KorAP: Find »[drukola/base=adverbial & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 ...23 >

554 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

p. 190), " Numeralul (...) colectiv poate avea valoarea unui adjectiv ( amândoi copiii) sau a unui substitut (Are doi copii; amândoi sunt elevi.), "Numeralul multiplicativ funcționează preponderent ca adjectiv(eforturi înzecite) sau ca adverb (Cheltuiesc înzecit.), cel fracționar numai ca substantiv, cel adverbial, ca adverb (A refăcut textul de trei ori.). (G.A.: 2005, vol.I, p.290) Descrierea însăși a numeralului, din perspectiva trăsăturii sale distinctive, prin raportare la alte „părți de vorbire”, pare să reflecte ezitări în privință fixării identității de

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
criteriilor (semantic, morfologic, sintactic) în fixarea claselor lexico-gramaticale la care aparțin, „numerale” precum doime, treime, jumătate etc. („numerale fracționare”) sunt substantive; au gen, dezvoltă opoziția de număr: doime/doimi, de determinare: o doime/doimea, de caz: doimea/doimii etc. „Numeralele” adverbiale: de două ori, de trei ori etc. sunt locuțiuni adverbiale (concretizează aspectul obiectiv iterativ). „Numeralele” multiplicative înzecit, însutit etc. exprimă, ca adjective, însușirea unui „obiect”: un câștig înzecit sau, ca adverbe, însușirea unei acțiuni: „El câștigă înzecit.” „Numeralele” colective amândoi

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
aparțin, „numerale” precum doime, treime, jumătate etc. („numerale fracționare”) sunt substantive; au gen, dezvoltă opoziția de număr: doime/doimi, de determinare: o doime/doimea, de caz: doimea/doimii etc. „Numeralele” adverbiale: de două ori, de trei ori etc. sunt locuțiuni adverbiale (concretizează aspectul obiectiv iterativ). „Numeralele” multiplicative înzecit, însutit etc. exprimă, ca adjective, însușirea unui „obiect”: un câștig înzecit sau, ca adverbe, însușirea unei acțiuni: „El câștigă înzecit.” „Numeralele” colective amândoi, tustrei etc. nu se deosebesc de termeni precum toți, câțiva

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
temporalitatea acțiunii verbului - obiect al comunicării. Raportul dintre „momentul” comunicării (care este totdeauna prezentul locutorului) și „momentul” acțiunii verbale generează timpul noțional (în termenii lui Otto Jespersen 18), care cunoaște trei termeni corelativi, corespunzând celor trei termeni fundamentali în reprezentarea adverbială a temporalității din perspectiva timpului locutorului și a actului lingvistic: azi - simultaneitatea timpul acțiunii - timpul comunicării: prezent ieri - anterioritatea timpul acțiunii < timpul comunicării: trecut (perfect) mâine - posterioritatea timpul acțiunii > timpul comunicării: viitor Timpul gramatical este expresia lingvistică a timpului noțional

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
perfectului simplu i se preferă atunci perfectul compus: a dura, a se afla, a dormi, a plânge, a trăi etc. Fiind un timp cu caracter momentan, în opoziția iterativ-noniterativ, perfectul simplu prezintă caracter non-iterativ; în consecință, acceptă mai greu determinări adverbiale care să exprime peridiocitatea, regularitatea, repetiția. Structura morfologică Este un timp simplu cu o structură sintetică, constituită din tema secundară a perfectului simplu (derivată, prin sufixul -Ø, de la tema primară a perfectului) și dezinențele de persoană și număr. Din perspectiva

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
adjectiv calificativ: „Metalica, vibrânda a clopotelor jale” (M. Eminescu) • de substantiv; prin intermediul valorii adjectivale, în urma unui proces de substantivizare, prin articol: „Murindului speranța, turbării răzbunarea.” (M. Eminescu) Aceste ipostaze intră în inventarul noilor unități lexico-gramaticale: adjectiv, substantiv. Caracteristici adverbialetc "Caracteristici adverbiale" Natura adverbială a gerunziului se manifestă în predominarea funcției de circumstanțial, la nivel sintactic: de mod, de timp, de cauză etc.: „Tresărind scânteie lacul / Și se leagănă sub soare; Eu, privindu-l din pădure, / Las aleanul să mă fure.” (M.

