276 matches
-
brusc, coborâm și intrăm în cel mai grandios și mai enorm hol pe care l‑am văzut vreodată, cu portar în uniformă și oglinzi peste tot. Urcăm un catralion de etaje într‑un lift aurit cu un bărbat cu chipiu țuguiat și intrăm într‑un apartament. Și așa ceva chiar că n‑am mai vaăzut niciodată. Locul e absolut imens, cu podea de marmură, scară dublă și un pian uriaș pe o platformă. Pereții tapetați cu mătase de culoare deschisă sunt decorați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
și ce au de făcut.“ Părea calm și detașat bătrânul avocat din alte vremuri. Își potrivea doar din când în când pe nas ochelarii cu ramă aurită și își îndesa pe cap căciulița neagră, un fel de ciorap de lână țuguiat la capăt. Gâfâia, e drept, și era cam încovoiat de spate, dar ținea la drum lung și nu-și pierduse vioiciunea, în ciuda șocului. „Au trecut două ore, închipuie-ți, și încă n-au curaj să admită public că s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Vorbea rar, se oprea după fiecare cuvânt. Se auzea și un plescăit, parcă, o sorbitură, un plescăit. Tolea mai avansase, crispat, încă un sfert de pas. Prin dunga ușii se vedea acum o fâșie de oglindă, buzele roșii ale Venerei, țuguiate, pe dunga paharului. — Spune, hai, spune, potaie. Ni se pare? Ni se pare că ei știu tot. Dresați, da. Să credem că știu. Să nu mișcăm. Că nu se poate. Spune, spune că tu le știi pe toate. Pe toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și ne aparține ... Al. Vlahuță (1858‐1919) ‐ „Odinioară, poate și acum, elevii liceului „Codreanu” și îndeosebi Vlahuță și prietenii lui, nu cunoșteau alte distracții decât cetitul cărților și plimbările pe aleile retrase din grădina publică (a Bârladului n.n.) sau dealul „Țuguiata” Gheorghe Vrabie „Bârladul cultural”, p.145 MAMEI ( fragment ) Din vremile apuse ș‐ atât de fericite, Aducerile‐aminte adesea mă‐ mpresoară. Ce de viață‐n urmă !... Ca un potop mă‐nghite Comoara mea de visuri, pierduta mea comoară Din vremile apuse
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
lui, fetișcana aruncase totul de pe ea și rămăsese doar în niște chiloței din mărgeluțe, cu un boboc de bujor ghemuit chiar la locul acela al tainicei și mult doritei strâmtorii. Scheihainimé strângea la piept o pisică roșcată, acoperindu-și tocmai țuguiatele râvnituri ale sânilor. Clickă cu ochii holbați, ca în transă, pe Back to, să refacă faza. Surâzându-i șăgalnic, strângând și mai tare mâța la pieptu-și înzeit, Scheihainimé își țuguie buzele și, de undeva din pântecele mașinărie, horcăit, năvăli un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și situația. Că era disperare mare, mai ales în ultimii ani... Scheihainimé călărea acum o ramură groasă de cireș, încărcat de fructe. Din când în când se întindea și rupea câte o cireașă pe care o prindea între buzele-i țuguiate și o mozolea, de parcă ar fi vrut să-i sugă sâmburele. Rafilă butonă de câteva ori agitat, apoi ridică din umeri. Cadâna dispăruse într-un norișor trandafiriu. Pufni: - Dar nimeni nu amintește de cum luptam noi cu cenzura. Că stăteau securiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
îmbracă; numai atunci când este la adăpostul hainelor sale, se uită în oglindă și chiar îi place ce vede. Îi plac ochii ei verzi inteligenți, și aplică extrem de puțin dermatograf și mascara, doar ca să le accentueze culoarea. Îi plac buzele ei țuguiate și pline, chiar dacă tind să dispară în rotunjimea feței sale în formă de lună. Așa că le pictează cu un roz pal. Îi place părul ei strălucitor, și-l periază, îl tot periază până când îi strălucește în oglindă. Se aranjează, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
șeful. Acesta, era un țigan mai în vârstă, cu o mustață pe oală sub un nas subțire și coroiat, așezat în capul mesei. Avea fața adânc brăzdată de riduri și niște ochi negri, alunecoși. Pe cap purta o pălărie verde țuguiată, cu o pană de păun înfiptă în funda de la panglică. Peste cămașa albă cu mâneci largi, avea un pieptar cenușiu brodat pe margini. Liniște! țipă Maricel, cu o voce tunătoare pe care n-ai fi bănuit că o are. Tăceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o să-ți dai seama că am ajuns la casa din Cuza Vodă exact la ora cea mai nepoliticoasă, când pensionarii se așază la dejun. Ilie are aerul de baștan și mai subliniat, de când a ieșit la pensie, de o burtă țuguiată (tricoul cu