2,175 matches
-
aclimatiza și locui și ale planete, și totodată să prelungească indefinit viața, vindecând-o și de îmbătrânire. Va fi ca în raiul visat de religii. Deci teoretic s-ar putea presupune că ontologic omul va reuși să creeze un asemenea absolut al vieții adică fără maladii, fără suferințe, fără moarte. Dar aparent straniu, Eminescu credea că "absolutul (existenței) este frate cu moartea". Pentru că esența ființării pentru a dura, trebuie să se afle neîncetat în devenire, deoarece cosmosul nu este dat odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
îmbătrânire. Va fi ca în raiul visat de religii. Deci teoretic s-ar putea presupune că ontologic omul va reuși să creeze un asemenea absolut al vieții adică fără maladii, fără suferințe, fără moarte. Dar aparent straniu, Eminescu credea că "absolutul (existenței) este frate cu moartea". Pentru că esența ființării pentru a dura, trebuie să se afle neîncetat în devenire, deoarece cosmosul nu este dat odată pentru întotdeauna, ci se recreează pe sine din mers. Oprirea ar însemna încremenire, înghețul tanatic. c
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
concept însumând toate artele), este cea care "salvează Dasein" ființa umană și, prin aceasta, marea Ființă care l-a aruncat pe om în lume anume pentru ca acesta, prin arte, "să o păstorească". * Poezia, arta în general poate să ofere un absolut și care ar putea fi acela ? "Was bleibt aber, stiftem die Dichter" "Ceea ce însă durează, poeții întemeiază" sună altă afirmație fundamentală a lui Hölderlin. Fiind creația sa proprie, realizările artistice constituie o realitate pe care omul o consideră absolută axiologic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lui Hölderlin. Fiind creația sa proprie, realizările artistice constituie o realitate pe care omul o consideră absolută axiologic, fixate pentru eternitate. Sunt "zilele nemuritoare ale omului", de care vorbea Pindar, "prezentul etern" de care vorbesc Platon și Nietzsche. Arta este absolutul uman: Rigveda și Imnurile lui Hölderlin, piramidele egiptene și Partenonul, Afrodita din Cnide praxiteleană și cele trei Pieta ale lui Michelangelo, autoportretele lui Rembrandt și Van Gogh, concertele pentru pian ale lui Mozart, simfoniile lui Beethoven, Tristan și Isolda wagneriană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în absolut axiologic ? Nu va fi posibil vreodată ca, în acest scop, să aibă loc acea mutație axiologică proclamată de finalul Simfoniei a IX-a a lui Beethoven "Seid umschlungen, Millionen..."? Dar poezia ca atare poate înfăptui și un alt absolut, care este al său propriu, acest lucru ca realizare, pe de o parte, în sensul perfectei logici interne a ideaticei, valoarea acestui absolut crescând cu altitudinea gândirii, cu nivelul spiritual; pe de altă parte, o a doua armonie absolută, cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
IX-a a lui Beethoven "Seid umschlungen, Millionen..."? Dar poezia ca atare poate înfăptui și un alt absolut, care este al său propriu, acest lucru ca realizare, pe de o parte, în sensul perfectei logici interne a ideaticei, valoarea acestui absolut crescând cu altitudinea gândirii, cu nivelul spiritual; pe de altă parte, o a doua armonie absolută, cea privitoare la realizarea prozodică. Pindar, Khayyam, Hölderlin, Eminescu, Baudelaire, Tagore exemple de excepție printre multe altele. Bucuria împlinirii unui asemenea imperfectibil, în îndoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
suie mai departe: un stol de lebede purtând pe aripile lor nu numai pe poet, ci și cerul, pământul, întreaga lume zboară fără oprire către un Dincolo care nu este nicăieri întâlnit, astfel că goana înaripată va dura etern: pentru că absolutul nu este atingerea unui capăt, ci este o tensiune continuă. Absolutul ca oprire definitivă, este "frate cu moartea", afirmă Eminescu. Bucuria de a trăi este exprimată prin excelență și de pictură, sculptură, arhitectură, precum și de arta cântului. El Greco exaltă viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu numai pe poet, ci și cerul, pământul, întreaga lume zboară fără oprire către un Dincolo care nu este nicăieri întâlnit, astfel că goana înaripată va dura etern: pentru că absolutul nu este atingerea unui capăt, ci este o tensiune continuă. Absolutul ca oprire definitivă, este "frate cu moartea", afirmă Eminescu. Bucuria de a trăi este exprimată prin excelență și de pictură, sculptură, arhitectură, precum și de arta cântului. El Greco exaltă viața întru îndumnezeire prin lumina selenară care transfigurează eteric omul năzuind spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
