1,081 matches
-
și al problematicii; reperează, după modelul lui Constantin Noica, stilurile și maladiile ironiei; imaginează și argumentează o tipologie; disociază între spiritul ironic și spiritul dogmatic, între ironie și umor, între ironie și paradox; exersează câteva „palimpseste de citire ironică”. Asocierea, adversitatea și disjuncția sunt considerate (și practicate) ca operații tipic ironice ale gândirii, ironia fiind nu numai o figură de retorică, ci „și o figură a spiritului”, dialectic opusă dogmatismului. În bibliografia românească a ironiei, După Socrate este prima lucrare care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285912_a_287241]
-
câmp pentru ca plantele să se reînsămânțeze singure, rezistența culturii din anul următor crește. Este vorba de un fenomen numit „rezistența câmpului”. Indiferent care soiuri (inclusiv cele provenite din Încrucișări Întâmplătoare și mutanții) rezistă cel mai bine În timp la paraziți, adversități meteorologice și așa mai departe, ele vor contribui, vrând-nevrând, cu o parte mai mare din sămânța lor la recolta din sezonul viitor. Vezi Harlan, Crops and Man, pp. 117-133. „Probabil că modificarea genetică totală realizată de agricultori de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
să mă spovedesc lor în tăcere, cuminte, întreg, ca să pot începe o nouă zi cu speranțe, cu încredere, în ciuda faptului că și bătrânețile acestea înaintează, mi-adaugă noi beteșuguri, că timpul galopează, că simt cum se-nmulțesc noi dificultăți și adversități... Fiindcă, în fond, ce-i bătrânețea? Aceleași dorințe, cu mai puține disponibilități și posibilități... Bătrânul Stranski se opri. Tăcu câteva clipe. Și mă privi, ca și când ar fi vrut să-mi pătrundă în gând, să afle totul, ca într-o carte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
dintre lașitate și vinovăție, prin care se menține la conducerea școlii Mavrichi Tomina, un oportunist, devenit, câtă vreme are toate condițiile prielnice, un zbir, cu tendința de înveșnicire a poziției sociale, politice, ierarhice la care, oricum, nu atentează nimeni, orice adversitate fiind înfrântă din proiect, din germene. Personajele lui Theodor Codreanu sunt tineri, acaparați, ca și întreaga societate, de un sistem care impune o monotonie, fără nicio perspectivă de schimbare. De aceea, lumea cărților, existența lor imediată sunt principalele, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de un "mare zid" peste care caută să treacă pentru a se regăsi ori pentru a-și găsi cu adevărat sinele, într-o lume care, dincolo de bulversările pe care le naște regimul politic, încearcă să-și împlinească menirea indiferent de adversitățile de orice natură. "Revista Nouă", X, nr. 1, ianuarie 2014 EMINESCU DIALECTICA STILULUI, BUCUREȘTI, EDITURA CARTEA ROMÂNEASCĂ, 1984, COLECȚIA "ESEURI" Al. DOBRESCU Eminescologie După un debut nu tocmai convingător în proză și o activitate publicistică sporadică în revistele Convorbiri literare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
primează. Un scriitor care stârnește controverse după mai bine de o sută de ani, e, cum se spune, o prezență vie, un om încă al timpului nostru. Eminescu a fost întâmpinat, de la bun început, cu bucurie, dar și cu radicală adversitate. Astăzi mi se pare normal ca, în faimosul său studiu Direcția nouă..., Maiorescu să-l citeze pe Eminescu, pe atunci în vârstă de 22 ani, imediat după Vasile Alecsandri, deși nu publicase, în "Convorbiri literare", decât doar trei poezii. Reacția
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
comune. Pricină pentru care Al. Dobrescu, am văzut, s-a ocupat de detractori, cercetând textele și contextele. El nu se împacă, nicidecum, cu dictatura mitului, cu bigotismul; dincolo de cabalele politice, comploturile iudaice, fronda juvenilă și puerilă vrea să afle în ce măsură adversitatea, iscată și de resorturi psihologice, iritată poate de frustrante "ziduri de iubire" cade în gesturi blasfemiatoare, devenind hulă logoreică. Nu cumva se întreabă fals-inocent criticul ieșean și denigratorii au lansat observații demne de interes, cârteala lor publică nefiind doar un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
durat între 28 iunie 1883 și 15 iunie 1889, ci s-a întins la peste un secol, până s-au desferecat porțile spre adevăr. Ostilitatea dintre poet și Maiorescu este o altă pistă urmărită de autor, știute fiind nu doar adversitățile din plan politic, ci și cele din plan uman (criticul Alexandru Dobrescu, în Butoiul lui Diogene, vorbește despre "masca sociala" a olimpianului "cu cap rece" care "își modelează cu propriile mâini statuia apolinică" într-un gest susceptibil de narcisism!). Mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prinși între aceste două extreme. Cazuri sugestive sunt Adrian Păunescu, a cărui încercare de a-l aduce pe Ceaușescu în matca naționalismului eșuat, și Octavian Paler, care abia spre finalul vieții a devenit un rezistent, ceea ce i-a atras numeroase adversități și atacuri. Revoluționarii și reacționarii. Din nou Eminescu A doua schimbare la față este o carte profund eminesciană, construită pe idei impuse deja de Theodor Codreanu în gândirea postdecembristă: transmodernitate, arheu românesc, dizidenți și rezistenți, dubla sacrificare etc. O pledoarie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
