1,099 matches
-
flexiune sintetică, pronumele compuse tuscinci, tusșase, câteștrei recurg la morfeme prepoziționale: datoriile a tustrei (G.), a dat la tustrei (D.) Acuzativul se deosebește de nominativ prin același morfem pe: Pe tustrei îi vreau. sau indirect, prin intermediul prepozițiilor cu recțiune de acuzativ: Am plecat cu tustrei. SINTAXA PRONUMELUI DE CUANTIFICARETC "SINTAXA PRONUMELUI DE CUANTIFICARE" Pronumele de cuantificare intră în toate tipurile de relații sintactice, cu excepția relației de incidență. Considerată clasa în ansamblu, pronumele de cuantificare realizează toate funcțiile sintactice proprii substantivului: • subiect
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
categoriei cazului. La genitiv-dativ, însă, unde este indispensabil flexiunii, funcționează în primul rând ca morfem al cazului: N.Ac.: (cel de) al doilea (M.), (cea de) a doua (F.) G.D.: celui de al doilea (M.), celei de a doua (F.) Acuzativul se distinge de nominativ prin morfemul pe, general, când pronumele ordinal realizează funcția sintactică de complement direct: A venit al doilea./ L-am trimis pe al doilea. sau, sintactic, prin intermediul prepozițiilor care cer cazul acuzativ: A vorbit despre al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
celei de a doua (F.) Acuzativul se distinge de nominativ prin morfemul pe, general, când pronumele ordinal realizează funcția sintactică de complement direct: A venit al doilea./ L-am trimis pe al doilea. sau, sintactic, prin intermediul prepozițiilor care cer cazul acuzativ: A vorbit despre al doilea. Genitivul se distinge de dativ prin morfemul al, a etc.: O idee a celui de al doilea m-a interesat în mod deosebit. sau, la nivel sintactic, prin intermediul regentului sau al prepozițiilor cu recțiune genitivală
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
câtelea este defectiv de plural. Pronumele care realizează opoziția de număr, concomitent cu opoziția de gen, la genitiv-dativ: căruia (M.), căreia (F.), cărora (M.,F.) Cazultc " Cazul" Pronumele câți și al câtelea se întrebuințează, de regulă, numai la nominativ sau acuzativ. Distincția dintre cele două cazuri se realizează prin morfemul pe, marcă de acuzativ, generală pentru al câtelea, condiționată de trăsătura semantică + uman pentru câți: Pe câți ai văzut?, Câte ai citit tu? Pronumele care realizează genitiv-dativul prin dezinențe specific pronominale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
opoziția de gen, la genitiv-dativ: căruia (M.), căreia (F.), cărora (M.,F.) Cazultc " Cazul" Pronumele câți și al câtelea se întrebuințează, de regulă, numai la nominativ sau acuzativ. Distincția dintre cele două cazuri se realizează prin morfemul pe, marcă de acuzativ, generală pentru al câtelea, condiționată de trăsătura semantică + uman pentru câți: Pe câți ai văzut?, Câte ai citit tu? Pronumele care realizează genitiv-dativul prin dezinențe specific pronominale, diferențiate în funcție de gen și număr, înscrise în flexiune internă: Singular: -ui (M.): căruia
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de masculin -ui: cui. Distincția genitiv-dativ se realizează prin morfemul a, variabil în funcție de gen și număr, marcă a cazului genitiv: A cui e vina? sau, indirect, prin prepozițiile care cer cazul genitiv: Împotriva cui să te ridici? iar distincția nominativ/acuzativ, prin morfemul pe: Cine vine astăzi?/ Pe cine vezi acolo?, Care se trezerște primul?