283 matches
-
intenții artistice ori de necesități sau preferințe ale comunicării sociale), dar și de minciună, expresie lingvistică (fie și 'vie și percutantă') a unor informații contrare realității, adevărului. Formularea limbaj lemnos, înregistrată cu ocazia recentelor comentarii electorale, reactualizează semnificația simplistă, care absolutiza componenta superficială a conceptului limbă de lemn (de la care în mod evident se revendică), dar o și relativizează: afirmația comentatoarei viza în mod expres a b s e n ț a 'culorii', supraestimînd verbalizarea facil atracțioasă și făcînd totodată abstracție
"LIMBAJ LEMNOS" by Valeria Guțu Romalo () [Corola-journal/Journalistic/16551_a_17876]
-
spontanee, ci a fost expresia elocventă a acelei mari școli de chirurgie românească făurită de marele prof. Hortolomei. Pagini cald-evocatoare despre profesorul Ion Juvara, cunoscut încă de la spitalul Colțea și apoi rămași buni prieteni, care, ca și Hortolomei, nu a absolutizat metodele de explorare, punînd accentul pe examenul clinic și pe actul operator în sine, cu totul remarcabil, abordînd, cu știință și curaj, noi domenii al Bogate învățăminte oferă dl prof. Dan Setlacec despre perioada cînd s-a dedicat exclusiv chirurgiei
Viața unui chirurg by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17110_a_18435]
-
judecății absolute (corect/incorect) e o tipică eroare de percepție a nespecialistului: „Incorect - «au concluzionat»; corect - «au tras concluzia», «au ajuns la concluzia» etc. În limba română nu există verbul «a conluziona», ci doar verbul «a conchide»” (id.). Discursul e absolutizat în ceea ce preia din surse „oficiale”, de specialitate (manuale, articole de cultivarea limbii); poate însă trece la un ton personal (în registru colocvial), atunci cînd descrie căutarea unor căi de scăpare onorabile, între norma rigidă simțită ca prea aulică sau
Din interior by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13475_a_14800]
-
noțiuni în critica românească. Am impresia că primul nostru critic care propune această noțiune, împrumutată din critica germană, este Mihail Dragomirescu, dar la investigațiile mele grăbite din acest moment nu găsesc sursa. Cred însă că noțiunea de eu poetic este absolutizată astăzi - și de Marin Mincu, și de manuale, care au făcut o adevărată obsesie. Criticul o definește din primele pagini ale densei sale introduceri la antologie: "Eul poetic reprezintă însumarea unor vaste raporturi de (in)determinare ce se stabilesc între
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
cu totul singulară în opera lui Bacovia prin aceea că reprezintă o ieșire din Infern, o cîntare a încrederii, a luminii, a frăgezimii aurorale". "Excepția" nu i se pare însă comentatorului una "contradictorie". Deoarece, pe de o parte, între albul absolutizat din poezia menționată și negrul purtat de florile carbonizate, de metalul ars, de mangalul, parfumul de pene arse, ploaia din piesa intitulată Negru, poetul derulează întregul spectru solar. Iar pe de altă parte, "între viziunea cutremurată a abisului și cîntecul
Radu Petrescu despre G. Bacovia (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16643_a_17968]
-
punctul de vedere al unui cercetător care, încă de prin anii '30 intuia importanța interdisciplinarității în studierea procesului de mitificare. Dacă Denis de Rougemont pornea de la un mit fundamental și îi urmărea avatarurile de-a lungul epocilor istorice, Caillois nu absolutizează determinările istorice în dauna celor biologice sau sociale; el consideră miturile rezultante ale acestor trei tipuri de determinări și își organizează demonstrația plecînd de la o observație cît se poate de simplă: constată că, în genere, totul se petrece ca și cum "anumite
Mitul pasiunii by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16143_a_17468]
-
o ipostază circumstanțială a Celuilalt. Un Celălalt a cărui contribuție se vădește indispensabilă lecturii, care e dovada operei, care, la rîndul său, e dovada identității eului auctorial, a "personajului de hîrtie" cu rol înnobilator. Căci originalitatea creatorului nu se poate absolutiza, unicitatea sa nu poate fi totală, ruptă complet de contextul fizic și metafizic în care se înscrie și care e Cosmosul, purtător al unor indeterminări ce răspund în mister. Partea și întregul, cultura și natura, subiectivitatea și obiectivitatea se întrepătrund
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
urce către ceruri pentru simplul motiv că ea nu are carne inflamabilă, nu se încurcă în supoziții și nu-și acordă șansa nici unei iluzii. Sigură pe sine și pe universalitatea enunțurilor și a propozițiilor sale, arta concretă restaurează și chiar absolutizează autonomia gestului creator. Ambiguitățile, atît de frecvente în limbajul artistic obișnuit, sînt suprimate aici fără nici un regret, dar și fără nici o speranță. Din medium, din liant umil sau orgolios al mundanului cu transcendența, artistul se transformă într-un pragmatic inginer
Despre Arta concretă (o rememorare) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9366_a_10691]
-
fericiri, IV, p. 363. footnote>. Apelul către Dumnezeu, deși Dumnezeu răspunde fără încetare, rămâne, într-o oarecare măsură, nerezolvat: Vocavi ipsum et non audiit me<footnote P. G. XLIV, col. 893A-C. footnote>. „Ciudat lucru: suntem nesatisfăcuți de această metafizică care absolutizează lucrul cel mai fundamental în noi: insatisfacția...”<footnote Hans Urs von Balthasar, Présence et Pensée ..., p. 75-76. footnote>. Iar mai departe același von Balthasar afirmă: „Găsim de fapt la sfârșitul acestei filosofii a chipului ceva care seamănă cu o resemnare
Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
loc", considerate exclusivist și exploatate retoric, se cuvine a admite antiutopia acestei poziții. Ergo realismul ei, care consistă, cum afirmă Vitalie Ciobanu, în a combate "frica de diferență", deoarece "diferența presupune o limită și orice limită devine irevocabilă dacă este absolutizată, renegată sau ocultată". Vitalie Ciobanu, Frica de diferență, Ed. Fundației Culturale Române, București, 1999, 304 pag., preț neprecizat.
