298 matches
-
limbile slave și limbile baltice, toate evoluate local, s-au format ca limbi i.-e. sub influența latinității, limba maghiară aduce în contemporaneitate probe certe din formula aglutinantă a limbii autohtonilor. În continuarea estică a spațiului indoeuropenizat își perpetuează existența aglutinantă limbile și dialectele ugro-finice, mongolo-turco-tătare etc. Ca peste tot în evoluția limbii, sistematizarea fonetică și structurarea gramaticală a materialului lingvistic sunt rezultatul evoluțiilor locale de la simplu la complex și nu al ramificării unui model preexistent, al unei protolimbi, cum își
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
originea acestei familii de limbi rămân axiomatic cele câteva sute de rădăcini care trebuie acceptate ca atare. În felul acesta neogramaticii nu-și mai pun problemele originii naturale a limbajului și evoluției limbilor prin formulele preindoeuropene de limbă, silabică și aglutinantă. Ei se pot întreba cel mult dacă și cum rădăcinile i.-e. pot avea direct, fără mijlocirea altor stadii, origine naturală. În această manieră de percepere a istoriei limbii face și Sextil Pușcariu precizarea că „nu se va ocupa cu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
însoțesc cuvintele discutate ca dovadă a raporturilor dintre română și albaneză sunt superflue. Ele își pierd orice valoare cognitivă dacă privim evoluțiile etnolingvistice din spațiul est european ca rezultat al suprapunerii fenomenului lingvistic flexionar adus de latini pe formula lingvistică aglutinantă a autohtonilor din jumătatea de est a Europei. Toate limbile din acest spațiu sunt evoluții noi sub toate aspectele - fonetic, lexical, gramatical. Ele au comun doar continuitatea materialului lingvistic în plan zonal, european și euro-afro-asiatic. Problema elementelor germanice are aceeași
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
continuitatea materialului lingvistic în plan zonal, european și euro-afro-asiatic. Problema elementelor germanice are aceeași premisă falsă a originii comune a limbilor i.-e., în timp ce limbile germanice sunt și ele rezultatul specific al evoluției locale a materialului lingvistic prin formulele silabică, aglutinantă și flexionară de limbă. „Începând cu a doua jumătate a secolului al II-lea d. Hr., spune S. Pușcariu, apar în Dacia seminții germane. După marcomani, cu o sută de ani mai târziu, vin goții, cărora Aurelian le cedează provincia
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a limbii române și nu s-a exercitat numai în sens orizontal, prin simbioză de la popor la popor, ci în mare parte în sens vertical, de la slavul cuceritor la românul autohton”. Ungurii, a căror limbă moștenește dovezi clare ale structurii aglutinante a limbii autohtonilor din jumătatea de est a Europei, se crede că au venit în masă în Panonia la finele secolului al IX-lea și începutul secolului următor. „În epoca străromână, apreciază Pușcariu, nu se poate constata nici o influență maghiară
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
factură indoeuropeană dețin serii de cuvinte, precum la noi catâr, caval, cioban, ciomag etc., pe care etimologia tradițională nu le poate explica altcum decât ca împrumuturi turanice, turcice sau turcești. În realitate aceste serii de cuvinte sunt reflexe ale substratului aglutinant care acoperea odinioară întreaga Europă și care în prezent este continuat în limbile și dialectele ugro-finice, mongoloturco-tătare etc. Soluția etimologică este nu căutarea originii cuvântului în aceste limbi, ca împrumut din ele, ci analiza lor în profunzime ca forme românești
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
la dezvăluirea imaginii adevărate a acestui întreg. Este necesară viziunea atotcuprinzătoare asupra limbii ca atribut definitoriu al omenirii și perceperea limbii române, ca a oricărei alte limbi, de pe coordonatele istorică și geografică, în continuitatea globală a materialului lingvistic structurat silabic, aglutinant sau flexionar. Privită din prezent spre trecut, limba română se înscrie, ca etapă ultimă, în evoluțiile etnolingvistice din jumătatea de est a Europei cauzate de cuceririle romane în această zonă. La baza acestor evoluții se află simbioza dintre sistemul aglutinant
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
aglutinant sau flexionar. Privită din prezent spre trecut, limba română se înscrie, ca etapă ultimă, în evoluțiile etnolingvistice din jumătatea de est a Europei cauzate de cuceririle romane în această zonă. La baza acestor evoluții se află simbioza dintre sistemul aglutinant al zonei și sistemul flexionar al limbii latine. Prin componentele tracă și latină de la baza sa, limba română, ca și celelalte limbi evoluate zonal și specific spre indoeuropenizare în jumătatea de est a Europei, se înscrie în continuitatea preindoeuropeană euro-afroasiatică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
