3,016 matches
-
de lumină, e ceva depărtat, nedeslușit". Drept care e mereu sesizabilă în versurile d-sale "verticala locului". Dacă bunăoară la Petre Stoica, alt bard cu puternice afinități steliste, acest "loc" e tîrgul bănățean, cu împestrițări ale intersecțiilor de epoci și cu adieri central-europene, la Aurel Rău avem a face cu satul mioritic care se obstinează a rezista pînă la un punct marilor prefaceri obștești, a-și strecura melosul în complexitatea polifonică a marilor așezări urbane. Uneori de-a dreptul, cu aplomb ciobănesc
Poezia lui Aurel Rău by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6948_a_8273]
-
directe la paltinii lui N.Steinhardt de la Rohia și nucii lui André Malraux de la Altenburg, într-o aceeași simbolistică, părul bătrîn al lui Ioan Pîntea e viața însăși, „schilodit” de (pe)trecerea timpului, dar măreț prin speranța (supra)viețuirii în adierea Raiului unei grădini care nu mai este: „Creștinul trebuie să știe să privească, să vadă. Condiționarea ochi curat - trup curat se justifică. A înflorit părul de la Chintelnic. Cînd ies din biserică, de la Liturghie, îl privesc insistent cîteva minute aproape nemișcat
Îngerul lecturii și scrisului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/4225_a_5550]
-
ei, în timp ce ea alunecă în josul peretelui de faianță, întinzând mâna către perdeaua de duș, ca să se prindă și să oprească mișcarea trupului ei către ultima răsuflare. Un fel de tremur în cascada de apă curgând din para dușului, iluzia unei adieri sau legănări. Oare ar ieși în stradă uitând cine era și unde locuia, după un șnur de douăzeci și patru de ore? Sau chiar și după atâtea ore câte erau acum, dacă s-ar extinde durata proiecției, iar el ar continua să
Don DeLillo Punctul Omega by Veronica D. Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/4273_a_5598]
-
Ei nu, dar eu da, așa că am oprit sub picior piatra des tul de colțuroasă pe care tocmai mă pregătisem să o împing spre marginea asfaltată. Camionul intră în curbă, cauciucurile protestară scrâșnind ușor pe asfaltul înmuiat, peste care o adiere slabă împingea firele de nisip. Iar noi așteptam cu sufletul la gură să vedem cine va câștiga. Roata din față trecuse deja de pietre și așteptam să vedem dacă roata dublă din spate va călca vreuna. — Parcă-s două purcele
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
pom, mai mare, mai frumos, mai bogat, mai darnic. Ei toți ne-au lăsat câte o moștenire: un vers, un cântec, o doină, o vorbă de duh, o mustrare, o privire aspră sau blajină, un zâmbet, o mângâiere ca o adiere și toate ca să Înțelegem că și noi, la rândul nostru, trebuie să lăsăm celor care vin ceva frumos, luminos, cald, În muncă, cinste și adevăr, cu sănătate, spor și ajutor În Libertate. Și prima condiție pentru Îndeplinirea mandatului nostru, al
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
-i pătrundea pănă-n bătaia inimii și îi dilată pieptul ca un suspin. "Frumos e, Doamne!" își spuse. Își trecu încet palmele peste sâni și își șterse monturile transpirate ale palmelor de coapse. După ce se mai obișnui, desluși în umbrele pomilor adierea vântului în crengi. Prinse să soarbă cu nările dilatate mirosurile grele, dospite-n beznă; mirosurile acelea de paragină, de ziduri coșcovite și de vreme hapsână strecurată în crăpăturile pământului, în țărâna ce-i scrâșnea strivită sub tălpile bocancilor. Cu senzația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și să văd și-atâte astele, parcă m-am..." Iarba stelelor acoperea marginile cerului și jos, pe pământ, vântul bătea dinspre răsărit aducând foșnete, șoapte și zvonuri ca de ape în mișcare. Valurile de uscăciune alternau, într-o nesfârșită legănare, cu adierea jilavă, miraculoasă, care-mprăștia picuri răcoroși de rouă peste fața ei încinsă și peste ierburile sălbatece, răscoapte de arșiță, strivite sub tălpile ei. Dincolo de poarta grădinii strada se vedea ca ziua, cu pomi rari, clădirea mătăhăloasă a cârciumii Invalidului, drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nopților, încărcându-se de polenul albastru înveninat al pelinului, de parfumul pătrunzător și iute al frunzelor de stejar, lepădând acum din lăbuțele vlăguite, alături de mirosul viu al sângelui scurs din ghearele tocite, aromele macerate de ghindă, ferigi și ciuperci cărnoase, adierea amară a pelinului veșted și cea uscată și-necăcioasă de praf și cenușă înăbușită în izul bâhlit al bălților căptușite cu blana zbârlită a păpurișului gras, peste care micile vietăți își scuturaseră flăcările cozilor în salturi iuți și sincopate. "Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
