881 matches
-
de la lingua franca a bisericii la lingua vernaculara a poporului, dînd enoriaș ilor nemți ceea ce ei își doreau: o limbă a locului de uz bisericesc. Eșantionul de texte ales de Daniel Farcaș te aruncă într-un univers bizar, în care abstracțiunile ating o subtilitate ce par picate din altă galaxie. Încă o dată se confirmă adevărul că omul medieval e un monstru teoretic, un posedat al distincțiilor fine și un apucat care își mistuie mințile din dorința de a înlătura orice aporie
Magistrul turingian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3137_a_4462]
-
de gheață-mi pune;// Și visurile noastre răzlețite/ Ca niște păsări amețite;// Un vis de slavă și singurătate/ Se-aprinseatunci în mine ca un mit“. Ca și în cazul metaforelor, personificarea se umple de epitete metaforice excesive. Autorul Aurului sterp personifică abstracțiunile încercînd să facă filozofie poetică pentru un public cititor neobișnuit cu angoasele grave. Specifică nu-i este lui Philippide doar abundența metaforelor elaborate, ci și neobișnuita lor varietate, metafore implicite, metafore coalescente, oximoronice, sinestezice, personificatoare. Mai ales cele sinestezice și
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
război. În aceeași categorie intră descrierea aievea a unor secvențe biografice, cu amănunțirea unor însușiri care dau carne amintirilor. În schimb, cînd iese din condiția evocării și trece la filosofarea în marginea ei, cînd așadar sare de la detalii și îmbrățișează abstracțiuni, Mihaela Stănișor intră în rutina unor lamentații generale, fără atrac- ție asupra cititorului. Introspecțiile de ordin general pe seama unui sentiment nu fac decît să altereze sentimentul, iar suferința nu se transmite meditînd în marginea ei, ci descriind sec întîmplarea cu
Patotropia by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2899_a_4224]
-
că parcurgerea ei confirmă aprecierile lui George Călinescu din Istoria literaturii române. Acesta cita, parțial, și "Ploaia" (din 1912) - un poem delicat unde, parcă în pofida versificației laborioase și a lexicului vestejit, cu epitete automate ("plânsu-i cel zadarnic"), se înfiripa o abstracțiune antropomorfică, cea a ploii văzută ca o femeie elegantă din afișele "de la Belle Epoque": Azi am văzut, înfiripata, ființa ploii mlădioase: avea o haină cenușie și foșnitoare de matase. Purta pe umeri mii de lanțuri subțiri, de-argint, până la brâu
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
și procesul pe care l-am observat în ultimele decenii. Imediat după 1990, autorul era invitat/ încurajat / obligat (depindea de situație) să se implice în procesul vânzării propriei cărți. Cu alte cuvinte, cobora din lumea „producției” (fie ea și de abstracțiuni, de idei pure), în cea a „circulației mărfurilor”. Un înainte-mergător a fost Mircea Dinescu, pe care l-am văzut cu ochii mei „vânzând” mii de cărți în cele mai diverse locuri: de pildă, pe o plajă de la Marea Neagră, într-o
Cititorul, armă neconvențională by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3197_a_4522]
-
o accelerată derulare, numai că Mircea Cărtărescu întîrzie voluptuos în spectacolul construit cu o neobișnuită fantezie, în vreme ce Magda Cârneci face din el doar o provizorie trambulină pentru saltul către o viziune apocaliptic-feerică oarecum epurată, dezvoltată, însă, cu fervoare, la limita abstracțiunii") sau contextul tipologic în care se situează poezia lui Nichita Danilov ("Tradiția de la care se poate revendica este, în chipul cel mai evident, a unui anume expresionism ce mai păstrează ceva din scenografia romantică, trecut prin angoasele imageriei de coșmar