burtă, zice el, ține femeile la distanță), de fruntea îngustă care din două cute se termină brusc și de mustăcioara filiformă à la Clark Gable deasupra buzei superioare. În anii de când umblă prin Orient, și-a transformat casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ca să-i poată vorbi fără să fie auzit în jur. Parcă văd ce-o să urmeze. Marele Inchizitor și rector știi unde o să se-așeze? Uite, exact la masa aia din fața noastră. Chiar acolo, la mijloc, pe cap c-un acoperământ țuguiat. De-acolo o să conducă autodaféul. Vezi, au plasat masa destul de sus, ca să se vadă bine din toate direcțiile. Rectorul Universității "C.I. Parhon" din București! Profesor universitar, candidat în științe! Căcat! Pe intervalul înclinat dintre staluri cobora asistentul universitar Grossman, cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
din Veneția. Nu putuseră să facă rost de una mai bună? Chiar așa arăta Shakespeare tot timpul? Ți-ai fi putut închipui că oamenii care îi făceau reclamă ar fi trebuit să vină cu ceva mai atrăgător. Buza de sus țuguiată și moale, umflătura năroadă a maxilarului, ochii de babetă din mijlocul cearcănelor pietrificate. Și părul? Nu e criminal? Întotdeauna mi-am găsit un mare sprijin în William Shakespeare. După o ședere descurajantă în fața oglinzii sau după o vorbă rea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
parcă speriat că mașina i-ar putea trimite în mâna osoasă un puternic impuls electric. O femeie care aducea o pătură ecosez își coborî capul lângă geam. Stând la doar câțiva centimetri de mine, mă fixa din priviri cu buzele țuguiate, ca o persoană îndoliată care se holbează la cadavrul întins într-un sicriu descoperit. În acel moment, stând cu mâna dreaptă pe o spiță a volanului, nu simțeam nici o durere. Încă purtând centura de siguranță, soția bărbatului mort își revenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
strâns volanul cu ambele mâini, încercând să rămân nemișcat. Un tremur continuu îmi zguduia pieptul și aproape că mă împiedica să respir. Mâinile puternice ale unui polițist mă prinseră de umăr. Un al doilea polițist își așeză chipiul plat și țuguiat pe capota mașinii, lângă omul mort, și începu să tragă de portieră. Impactul frontal comprimase secțiunea din față a compartimentului pentru pasager, împingând puternic ușile în încuietori. Un infirmier de ambulanță se întinse către mine și-mi tăie mâneca dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
mare în mâini și bine încotoșmănat, moș Panciu se ivi și el în bătătura casei, prorocind răzbunarea cumplită a iernii în prag de primăvară. -He-he, domn Virgil, ai văzut?... chicoti bătrânul, îndesându-și bine pe scăfârlie căciula strămoșească, mițoasă și țuguiată ca o glugă de coceni. He-he-he!... Vine sfârșitul lumii! O mică ninsoare, nu e cine știe ce, rosti moale Virgil, ridicându-și gulerul paltonului, și-o porni, cu vântul în piept, spre secția financiară. La birou era cald și bine și, luându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
se spune că întinerește cu un an. Condiția este să te scoli foarte devreme, să fii primul care i-a ieșit în cale. Cea mai veche creatură din rezervație, Iormorogul, trăiește într-un fel de culă înaltă, cu un acoperiș țuguiat ca o catedrală gotică. E o dată și jumătate mai înalt decât Cogea Mitu și conține un cap cu două fețe, patru mâini, patru picioare și, firește, ambele sexe. Este o ființă duală și ambiguă. Cele două fețe ale sale exprimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se instalase în camera ei, o lumină foarte albă a zorilor care n-ar fi răzbit altădată prin fereastra ei, pentru că era orientată spre apus și casa era întunecoasă, cu streșinile mari ce o înconjurau ca o pălărie, cu acoperișul țuguiat ce nu lăsa lumina să pătrundă nici în cele mai însorite și limpezi zile. Toate lucrurile erau în ordine, la locul lor, numai că fiecare dintre ele purta un fel de aură, mai exact lumina stătea ca un cheag irizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
scris: „BINE AȚI VENIT PE PLANETA NOASTRĂ! CE TREBUIE SĂ FACEM?”. Apoi, imediat, pe panta dealului din stânga, văzură coborând în mare viteză un grup de vreo zece tălâmbi. Erau mici, cam de 1,50 m, cu brațe lungi și capete țuguiate. Când ajunseră lângă picioarele navei, observară că aveau pielea roșietică și ochii mari, profunzi — Bună ziua! le spuse comandantul Felix S 23. Să trăiți! răspunseră tălâmbii în cor. Ce trebuie să facem? Felix se uită neajutorat spre Getta 2. Aceasta îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