spate. Spune-ne, nene, și nouă ce se întâmplă? Lasă-l în pace, tu! N-o asculta! îi luă apărarea cealaltă fată. Jenat de stânjeneala lui caraghioasă, ameți descoperind mirosul parșiv-languros pe care acum îl sorbea parcă pentru prima oară -, adierea aceea excitantă de trupuri tinere, care răpândeau o mireasmă dulce de eleatrop, de muguri de salcie și de ceva fără nume care-l pătrunse până în stomac. Camera o cunoștea, dar și aceasta avea ceva schimbat în dezordinea și răvășeala lucrurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
rupem, să-l legăm. Poate-i oprim sângele. Ce să mai oprim? Nu vezi? Tot sângele s-a scurs din el! Bătrâna se lăsă lângă el în țărână. De ce-ai alergat, îl dojeni, și glasul sau dojana, sau poate adierea aceea abia simțită, venită de la plamele ei părea să-i facă bine. Aș prefera să fac închisoare la Văcărești sau la Galata și să nu mai fiu aici. Avea fața scofâlcită, neagră de fum ca și mâinile și ochii sticloși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
că răul s-a-ndepărtat și nu-l mai așteaptă decât dojana delicată și blândă a mamei, închise ochii, văzu niște pete negre printr-o vâlvoare incandescentă ce cădeau zvâcnind ca niște mogâldețe împușcate într-un panopticum de tir. După adierea molatecă de salcâm înflorit, o recunoscu pe Irina. Mirosurile celelalte, persistente și neplăcute ale spitalului, năvăliră din toate părțile, ca un vânt amestecat cu praf înecăcios și fum de smoală clocotită și-i șterse din nări savoarea Irinei, dar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
tindă atârna un palton vechi cu un damf pătrunzător, paltonul lui Tudor,de care se rezemă ca-ntr-un leșin, strângându-l în brațe, și-și îngropă fața în stofa lui aspră, îmbâcsită de mirosuri aspre de pușcărie și de adierea caldă a trupului lui. Ai venit cu-adevărat? șopti palidă, abia mai ținându-se pe picioare, deschizând ușa odăii. Bărbatul sări de la masă. O prinse în brațe să nu cadă. Cu-adevărat! Și detot? Detot? gemu Cerboaica, zărind prin geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
adeseori cum e să fii îndrăgostit. Îți simți inima bătând nebunește, un gol în stomac sau un fior nemaiîntâlnit, străbătându-ți trupul? Dragostea înseamnă vorbe frumoase, izvorâte de undeva din adâncul tău și spuse cu glas abia șoptit ca o adiere, la ureche? O atingere a mâinii celuilalt, poposind gingaș în palma ta? Înseamnă să simți prezența celuilalt permanent, chiar dacă nu e mereu lângă tine? Da, cred că așa trebuie să fie îmi spuneam, în gând. Și nu știu de ce, îmi
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
pe cel care rostise sau scrisese vorbele, să-i pună întrebări. O sută, o mie... Nu ești niciodată prea bătrân, ca să devii tânăr. Mai ales când iubești, Silviu. Așa îi șoptise la ureche, cu buzele atingându-l ca într-o adiere. Acum doarme liniștită lângă el, cu părul împrăștiat haotic pe puiul de pernă sub care și-a vârât mâna. Îi place s-o privească. Nici nu mai știe de câte ceasuri îi ascultă respirația, îi urmărește cu vârful degetelor conturul
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
imagine a ascunderii misterioase, scriitura feminină devine una retrasă în spatele zăbrelelor realității. Țintuită după zăbrelele vieții, inima nu arde numai pe rugul amorului imaginar, crescut pe vânturile dorințelor, ci te susține și pe rugul unei sensibilități ce freamătă la orice adiere. Silită la inactivitate în dosul obloanelor realității, ea e în activitate continuă, căci ecourile din afară o răscolesc, sângele curge năvalnic, dând impresiei o mișcare inițială grabită. Prin fantele înguste vin zvonurile lumii pentru a sufla peste nervii lirei umane
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
dorul de aventură ("Măi fraților, spune Bărzăunul, chiar și numai faptul că ajungem pînă acolo și intrăm într-o lume nouă, necunoscută și plină de taine, tot ar fi destul!... Dar, în afară de asta, noi vom descoperi înăuntru lucruri interesante") și adierea erosului, cu fiorul, entuziasmul și tristețile sale: sfîrșitul aventurilor Bărzăunului, ne sugerează, subtil, autorul, înseamnă, de fapt, sfîrșitul vîrstei de aur a copilăriei. Stilistic, romanul lui Dumitru Vacariu e fără cusur. Prozatorul are, fără îndoială, harul povestirii, stăpînind arta portretului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