De când omul este om, el a cunoscut prea puțin bucuria. Iată, frații mei, păcatul nostru original". Dionysos, un simbol fundamental în gândirea poetică nietzscheană, constituie personificarea eternei Creației de sine și eternei Distrugeri de sine ale universului în mersul către absolutul Ființei. El este Geniul inimii, adică mijlocitorul dintre Dumnezeu și sufletul omului. Este Eternul-Activ purtând umanul sub toate formele sale către Dumnezeu. Este Servitorul care iubește pe Dumnezeu și dușmanul dușmanului lui Dumnezeu, "Spiritul de Greutate", care este împotriva lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Oamenilor le va plăcea să-si vadă propriile înfăptuiri uzate și distruse".: frapantă premuniție a antispiritualității și anticulturii actuale. Neliniște intensă bântuie și răscolește zecile de personaje figurând pe Poarta Infernului a lui Auguste Rodin. Dar dacă aici foamea de absolutul trăirii constituie mântuirea, în grupul Burghezii din Calais începând cu personajul cel mai în vârstă care este resemnat, în celelalte personaje străbate o undă de neliniște tot mai intensă, culminând cu a celui mai tânăr, care vede în toată dimensiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tragic, suferința l-a aruncat pe Eminescu în sus, viziune formulată de contemporanul Nietzsche. Adresându-se Fecioarei Maria, poetul o roagă să-i redea credința în viață, conștient de străinătatea sa în lume, ca geniu, și de nimicnicia sa în raport cu absolutul onto-axiologic: Străin de toți, pierdut în suferința Adâncă a nimicniciei mele, Eu nu mai cred nimic și n-am tărie. ...Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința... Și reapari din cercul tău de stele: Ca să te ador de-acum pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fi fost ca la 'nceputuri, Chaos/ Plutind etern în cosmicul abis!" (ms.2290). Iar în Archaeus: "O lume ca nelumea este posibilă, neîntreruptă fiind de-o altă ordine de lucruri". Prin urmare, eliberare ultimă însemnează întoarcerea în Preludiu, în Neînceputul absolut, dincolo de orice model de ființare, de orice model de "lume". Giordano Bruno concepea de asemenea o transcendență, un dincolo de orice sistem ontologic, un sens suprem fără nici o definiție, o antilume. Nelumea este sălașul geniului, pentru că el nu se află în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dincolo de orice experiență a simțurilor și a intelectului, empirică sau transcendentală. Salvarea de o lume a amăgirii, a distrucției și a suferinței este întoarcerea în neînceput în neexprimat. În increat. Dincolo de posibil și imposibil, prin urmare, în transposibil. Acesta era absolutul deschiderii intelectului "eroic" eminescian. Așa cum am mai relevat, aceasta este experiența originară a lui Eminescu, experiența unei cugetări petrecută constant în tensiunea semnificărilor cosmice a înțelesurilor primordiale, în piscul minții (apex mentis) și acolo se întâlnește cu marile intuiții ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de a afla care este libertatea metafizică radicală. Ca atare, într-o suită de meditații, între 16 și 19 ani, depășind pe rând treptele care sclavizează sinele transcendental, și anume: eul empiric, zilnic, individuația ca atare; apoi diada finitudine-infinitudine, inclusiv absolutul (care este și el oprire, finitudine); mai sus antinomia ființă -neființă și trecând în final dincolo de posibil și imposibil am ajuns la desprinderea totală, "neatins și neatingând" în expresie eminesciană astfel că, în seara de 27 iulie 1942, a izbucnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
umane 51 Logica internă 53 Armonia prozodică 55 Interacțiuni cu logica internă 55 Eliberarea metafizică 61 Lectura cosmică a poemului 65 Homo cosmicus. Uomo universale 67 Cosmicul în creațiile de artă 67 Stare poetică și deschidere vizionară 77 Poezia și absolutul 86 Bucuria poeziei 94 Celebrarea bucuriei de a trăi 94 Bucuria creației 101 Viața filozofică, viața poetică 108 Friedrich Nietzsche filozoful poet 115 Justiția poetică 127 Poezia reinstituie primordialitatea 129 Poetul causa sui 130 Alte hipostaze ale justiției poetice 132
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
oribilele defecte pe care, se știe, numai un om poate să le cumuleze. Oamenii au visuri, idealuri, au (dacă nu au, fac!) copii, case, proiecte de viitor. Unii râvnesc la posesiunea integrală a ideii, alții se iau de piept cu „absolutul”, se încontrează cu vecinul de la etaj, cu directorul întreprinderii, cu vânzătoarea de la aprozar și... iată drama! Deși nu l-am înscris în acest carusel, omul meu există, există cu adevărat! Dovada? Chiar a doua zi l-am reîntâlnit. Ba și
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
