1,080 matches
-
Europe fondate atunci continuă să coexiste, privindu-se cu răceală și ridiculizându-ș i reciproc practicile, obiceiurile, raționamentele. Iar casa noastră comună, uniunea visată de autorii Enciclopediei și de editorii Filocaliei, în locul ascensiunii promise, pare să-și fi stabilit o destinație abisală, în condițiile în care niciuna dintre cele două Europe nu este dispusă să asimileze și să facă loc, în propria-i viziune, valorilor și adevărurilor Celuilalt. (Cercetare finanțată de Fondul Social European, de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial
Europa Enciclopediei și Europa Filocaliei by Nicoleta-Ginevra Baciu () [Corola-journal/Journalistic/3427_a_4752]
-
absurdului jovial în care pare a excela acesta? Vasile Gogea e unul dintre analiștii, tot mai mulți în ultima vreme, care socotesc că, pătrunzînd în acea „casă a oglinzilor” care e creația în cauză, putem vorbi și despre un Caragiale abisal: „Pentru că, în mod surprinzător, în orice moment oglinzile deformante din această «casă» se pot dovedi a fi chiar «ferestre» transparente, cu vedere spre realitate. Or, dacă imaginile din oglinzi ne pot, la extrem, revolta, realitatea de dincolo de ferestre ne înspăimîntă
Caragiale între contraste by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3691_a_5016]
-
Badge Dale, un bolnav de cancer care le ține o mică prelegere celor doi pacienți, Nicole și Whip. În ce mă privește, este fără îndoială cel mai bun moment al filmului, tocmai pentru că este lipsit de moralități izbăvitoare, de remușcări abisale, de frământări liminale. Experiența vieții în proximitatea extincției se comunică jovial-glumeț la o țigară, fără nimic grav și fără indecența suferinței afișate. Până la urmă un film modest, Zborul îl relansează însă pe regizorul american oprindu-i căderea liberă și plasându
Cădere liberă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3743_a_5068]
-
lui Pavel Dan. Căci ea evidențiază multitudinea preocupă rilor scriitorului - cum ar fi activitatea lui publicistică sau epistolară - și, totodată, aspectele moderne ale creației sale, pe care nuvelele din Urcan bătrânul nu le pun totdeauna în evidență. De exemplu, psihologiile abisale și obsesivitatea anumitor personaje ale sale ne fac să vorbim despre el ca despre un precursor al prozei „cu țărani suciți” din anii ’60. De asemenea, studiul variantelor și al prozelor nepublicate în volum confirmă intuiția călinesciană, conform căreia scriitorul
Pavel Dan în ediție critică integrală by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3487_a_4812]
-
suprafață în procesul de creație. Avem aici o marcă înregistrată a tuturor acelor interpretări care fac din artist un monstru domesticit prin procesul de creație care devine un fel de purgație eficientă menită să evacueze reziduurile teratologice ale psihismului său abisal. Faptul generează o serie de naive identificări - naivitatea îi aparține dlui Gervasi - între Hitchcock și o serie de personaje, în prim-plan aflându-se criminalul Ed Gein care servește drept model pentru rolul încredințat actorului Anthony Perkins (James d’Arcy
Psychodrame hitchcockiene by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3794_a_5119]
-
vadă tot, să surprindă tot, să înțeleagă tot, mai ales femeile. Aici, infantila atracție a voyeurului care posedă un orificiu în perete de unde poate spiona mișcările actrițelor sale sugerează previzibil, ah, ochiul camerei care știe să vadă în profunzime psihismul abisal al personajelor introiectând imaginile într-un album cu fantasme personale. Din păcate, filmul nu oferă nimic în plus despre Hitchcock, ci o versiune facilă a artistului care își pune fantasmele în operă, ocazie care constituie și o terapie de succes
Psychodrame hitchcockiene by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3794_a_5119]
-
