutorat, agitînd brațele ca niște aripi ciuntite. Apoi Își ridică ușor privirea În direcția În care mulțimea Își Înălțase capul, și-l zări iarăși pe Simon Magul. Acum silueta i se deslușea clar sub un nor alburiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a hoților de buzunare! Și apoi, mi-am consumat toate resursele și la Siena partidul meu e În război cu dușmanii. Și luptăm prost când o avem drept scut pe Doamna Sărăcia. Eu nu sunt nicidecum unul din nătărăii cate țopăie Încoace și-ncolo cântând laude tolomacului din Assisi, conchise el cu o fărâmă din veselia sa obișnuită. - Cecco, În noaptea asta vei dormi la Stinche. Sienezul păli. Dar numai pentru o clipă, după care Își reluă de Îndată atitudinea dezinvoltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
în care nu intră cine vrea. Totul se merită. Oricum, în acest tărâm el devenise stăpân, rupând toate legăturile cu lumea cu aerul unui căpitan care își scufundă singur corabia, rămânând în picioare la proră. În fiecare seară, se plimba țopăind de-a lungul canalului. Vorbea singur, spunea cel mai adesea cuvinte pe care nimeni nu le înțelegea, se oprea pentru a lupta cu o nuielușă de alun împotriva unui adversar invizibil, pleca iarăși sărind și murmurând „Tâgâdâm, Tâgâdâm, Pam, Pam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care o observai de departe, ea i-o făcuse, din catifea și cu căptușeală din blană de iepure, dăruindu-i-o când împlinise șapte ani. Belle de jour își strânsese cordonul de la haină, își pusese mănușile și apoi dispăruse iute țopăind. Amărăciunea te ucide. Foarte repede. La fel și vinovăția, pe cei care sunt morali. Adălaïde Siffert a urmat-o pe fina ei la cimitir. Douăzeci și două de zile au fost între înmormântările lor. Nici un minut în plus. Iar de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
izbucnit pe neașteptate Eleanor. Iar cel mai nefericit lucru dintre toate sunt eu... Of, de ce sunt fată? De ce nu-s un idiot de...? Uită-te la tine: ești mai prost decât mine - nu cu mult, dar mai prost - Însă poți țopăi de colo colo până te plictisești și atunci țopăi pe altundeva și te poți hârjoni cu fetele fără să cazi În plasa sentimentelor și poți să justifici tot ce faci. Iar eu, cu mintea brici, În stare de orice, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
dintre toate sunt eu... Of, de ce sunt fată? De ce nu-s un idiot de...? Uită-te la tine: ești mai prost decât mine - nu cu mult, dar mai prost - Însă poți țopăi de colo colo până te plictisești și atunci țopăi pe altundeva și te poți hârjoni cu fetele fără să cazi În plasa sentimentelor și poți să justifici tot ce faci. Iar eu, cu mintea brici, În stare de orice, sunt legată fedeleș de nava căsătoriei viitoare, care se scufundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]