302 matches
-
deși delegată să organizeze viața casei. Din analiza simbolurilor medievale ale spațiului și ale timpului reiese imaginea unei altfel de lumi ortodoxe românești: cum știm, gestionate de puterea masculină, dar situate între teama de a nu fi iertată de păcatul adamic - de aici, recluziunea femeii (în spațiul casei) și penitența ei continuă − și între frica permanentă de Îngerul Căzut, (eufemistic) Cel-fără-de-casă. Imaginarul medieval oglindește gândirea, credința și trăirile fiului risipitor (Adam), a cărui speranță se leagă de valoarea mântuitoare a sacrificiului
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
numai prin forma lui exterioară, căci, prin structura lui semantică și stilistică, el este dialogic. Orientarea dialogică este astfel aplicabilă oricărui discurs, deoarece, îndreptîndu-se spre obiect, orice discurs se întîlnește inevitabil cu discursul altora (vorbitorul neaflîndu-se niciodată într-o situație adamică). Această perspectivă, deschisă de M. Bahtin și de colaboratorii săi, a fost însușită și extinsă de alți specialiști, care i-au amplificat cuprinderea și i-au detaliat componentele. Din acest punct e vedere, însuși cuvîntul dialog a primit un sens
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
baza concepției sale privind istoria mântuirii. Ceea ce a fost întrerupt de Adam este reluat și împlinit în Hristos, care este omul complet, spre deosebire de Adam, care nu a depășit stadiul copilăriei inocente. Tillich numește această desăvârșire a omului esențial, de natură adamică, umanism transcendent 53. Concepția unei istorii sfinte văzute ca o creștere a fost preluată de la Părinții greci. Ea și-a aflat forma deplină la Grigore de Nyssa. Planul lui Dumnezeu, istoria totală, constituie pentru fratele Sfântului Vasile o akolouthia, succesiune
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
pe cât ne este cu putință. În ce privește varianta sa speculativă (a lui "ce-ar fi fost dacă?"), "povestea paradisului păstrat", mărturisim că nici nu poate fi vorba de o istorie, pentru că timpul istoric, evoluția, moartea și istoria însăși sunt consecințele păcatului adamic, ale Căderii. Nu știm dacă Hristos ar fi venit indiferent de comiterea păcatului originar sau nu. El este "unsul lui Dumnezeu", calitate care nu conține implicit o nuanță soteriologică, ci electivă. De aceea, "întreaga dezvoltare a istoriei mântuirii este orientată
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
și rosturilor existenței umane în mintea Ancăi, a cărei vocație esențială fusese de a rămâne femeia unui singur bărbat: acela care "o alesese" și pe care "și-l alesese" o dată pentru totdeauna" (p. 155). Autorul vede în această opțiune "cuplul adamic", ziditor sociogonic ori Orfeu și Euridice" (p. 156). Se pare că drama propune o lume greu de sondat și de intuit, la fel ca romanul Baltagul al lui Sadoveanu, cu o Vitorie Lipan radicală din perspectiva cuplului care suferă o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
după principiile călinesciene, unind în discursul său atât funcția majoră a motivelor poetice, stilul, cât și funcția estetică a limbajului. În acest sens, pe culoarul structural axial deschis de către critic întâlnim interpretările făcute pe tema copilăriei (focarul energiilor primare, izvorul adamic, cu lacrima lui salvatoare); tema principiului matern care, în imaginarul poetic vierean, are întâietate; tema originilor, casa părintească reprezentând centrul ființial, centrul lumii, locul de refugiu în liniște(a) (universului), dar și de întoarcere la sânul matern; feminitatea este și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
agăi Elie îndemna la moderație. Voia reforme "blânde și graduale" și o "bună orânduială", nicidecum înnoirea "prichită" (vorba basarabeanului Stihescu, personajul său din Tainele inimei). Adică acele "sărituri fără orânduială", cum scria îngrijorat Eminescu. Față de spiritele exaltate, cețoase, proclamând sentimentul adamic, confiscate de felurite manii (romanomania, de pildă, în vremea aceluiași Kogălniceanu), temperanța ar fi soluția de urmat, refuzând jetul ditirambic ori oglinzile mincinoase. Doar rămânând "în hotarele moderației" putem câștiga respectul Europei; schimbând realitățile, nu vorbele, pentru a ne apropia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
M. George. The Development of Socialist Yugoslavia. Baltimore: Johns Hopkins University Press, 1968. Zukin, Sharon. Beyond Marx and Tito: Theory and Practice in Yugoslav Socialism. Cambridge: Cambridge University Press, 1975. CĂRȚI DE CĂLĂTORIE ȘI STUDII SOCIOLOGICE ASUPRA VIEȚII DIN BALCANI Adamic, Louis. My Native Land. New York: Harper & Bros., 1943. Campbell, John K. Honour, Family and Patronage: A Study of Institutions and Moral Values in a Greek Mountain Community. Oxford: Oxford University Press (Clarendon Press), 1964. Erlich, Vera St. Family in Transition