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Metalica, vibrânda a clopotelor jale” (M. Eminescu) • de substantiv; prin intermediul valorii adjectivale, în urma unui proces de substantivizare, prin articol: „Murindului speranța, turbării răzbunarea.” (M. Eminescu) Aceste ipostaze intră în inventarul noilor unități lexico-gramaticale: adjectiv, substantiv. Caracteristici adverbialetc "Caracteristici adverbiale" Natura adverbială a gerunziului se manifestă în predominarea funcției de circumstanțial, la nivel sintactic: de mod, de timp, de cauză etc.: „Tresărind scânteie lacul / Și se leagănă sub soare; Eu, privindu-l din pădure, / Las aleanul să mă fure.” (M. Eminescu) „Pe

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
lexical a formei absolute de gerunziu îi corespunde, în sistemul gramatical al limbii, lipsa de autonomie sintactică; în consecință, gerunziul nu-și poate asuma direct predicația; enunțuri cu centrul propozițional într-un gerunziu nu sunt posibile în limba curentă. Componenta adverbială din planul semantic al gerunziului impune ca definitorii două funcții sintactice: de circumstanțial și de complement predicativ (element predicativ suplimentar). Funcția de circumstanțial se realizează cel mai frecvent prin variantele: • circumstanțial de timp: „Și așa, luându-ne rămas bun de la

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
corn sunând Și Moldova adunând.” (M. Eminescu) În afara situațiilor în care s-a întrebuințat adjectival - în limba română a secolului trecut, mai ales: „Pe-un pat alb ca un lințoiu zace lebăda murindă.” (M. Eminescu), gerunziul își păstrează componenta semantică adverbială concomitent cu componenta verbală - procesualitate ‘nedeterminată’ - și în sintagmele în care se realizează funcția sintactică de atribut (atribut calificativ), în relație de dependență față de un regent-substantiv: „Ulcioare-nchipuind s-adape au forma fetele parc-ntr-adins alcătuite să ne scape.” (L. Blaga) „... numai

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-iș, -mente au în aceste morfeme marca identității lor lexico-gramaticale; adverbele formate prin sufixul -ește se disting de adjectivele corespunzătoare, caracterizate prin sufixul -esc: călugăresc, muncitoresc/ călugărește, muncitorește. 2. adverbe mobile, caracterizate prin trăsătura lexico-gramaticală a clasei ca o actualizare adverbială a unor termeni virtual polisemantici, sub aspectul sensurilor lexico-gramaticale de gradulI sau ca variantă adverbială a unor termeni omonimi sub aspectul acelorași categorii de sensuri: • adverbe care intră în corelație lexico-gramaticală cu adjective: corect, frumos, voios, dublu, triplu, îndoit etc.

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
se disting de adjectivele corespunzătoare, caracterizate prin sufixul -esc: călugăresc, muncitoresc/ călugărește, muncitorește. 2. adverbe mobile, caracterizate prin trăsătura lexico-gramaticală a clasei ca o actualizare adverbială a unor termeni virtual polisemantici, sub aspectul sensurilor lexico-gramaticale de gradulI sau ca variantă adverbială a unor termeni omonimi sub aspectul acelorași categorii de sensuri: • adverbe care intră în corelație lexico-gramaticală cu adjective: corect, frumos, voios, dublu, triplu, îndoit etc.: volum dublu/„I-a dat dublu înapoi”, efort îndoit/„I-a plătit îndoit.”, „Vis frumos

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
etc.: volum dublu/„I-a dat dublu înapoi”, efort îndoit/„I-a plătit îndoit.”, „Vis frumos avut-am noaptea” (M. Eminescu, I, p. 80) $adjectiv$$/„De te rogi frumos de dânsul,/Îndestul e de hain...” (Ibidem, p. 109) $adverb$$. Caracterul adverbial al actualizării acestor termeni este marcat, pe de o parte, de natura totdeauna verbală (sau adjectivală) a regentului, pe de alta, de invariabilitatea lor în funcție de gen, număr și caz; se deosebesc, prin aceasta, de termenii actualizați adjectival, când intră în