acela, cu nume ca de lovitură din box, cine juca, doar pentru a adormi vigilența poliției helvete, noaptea întreagă, dame și preferans, la Cabaretul Voltaire? Cum îl chema, Doamne, pe ăsta? - Pe cine, stimată doamnă Patricia Stamatescu? - Pe ăsta, urâtul, țuguiatul și cu barbișon... Zi-mi un nume de lovitură din box! - Upercut?!... - Nu. Troțki!... Bravul comandant care, fără să facă o singură zi de instrucție militară, a turtit, ca pe o sferă de vată de zahăr, trupele intervenționiste și alb
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mână l-a șters primele dăți la gură sau la fund. I-a cumpărat un costum, l-a lansat în societate, și-a dedicat după-amieze pentru a-l dezobișnui de mania aceea neplăcută de a-și izbi, ca indienii, buzele țuguiate, cu podul palmei, în vreme ce conversa. L-a pus în legătură cu SIGLA și i-a pețit o soție. Cocondy habar n-avea cu ce fel de persoană avea să-și împartă, de atunci, micul și marele dejun. Dar nici nu l-a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
însuflețea coada, dar Juliei nici că i-a păsat. Senzația de ușurare produsă de golirea vezicii merita orice sacrificiu. —Scuze! Scuze! a bolborosit ea parcurgând coada în sens invers, pe lângă femeile care acum o priveau cu ochi dojenitori și buze țuguiate. Am probleme cu vezica, s-a simțit ea obligată să adauge la vederea ochilor de ucigaș ai unei femei mătăhăloase, cu aer sever. Înapoi în sală, revenită la starea de anonimitate și deci fiind, din nou, în siguranță, Julia a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
i-a plăcut ce-a văzut. Pentru ea, definiția modestiei o reprezenta arta de a-i încuraja pe ceilalți să-și dea seama cât de minunată era ea. —Ooooooo, Monsieur, tu es trop grand 1 a exclamat Julia cu buzele țuguiate. După care, a traversat camera și a stins luminile. Chiar atunci a auzit un taxi oprind în fața casei și pe James mulțumindu-i șoferului. Julia s-a întins pe pat și a așteptat. —Ei, asta da întâmpinare de bun-venit! a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
fața delicată și statura unui elf, nici nu s-ar fi putut găsi un alt nume pentru doamna Gribb. Pielea-i delicat de rozalie se întindea perfect peste protuberanțele și adânciturile fine ale cărnii. Gura îi era mică și ușor țuguiată, iar ochii ca apa scânteietoare. Hainele-i erau din dantelă veche, șalul brodat cu flori de crin și pălăria cu boruri la fel de largi ca și ochii ei mari și verzi, boruri care-i cădeau peste față ca niște gene lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
grădina mea, ca să picure mirosurile din ea! Cântarea Cântărilor Universul Îi devenise plictisitor. Îngerul se irosi o vreme În vârtejuri spectaculoase, privi Pământul ca pe o provocare, apoi, cu o iuțeală neînchipuită, se aruncă asupra lui... Acoperișurile de țiglă roșie, țuguiate și Îmblânzite de lumina soarelui, păreau o armată de ciuperci uriașe, ivite printre coroanele arborilor și cotropind Întinderea până departe. Îngerul se roti de câteva ori curios, după care, obosit și moleșit de căldura după-amiezii, poposi pe turla bisericii din preajma
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
loc unde un vecin, care n-are somn, citește o carte fără sfârșit, la lumina unei lumânări veșnice. Se petrece inevitabilul: etui-ul pince-nez-ului se Închide cu un țăcănit, revista foșnește pe marmura noptierei și Mademoiselle suflă vijelios cu buzele țuguiate; prima Încercare eșuează, o flăcăruie buimacă se agită, apoi se micșorează; urmează un al doilea atac, și lumina dispare. În acea beznă neagră ca smoala Îmi pierd reperele, patul meu pare să plutească Încet, panica mă face să mă ridic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
înainte acolo, căci după ce mutaseră C.E.C.-ul (mă turnase careva că voiam să-l jefuiesc?) doar au încropit un băruleț la intrare, cu o tejghea arcuită, cu scaune înalte și cu un barman tuciuriu, care purta o pălărie din rafie, țuguiată, cu o bentiță verde și cu fel de fel de etichete și timbre lipite de jur-împrejur. Barmanul nu era cubanez, era dom’ Costiță, de la „Cireșica“, detașat aici în interes de serviciu. Poposeam la „Havana“ pe calea spre casă, seara. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]