73) presupune a conjuga perspectivele (patologică și ideologică), luând în calcul conjunctura geopolitică și implicarea masonică. Înțelegem de ce, citit în rama epocii, incomodul gazetar, "stricat cu toată lumea", trebuia anihilat, "uitat", purtând stigmatul nebuniei. Evident, publicistica l-a epuizat, procurându-i adversități ireconciliabile; după cum predispoziția ereditară părea a-l fi condamnat unui "drum prescris" (recunoștea poetul, într-o epistolă din 3 mai 1880), asumându-și soarta "bolnavului exemplar". Îndreptățit, Theodor Codreanu insistă acum asupra referențialului secund și scoate la lumină date suplimentare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
decembrie 1941. O situație asemănătoare se întâlnește în cazul medicilor și farmaciștilor evrei. Deși exista din 1941 interdicția de a-i folosi în spitale cu răniți, controalele din teren arătau că aceasta nu era respectată peste tot, fapt ce provoca adversitate din partea autorității, întrucât se aprecia că prezența acestora printre răniții de pe front este unul dintre mijloacele prin care „iudeo-bolșevicii” vin în contact cu românii și le strică bunadispoziție, starea de spirit. În acest sens, de exemplu, Marele Stat Major, Secția
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
Paris să studieze. Dar, În loc să se Întoarcă Întărit În cunoaștere și În Învățătură, iată că dispare dintr-o dată. Iar În locul lui apari dumneata, messer Alighieri, omul care ești acum. Celălalt. - Celălalt? - Un altul, care, potrivnic oricărei sale obișnuințe și Împotriva adversității sale declarate față de vulgaritatea plebei, o apucă pe o cale anevoioasă. Începe să Încânte poporul simplu cu vorbele sale meșteșugite, În adunări de la colț de stradă, face să fie ales În grupări nesemnificative, Își risipește geniul hotărând ce căi trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de socialiștii de dreapta, „cu scopul de a sparge unitatea de luptă a frontului păcii și democrației”. Preferând să-și construiască socialismul fără sprijinul Uniunii Sovietice și al celorlalte state socialiste, liderii iugoslavi „au ales implicit drumul care duce la adversitatea împotriva Uniunii Sovietice, împotriva democrațiilor populare și împotriva forțelor muncitorești revoluționare din toată lumea”. Calea această „coboară în chip neînduplecat spre prăpastia marshallizării, spre capitularea în fața cercurilor monopoliste de dincolo și dincoace de Ocean”. Or, țări precum Franța, Anglia sau cele
Despre „titoism”. Cu aplecare specială asupra prezenţei sale în presa Gorjului by Gheorghe Nichifor () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91558_a_93007]
-
Gosseyn nu fu surprins să constate că totuși avansase. Conform unei ciudate legi psihologice, cei care au un scop, sunt aproape întotdeauna ocrotiți de cei ce n-au așa ceva. Lucrul cel mai important era de a nu stârni reacții de adversitate. La un moment dat, în timp ce se găseau imobilizați de o coloană aparent interminabilă de camioane dezlănțuite, Gosseyn urlă pentru a se face auzit: ― Noi venim acum dinspre oraș. Cred că în partea dinspre munți, deci de partea cealaltă nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
creat o coaliție PNL-PSD, la care au fost adăugate aproape inutil PC și PRM, în scopul dărâmării PD-L-ului. Bun. Să zicem că ar fi argumente pentru a se vorbi despre așa ceva. Lipsa de logică se manifestă însă în adversitatea furibundă pe care o denotă acei ziariști, în subiectivitatea extremă. Una care îi face să nu observe că partidul pe care-l iubesc, anume PDL-ul, și personajul politic de care sunt îndrăgostiți, anume Traian Băsescu, au adoptat de ceva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2215_a_3540]
-
Alberic, care condiționează trecerea latinilor prin Bulgaria de cooperarea cu cumanii, să nu spună, totuși, decât că aceștia din urmă s-au dovedit niște indispensabile călăuze. Astfel, este posibil ca textul să nu se refere, în acel paragraf, la o adversitate politică dintre țar și Imperiul latin, în care condiții este greu de crezut că, fie și flancați de cele două căpetenii ale cumanilor, cruciații ar fi răzbătut cu bine înspre capitala imperială a occidentalilor. Există însă și alte circumstanțe care
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
anului 1671 apare și în scrierile lui B. P. Hasdeu, însă nu pentru a-i incrimina pe armeni, ci pentru a le evidenția gesturile de solidaritate față de români, de vreme ce răscoala lui Hâncu a fost una antigrecească 10. Hasdeu afirmă că adversitatea românilor față de armeni nu a căpătat forme violente, rămânând, în general, cu excepția terorii dezlănțuite de „smintitul“ Ștefan Rareș, în limitele unor „glume și persiflări“, iar represiunea din vremea lui Gheorghe Duca nu a avut decât un caracter conjunctural. Hasdeu nu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