bună interpretare. Este adevărat că firea noastră respinge mediocritatea: prin vis, prin aspirație înflăcărată, adesea insuficient lămurită. Lămurită, adică, în focul experienței multiple a ființei, și nu doar în ceea ce se vede și se acceptă în genere. Trăim cu nostalgia absolutului, dar ne este și teamă de el - teama de neant. Unii, puțini, o iau înainte mai repede, dar când sunt prea aproape de acel ceva nemaiîntâlnit, însă mereu visat, se sinucid. De fapt, e un fel de a spune sinucidere, în loc de
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
prestigiul internațional al țării sale prin participarea victorioasă a Franței la "Războiul de 30 de ani" (1618-1648), de partea taberei protestante, care a învins-o pe cea catolică. 8 Frederic al II-lea "cel Mare", rege al Prusiei (1740-1786). Monarh absolut "luminat", reprezentant, alături de împărăteasa Maria Tereza a Austriei și de fiul ei, Iosif al II-lea, al curentului "Despotismului luminat", din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea. Pe plan extern și-a consolidat țara, în urma alianței cu Anglia
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
universul interior al fiin?ei umane, iar arhitectură prin „transcenderea poetic?? ?i plastic? a materiei În form?" . (R. Assunto) O alt? ipostaz? a naturii se prefigureaz? astfel În opera eminescian?: orice peisaj poate fi interpretat ca o sugestie subiectiv? a absolutului. Multiplele valen?e simbolice pe care le cumuleaz? elementele ce Îl compun, viziunea cosmic? generatoare de spa?îi fantastice a c?ror determinare temporal? evoc? lumea basmului a paradisului pierdut -, complexă re?ea de arhetipuri din care gândirea poetic? eminescian
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
magic?", ale c?rei coordonate se configureaz? uneori din vastele perspective cosmice, În care putem reg?și „viziunea grandioas? a romanticilor asupra universului", dar ?i o anume „scenografie romantic-baroc? proprie tuturor artelor În vremea acelor tineri Îndr? gosti? i de absolut", sau, alteori, dintr-o autentic? voca?ie de arhitect: „Astfel, o adev?rât? arhitectonic? a cosmosului r?sfrânge În crea?ie tentativă conținu? a poetului de a cosmiciza spa?iul, de a-l organiza În varii trepte ?i etaje " (Z
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
podul acela peste Dun?re al Împ?râtului, un gând de piatr? repezit din arc În arc ". (Constantin Noica. Introducere la miracolul eminescian) Înzestrat cu aură sacr? a mitului, orice peisaj eminescian poate fi interpretat ca o sugestie subiectiv? a absolutului. Multiplele valen?e simbolice pe care le cumuleaz? elementele ce Îl compun, transformându-le Într-un „uria? sistem de conota?îi care Îmbr????eaz? via?a omului ?i a cosmosului În imagini arhetipale" , viziunea cosmic? generatoare de spa?îi fantastice
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
impasibil al lunii, ca o imensitate dominant? de solitudine: „mii pustiuri scânteiaz?", „mi??? toarea m? rilor singur?țațe". De aceea, aceast? „neclintire" superioar? a spa?iului selenar este idealul spre care se Îndreapt? gândurile poetului, aspiră?ia să c? tre absolutul cunoa?terii. Identificându-se cu ochiul lunar, de la aceea?i În???ime metafizic?? ?i cu aceea?i luciditate solemn?, poetul contempl? ipostazele existen?ei umane: „ Unul caut?-n oglind? de-?i bucleaz? al s?u p?r, Altul caut? În
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
n?zuin?? nu c?tre acest bun sau pentru altul, ci c?tre « o Împlinire », pe care noi o c?ut?m aici pe ??mânt, f??? a ajunge vreodat? la ea, c?ci a o atinge ar Însemna a realiza Absolutul. Este aceea?i dorin?? care Îl apleac? pe Dumnezeu asupra f? pturii sale ?i care se nume?te ?i ea iubire”, este ultimul dor al fiin?ei poetului : „Mai am un singur dor: În lini?tea serii ?? m? l?să
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
f??? corp) Că ?i steaua din crea?iile folclorice, floarea albastr? Încununeaz? fiin?ele alese; devine astfel simbol al transcenderii, prin iubire pur?, a „cercului strâmt" al realului. Purtând o, fiin?ele obi?nuite se Înal?? În sfera superioar? a absolutului. „Polisemia" de accep? îi a acestui topos poetic iubire, aspiră?ie metafizic?, fabulos folcloric d? poeziei eminesciene o frumuse?e aparte, o str?lucire simpl?, adâncime filozofic?. În „Miradoniz", florile sunt „gânduri de aur" d?ruite p?mântului: zână rupe
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
florile sunt simboluri ale frumuse?îi neînchipuite, ale sensibilit??îi ?i ging??iei, Întruchipând metafizic gândurile „de aur" d? ruite oamenilor de c?tre zâne, albastrul petalelor, oglindind În limpezimea ?i str?lucirea lor infinitul cerului, reprezint? o sugestie a absolutului, a aspiră?iei fiin?ei umane spre „cerul rece al imperiului ideilor", opus lumii reale, „calde", a contingentului: „ Iar te-ai cufundat În stele ?i În nori ?i-n ceruri nalte? De nu m-ai uită Încal?e Sufletul vie
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]