imprevizibil, luând cu sine, aluvionar, tot ceea ce ține de vis, speranță, viață și destin. Ilustrare superlativă a unei epoci (the Jazz Age) și a unei dureroase iluzii (the American Dream), The Great Gatsby rămâne și un mare roman al psihologiilor abisale. Uluitoarea capacitate de autoiluzionare a lui Jay Gatsby, cel care credea, în ciuda tuturor dovezilor, că „poți să retrăiești trecutul” e contrabalansată de neașteptate și derutante străfulgerări de luciditate: atunci când Nick Carraway, naratorul poveștii magnatului din East Egg, partea aristocratică a
Așteptându-l pe Gatsby by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3621_a_4946]
-
pune întrebări ceva mai directe fetei, însă, așa cum constatăm, multe dintre ele sunt întrebări care induc un anume răspuns. Inconfortul copilului este evident, și el nu provine dintr-o traumă. Grimasa pe care o face denotă nervozitatea. Psihologul scrutează psihismul abisal al unei fetițe de 5 ani cu precizia unui chirurg care folosește un cuțit de bucătărie tocit pentru o operație pe creier. Lucas este deja vinovat în fața lui Grethe, iar specialistul adaugă stupidității inițiale parafa respectabilității științifice. Mai mult reacția
În bătaia puștii by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3656_a_4981]
-
cazului întâmpină dificultăți inerente. Thomas Vinterberg plonjează în acest irațional colectiv, scurtcircuitând deliberat planul semnificațiilor. E greu de presupus că prin intermediul rudelor Lucas nu poate angaja un dialog cu comunitatea, sau prin intermediul preotului. O anumită violență la confiniile cu psihologia abisală și tabuurile este proprie cinematografului scandinav, iar filmul lui Vinterberg respiră această tradiție. Însă, încă o dată, iraționalul unei reacții colective nu este în sine un argument suficient pentru evoluția ulterioară a evenimentelor. Finalul filmului relevă faptul că aceste chestiuni rămân
În bătaia puștii by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3656_a_4981]
-
lui Sokurov este rusesc, prin urmare ghidat de un fel de nebunie care posedă propria ei ordine. Depășind paranteza, există în această dialectică lumină- umbră o sugestie a expresionismului german cu Fritz Lang și F.W. Murnau, însă Sokurov este abisal, personajele sale vin din întuneric și intăr în lumină sau sunt invadate de lumină într-un fel nelumesc. Gretchen (Isolda Dychauk), asemeni unei apariții, pătrunde în camera sărăcăcioasă a lui Faust pentru a-i pune o întrebare esențială. Dacă este
Faust: lumini și umbre (I) by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2924_a_4249]
-
această mamă monstruoasă care întreține complexul oedipian rău lichidat al fiilor și care, asemeni Medeei, pare dispusă să-i sacrifice pentru propria fervoare sangvinară. Refn ne scoate din cadrul unei banale reglări de conturi, fiecare scenă pornește de la premisa unui fond abisal care nu se lasă dezvăluit, dar care iese la suprafață nu ca violență pură, ci ca o formă de sacru camuflat. Eroul ataraxic al lui Refn, Julian, se oglindește în implacabilul Chang, un maestru care înaintează tăcut pe calea lui
Despre zei și neoane by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3379_a_4704]
-
aromate pântecele ca un țăran ogorul dimineața în fiecare zi el crește cu încă o cuantă, luminos și ascuns printre bărcile de santal valuri ușoare de iederă îmi înlănțuiesc mâinile din care picură strop cu strop trupul tău de apă abisală deschise-s ferestrele și fiara e acolo așa începe veșnica pribegie a muntelui ce urcă un abis nici eu nu știu ce să-ți mai spun atunci când prinzi de veste că eu nu sunt eu te scuturi de trupul meu cum de
Poezie by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/15243_a_16568]
-
că, speriat la culme de ideea controlului iminent, de primejdia prezumtivă a oricărui control, onestul casier, altminteri, un harnic consumator de halbe, este cuprins de o spaimă enormă, imposibil de tălmăcit într-un limbaj rațional. Această spaimă provine din străfundurile abisale ale ființei, dintr-o zonă traumatizată, în mod evident străină oricărei motivații raționale. situație aparent inversă a aceluiași proces catastrofic poate fi identificată în actul comico-dramatic "1 aprilie" (1896). Este vorba de monologul rostit de un "mic impiegat" purtînd "un
