362 matches
-
nici un fel de viitor... Îi aduceam masa de seară, uneori și prânzul. Căram tăvi prin porticul cu stâlpi maronii, de metal. Deasupra era terasa de pe acoperiș, neîntrebuințată, cu mahonul atacat de cari. În dreapta mea era clădirea cu piscina, netedă, și aburită. Casa de oaspeți repeta liniile curate, rectilinii, ale casei mari. Arhitectura din Middlesex era o Încercare de a descoperi originile pure. Pe vremea aceea habar n-aveam cum e cu toate astea. Dar, Împingând ușa casei de oaspeți, cea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
gemând, stăteam mai departe dezgolit, venindu-le cu creștetul până la piept, acoperindu-mi cu palmele sexul care atârna în receptacolul de faianță murdară. Acum e dimineață și te privesc iar în ochi. Cuvântul pe care îl desenasem ieri pe oglinda aburită se mai vede foarte puțin, doar dacă privești dintr-o parte. îl mânjesc iar cu pastă de dinți. Singurătatea are în ea sămânța nebuniei, chiar dacă ai trăit toată viața așa, chiar dacă ești adaptat la singurătate și la frustrare. Singurătate. Frustrare
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
butonul soneriei familiei Fischer. Dudu dorea s-o vadă pe Nina. Încercase de mai multe ori fără succes, dar se încăpățânase, așteptând mereu un miracol. Și iată, se pot întâmpla chiar minuni în această lume cenușie a nordului! Prin geamul aburit al porții, Dudu o zări chiar pe Nina coborând scările sprintenă, poate pentru că nu-i plăcea liftul vechi. Era puțin cam palidă și între sprâncene îi apăruse acea cută plină de farmec, dezvăluind o neliniște din adânc. Portarul care vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
meu murise în acest mic oraș turistic, acum cinci ani. În ziua dinaintea carnavalului ninsese atât de mult și fusese atât de frig, încât muntele Pilatus aproape că dispăruse complet, ca și lacul de la poalele muntelui, transformat într-o oglindă aburită. Toate drumurile dispăruseră, nu mai exista nimic în albeața fără sfârșit. Numai pe impenetrabilul cer se profilau coroanele negre ale copacilor goi. La hotelul Wilden Mann domnea haosul. Totuși m-au recunoscut imediat și am primit aceeași cameră ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
aburite. Pe scaun, în fața mea, stătea o femeie cam de la țară, într-o canadiană maro murdară și cu o broboadă verde. Nici n-am observat-o până ce nu a ridicat mâna înmănușată grosolan și a șters o porțiune din geamul aburit. Tocmai mă uitam afară prin pata devenită transparentă, când tramvaiul a intrat în pasaj și pata s-a făcut neagră ca smoala pe fondul alb al restului geamului. Ei bine, pata reproducea perfect profilul lui Goethe din cunoscuta umbră chihezească
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
apoi spre fruntea Ginei din oglindă, se opri cu degetul ațintit între sprâncene, apoi coborî spre buzele care continuau să zâmbească straniu, atoateștiutor. Degetul se opri între sânii Ginei, apoi se depărta de sticla pe care rămăsese încă o linie aburită. Mâna se ridică apoi și se apăsă, cu toată palma deschisă, între capetele noastre din oglindă. Rămase și în acel loc pecetea dizolvată a unei mâini de aburi roșietici. Apoi, mâna Ginei coborî pe umărul meu, identificîndu-se cu imaginea ei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
minge vărgată, multicoloră, apoi se oprea și ne privea cum treceam pe lângă gardurile cu țepușe de fier forjat. Nu sperasem să mai intru vreodată în camera ei, cu cele două rânduri de icoane pe sticlă de jur împrejur, cu pianina aburită, scrinul pictat și draperiile stacojii, lucioase, ale geamului îngust și înalt până la tavan. Chiar și-n preajma verii, lângă soba de teracotă rece, mi se părea că acolo este mereu înăbușitor de cald, că spațiul este elastic și că se
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pntru prima oară cea a personajului: “E atentă la toate zgomotele care se aud în camera de baie, focul din sobă, aburii, apa. Și dacă e posibil Dania închipuie pași care se apropie. Acum se privește bine. Pielea ei puțin aburită, cu forme indecise, după adâncimea la care se scufundă în apă. Mâna care se apropie de suprafața apei, sau piciorul, sau burta sau sânii.” Frumusețea Daniei , chiar în absența unui observator, e una fluidă, schimbătoare, impresia asupra ei se modifică
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