într-un atât de izbitor contrast“20. Moralitatea și cosmopolitismul protipendadei bucureștene îi displac, lăsând verdictul în seama cititorului: „mulți boieri au o evidentă înfățișare grecească. Fanariotismul educației i-a făcut vanitoși, suspicioși, guralivi, îndrăzneți în reușită, dar slabi în fața adversității. Remarcabilă le este precocitatea, fiind bărbați la 14 și politicieni la 20 de ani“. Interesante sunt și notațiile sale din capitolul rezervat trecutului îndepărtat al românilor, având ca punct de plecare cucerirea Daciei - numită „Eldorado al Orientului“21 - de către romani
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
neobositului călător american câteva constatări voit concluzive, desprinse din peisajul politic contemporan și din desfășurarea evenimentelor în mijlocul cărora se afla. „Valahii - nota el - nu se consideră un popor ocupat, iar datorită ultimelor împrejurări tind tot mai mult spre diminuarea vechilor adversități față de turci. Obligațiile cumplite impuse lor de ruși, perfidia austriecilor, depărtarea raselor galice și italiene cu care românii simpatizează în chip natural, i-au aruncat pe aceștia din urmă lângă osmanlâi. Ei preferă să rămână subiecți ai padișahilor, decât să
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
lor reală, câtă vreme aceiași oameni aveau în vedere și chiar făceau propuneri Belgradului în privința unei uniuni ungaro-iugoslave55. Se pare că și primul-ministru István Friedrich a acceptat până la urmă discuțiile cu Erdelyi, însă numai din motive tactice, nedorind să determine adversitatea românească față de guvernul său. Guvernul maghiar a încercat să joace dublu: pe de o parte, a negociat cu Erdelyi, iar, pe de altă parte, s-a adresat guvernului iugoslav, amintind de presiunile „românești“, pentru a le cere sârbilor să solicite
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
pronunțe până ce nu va vedea ce direcție vor lua evenimentele europene“. Concluzia ministrului României la Budapesta în privința acestor planuri era una sceptică, deoarece el remarca faptul că existau oponenți redutabili în Ungaria (în special cei fideli dinastiei de Habsburg), iar adversitatea româno-maghiară era mult prea pronunțată pentru ca opiniile publice din cele două țări să accepte o asemenea idee revoluționară. În plus, scria Stârcea, „observ că, de atunci, s-a petrecut însuși actul Încoronării, la care au luat parte toți reprezentanții străini
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
1940, p. 200-202. • Ibidem, p. 41-42. a evoluat în deplină concordanță cu aceea a puterilor occidentale. Mai mult decât atât, în ceea ce privește Cehoslovacia 18, de exemplu, interesele Poloniei și acelea ale Franței și Marii Britanii s-au aflat chiar pe poziții de adversitate. Și în relațiile cu România, Ungaria sau Italia, diplomația poloneză a părut că încetează să urmărească obiective comune, concentrându-se, în schimb, asupra intereselor proprii. Din aceste motive, încrederea puterilor occidentale în Polonia s-a diminuat constant până spre sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Stoica, București, Editura Humanitas, 1999, p. 85-126. • François Furet, Trecutul unei iluzii..., p. 17-19. Din punctul nostru de vedere ni se pare extrem de important felul în care Marx trăia experiența originilor sale. Dacă xenofobia înseamnă teama de celălalt, antisemitismul traduce adversitatea pe care ne-o inspiră o parte din noi înșine 100. Într-o epocă a naționalismului romantic, Marx nu se considera nici evreu, nici german. Se simțea antisemit în raport cu sine, xenofob față de toți ceilalți. În evreu, Marx recunoștea și ura
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a fi aureolată de un asemenea prestigiu. Într-un mediu istoric întârziat, burghezia nu este repudiată atât pentru starea ei materială, cât pentru originea sa etnică. Faptul că numeroși exponenți ai capitalismului primar erau alogeni a generat o reacție de adversitate față de străini, în primul rând, și abia în plan secund față de burghezi. În aceste condiții, ideologul socialismului românesc, C. Dobrogeanu-Gherea, nu se războiește atât cu burghezia, cât mai ales cu promotorii neoiobăgiei și ai regimului hibrid generat de lipsa unei
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
conflictului, în condițiile în care conflictul afectiv poate să rămână, depășind granițele concrete în care a apărut; practic, chiar dacă materia va fi predată de un alt cadru didactic care, să spunem, împărtășește scopurile elevului - deci cauza conflictului-scop nu mai există -, adversitatea elevului față de disciplina respectivă se poate păstra, conflictul afectiv menținându-și sfera de acțiune). Totuși, nu trebuie să omitem ideea de la care am plecat în structurarea acestui capitol: conflictul în cadrul comunicării, atunci când are proporții optime și o justificare temporală și
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]