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
o seamă de predispoziții native 71. Eminescu a fost urmărit toată viața de visul unei insule paradisiace, unde viața capătă din nou fluxul primordial, fără șocuri, fără conflicte și chiar fără conștiință, unde omul are prilejul să-și descopere condiția adamică de înaintea căderii din Paradis 72. Or, Eminescu a găsit acel loc ideal fără să-l caute. I-a fost dat. La vârsta aceea copilul nu căuta frumuseți în sine, imagini spectaculoase; el a primit cu naturalețe noul său mediu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și de aceea îi venea greu să accepte morala comună a căminarului. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, instinctul poetic se trezise în el în așa măsură, încât era urmărit de visul unei insule paradisiace [...] acoperind condiția adamică de înaintea căderii din Paradis 130. Despre această misterioasă insulă a lui Euthanasius, complex laitmotivic al întregii opere eminesciene, se va vorbi într-un alt context al demersului de față. Aici este locul unei singure remarci: înainte de a o percepe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
al demersului de față. Aici este locul unei singure remarci: înainte de a o percepe așa cum a creat-o în ideal, insula a existat în mod real și a făcut parte din universul restrâns și liber în sine al copilăriei sale adamice; părea a fi secretul lui, pe care-l ținea cu strășnicie, iar secretul acesta i-a prins cum nu se poate mai bine, căci în acest spațiu avea să întâlnească prima iubire, cea care-i va rămâne imprimată în suflet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de iubire 157. În prima atitudine, era o simplă imitație nevinovată de copil, în a doua, credința că fata întâlnită în paradisul ipoteștean îi va fi destinată pentru tot restul vieții. Transpus în operă, acest episod conservă întreagă inocența lor adamică: Nici unul din ei nu știe încă ce-nsemnează iubirea... ei se iubesc fără s-o știe... formele sunt virgine și necoapte... în espresia feței am pus duioșie și nu pasiune, este un idil liniștit și candid între doi oameni ce n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și ierburile insulei 314. Nostalgia copilăriei revine obsedant în opera lui Eminescu tocmai din neputința de a retrăi nu numai entuziasmul, cât mai ales întreaga sa credință în iubirea nealterată de complicitățile îndoielnice manifestate în anii maturității. De aceea, cuplul adamic fuge din viața obișnuită și se retrage în insulă, comportându-se în toată libertatea unui spațiu izolat și ideal, al singurătății depline. În insulă, metamorfozat în Euthanasius/Eminescu, Ieronim/Eminescu devine noul și tânărul împărat al raiului 315, căci iubirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
din viața obișnuită și se retrage în insulă, comportându-se în toată libertatea unui spațiu izolat și ideal, al singurătății depline. În insulă, metamorfozat în Euthanasius/Eminescu, Ieronim/Eminescu devine noul și tânărul împărat al raiului 315, căci iubirea cuplului adamic este posibilă doar într-o existență dincolo de cadrele realului propriu-zis316. De aici rezultă dualitatea celor două lumi: a lumii ca lume și a lumii insulei, metaforă pregnantă a sublimării poetice. Cu toate acestea, natura și arta nu sunt ireconciliabile; dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
regăsirea unei stări de absolut către care ambele personaje tind de fapt318. În lumea sublimată a creației, comunicarea nu se mai produce ca în lumea obișnuită, prin cuvânt; îngerii comunică fără vorbe între ei. S-a vorbit de starea nudității adamice a celor două personaje întru comuniunea lor. Pe rând, fără a ști că se vor întâlni, Ieronim și Cezara se dezbracă de hainele zilnice, întrucât acestea sunt apanajul concret a ceea ce rămâne în urmă lumea, adică. Gestul poate fi interpretat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
care ai dobândit un anume rezultat în cunoaștere. Un aspect ce nuanțează sensibil modalitatea perso¬nală de manifestare a umanului este perspectiva creștină a ceea ce s-ar numi „natură căzută”. Omul nu se găsește în situația sa originară, deoarece păcatul adamic înseamnă o modificare și alterare profundă a naturii umane. Întrucât Adam a fost pus stăpân peste creație, nu într-un mod simbolic, ci având un ascendent în dimensiunea ierarhiei ființiale asupra naturii create, căderea sa a antrenat și o dezordine
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
de perspectiva antropologică a scolasticii, punctul comun fiind acela al căutării a ceea ce reprezintă constituția esențială, grundul ființării umane. Bizantinii nu numai că nu au avut preocupări de acest gen, dar au accentuat că omul, așa cum este lumea de după căderea adamică, nu este într-o situație de autenticitate, așa că discursul antropologic trebuie să fie circumspect atunci când este vorba de a preciza ce este cu adevărat caracteristic și propriu omului ca mod de ființare. Aceasta însă din perspectiva apofatismului persoanei, cale explicativă