Ion Pop și spiritul Școlii ardelene by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Imaginative/15373_a_16698]
-
Șușară Înainte de 1989, România trăia iluzia libertății raportîndu-se în mod absolut și exclusiv la vecini. Sudul trăgea cu ochii la bulgari, vestul la sîrbi, nordul la unguri și estul la ruși. A trage cu ochiul nu este aici doar o abstracțiune, un simplu generic pentru diverse curiozități, vagi și ele, ci acțiunea concretă, dureroasă și frustrantă de a încerca ieșirea din caverna lui Ceaușescu prin orientarea antenei de televizor pe azimuturile corespunzătoare și prin dirijarea măruntele economii către produsele exotice ale
Handicapul Dunărea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11080_a_12405]
-
ținte vii pentru grăniceri și mormînt fluid pentru aventurierii fără noroc, transformîndu-se patetic într-un drum al petrolului, într-un mare ceremonial economic născut din embargoul impus Serbiei. De altfel, cuvîntul embargo își schimbase el însusi înțelesul, transformîndu-se, dintr-o abstracțiune comercialo-juridică, într-un fapt concret, cum ar fi denumirea unei meserii. A face embargoul avea, atunci, oarecum aceeași semnificație cu a culege căpșuni în accepțiunea actuală. Cu excepția Ungariei, mai tentantă prin apropierea sa de Occident și al cărei model l-
Handicapul Dunărea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11080_a_12405]
-
poezia de critic și critica de poet. în realitate, ele poartă sarcini axiologice eterogene. Pe cînd cea dintîi (atunci cînd e aplicată corect!) este vădit expresia unei insuficiențe, a unei vocații lirice atît de firave încît se lasă copleșită de abstracțiunea cogitativă și de aerul de ,făcătură" epigonică, a doua poate fi omologată în întrariparea-i specifică, în maniera sa imaginativ-metaforizantă. Dar nu e... obligatoriu ca un poet să scrie mereu ca un poet, iar un critic să scrie mereu ca
Un exemplu de obiectivitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11117_a_12442]
-
termen abstract, mă prefac că înțelesul lui nu depinde de imaginația mea, ci de foarte rafinatele raporturi pe care cuvîntul le-ar avea cu esența ascunsă a realității, dar o esență la care nu pot ajunge decît așa, prin folosirea abstracțiunilor. În felul acesta, termenul abstract devine singura poartă de pătrundere spre adevăr, cum și abstracțiunea devine semnul distinctiv al adevărului. Cine nu gîndește abstract se tîrăște nevolnic în felia sensibilă a aparențelor mincinoase, departe de tainele latente și mîntuitoare ale
Sindromul gîndirii abstracte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11099_a_12424]
-
rafinatele raporturi pe care cuvîntul le-ar avea cu esența ascunsă a realității, dar o esență la care nu pot ajunge decît așa, prin folosirea abstracțiunilor. În felul acesta, termenul abstract devine singura poartă de pătrundere spre adevăr, cum și abstracțiunea devine semnul distinctiv al adevărului. Cine nu gîndește abstract se tîrăște nevolnic în felia sensibilă a aparențelor mincinoase, departe de tainele latente și mîntuitoare ale universului. Rezultatul este că jargonul non-intuitiv, formă gravă de glosolalie cronică, devine scop în sine
Sindromul gîndirii abstracte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11099_a_12424]
-
în lumea ideilor pe care conceptele mi-o sugerează. În fond, orice filozof este un credincios travestit într-un adept fanatic al acrobațiilor conceptuale. Al patrulea simptom este orgoliul. Superioritatea celui care a reușit să deprindă tehnica jocului de-a abstracțiunile este una fără margini, ea frizînd orgoliul luciferic al celui care își închipuie că poate crea lumea din simpla mînuire a cuvintelor. Iar disprețul cu care un asemenea suferind își privește semenii seamănă cu aroganța curtenitoare cu care un fachir