bâlbâială îi amestecă gândurile, făcându-l dintr-odată să simtă ridicolul la care se expune. Ce lipsă de gust să dai lecții în propriul salon ! Ce lipsă de gust și chiar de politețe ! Profesorul Mironescu își desprinde de pe nas ochelarii aburiți și, ștergându-i îndârjit cu batista, continuă, mai șovăielnic : — Avem o înțelegere cât se poate de sceptică și de pozitivă de cum se petrec lucrurile pe acest pământ : lumea este un panier de crabes, iar tu trebuiește să dai din coate
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
tăgăduit și m-am repezit spre toaletă. Am vărsat dejunul, cina și o bună parte din mînia pe care o țineam În mine. M-am spălat pe față cu apa Înghețată de la chiuvetă și mi-am contemplat imaginea din oglinda aburită pe care cineva mîzgălise cu un creion de ceară lozinca „Fasciști Împuțiți“. CÎnd m-am Întors la masă, am constatat că Fermín era la bar, achitînd nota de plată și discutînd despre fotbal cu ospătarul care ne servise. — Te simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de funiile ei negre sute de mici sicrie albe, care lăsau În urma lor o dîră de flori negre pe ale căror petale, scris cu sînge, se putea citi numele Nuriei Monfort. M-am trezit În niște zori cenușii, cu geamuri aburite. M-am Îmbrăcat pentru vreme rece și am Încălțat niște ciubote. Am ieșit tiptil pe culoar și am străbătut apartamentul pe bîjbîite. M-am strecurat pe ușă și am ieșit În stradă. Chioșcurile pe pe Ramblas Își arătau deja luminile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
loc. Intrară și-și cumpărară cîte o ceașcă de ceai. Cafeneaua asta nu era la fel de plăcută ca cealaltă. Aveau o singură linguriță legată de tejghea cu o sfoară. Mesele erau acoperite cu fețe de masă pătate de grăsime, iar fereastra aburită avea urme de murdărie În locurile În care bărbații Își sprijiniseră probabil capul de ea, În timp ce stăteau tolăniți În scaune. Dar tatăl ei nu vedea nimic din toate astea. Încă avea gesturi de parcă era un mecanism pus În mișcare sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ce sub piele. Să găsești sera este una. Să intri în ea, alta. Structura pare a fi împărțită în trei secțiuni, fiecare ascunsă vederii de frunziș. Unele zone sunt ferite de lumină prin jaluzele de pânză. Altele sunt atât de aburite, încât nu poți vedea înăuntru. Un sistem complicat de țevi trece peste pietriș, pompând căldura în afară. În cele din urmă, Jonathan observă o figură cu șapcă galbenă, care se mișcă. După alte incursiuni, descoperă o ușă și este transportat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
palatul lui Dumnezeu; cerul străveziu ca acuarela albastră împrăștiată; cerul în mii de nuanțe de albastru; cer de stele; cer ca o petală de miozot; cer căptușit de nori; cer fumuriu; candelabru cu luminițe de diamant; clopot uriaș de sticlă aburită. Despre carte: freamăt de frunze în toamnă; cântec alinător de vioară; aripă albastră; boare de cetină; slovă, gând; floare anume înflorită; piramidă în inimile celor care o citesc; paradis al cunoașterii; laborator de idei; prietenă de nădejde; univers plin de
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
IV-a C Orașul meu Superb anotimp, toamna. Frunzele, după o frenetică plutire în cerul înmiresmat, se aștern la picioarele noastre, veștede, moarte. Picuri de ploaie bat în geam, poc! pic! Și-ți poartă privirile în amețitorul dans pe sticla aburită. Oamenii trec pe stradă grăbiți, umbrele colorate se ivesc de după colț. Simfonia stropilor de ploaie se împletește cu ritmul grăbit al pașilor pe trotuar, încântând auzul celui ce o cunoaște îndeaproape cu o muzică plină de nostalgie. Orașul e încă
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Liviu Rebreanu PĂDUREA SPÎNZURAȚILOR În amintirea fratelui meu Emil, executat de austro-unguri, pe frontul românesc, în anul 1917. CARTEA ÎNTÎI 1 Sub cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită, spânzurătoarea nouă și sfidătoare, înfiptă la marginea satului, întindea brațul cu ștreangul spre câmpia neagră, înțepată ici-colo cu arbori arămii. Supravegheați de un caporal scund, negricios, și ajutați de un țăran cu fața păroasă și roșie, doi soldați bătrâni săpau