/ Pe care l-ai ales? SINTAXA PRONUMELUI INTEROGATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI INTEROGATIV" Pronumele interogativ intră mai ales în relații sintactice de interdependență și de dependență. În desfășurarea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizează în propoziție: „Nu știu pe cine să invit.” (Ac.), „Nu știu cine va veni.” (N.), „Nu știu a cui carte s-o iau.” (G.) sau de funcția sintactică a propoziției pe care o introduce: „Premiez pe cine vine primul.” (completivă directă ® acuzativ), „Ia premiu cine vine primul.” (subiect propozițional ® nominativ), „Ofer acest premiu cui vine primul.” (completivă indirectă ® dativ). SINTAXA PRONUMELUI RELATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI RELATIV" La nivel sintactic pronumele relative își fixează identitatea specifică între celelalte pronume; au funcție dublă: • îndeplinesc rolul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este invariabil. Nimeni variază după caz; exprimă opoziția categorială prin dezinențe de genitiv-dativ specifice singularului, deși dezinența -i, de la nominativ-acuzativ, trimite spre plural: nimănui. Genitivul este marcat prin morfemul a, variabil după gen și număr: a, ale, al, ai nimănui. Acuzativul se distinge de nominativ prin morfemul pe: „N-a venit nimeni.”/„ N-am văzut pe nimeni.” Niciunul realizează categoriile de gen și caz; opozițiile interne se manifestă în planul expresiei prin dezinențe, la G.D., în flexiune internă: (M) -l/-ui
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin dezinențe, la G.D., în flexiune internă: (M) -l/-ui, (F) -a/-ei: N.Ac.: niciunul, niciuna G.D.: niciunuia, niciuneia. Genitivul se diferențiază de dativ prin morfemul a (a niciunuia) sau, indirect, prin intermediul prepozițiilor cu recțiune genitivală: asupra niciunuia, niciuneia. Acuzativul se diferențiază de nominativ prin morfemul pe: „Pe niciunul nu l-am văzut.” sau prin prepoziții care cer acuzativul: (fără, cu) niciunul. SINTAXA PRONUMELUI NEGATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI NEGATIV" Trăsătura definitorie a pronumelor negative este întrebuințarea lor în enunțuri negative; participă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
niciuneia. Genitivul se diferențiază de dativ prin morfemul a (a niciunuia) sau, indirect, prin intermediul prepozițiilor cu recțiune genitivală: asupra niciunuia, niciuneia. Acuzativul se diferențiază de nominativ prin morfemul pe: „Pe niciunul nu l-am văzut.” sau prin prepoziții care cer acuzativul: (fără, cu) niciunul. SINTAXA PRONUMELUI NEGATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI NEGATIV" Trăsătura definitorie a pronumelor negative este întrebuințarea lor în enunțuri negative; participă la dubla exprimare a negației în limba română, la nivelul verbului predicat și la nivelul constituenților sintagmei verbale: „N-
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
locuțiuni verbale: a-și aduce aminte, a da seamă etc. Verbe pronominaletc "Verbe pronominale" Fără să le acorde o atenție specială, Gramatica Academiei consideră verbe pronominale în capitolul consacrat diatezei reflexive, „verbele constituite cu pronume reflexive în dativ sau în acuzativ, incluse în mod obișnuit în sfera reflexivului” (așa procedase și Gramatica Academiei, ediția I) care aparțin diatezei active, “întrucât pronumele reflexiv poate fi înlocuit printr-un pronume personal sau printr-un substantiv în același caz cu el”. (vol.I, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
reflexiv. Acestor sintagme verb+pronume reflexiv li se adaugă sintagme cu structura verb+pronume personal în categoria mai amplă a verbelor pronominale. Sunt verbe pronominale, verbele însoțite în permanență, din diferite motive (lexicale, semantice, semantico-sintactice), de un pronume reflexiv, în acuzativ (mai ales) sau în dativ, forme scurte neaccentuate (și care nu trebuie confundat cu „morfemul” de diateză) sau de un pronume personal, în acuzativ sau dativ. Gradul de solidaritate dintre verb și pronume diferă de la un grup de verbe la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronominale, verbele însoțite în permanență, din diferite motive (lexicale, semantice, semantico-sintactice), de un pronume reflexiv, în acuzativ (mai ales) sau în dativ, forme scurte neaccentuate (și care nu trebuie confundat cu „morfemul” de diateză) sau de un pronume personal, în acuzativ sau dativ. Gradul de solidaritate dintre verb și pronume diferă de la un grup de verbe la altul, fiind în același timp diferită și condiția lexicală și gramaticală a pronumelui. În funcție de acest grad de solidaritate, între verbele pronominale se pot identifica
