378 matches
-
ca Mitruță? Mitruță a făcut ochii mari, afișând o mutră speriată. Știam noi că pe el îl vei alege. Și bine ai făcut. Acum nu cred că ceilalți au vreo supărare, fiindcă, afară de faptul că eu și Pâcu ne-om aciua pe la casele noastre, încolo nu-i nici o schimbare. Noutatea va veni doar când veți primi lângă voi alți doi cărăuși, care să fie în locul nostru. Și bine ar fi să vă gândiți la doi oameni cărora să le placă o
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
ca s-o sprijine o prispă lată și înaltă cât ți-i malul. Pe ea, pe lângă perete, erau rânduite câteva măsuțe de brad înconjurate de scăunele nu mai înalte de două șchioape. Într-o seară, câțiva credincioși ai locului sau aciuat în jurul mesuțelor. La început - cum se întâmplă de obicei - nu prea aveau chef de vorbă. În fața fiecăruia - de parcă erau vorbiți - hodinea câte un deț de rachiu. Fiecare bea în tăcere. În silă parcă. După o înghițitură, îl auzeai pe câte
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
a părut că ochii lui Hliboceanu au căpătat un strop de lumină în plus și că în colțul gurii i-a apărut un zâmbet fugar... „Asta-i o părere doar. Vom vedea noi mâine dimineață...” Cu aceste gânduri, s-a aciuat în culcușul de pe podea. A ațipit pe dată... Pe la al doilea cântat al cocoșilor, a auzit ca prin vis mișcare în patul lui Hliboceanu. A sărit ca ars, să vadă ce-i. Rănitul tocmai încerca să se întoarcă pe o
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
alun cu care a scos o broască din gura unui șarpe. Se tăvălea pe spate, strâmbându-se și boscorodind tot soiul de descântece. Cică l-au căutat peste tot; parcă l-a înghițit pământul. întreabă dacă nu cumva s-a aciuat la castel. Bătrânul aștepta să audă nu atât ce va răspunde graful, cât tonul pe care îl va folosi. Spune-le să-și vadă de drum; nu aici e omul pe care îl caută, răspunse Jordan fără să șovăie, cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
mama mi-a Îndesat Într-o bocceluță o cămașă, niște nădragi, un șirag de mătănii și un coltuc de pâine și m-a trimis plocon căpitanului, profitând de faptul că un văr al ei pleca la Madrid. Așa m-am aciuat, jumate ca servitor, jumate ca paj, pe lângă prietenul tatălui meu. Acu’ să vă mărturisesc ceva: cea care m-a adus pe lume, dacă l-ar fi cunoscut mai bine, s-ar fi gândit de o mie de ori până să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
unui orășel și și-a construit o casă acolo. XXVtc "XXV" Armistițiutc "Armistițiu" Stam în camera de zi a casei abia terminate, priveam de pe înălțimea unei coline plantate cu viță-de-vie, prin ferestrele mari orientate spre sud, la câmpia unde se aciuase un pâlc format din trei case țărănești în mijlocul ogoarelor. Strada se întindea ca o panglică albă prăfoasă, de-a lungul pârâului și al plopilor, se pierdea în umbra deasă a unei coline împădurite - și noi regăseam în perspectiva aceea, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
lumii din care venise. Reală era, mai cu seamă, ploaia furioasă care din prima până În ultima clipă a scurtei vizite nu Încetase a ne pedepsi. „Sunteți polonezi?”, ne Întrebase pe mine și pe Cella proprietara mizerei pensiuni În care ne aciuasem. Evident, nu se gândea la aristocratica familie a lui Tadzio, ci văzuse gențile noastre pline de conserve socialiste. Nu venisem să-i revăd pe Pietro, Alta și Cellino, eroii Actului venețian al lui Camil, care Îmi fascinase tinerețea, ecou reiterat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Neck, portul cafeniu-verzui în reflux. Întoarse pe Bob’s Lane, pasajul acela imposibil de găsit pentru cine nu mai fusese niciodată pe acolo. Ploile de iarnă continuau să inunde curtea din față. Toată toamna, o familie de lișițe verzi se aciuase pe malul lacului efemer. Dar acum lacul înghețase și păsările zburaseră. Sylvie ajunsese prima acasă. Mai nou, încerca să vină acasă devreme de la Wayfinders, asta de când el își lansase bomba. Nu el i-o ceruse. Dar nici n-avea curajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
așa i-am apucat pe părinții mei spunându-le, așa vi-i prezint și eu. Nenea Aurel era un bărbat înalt, frumos, blond, cu o mustăcioară tăiată scurt și cu fața numai zâmbet, venit cândva din prin partea Munteniei și aciuat pe la noi; ea, o femeie cocoșată, brunetă, uscățivă, iar la suflet pâinea lui Dumnezeu. Mai târziu, după ani, am aflat că el ar fi murit într-un accident de motocicletă, iar de coana Paulina, știu că a murit și ea