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
rezultând din convertirea unor substantive determinate prin morfemul definit -a, prin transformarea sensului noțional al unor substantive din câmpul semantic temporal în sens circumstanțial: „Noaptea nu mai pot dormi ca altădată.” (adverb) vs „Noaptea e acum mai lungă.” (substantiv). Natura adverbială a întrebuințării termenilor din această categorie e fixată, sintactic, de rămânerea în afara acordului în număr și persoană cu verbul-predicat: „Dimineața ne sculăm/mă scol/te scoli foarte devreme.” $adverb$$ - „Dimineața este foarte frumoasă.”/„ Diminețile sunt foarte frumoase.” $substantiv$$ CLASE SEMANTICE

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
cu manifestare negativă: nicicând, niciodată, niciunde, nicăieri, nicicum: „Și fost-ar fi mai bine/ Ca niciodată-n viață să nu te văd pe tine.” (M.Eminescu, I, p. 92) • adverbe pronominale interogative; conținutul lor semantic stă în legătură cu termenul (substantival, pronominal, adverbial) care ar putea interveni ca răspuns: când?, unde?, cât?, cum?, încotro?, dincotro?, de câte ori?, a câta oară?: „Unde te duci? Când o să vii?” (Ibidem, p. 118) • adverbe pronominale relative: adverbe care funcționează ca elemente de relație în frază; conținutul lor semantic

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
unde?, cât?, cum?, încotro?, dincotro?, de câte ori?, a câta oară?: „Unde te duci? Când o să vii?” (Ibidem, p. 118) • adverbe pronominale relative: adverbe care funcționează ca elemente de relație în frază; conținutul lor semantic concret este dat de termenul substantival sau adverbial cu care se află în raport de substituție: „Nu știu unde să mă duc...” $unde = la munte/la mare/ân Italia/ân Spania$$ sau de întreaga propoziție pe care o introduce: „Plec unde vreau.”: $unde = unde vreau = în Italia$$. În subclasa adverbelor

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
natura semantică, dar participă la o nouă unitate, cu o altă identitate semantică; termenii intrați în sintagmă sunt numai adverbe sau adverbe în relație sintagmatică cu termeni din alte clase lexico-gramaticale: mâine-seară, azi dimineață, altădată, oarecum, numaidecât etc. c. expresii adverbiale; constituite din două adverbe înscrise într-o relație sintagmatică prin intermediul unor prepoziții, reprezentând în ansamblu o unitate semantică, dar fără a fi caracterizate printr-o unitate gramaticală: de azi înainte, de acum încolo etc. d. locuțiuni adverbiale; grupuri constituite din

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
etc. c. expresii adverbiale; constituite din două adverbe înscrise într-o relație sintagmatică prin intermediul unor prepoziții, reprezentând în ansamblu o unitate semantică, dar fără a fi caracterizate printr-o unitate gramaticală: de azi înainte, de acum încolo etc. d. locuțiuni adverbiale; grupuri constituite din doi sau mai mulți termeni (dintre care, cel mai adesea, unii sunt adverbe, alteori, însă, sunt toți de altă natură morfologică), care și-au dizolvat identitatea lor semantică și gramaticală într-un tot unitar, lexical și gramatical

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
adverbelor circumstanțiale este posibil teoretic dar se întâlnește rar: „Casa lui este foarte puțin departe.”, tocmai datorită întrebuințării sale eufemistice; adverbele circumstanțiale nu pun probleme de această natură. Exprimarea gradelor de intensitate se face prin aceleași morfeme libere, de natură adverbială, din flexiunea adjectivului: echivalența: la fel de, tot așa de, tot atât de: „El s-a sculat la fel de devreme, cu toate că s-a culcat târziu.” superioritatea: mai, din ce în ce mai, tot mai: „Răspunde mai greu/din ce în ce mai greu.” inferioritatea: mai puțin, tot mai puțin, din ce în ce mai puțin: „Vorbește tot

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Conjuncția precede, în limbajul popular mai ales, în stilul conversației, propoziții independente: „Că repede ai mai venit”, „Că bine zici!” • Când nu a fost simțită ca element intermediar, adică în enunțuri în care subiectul vorbitor și-a exprimat prin locuțiunea adverbială pe semne sau prin verbul mă tem, (se) zice, (se) pare atitudinea față de conținutul comunicării, conjuncția a putut fi atrasă de aceste elemente lingvistice și aglutinată solidar cu ele în formele pisănică (pe semne că), mătincă (mă tem că), cică