Revolta împotriva maselor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16749_a_18074]
-
the future (din epoca mișcării black power) la condiția tot mai precară a umanității post-11septembrie. Grupul Vox Populi s'a alcătuit în jurul lui Dean Bowman, unul dintre vocaliștii inovativi de pe scena americană actuală. Tehnicile neconvenționale abundă, însă interpretul nu le absolutizează (așa cum ne-a obișnuit s'o facă, de pildă, un Phil Minton). Discursul e fragmentat, deconstructivist, dar nu își refuză nici momente de jubilație pe ritmuri binare, susținute de puertoricanul Tony Cintron, de conivență cu basistul Rael Wesley Grant (vechi
Sibiul rămâne capitala jazzului by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/9638_a_10963]
-
organizează în haite care se devoră între ele. Poporul este iluzionat mereu că ceea ce i se întâmplă, este expresia voinței sale libere, plătind din buzunarul său luxul de a fi prostit pe față. Democrația se crede eternă, iar atunci când se absolutizează, devine și ea o utopie. Și analiza continuă. Aruncând câteva priviri, dincolo de ideile politice care au guvernat și guvernează societatea omenească subliniate în carte, se poate spune, și nu-i o noutate, că lumea este imperfectibilă și poate acesta este
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93032]
-
atunci or să apară maimuțe cu haine. Țăranul este omul absolut. Nae Ionescu îl concepea pe român ca pe un țăran învățat, dens de credință. Păi nu e realitate! Cum putem muta un om în cioareci în Academia Română? Nu poți absolutiza țăranul. Îl poți iubi că e viguros și că e român autentic. Că sigur e român! Dacă eu, că taică-meu a fost popă și mama țărancă, și tot mă îndoiesc că sunt român, dar de un țăran în cioareci
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
de prieteni ai tăi. „Generație bicisnică de după război, lipsită de orice idee despre adevărata vânătoare...” Și zâmbește numai cu ochii, reținându-și vizibil un gest de dispreț, dar și de generoasă înțelegere, voind să sublinieze că, de fapt, nu vrea să absolutizeze propriile păreri. Îi este greu să creadă că mai poate comunica orice și oricât cu cei apropiați. Îi suspectează de ilogism și de lene intelectuală. Cei mai mulți sunt de părere că tocmai aici stă farmecul domnului avocat Lepădatu. Crede și el
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
Nu e chiar o opoziție între materie și spirit, ci un joc între două stări pînă la un punct amestecate, a căror deosebire e dată de prevalarea unuia din factorii în jurul cărora coagulează imaginarul. Nici unul din acești factori nu se absolutizează, mulțumindu-se a rămîne într-o ambiguitate care îngăduie reversibilități și confuzii ce slujesc mecanismul productiv poetic. Astfel încît, departe de-a se usca ascetic prin tendința transcendentă ori de-a se limita la suculenta recoltă metaforică, limbajul devine un
Buba îngerului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10845_a_12170]
-
ni se dăruiește. Să încercăm construcții în care să permitem ca descoperirea să se apropie de noi, să conviețuim cu ea, să nu expediem imediat senzațiile în cuvinte ce-și simt dezinteresul pe vîrful limbii. Se cuvine o precizare. Nu absolutizez. Intră în discuție doar calitatea, valoarea, doar actul care provoacă analiză, revenire, meditație. Actul creației și creatorul ei, pentru care arta sa este echivalentul sensului existenței, raționalul și iraționalul ei. Este saltul din sine și dincolo de el, este anularea sinelui
În căutarea actorului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9317_a_10642]
-
comunist, În sens absolut, ca o categorie platoniciană”, răspunde Claudio. „Partidul, de pildă, cu «p» mare sau Patria, cu «p» mare. Chiar și a fi tată, Capul familiei. Mie Îmi place, cum știi, acest rol. Aș putea să mă definesc, absolutizând realitatea, doar așa: eu sunt un părinte. Ar fi ridicol, Însă, să-mi arog această «emblemă». Fiii mei, cu care, cum știi, am o adâncă și excelentă relație, ar respinge asemenea postură. Enrico visa la o puritate platonică... Viața sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
În formula sa, “dialogismul reprezintă un termen dintr-o poetică realizată printr-un demers specific, în opoziție cu istorismul, determinismul, sociologismul, care au limitat literatura la reflectarea mediului ideologic și la reflectarea existenței și a vieții și au dogmatizat și absolutizat elementele ideologice de bază reflectate de artist în conținut. “<footnote Marian Vasile, M. Bahtin discursul dialogic, Editura Atos, Bucuresti, 2001, p. 14 footnote> M. Bahtin introduce o metodă nouă, dincolo de semiotică, descoperind particularitațile și formele materialului ideologic ca material semnificant