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
așa de grea. Dar tata mi-a retezat-o: - Lasă, să știi și tu ce e munca. În viață nu-ți dă nimeni un blid de mâncare pe gratis. N-am spus nimic, am ieșit pe ușă și m-am aciuat în stejarul meu cel secular. Mi-o spusese tata răspicat, dar la spart piatră nu m-a mai trimis. În toamna aceea, când a trebuit să merg la școală, aveam ghete noi în picioare și o hăiniță deasemenea nouă. Niște
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
am dat sticla cu „molecula”, după ce trăsesem eu o dușcă. Câte o cafea bună, caldă și câte o țigară. La cafea, și nelipsita ciocolată. Era prea cald, iar peștele nu voia să pună botul pe cârlig, așa că fiecare s-a aciuat în cortul lui, la nani. Eu m-am tolănit lângă focul care abia mai sclipea pe ici, pe colo, fumam și le ascultam sforăiturile. După sunetele scoase, care mai de care mai hazoase, îmi imaginam cum arătau: transpirați, cu fâlfâiri
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
se miră iar, închizând gura, moșul. - Cum vă spun. Avea coadă de vacă, coarne în frunte, nu mari - cât un țâmburuc -, și Păiuș arătă degetul gros strecurat printre celelalte. Chelea roșă și puțea... Phea ! - Măi !! - Când l-am văzut, ședea aciuat în niște chetrării, la moara pustie a lui Cananău. - La Morișcă, aprobă moșneagul. Se știe, acolea nu-i loc curat. - S-așezase spurcăciunea pe-o piatră și se-ncălzea la soare. Iar, de duhoarea lui, bolovanii s-au fost înnegrit
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
să moară. Mucalit de felul său, își juca sieși cea din urmă farsă, murind singur. Cu feciorii nu se răspundea, neputând să le sufere nevestele ; pe babă o băgase demult în pământ iar deatunci nici un suflet nu s-a mai aciuat pe lângă el. La căpătâiul moșneagului zăcea o cană jegoasă, de la o vecină care, fără învoirea lui, dusese și răspuns la feciori că bătrânul e pe moarte. Fire tare, moșul încă nu-i ceruse lângă el. Se vedea că odaia
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
se întâmplase ceva, parcă legat de maică-sa, nu știam exact ce anume - și de aceea avea nervii cam zdruncinați. Din acest motiv, se spunea, renunțase la facultate cu câteva luni în urmă. Cum ne-a văzut, Carmina s-a aciuat imediat pe lângă noi, ca un câine de pripas, fără un cuvânt. N-am reușit prin nici un tertip să scăpăm de ea. Ceea ce te izbea la Carmina era privirea, despre care oricine ar fi spus fără pic de ezitare că e
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
miros de pâine prăjită și ceai, duminica intrase cumva și în aparatul de radio, torcea ca o pisică uriașă printr-un concert de pian al lui Ceaikovski, se ghemuise prin colțuri și unghere și se rostogolea leneșă peste stradă, se aciuase până și în cadența molcomă a copitelor de cai, în asfaltul aleii Băiuț, în căruța țiganilor, în stigătul lor prelung și tremurat care-și pierdea treptat sensul ca să se transforme într-un liniștitor „tiche goaee, oo ooooo!“, aș fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
masacrul” viticultorilor, căci căpătasem experiență în a face popicele să cadă la comandă, având partea noastră de pradă. Stadionul și popicăria erau date spre îngrijire, de președintele Asociației sportive „Bradul” Vama, tovarășul Mircea Frunză, unei familii deportate politic din Giurgiu, aciuată în comună mulți ani și locuind întro baracă la poarta stadionului. Neant Oică și țața Maria, cum au fost cunoscuți de-a lungul timpului, formau un cuplu insolit și grotesc în peisajul sportiv și cultural al comunei Vama. El era
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
meu... S-au prins taman câte trebuie. Asta o spun pentru că așa cum te cunosc eu nu mă îndoiesc că putem vorbi - luându-le una câte una... Vorba ceea: bob numărat. Cred că începând de mâine ar fi bine să ne aciuăm colo pe malul iazului - și cu cărțile pe față, cum se spune - să sporovăim... Așa ne-a trece timpul mai cu folos. Gândul sfinției tale mă bucură, dar mă face să mă și tem că nu voi fi deajuns de
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