Sindromul gîndirii abstracte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11099_a_12424]
-
tresărire lirică. Iar cu filozofii lucrurile stau și mai prost. Ei nici măcar nu se mai chinuie să-și ascundă lipsa intensității afective îndărătul unei limbi estetice. Ei scriu prost și știu că scriu prost, și atunci se refugiază în cetatea abstracțiunilor solide, un loc unde sînt siguri că nimeni nu le va arăta cu degetul neputința de a simți și handicapul de a se exprima. Filozoful este un hipotimic a cărui jalnică pîlpîire sufletească are nevoie de un limbaj pe măsură
Sindromul gîndirii abstracte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11099_a_12424]
-
heleșteului îngheață iarna/ în ochiul lunetistului cu pești și stele,/ cu păhăruțul printre ele.// La naiba să punem focul sub mlaștina asta disimulată -/ e frig, e întuneric, m-am îmbătat/ de singura mea evlavie, păhăruțul curat" (La restaurantul Casei Monteoru). Abstracțiunea e așadar corijată prin ironie. Un echilibru al discursului induce unul de ordin moral, tehnica funcționînd precum un calmant. În atari condiții confesiunea autorului n-ar putea fi, în ruptul capului, una nudă, emoțională. Din pudoare sau poate dintr-o
Un nou balcanic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11184_a_12509]
-
organism redundant și diform, erau atunci, în tăietură proaspătă, evidențe de-a dreptul traumatizante. Cu atît mai mult cu cît toți artiștii momentului, fără excepție, aveau încă plămînii îmbîcsiți de respirația exclusivă în atmosfera unui propagandism cultural osificat pînă aproape de abstracțiune. Chiar și artiștii liberi în interior și neconcesivi în manifetarea lor publică erau absorbiți de context într-o asemenea măsură încît păreau ei înșiși exponenți ai regimului, chiar dacă pe un alt palier. Simpla participare la o expoziție-mamut, la un Salon
Salonul Oficial, între memorie și proiect by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10690_a_12015]
-
critice și a neputinței intelective și creatoare a autorilor, postată în frapanta imaginație. Însă, la Marian Barbu, creator sorbit de idee, care consideră starea naturală a poemului ca fiind izbucnirea dintr-o idee, se manifestă un alt fenomen: universalul în abstracțiunea să îi solicită să configureze pregnant sensul și poetul se angajează la echivalări și apropieri de elemente la nivelul abstract al limbajului, forțând „metaforă”, expresia plasticizanta. Inconsistentei din primul caz îi corespunde, la acest nivel, o presiune ontica a poematicului
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
valorizare pozitivă aparține unui eu hipertrofiat, ce tinde să se substituie oricărei alte teme sau probleme. Obsesia lui e singularizarea, nu comunicarea. Originalitatea ostentativă devine, în cele din urmă, antipatică, iar romanul se transformă într-o vorbărie agasantă, înglodată în abstracțiuni și bizarerii, din ce în ce mai greu de suportat, chiar dacă înțelegi că totul e dus spre derizoriu pentru că sensul demonstrației bate spre nimicnicia universală. Era de așteptat ca însuși romanul să fie parodiat, disprețuit, deconstruit, de către un avangardist, pentru că specia e cea mai
Un roman împotriva cititorilor by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10722_a_12047]
-
privință, filozofia este prin excelență o școală a distincțiilor fine: o gimnastică a minții pusă în slujbă unei înțelegeri abstracte, iar Timp și idealism. Metafizica timpului la Kant și Leibniz este o mostră de înțelegere a unei teme de maximă abstracțiune: timpul în concepția lui Kant și Leibniz.