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un anumit sens lexical numai în prezența unui pronume personal în dativ, dar pronumele are funcție sintactică: a-i parveni, a-i arde etc. În sfârșit, un alt grup, mai restrâns, de verbe prezintă concomitent două pronume, unul reflexiv, în acuzativ, altul personal, în dativ: a i se cuveni, a i se acri, a i se năzări etc. Amândouă formele pronominale sunt obligatorii, obligativitate relativă, la unele, pentru pronumele personale. Pronumele personal îndeplinește funcția sintactică, proprie dativului, de complement indirect, și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
intranzitivă) sunt condiționate, în primul rând, de verb, dar nu rămâne niciodată indiferent nici elementul nominal. Așa, de exemplu, sunt tranzitive locuțiunile al căror verb este tranzitiv, cu condiția, însă, ca elementul nominal „subordonat” să nu fie la origine un acuzativ „complement direct”. Verbul a da, spre exemplu, considerat ca verb liber, este în afara locuțiunii, tranzitiv: I-am dat o carte. Locuțiunile construite pe baza sa, în schimb, pot fi deopotrivă tranzitive, cu tranzitivitate directă: a da în seamă (pe cineva
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau care se circumscriu unui „obiect”: a vorbi, a povesti, a istorisi, a discuta, a conferenția etc. „Au de patrie, virtute nu vorbește liberalul?” (M. Eminescu) • verbe al căror plan semantic este orientat de conținutul semantic al unui termen-complement indirect (acuzativ prepozițional): a atenta, a abuza, a miza, a se descotorisi, a se dezbăra, a se dezvăța, a se dezice etc.: „Ea abuza în mod neiertat de această putere ce-o avea asupra lui.” (M. Eminescu) • verbe a căror acțiune se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramatical suferă acțiunea.” (I, 208), iar reflexivul, din perspectiva formei; verbul este în permanență însoțit de un pronume reflexiv: „Verbele reflexive (...) se caracterizează prin aceea că se conjugă după conjugarea diatezei active, dar sunt întotdeauna însoțite de pronume reflexive în acuzativ sau în dativ.” (p. 209) Introducând perspectiva sensului, în discutarea reflexivului, autorii capitolului observă: 1. Dintre verbele reflexive „puține au conținut specific, distinct de al diatezelor activă și pasivă, de aceea puține pot constitui o diateză aparte.” 2. „Când verbul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
p.II, pl. p.III, sg. Observații: Pronumele reflexiv se este prezent uneori în sintagme pe care se întemeiază diateza activă, dar ca parte componentă a unui verb pronominal, care dezvoltă sens activ: El se uită. Prezența pronumelui reflexiv în acuzativ face ca termenul al treilea să realizeze varianta funcțională de complement indirect, în loc de complement direct, ca în structurile cu verbe tranzitive nepronominale: El se uită îndelung la florile ofilite. El privește îndelung florile ofilite. Diateza pasivătc "Diateza pasiv\" Diateza pasivă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
șp.III, sg.ț șp.I,sg./p.II, pl.ț Diateza reflexivătc "Diateza reflexiv\" Sintagma de la baza diatezei reflexive este constituită din trei termeni (necesari și suficienți), reprezentând două unități lexicale autonome: nume (pronume) - se (morfem) + verb; pronumele reflexiv (acuzativ, formă scurtă, neaccentuată) constituie o singură unitate cu verbul. În spațiul sintagmei se dezvoltă (sau se pot dezvolta) două funcții sintactice: subiectul (care poate rămâne subînțeles) și predicatul. șEuț mă recunosc. șsubiectț șpredicatț Observații: Sintagma este suficientă în această structură