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și una gramaticală - sensul gramatical de gradul I, cu originea în perspectiva din care se fixează identitatea componentelor lumii - ca existențe determinante: sensul lexical este substantival sau verbal (vis/a visa; cântec/a cânta; somn/a dormi etc.), adjectival sau adverbial (vis frumos/a visa frumos; somn bun, profund/a dormi bine, profund etc.). Această complementaritate asigură claselor lexico-gramaticale (părți de vorbire) autonomie în sistemul lexical al limbii ca unități lexicale și în structura gramaticală a textului, ca termeni sintactici. Rămân

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
place râ-ul (sunetul r, litera r). Nu-mi place treiul (cifra 3) acesta. Prin articol hotărât, substantive exprimând conținuturi temporale devin (pot deveni) adverbe: noaptea, toamna etc.: „În volumul ros de molii cauți noaptea adevăr.” (M. Eminescu) Adverbe și locuțiuni adverbiale exprimând circumstanțe devin, prin articol hotărât, prepoziții și locuțiuni prepoziționale: împotriva, în fața, în jurul, împrejurul etc. În față nu se vedea nimic. (loc. adv.) În fața casei era același stejar. (loc. prepoz.) Articolul posesiv-genitival2 substantivizează, prin substituire, sintagme care dezvoltă în planul lor

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sintagmei); în structura lor intră, în mod obligator, cel puțin o prepoziție și un termen plin: substantiv, adverb, adjectiv, verb: în loc de, în afară de, în jurul, cu excepția, cu tot (cu), înăuntrul, în ceea ce privește, în privința etc. Mai multe dintre locuțiunile prepoziționale rezultă din adverbe (locuțiuni adverbiale) care și-au schimbat propria categorie gramaticală prin intrarea în relație sintagmatică, enclitică, cu un articol hotărât sau particulă deictică: -(u)l, -a: înăuntru ® înăuntrul în jur ® în jurul în față ® în fața Forma de masculin sau de feminin a articolului depinde

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în plan sintactic de un circumstanțial: spațialitate, temporalitate, cauzalitate, finalitate etc. Se adaugă asociativitatea, în diferitele ei variante sintactice. În interiorul acestor câmpuri semantico-sintactice, descrise, adesea la un nivel general, de termenii prin care se realizează funcțiile sintactice (mai ales termeni adverbiali: acasă, aici, acum, acolo etc., dar și substantivali): Mă duc acasă., Plec acolo chiar acum. etc., prepozițiile descriu, prin trăsăturile lor semantice proprii, diferite aspecte ale spațialității, temporalității etc. Aceste aspecte condiționează compatibilitatea (sau continuitatea) regent-prepoziție - termen dependent. Termenul caracterizat

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
rămân în afara realizării unor funcții sintactice. Se disting între acestea: • adverbe interogative: oare (cu o nuanță modală dubitativă cel mai adesea): „Oare nu cântă ei ceea ce gândesc eu?...Oare nu se mișcă lumea cum voi eu?” (M. Eminescu) • adverbe (locuțiuni adverbiale) exclamative (sau interogativ-exclamative): „Apoi încet-încet m-am furișat printre oameni și unde-am croit-o la fugă spre Humulești, uitându-mă înapoi.” (I. Creangă), „Și atunci unde nu începe Flămânzilă a cărăbăni deodată în gură câte o haraba de pâine

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
este cu atât mai de trebuință.” (T. Maiorescu, p.417), „N-apucasem încă bine să mă vâr în apă, când iată că, tot dincotro venisem eu, zăresc, din depărtare, că vine și se îndreaptă (...) d. Arsene.” (C. Hogaș) • adverbe (locuțiuni adverbiale) de modalitate; exprimă atitudinea subiectului enunțării față de conținutul semantic exprimat prin predicat, cel mai adesea, sau prin termeni care realizează alte funcții sintactice: poate, firește, desigur, fără-ndoială, cu siguranță etc.: „Probabil că cei mai mulți dintre spectatori n-au înțeles și

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]