instituit teoria arborelui genealogic al limbilor i.-e. cu două consecințe nefaste: 1) imaginarea unui punct de constituire a protolimbii i.-e. și de răspândire ulterioară a ramificațiilor acesteia; 2) anihilarea substratului preindoeuropean și, deci, a continuității materialului silabic și aglutinant în formula flexionară a limbilor așa zise i.-e. Consecințele teoriei arborelui genealogic implică spargerea unității comunicative a limbii în trei componente: fonetică, gramaticală și lexicală, cărora li se atribuie existență și evoluție independentă. Demascarea neogramaticii ca epocă perimată a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
organizare politică dezvoltată; ei au trăit izolați la țară sau supuși, când ai unei populației străine, când ai alteia; organizarea politică le-a venit românilor de la slavi și de la maghiari” (p. 191); toate grupările etnice care au evoluat în spațiul aglutinant din jumătatea de est a Europei, paralel și în intersectare cu romanitatea orientală, ca efect al colonizărilor romane au fost transformate în populații năvălitoare, donatoare de cuvinte limbii române (p. 139 354); fonetica, morfologia și sintaxa limbii române, ca și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
un nivel mai larg de cuprindere nu au putut zdruncina fundamentul neogramatic al gândirii istorice de vreme ce aceste încercări nu au în vedere originea naturală a limbajului uman, evoluția socială a limbii și continuitatea globală a materialului lingvistic prin formulele silabică, aglutinantă și flexionară de limbă. Prezentăm în acest sens două exemple. Nicolae Densusianu (1846-1911) este autorul unei lucrări voluminoase intitulate Dacia preistorică, în care ultimul capitol poartă titlul „Limba pelasgă”. Printre contradicțiile și inconsecvențele acestui capitol se conturează o schemă prin
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
încă de la începuturile lor s-au folosit întotdeauna de aceeași ului pelasg” (p. 673). 3. Separarea grecilor ca etnie și limbă pe fondul oceanului pelasgic, dovadă a neînțelegerii originii naturale a limbajului și evoluției globale a limbii prin formulele silabică, aglutinantă și flexionară (gramaticală) de limbă, este o operație artificială necesară autorului pentru schema sa istorică. În realitate, limba greacă a rezultat din gramaticalizarea locală a expresiei aglutinante ale cărei componente s-au morfologizat, căpătînd aspectul a ceea ce numim rădăcină, prefix
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
neînțelegerii originii naturale a limbajului și evoluției globale a limbii prin formulele silabică, aglutinantă și flexionară (gramaticală) de limbă, este o operație artificială necesară autorului pentru schema sa istorică. În realitate, limba greacă a rezultat din gramaticalizarea locală a expresiei aglutinante ale cărei componente s-au morfologizat, căpătînd aspectul a ceea ce numim rădăcină, prefix, sufix, terminație etc. Cu alte cuvinte, la baza limbii flexionare grecești se află aceeași limbă aglutinantă pe care autorul o numește pelasgă. Nici autorul nu poate omite
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
În realitate, limba greacă a rezultat din gramaticalizarea locală a expresiei aglutinante ale cărei componente s-au morfologizat, căpătînd aspectul a ceea ce numim rădăcină, prefix, sufix, terminație etc. Cu alte cuvinte, la baza limbii flexionare grecești se află aceeași limbă aglutinantă pe care autorul o numește pelasgă. Nici autorul nu poate omite faptul că „Herodot vorbește de pelasgii care locuiseră odată pe teritoriul Elladei și de coloniile acestor pelasgi stabilite pe țărmurii de nord ai Mării Egee”, de pelasgii „care locuiau odată
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limba veche poporană latină rămase desprețuită și persecutată. Literații romani începură să imiteze pe greci: în gramatică, în poezii, în filosofie, în istorie și chiar în geografie. Geniul popoarelor italice începe a se schimba” (p. 721). Trecerea de la limba veche, aglutinantă, la latina flexionară este văzută de învățați precum Cato cel Bătrân, Cicero, Pliniu, Quintilian și alții ca o corupere a limbii vechi latine. „Deosebirea între limba latină veche și limba pe care o vorbesc astăzi romanii, zice Polybiu (sec. II
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