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
care voiau unirea, dar nu se putea, iar acum se poate face unirea, dar sunt mai puțini cei care vor. Totuși, statistic, numărul unioniștilor este în creștere chiar și printre alogenii din stânga Prutului. Și tineretul de astăzi este altceva... - Nu absolutizăm importanța tinereții? Victor Ponta, Dan Șova, Elena Udrea, cei trei proprietari de discotecă letală erau foarte tineri, toți fac parte din același tineret... - Fenomenul la care vă referiți are consonanțe pretutindeni: și la Chișinău, și la Tiraspol, Comrat, Bălți, Cernăuți
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
concepe totuși în sensul creștin al unei rezolvări finale pe un plan transcendent, ci pe un plan imanent. Revenirea la sine și interiorizarea spiritului absolut sfârșesc istoria nu în dramă, așa cum se desfășoară sfârșitul în viziunile apocaliptice. De altfel, dialectica, absolutizând procesul și istorizînd cosmosul, refuză - teoretic vorbind - escatologia. Între stil și escatologie, sistemul lui Hegel păstrează un echilibru și se dovedește consecvent proporționalizării antinomiilor - intenția mărturisită a oricărei dialectici. Mult mai mult decât germanilor, rușilor le-a lipsit stilul în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ultimele înălțimi ale spiritului. Politica - înțelegînd atât valorile ei, cât și pe omul politic - se înrădăcinează în viață mult mai profund decât spiritul. Căci politicul exprimă și servește valorile vitale, pe când spiritualul crește în răgazurile vieții. Concepția monolineară a istoriei absolutizează un singur principiu, căruia îi sacrifică toate conținuturile reale și concrete. Idealismul, ca și pozitivismul, s-a întrecut în a batjocori devenirea. Nu datorită idealismului a înțeles Hegel istoria, ci iraționalismului, nemărturisit dar prezent în toată viziunea sa. Comparați înțelegerea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îl folosea el însuși în cea de-a doua ipostază și îl recomanda în prima. Panaceul recomandat de el era laudanum paracelsi, opium dizolvat în alcool. În secolul al XVII-lea, medicul englez Thomas Sydenham, poreclit Opiophilos, va încerca să absolutizeze opioterapia, prescriind laudanum, opium dizolvat în vin (vinum opii) (151, p. 60). Axioma formulată de el definește o întreagă epocă și o anume mentalitate : Nolem esse medicus sine opio. în prima jumătate a secolului al XIX-lea, farmacistul transilvă- nean
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
câinii simbol al puterii, caii simbol al înțelepciunii; se trece apoi nemijlocit la planul înălțării deoarece înălțarea este simbolul central al baladei: codrii, munții, soarele, luna, păsările (simbol al cântului și zborului) și stelele. Cele două versuri inițiale ("spațiu ondulat", absolutizat în mod nefericit de Lucian Blaga, pentru care el ar constitui orizontul matricial specific culturii românești) reprezintă poarta de aur prin care are loc trecerea într-un cosmos feeric, de legendă. Căci în viziunea populară integrarea cosmică este posibilă sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sa" (fragm.48). De asemenea, a neliniștii cognitive: "Naturii îi place să se ascundă de ochii noștri" (fragm.123); "Văzul o înșelătorie" (fragm.46), "Gândurile oamenilor sunt jocuri de copii" (fragm.70). Ideile heraclitiene vor fi reluate de Heidegger, acesta absolutizând neliniștea, pe care o consideră temei primordial, definitoriu al existenței umane: Fenomenul neliniștii ne furnizează constituția ontologică originară a Dasein-ului". Sorge constituie esența abisală a omului. Este neliniștea morții, spaima faptului că omul este Sein zum Tode ființă întru moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Whitman. Există două mari tendințe culturale - prin excelență transgresive - care uneori interferează: una aspiră să elimine barierele dintre Artă și viață, cealaltă tinde la o autonomizare extremă, la o purificare segregaționistă a propriilor domenii. Fauvismul preconizează o „revoluție prin culoare”, absolutizînd importanța acesteia din urmă; cubismul are în vedere o „revoluție prin formă”, deformînd și, în cele din urmă, abolind legile perspectivei tradiționale; expresionismul se întoarce spre arhaic, elementar, stihial și „strigăt”; conturul, figurativismul, copia după natură sînt rejectate în favoarea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]