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
Unul are, mai degrabă, consacrarea unei arme: ironia (când benignă, îngăduitoare, moale, când acidă și greu de suportat) la adresa literaturii grele și a scriitorilor ,de mare tonaj". Obsedantele probleme ale romanului politic, transfigurările și arhetipurile, barocul, călcătura grea a romancierului abisal sunt prinse în câte un fragment malițios și savuros. Biet scriitoraș de schițe și povestiri, Victor Testiban (și, citim în filigran, Costache Olăreanu) nu se poate compara cu autorul de forță al anilor '70, așa cum o bărcuță va ieși strivită
Testiban rescrie un roman by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11002_a_12327]
-
pe vechi desen de steme./ În preajma ta sunt ceață, brumă, rouă,/ povară de uitare veșnic nouă - / supus iubirii, grabei și erorii, evanescent ca norii și ca zorii" (Plata luntrașului). Sentimentul pascalian de fragilitate a ființei umane la scara Universului devine abisal odată cu trecerea poetului în spațiul francez. Destinul său este cel al unui anti-Ovidiu. Dacă poetul iubirii a fost un patrician roman obligat să-și ducă zilele între barbarii de la Pontul Euxin, ajuns să viețuiască în capitala unui Imperiu cultural, Ilie
Corola de minuni a spaimei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10233_a_11558]
-
blocului dacă aveai norocul să locuiești în centrul Bucureștiului la căderea serii. Tot norocul că noi, restul, am fost legați de brîu cu-o coardă. Marină a cunoscut astfel mai îndeaproape fascinația star system-ului și, invingindu-si teamă de nuditatea adevărurilor abisale a concluzionat felinian: “Per aspera ad astra”. Tot norocul că ăsta n-o mai știe nimeni. Tot norocul... Makeup: Doinel Ungureanu Hairstyle: Cleopatra Ama Micu Style: Tania Teodor, Andreea Popa Producător: Alin Bărbulescu Lenjerie și accesorii: Accesorize, Agatha, DOT Încălțăminte
Marina Dina @ Playboy octombrie 2009 [Corola-blog/BlogPost/96482_a_97774]
-
sale (ce suferă acum o transformare radicală, în special la nivel ideologic), cât și de drama abandonării oricărui gând de întoarcere în țara și cultura în care se născuse. Razne ne obligă, cred, să revenim la o explicație mai puțin abisală a transferului cultural cioranian. Fără să fie o figură de prim-plan a exilului politic românesc, filosoful s-a implicat, totuși, în măsura posibilităților, în inițiativele grupului de la Paris (sprijinit de generalul Nicolae Rădescu). A și fost perceput, de autoritățile
Cioran, ultima carte în românește by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3989_a_5314]
-
temelor; în fapt, însă, după părerea mea, acestea nu fac decât să trădeze o anume emoție, o luciditate, uneori dramatică, a aproape imposibilității discernerii, până la ultimele resorturi și cauzalități, a uriașei descoperiri a ceea ce s-a numit, în roman, psihologie abisală. O descoperire care, de la sfârșitul secolului al XIX-lea până la jumătatea secolului trecut, a uimit și a derutat cu atâta putere nu puține minți analitice, încât nu puțini au dezertat de pe acest teren, sau, mai ades, au furnizat false și
Atracția adâncurilor by Nicolae Breban () [Corola-journal/Journalistic/4166_a_5491]
-
dezbatere a unor practici religioase sau a unei chestiuni de credință precum Insula (2006) lui Pavel Lungin. După dealuri nu este un film de factură dostoievskiană, de încercare a limitelor umanului în raport cu sacrul. Nu avem mistici iluminați, nu avem păcătoși abisali, nu avem vinovății calculabile la scară metafizică, nu avem niciun dialog despre natura credinței și a divinității sau despre rațiunea de a fi a răului în lume etc. Există un singur personaj în film, doctorița care preia cadavrul Alinei, și