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
și cel al umaniștilor bizantini din tabăra lui Varlaam, Achindin și Gregoras. Pentru a clarifica atitudinea antropologică bizantină, să urmărim calea interpretativă pe care s-au cercetat semnificațiile sintagmei „haine de piele”. Căderea, potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, este urmarea încercării adamice de a se crea pe sine în mod autonom, acesta vrând să dobândească caracteristicile lui Dumnezeu, însă fără Dumnezeu. Este interesantă afirmația maximiană că în acest fel Adam părăsește un mod de a se hrăni, adică de a-și primi
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
al cuplului lumină-ochi, care își are începutul în filosofia lui Platon, și care susține o ierarhie de valori între simțurile trupești, dar și în cele sufletești, interioare, ale omului. Textul indică deci o schimbare majoră în felul de a cunoaște adamic, la aceasta adăugându-se și mâncarea mărului oprit, care îl fixează ontologic nu numai într-o altă dispoziție a sufletului, dar și într-o nesfârșită tendință de autonomizare ce nu înseamnă altceva decât moartea. Alungarea din Rai trebuie înțeleasă, din
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
antropologie, ci și pentru ansamblul modelului cultural bizantin. Se dovedește că pentru înțelegerea antropologică bizantină haina, îmbrăcămintea, nu este nicicând un adaos, un accesoriu, ci are un caracter conatural omului. În Paradis, Dumnezeu a țesut o haină potrivită naturii simple adamice, care era din har, după cădere omul a fost îmbrăcat cu „tunica de piele”, iar la Înviere, Hristos era îmbrăcat cu o haină albă mai strălucitoare decât lumina, arătând că omul restaurat va avea o haină pe măsura noii sale
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
Avalos 246 de la Iowa State University discută relația dintre Biblie și astronomie în complexitatea turbulențelor sale, iar Seth Shostak 247 de la Seti Institute afirmă că de fapt bătăliile se continuă nu atât în plan dogmatic cât în cel cosmic. Religiile adamice care postulează relația între om și divinitate, acceptând mii de lumi care nu diminuă omnipotența Marelui Arhitect dar, oare nu afectează locul atribuit omului în acest context? Din ce în ce mai multe semnale ne trezesc certitudinea inteligenței universale care ar putea conduce la
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
foarte ușor de disarmonie și cad pradă confuziei. Dogma, fie ea religioasă, filosofică sau științifică, este singura capabilă să asigure o protecție eficientă pentru astfel de oameni. Și poetul cere divinului puterea de a transmite, nu prin cuvântul și limba adamică, sacră pe care o receptase, ci prin cea naturală, omenească prin care ne-nțelegem cu toții de la Babel încoace: Lumină-n veci, ce-ntreci cu-o veșnicie umanul gând, dă-mi duhului puțin din cum și cât mi te-arătaseși mie
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
neagră, The Black Wedding, Les noces noires, Le nozze nere, Чёрная свадьба, Boda negra sunt cele șase ipostaze care se repetă și se completează în interpretări lingvistice parcă izvorâte din muntele înțelepților, din zidurile turnului Babel, pentru a înfrumuseța limba adamică care ne scaldă prin Cuvântul strecurat în adevărata poesie. Aceasta este alchimia nunții 1291. Cei care nu l-au citit pe Rosenkreutz (vs Andrae)1292 sau nu au intuit încântarea de a se apropia de tainele oculte pot să se
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Necuvintele, Curtea Veche, 2009. 1042 Paracelsus 1043 Sylvia Plath, Cântec de dimineață, Ariel și alte poeme, Editura Univers, 1980. 1044 Liviu Pendefunda, Dogmă sau libertatea gândirii, Junimea, Iași, 2007. 1045 John Dee vorbește despre țelul omenirii, definit prin semnele limbii adamice premergătoare păcatului originar în The Book of Enoch 1046 Cristoforo Buondelmonti, Liber insularum archipelagi, cca 1420. 1047 Karol Wojtyla (Papa Ioan Paul al II-lea), În fața magazinului bijutierului, Drama, no. 1-4:209. 1048 Florin Mugur, Pământul, Visele de dimineață, Editura
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
continuitatea existenței, în condiția trup-suflet, ca o singură unitate? Cel Care hotărăște zice: Nu! De ce oare? Pentru că intervine voința personală a oricărei existențe. Voiește să-și îndreptățească în veșnicie actele liber alese și săvârșite, autodivinizându-se. O impietate împotriva Creatorului. Greșeală adamică, prelungită asupra întregii omeniri, până la transfigurarea materiei în ziua Învierii. Pentru ca răul să nu rămână în veșnicie, Creatorul sancționează existența în forma ei perisabilă, pentru a salva esența. Acum, iată cântarul. Care acte liber alese pot fi înveșnicite? Cele care
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]