loc aici, lângă voi, și trag plapuma până la bărbie peste noi și tu suspini în somn și copilul se întoarce pe burtă și ne lovește pe amândoi și atunci vă strâng și mai tare și alung din somnul lui orice adiere de frig și mă încălzesc lângă tine și lacrimile se fac fluvii și mări și continente de cretă colorată și plâng de-acum de mă zgudui și „ce s-a întâmplat? ce ai?“ și șoapta din hohot să nu trezim
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
încotro vedea cu ochii, fericirea de-a se ști stăpîn absolut peste pădurile seculare; precum și mîndria de-a fi deținător al învățăturilor primite de la mai-marii înțelepți ai atîtor generații miros de lup adevărat. Mai era ceva acolo, un iz, o adiere, o nuanță pe care Arus n-a recunoscut-o. Lupino ducea cu el, fără îndoială, și misterul unor întîmplări pe care șeful haitei nu le știa tălmăci; și, oricît s-a străduit, n-a reușit să-i dea de capăt
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
să rămînă inactiv nu-l ajuta prea mult să uite de starea copleșitoare în care-l aruncase visul. Închidea ochii și-i auzea glasul în rostogolirea vioaie a apei peste pietrele rîului; întorcea capul și-i simțea răsuflarea în fiecare adiere de vînt. Era o ciudată senzație de euforie amestecată cu amărăciune, pe care n-o mai trăise pînă atunci și căreia nu știa să-i facă față. Mulțumi cerului, în ziua imediat următoare, pentru noaptea lipsită de vise pe care
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
zi de pauză, să fi putut respira în voie. Nici un singur minut... La început, alimentate de apa zăpezilor topite, plantele țîșniseră din pămînt și acoperiseră, curajoase, întinderile golașe; copacii crescuseră tinere frunze zglobii care se legănau, visătoare sau neastîmpărate, în adierile prietenoase ale vîntului. Și pămîntul se umpluse de viață. Dar acum? Căldura și seceta uscaseră tot. Rîuri învolburate altădată, transformate acum în pîrîiașe fără vlagă, reușeau anevoie să astîmpere setea animalelor. Soare arzător și uscăciune, iar și iar, fără oprire
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
cu coada stufoasă propriile urme, poate spre a le șterge sau pentru a risipi duhoarea lăsată pe cale. Teama de lupul sur a luat oarecari proporții, deși nu a fost încă văzut de aproape. Putoarea lui plutește în aer, ca o adiere a morții; petuniile și salviile pălesc mai repede la căderea răcorii, când nările ne tremură, dornice de aer curat, în străluminarea pură a cuțitului lunii. Astă-seară pornim din nou pe cărarea dintre vii, pășim cu anume voluptate pe hatul cu
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
rămăsese imprimat pe pielea ei albă. Inspiră adânc închizând ochii. Brațele lui puternice încă o strângeau la piept, într-o îmbrățișare tandră. Întinse mâinile, prinzându-se de gâtul lui, aducându-l mai aproape de ea. Buzele se atinseră ușor, ca o adiere caldă, mângâietoare. Sângele îi năvăli brusc în obraji și își intensifică viteza prin venele subțiri. Tremura. În brațele acestui străin se simțea vie. Doar în îmbrățișarea aceea simțise că trăiește, că poate depăși toate barierele pe care și le impusese
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
reci. Aroma cafelei îi invadă nările. Drogul îi destinse mușchii încordați, iar întrebările se evaporară fără să mai aștepte răspuns. Ieși afară apropiindu-se de leagăn. Se așeză în el și se lăsă legănată de mișcarea aceea lină, ca o adiere blândă de primăvară. Închise ochii savurând cu înghițituri mici cafeaua aromată din cănița roșie. Legănarea leagănului o purta în pași de vals pe un ring de dans. Plutea în îmbrățișarea aceea caldă, care îi ghida fiecare mișcare. Îi era frică
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
nasturii de la sacou făcându-și vânt cu mapa cu acte. Înțelegea, în acel moment, atitudinea secretarei care o privise de sus din start. Locul ei nu era acolo. Ajungând în stradă își mai reveni puțin, vântul răcorindu-i arșița cu adierea sa. Făcu semn unui taxi care tocmai trecea pe acolo și urcă cu greu, de parcă epuizase toată energia pe care o mai avusese. Parcă se scursese toată, din fiecare celulă, fără să facă niciun efort fizic. Cineva se hrănise cu
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Liniște. Inima nu reacționa nici într-un fel. Se ascunsese de rușine, sau de durere. „- Într-o zi îți va fi fatală o astfel de experiență. Nu vrei deloc să fii prevăzătoare.” O mână caldă îi mângâie obrazul ca o adiere blândă de toamnă. „- Plângi, iubita mea! Eliberează-te, alungă gândurile care îți întunecă judecata și lasă iubirea să vorbească! Ascultă-i cântecul divin! Nu o mai reprima cu nimicuri nesemnificative! - Nimicuri? Pentru tine toate astea sunt nimicuri? - Tu chiar nu
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]