De ce merge el la stareț?” Am încercat un răspuns: „Ei, poate l-a chemat la el să mai schimbe o vorbădouă acolo... Ca între oameni”... După cină, am făcut ordine în chilie și, cu o carte în mână, m-am aciuat în crivat. N-am reușit să citesc prea multă vreme, fiindcă somnul a venit tiptil... și m-a vrăjit... În zori, pe când o lumină difuză se strecura prin perdea dând încet-încet contur lucrurilor din odaie... am deschis ochii și, coborând
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
mai temerari dintre oameni - Steaua Polară este alfa și omega. Aceasta îi călăuzește când soarele trece pe celălalt tărâm. De n-ar fi Steaua Polară... Cu greu mi-am adunat gândurile zburătăcite în toate zările și am pornit spre chilie... M-am aciuat cuminte în crivat și nu am mai apucat să citesc nimic, fiindcă somnul m-a cuprins îndată cu fâlfâiri de vis... În fața mea, zâmbind luminos, șade bătrânul călugăr parcă... Îmi întinde mâna și mă îmbie: Hai să tragem o fuguță
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Îhm... patruzeci ? — Mai Încearcă o dată. — Treizeci și nouă ? — Treizeci și șapte două sute cincizeci, spune triumfător. Și CD care se schimbă singur, gratis. Evident, se deduce din impozit, adaugă. — Aha. Uau. Nu prea știu ce-aș mai putea spune, așa că mă aciuez pe o margine a canapelei și mănînc o alună. Ți-ar prinde bine și ție o mașină ca asta, Emma ! spune tata. Crezi că ai să reușești vreodată ? — Nu... știu. Ăă... tată, apropo. Am un cec pentru tine. Încep să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
cum se dezbăra, pentru simplul fapt că atunci ar înceta să fie un umanist. Din această cauză pariul pe care el îl face cu societatea este din capul locului pierdut. Până și ultimul găinar ajuns în Senatul României, ultimul securist aciuat într-un partid, ultimul ziarist care dă lecții poporului de pe ecranul unui televizor știau (sau au aflat între timp) ceea ce unui subtil intelectual nu poate să-i intre în cap: că în majoritatea lor oamenii nu au nevoie de "hrana
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Laín Coubert murise și că se Întorsese În paginile unei cărți. Noi, oamenii, sîntem dispuși să credem orice mai degrabă decît adevărul. Asasinarea lui Sanmartí mi-a deschis ochii. Am Înțeles că Laín Coubert era mai viu ca niciodată. Se aciuase În trupul distrus de flăcări al acelui om, din care nu mai rămăsese nici măcar glasul, și se hrănea din memoria lui. Am aflat că descoperise un mod de a intra și de a ieși din apartamentul din Ronda de San
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
sau ferestrele închise, ca nu cumva razele soarelui să pătrundă înăuntru și să decoloreze tapițeriile, saltelele și pernele din stofe prețioase. Draperiile unui scaun purtat se ondulează ușor. Este cumva cineva acolo? Vreo slujnică cu amorezul ei, probabil. S-au aciuat departe de ochi indiscreți. Nu are cum s-o ocolească. Se uită însă în altă parte, ca să nu fie nevoită să pedepsească. Dar, când ajunge în dreptul ei, perdeaua este brusc dată în lături. Mișcarea neașteptată o face pe Vipsania să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
scări, așteptând primul lor plonjon în această lume, îi momeam cu castronașe mici pline cu smântână, le miroseam blănița, de care se lipise aroma lăpticului cald. Iată și terasa dinspre vest, aici își aveau cuibul porumbeii cei gălăgioși, care se aciuaseră sub țigle și murdăreau podeaua terasei cu găinațul lor, iar mama striga, când vom scăpa de porumbeii ăștia, ne vor îmbolnăvi, alungă-i de aici înainte să ne contamineze pe toți, iar tata privea cuiburile lipsite de apărare, sfâșiat între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de cuvinte, bine plasate, își expuse ideea ce devenise pentru ea presantă: cei doi viitori soți trebuiau să învețe ca să-și completeze studiile era păcat să rămână așa, neterminați, când minte, har Domnului, aveau destul de bună. Tatăl Carminei mângâia pisica aciuată pe canapea lângă el, părea absent. Încet, își ieșea din tihna potolită, prin ochii lui micșorați, vitregiți de gene, începeau să se filtreze culorile ticluite ale unor vise mai vechi. Trecând cu degetele peste blana sură a pisicii, el înainta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]