„Un fapt divers atroce“ by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4173_a_5498]
-
la un moment dat Alina a decis să lucreze în Germania și că s-a întors pentru a o lua pe prietena ei. Emotivitatea celor două personaje are un spectru foarte larg și nuanțat. Regizorul pune accent pe această psihologie abisală care, încă o dată, nu este generată de raportarea exclusivă la religios. La ea concură o serie de factori, de antecedente care rămân în umbră și care răzbat până la noi prin intermediul unor personaje precum mama Elena, tata Nușu sau Diriginta, crâmpeie
„Un fapt divers atroce“ by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4173_a_5498]
-
eu, la fel de timid și profund ca el. Cine n-a văzut fotografia magică a celor doi frați, mari personalități ale literaturii române, să răsfoiască revista unde se găsește fotografia, ca să înțeleagă ce a vrut viața să exprime prin clipa formulată abisal, fără cuvinte. Și dacă privitorul e un contemplativ îndrăgostit de experiențe, să-și imagineze că locul fratelui iubit uneori e luat chiar de figura diafană a Soniei, un alt ,frate" serafim, pentru că unu e mereu doi, și trei e parte
Frații serafimi by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/10018_a_11343]
-
2014; Apa, cartea de proză scurtă, atât de frumos, de simplu și de misterios intitulată, pe care mă încumet a o prefața acum) este, după convingerea mea, Paradisul pierdut, mai degrabă reminiscența, eventual conștiința, poate nemărturisită, topită, implantată în orice abisală aducere-aminte, a pierderii Edenului, atunci, la începuturi, cu tot ce implică o asemenea teribilă dramă în orizontul existenței individuale. Un Paradis nedefinit, însă, poate chiar inexistent, o stare de Idealitate, o Aspirație, o Proiecție a eului, o sete, o dorință
IOANA BORCHIN SAU REMINISCENŢA PARADISULUI PIERDUT de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1802 din 07 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342686_a_344015]
-
Lansarea, Ucenicia, Autodialog II, Unchiul Vanea, Doamna Profesoară, Mentorul meu nu are statuie, Autodialog XIV). În fine, și mai presus de orice, dragostea - o iubire ideală, fără fisuri, fără limite, fără opreliști, fără pată, o ipostaziere a androginului. Dragostea (asimilată, abisal, unui oniric Dans; ce dezvoltări hermeneutice ar putea porni de aici!) este, indiscutabil, singurul suport valid al eului, singurul refugiu din fața atrocităților și trivialităților, din fața platitudii sufocante, ce ne asaltează, pretutindeni și necontenit, ce amenință să ne aneantizeze. “Cine mai
IOANA BORCHIN SAU REMINISCENŢA PARADISULUI PIERDUT de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1802 din 07 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342686_a_344015]
-
Autor: Maria Giurgiu Publicat în: Ediția nr. 1947 din 30 aprilie 2016 Toate Articolele Autorului Uneori sufletul meu pleacă în explorare spre adâncul universului avid de a descoperi taine alteori mă pierd pe aripi de gând învăluite-n umbre adânci abisale pribegind pierdută în visare mă lovesc uneori de imagini și umbre mă înfioară abia ca o adiere-n oglindă firul unui gând palid care-și face cărare căutându-și făgașul scrutând în întuneric să distingă contururi născute din visări le
OMUL CE-MI DORISEM SĂ FIU de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1947 din 30 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384958_a_386287]
-
Un ultim vers mocnește, ireal, Cerneală pe hârtie se prelinge. Mesteceni dalbi se rățoiesc spre cer, Își împletesc cununi din praf de soare, Un menestrel, aed cuprins de ger, Nu are somn... Tăcerea ta îl doare. Prăpastii și genuni, în abisal... Telurice, vremuri autumnale Ne-nlănțuie și ne cuprind veral, Împărățind amoruri ancestrale. Sunt treaz... Privesc la lună că un scai, Ce poposește peste toți și toate... Te-aștept la ceas de ziua la un ceai, Să ne întoarcem în singurătate
SOMNUL ORAŞULUI ( III ) de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385032_a_386361]