Despre timp, împreună cu Leibniz și Kant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10949_a_12274]
-
sculptura - acest gen ca și necunoscut în spațiul postbizantin și în sfera de influență a ortodoxiei - se înscriu decis în esteticile europene și în orizontul înnoirilor de limbaj, în timp ce hieratica icoanei și a frescei, cu schematismul ei formal împins aproape de abstracțiune, se retrage în penumbrele tainice ale spațiului eclezial și în lumina lăuntrică a unei spiritualități necontingente. Această separație, aparent dusă pînă la capăt, are totuși marile ei inerții și micile sale perversiuni. Deși, prin prezența sa publică, pictorul format în
Între Orient și Occident by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11057_a_12382]
-
mele./ Unele le-am recunoscut a fi gîndurile și sentimentele noastre./ Dar altele..." (Confesiuni recuperate). Sau: "zăpada arde sub numere/ se aud cascade ascetice" (La pîndă în perfecțiune). Sau: "plînge zarea cu spirale/ durdulie ca matale" (Vai și ierburi). Sau: " Abstracțiunea îl îngînă/ Figuri de pure geometrii/ Pe marmura cu plîns de lînă/ Cu romburi clare ciclamii" (Din zări hitite). Delirul poartă nostalgii pitagoreice: "apoi auzeam valurile potopului bătînd în ferestre/ și căpușele timpului brăzdau deșertul/ se întrupau în numere sacre
între formal și informal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10806_a_12131]
-
158), esențial fiind "a nu lua leac după otravă" (p. 155). în această viziune, poezia s-ar putea defini ca proiect și traseu inițiatic, dar și labirint profuz, sufocat uneori de pasaje obscure sau apoetice, degajând, în mod paradoxal, peste abstracțiunile oricum îmblânzite de un suprarealism resuscitat, ca și de o discretă vână mazilesciană, un aer de viață incandescentă, de experiment concret, înscris pe pielea nudă cu fierul încins la roșu. Intensitatea care e a durerii de a da tribut unei
între blândețe și rigoare by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/10841_a_12166]
-
mai fi ruptă de viață, ci va fi chiar viața lui Noica, dar o viață exprimată în alt fel. Și atunci avem de ales: dacă îl ascultăm pe Noica, nu-l putem înțelege decît teoretic la nivelul fad al unor abstracțiuni sterile. Dacă însă nu-l ascultăm, atunci îl putem înțelege mult mai în adînc, pînă la nivelul unor intuiții umane. Iată cazul paradoxal la care poate duce respectul exegetic pentru dorința testamentară a unui filozof: îl asculți și riști a
Dorința lui Noica by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10160_a_11485]
-
și denunțul, uneori cu un sens punitiv explicit, se regăsește în egală măsură în opera lui Caragiale și în aceea a lui Brâncuși. Dacă cel dintîi sancționează mecanica istorică și mimesisul social, abuzul memoriei de grup și destructurarea, pînă la abstracțiune, a existenței individuale, cel de-al doilea denunță stereotipia privirii și mimesisul estetic, tirania memoriei muzeificate și impostura orgolioasă a formelor redundante. Iar dincolo de toate acestea, și chiar dincolo de orice întîlnire în spațiul vreunui proiect cum a fost cel ratat
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10208_a_11533]
-
Cînd poate să fie călăuză spre o lume. Spre ceea ce o alcătuiește, în armonie sau dizarmonie. Oricît am vorbi și am citi despre orbire, despre cei care nu văd sau despre alte afecțiuni, nu facem decît să ne întărim teoriile. Abstracțiunile, de fapt. Nimic concret. Ființa noastră este croită altfel, după alte tipare, după alte repere. Lumile noastre sînt paralele. Felul de a percepe, de a defini, de a simți, volumele, spațiul, sunetele, totul este diferit. Felul de a prețui, cred
Alb și negru by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10811_a_12136]
-
Cînd poate să fie călăuză spre o lume. Spre ceea ce o alcătuiește, în armonie sau dizarmonie. Oricît am vorbi și am citi despre orbire, despre cei care nu văd sau despre alte afecțiuni, nu facem decît să ne întărim teoriile. Abstracțiunile, de fapt. Nimic concret. Ființa noastră este croită altfel, după alte tipare, după alte repere. Lumile noastre sînt paralele. Felul de a percepe, de a defini, de a simți, volumele, spațiul, sunetele, totul este diferit. Felul de a prețui, cred
Alb și negru by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10792_a_12117]