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trezeau la ospețe, cărora un porc umplut cu mirodenii, bine fript și înconjurat de făzănițe înecate cu stafide li se părea mai important decât orice triumvirat viu și care apăreau în Forum doar să-și facă siesta, ascultând cu priviri aburite cine știe ce discurs ce se voia incendiar. Spre deosebire de majoritatea celorlalți colegi ai săi care adeseori veneau în Senat cu câte-un pumnal ascuns sub togă pentru orice eventualitate, Toto ținea sub togă, tot pentru orice eventualitate, o furculiță. Lucrul acesta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Întîlniți pe Saeko, nu? — Ești de-al casei? — Nici vorbă. Ce salariu credeți că am? Spre seară s-a mai Înmuiat frigul, poate și pentru că se Înnorase. VÎntul Încetase, dar s-a lăsat ceață, parcă priveai totul printr-un geam aburit. Luminile de pe stradă se topiră una-n alta... Magazinele de pe strada principală se pregăteau de Închidere dar de Îndată ce am luat-o pe o stradă lăturalnică, ne-am trezit Într-o lume Însuflețită În care abia atunci parcă Începea să clocotească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Până când departe, în zarea din stânga, am descifrat un licăr. Am lungit pasul și, într-un târziu, am ajuns. Era un soi de căbănuță/ gheretă de lemn. Înăuntru era lumină și, mai mult ca sigur, era cald geamurile erau atât de aburite încât nu puteam vedea nimic prin ele. Răzbătea însă până la noi o hărmălaie devălmășită pe care o cunoșteam prea bine. Am deschis ușa și am intrat: Flora cel dintâi, apoi eu. Mie mi s-au aburit pe loc ochelarii, așa că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
treburi pe-acolo?" a continuat interogatoriul. "În ospeție!" "Da de unde sunteți?" "Din București!" "Și ce meserie faceți?" Aici, Flora a răspuns răstit și apăsat: "Poeți. Suntem poeți!". S-a stârnit rumoare, iar eu am început să descâlcesc câte ceva prin ochelarii aburiți: era o încăpere nici mare, nici mică, populată de oameni ai locului, bărbați și femei, în haine de lucru, care ședeau așezați la cele vreo zece mese, beau și fumau. "Poeți?" a întrebat aceeași voce care ne interogase și până
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
care toate fantomele sale și-au dat din nou întîlnire aici. N-o să mă credeți, dar chiar în fața mea îi văd pe Troțki și pe Mussolini jucînd șah la o masă. Chiar acum intră și James Joyce, își scoate ochelarii aburiți, și-i șterge, și-i pune din nou... Rareori am văzut o mustață mai impecabilă decît cea a lui Joyce. Dar și fața sa alungită, nasul său lung, sunt făcute să primească mustață. Joyce se duce să se așeze la
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de sânge. Piciorul de dinainte, din stânga, se zgârci ușurel și prinse a tremura. De la umăr, se prelingea sânge. Acuma picătură după picătură cădea mai des, tulburând apa pârăului. Căprioara își plecă domol capul, ca și cum voia să-și privească în oglinda aburită jumătatea de dinainte a trupului, în mișcare de oprire. Apoi avu parcă un gemăt ușurel și-și întoarse botișorul negru spre pata de sânge. Sta așa. Din când în când se pleca spre apă. Din când în când își tremura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
așa de multe, ca boabe nenumărate de aur și ca o nesfârșită pleavă a boabelor, risipită în toată întinderea albastră a văzduhului. Lumini ardeau în casele scunde, dar glasurile erau ogoiate pretutindeni. Fata cerca să înțeleagă jocul umbrelor prin ferestrele aburite; zărea un profil de bătrână cu nasul coroiat, ori un moșneag neclintit cu barba răscolită în jurul buzelor. Deodată tresări. Cineva se apropiase repede de dânsa, ocolind colțul hudiții, o privise plecându-se, apoi trecuse mai departe. „El e...“ se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
stea în casă mai mult decât se cuvine unui bărbat ca el, începe a cunoaște slăbăciunea asta a lor fără istov. La drept vorbind, nu-i slăbăciune; e putere care te ține și nu te lasă. Ana întoarce fruntea-i aburită și obrazu-i frumos: —Măicuță. Ce-i, suflete? — Cum a zis Culi? Ce vorbă din cărți spune el? — Am uitat, dragă. Câte-s în cărțile lor, nu-s toate bune. Mai bine ar fi luat Culi de pe poliță ciaslovul nostru. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
adormitor, întunecat al ploii ce i se părea nesfârșită, aducătoare a potopului ce va pune capăt lumii. Din patul-ei-leagăn vedea marginea de sus a ferestrei sau, dacă ridica mai mult capul, făcându-și perna ghemotoc sub ceafă, întreaga fereastră ușor aburită, cu dâre subțiri, neregulate, șiroind, schimbătoare mereu, de sus până jos, ori stropi grei zdrobindu-se în pulbere de picuri ca niște păsări bete izbite într-un perete de stâncă, cerul jos și întunecat, închis, ermetic și străin, apăsând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]