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se recunoaște (pe sine). Acțiunea pleacă de la subiect (Maria/ea) și se întoarce la subiect (pe ea/pe sine). Nominativul (pronumelui, substantivului) prezintă ipostaza de subiect-agent - punct de plecare, originea acțiunii verbale - și expresie a trăsăturii semantice +activ/+activitate, iar acuzativul (pronumelui reflexiv-morfem), ipostaza de „obiect” - punct de sosire a acțiunii verbale -, expresie a trăsăturii semantice +pasiv/+pasivitate. Ca acuzativ al pronumelui reflexiv, morfemul se reflectă caracterul coreferențial al subiectului și „obiectului” acțiunii verbale în dezvoltarea raportului semantic enunț lingvistic - realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Nominativul (pronumelui, substantivului) prezintă ipostaza de subiect-agent - punct de plecare, originea acțiunii verbale - și expresie a trăsăturii semantice +activ/+activitate, iar acuzativul (pronumelui reflexiv-morfem), ipostaza de „obiect” - punct de sosire a acțiunii verbale -, expresie a trăsăturii semantice +pasiv/+pasivitate. Ca acuzativ al pronumelui reflexiv, morfemul se reflectă caracterul coreferențial al subiectului și „obiectului” acțiunii verbale în dezvoltarea raportului semantic enunț lingvistic - realitatea extralingvistică și trăsătura semantică +reflexivitate în dezvoltarea relației categoriale (de diateză) și a relației sintactice (verb nume); pronumele reflexiv
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I,sg.ț șp.I,sg.ț șp.I,sg.ț Se supune aceluiași acord și cel de-al patrulea termen, dacă este introdus în sintagmă, cu diferite motivări stilistice, de subiectul vorbitor. Expresia sintactică a semanticii morfemului de diateză, acuzativul formei lungi a pronumelui reflexiv este însoțit de morfemul de caz pe: „M-am uitat pe mine însumi...” Diateza reciprocătc "Diateza reciproc\" Sintagma care asigură situarea verbului la diateza reciprocă este alcătuită din patru/cinci termeni, reprezentând trei/patru unități
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
B1) Mihai (altul) A2 este ironizat de Ion (unul) (B2) Cele două limite ale acțiunii verbale sunt ambele exterioare, reprezentate sintactic de nominativul-subiect și de acuzativul-complement. Morfemul se nu mai descrie prin el însuși limita a două acțiuni verbale, rezervată acuzativului - limita interioară, ca la diateza reflexivă - ci semnalează doar, prin natura sa de pronume reflexiv, complementaritatea interior-exterior în desfășurarea relației subiect - verb-predicat - complement. Caracterul complementar activ-pasiv și interior-exterior în planul semantic al verbului reciproc se concretizează în realizarea componentelor alternative
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin natura sa de pronume reflexiv, complementaritatea interior-exterior în desfășurarea relației subiect - verb-predicat - complement. Caracterul complementar activ-pasiv și interior-exterior în planul semantic al verbului reciproc se concretizează în realizarea componentelor alternative prin natura planurilor semantic (unul/altul) și sintactic (nominativ/acuzativ) ale pronumelor nehotărâte din structura constituentului dezvoltat prin care se realizează funcția de complement de reciprocitate: Cei doi se căutau unul pe altul. șactiv + pasivț Morfemul se (își) se încarcă și încarcă verbul cu sensul de reciprocitate, prin raportul semantic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ochiul. - reciproc Prin morfemul se, sintagma diatezei reciproce este omonimă cu sintagma diatezelor reflexivă și pasivă. Distincția este asigurată de termenul al patrulea: La diateza reflexivă, termenul al patrulea este redundant și poate fi reprezentat numai de forma lungă a acuzativului pronumelui reflexiv, însoțită de morfemul pe: Mihai nu se mai recunoaște pe sine. La diateza pasivă, termenul al patrulea este complement de agent, realizat printr-un acuzativ precedat de prepoziția de (către); termenul se sustrage acordului în persoană și număr
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]