o limbă aparte, cu rădăcinile sale înfipte în spațiul lingvistic indoeuropean, și chiar mai mult decât atât, în istoria omenirii. Analizând vechimea limbii române, el pornește de la ideea că această limbă este, „în partea ei structurală, o limbă onomatopeică și aglutinantă” (p. 101). 1. „Forma onomatopeică, arată el, se constată, între altele, la toate cuvintele care arată în limba românească sunete ca: a șui, a șușui, a scârțâi, a țiui, a zbârnâi, a șopăi, a șopoti, a șuiera, a pocni, a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de sute de milioane de oameni” (p. 100), în timp ce pe pagina următoare aduce exemplele de mai sus, la care adaugă în subsol pe a cârti, a mârâi, a gâfâi, în care onomatopeele sunt doar baza naturală a cuvintelor. 2. Structura aglutinantă a limbii române este ilustrată prin prefixare (p. 101 urm.), procedeu pe care etimologia tradițională (DEX) îl refuză în cele mai multe cazuri limbii române, întrucât aceasta nu ar avea istorie proprie, istoria ei fiind limba latină. Iată trei exemple din care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ca imigrante, pe când ele au evoluat alături de română pe aceeași bază autohtonă din jumătatea de est a Europei. Pentru Scraba acest prefix este vechi românesc și luat de slavi de la români. 3. Începerea analizei limbii române cu componentele onomatopeică și aglutinantă ale acesteia contrazice hotărârea lui Scraba de a rămâne constant în sfera metafizică. La fel și afirmația că „în cursul veacurilor ce au urmat colonizării, elementul roman de coloniști s-a contopit cu cel autohton” (p. 93). Nici ducerea în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
romanică”, Eminescu exprimă, cum se putea în epocă, faptul că latina a adus în estul Europei, cu precădere, structura morfematică și flexionară a limbii, structură pe modelul căreia simbioza traco latină a reorganizat gramatical bogatul material lingvistic autohton de factură aglutinantă, dând naștere limbii române. Dar punerea în valoare a substratului este de neconceput fără o nouă explicație dată elementelor nelatine ale limbii române. Nașterea limbii române în procesul comunicării vii dintre cuceritori și cuceriți impunea lărgirea imaginii asupra substratului pentru
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pe maghiari ca veniți relativ târziu, el punea totuși, în manuscrisul citat, opoziția unguriromâni la baza constituirii poporului român. SINTEZE Românii sunt rezultatul evoluțiilor etnolingvistice multimilenare din vastul spațiu euro-afro asiatic, unde limba a evoluat de la stadiul silabic la cel aglutinant și apoi la cel indoeuropean. 1. Apariția și dezvoltarea limbajului uman are la bază capacitatea fiziologică nativă a omului de a produce sunetul ca reflex condiționat de stimuli fizici și psihici. Limbajul începe atunci când segmentul sonor se detașează de stimulii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a sensului baza de articulație dispune de resurse fiziologice pentru marcarea și stocarea progresului cunoașterii. 5. Spațiul euro-afro-asiatic în care limba română își are înfipte rădăcinile își începe istoria atestată cu stadiul silabic liniar, din care s-a dezvoltat stadiul aglutinant, iar pe acesta din urmă a luat naștere formula indoeuropeană a limbii, formulă preponderent morfematică și paradigmatică. Rezultă că istoria limbii române angajează evoluția globală a limbii de la stadiul silabic la stadiile aglutinant și morfematic, ceea ce implică viziunea evolutivă asupra
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
liniar, din care s-a dezvoltat stadiul aglutinant, iar pe acesta din urmă a luat naștere formula indoeuropeană a limbii, formulă preponderent morfematică și paradigmatică. Rezultă că istoria limbii române angajează evoluția globală a limbii de la stadiul silabic la stadiile aglutinant și morfematic, ceea ce implică viziunea evolutivă asupra istoriei. 6. Stadiul indoeuropean al limbii s-a constituit în Asia Mică și s-a răspândit în est până în Himalaia și pe fluviul Indus. În vest, acest stadiu, datorat uzului intensiv al limbajului
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
s-a constituit în Asia Mică și s-a răspândit în est până în Himalaia și pe fluviul Indus. În vest, acest stadiu, datorat uzului intensiv al limbajului și creației orale mereu actualizate ca formulare sonoră, a cuprins mai întâi spațiul aglutinant grecesc și partea de sud a Italiei, inclusiv Sicilia, care se numea în antichitate Grecia Mare. Limba latină, constituită la Roma și în primul latium al acesteia sub influența limbii grecești, a avut ca substrat în peninsula italică o limbă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sud a Italiei, inclusiv Sicilia, care se numea în antichitate Grecia Mare. Limba latină, constituită la Roma și în primul latium al acesteia sub influența limbii grecești, a avut ca substrat în peninsula italică o limbă autohtonă comună ca expresie aglutinantă cu cea a tracilor și cu cea preindoeuropeană din întreg spațiul euro-afro asiatic. 7. Nivelul indoeuropean al evoluției s-a răspândit și s-a menținut doar pe o parte a spațiului aglutinant din care a evoluat și la care se
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
peninsula italică o limbă autohtonă comună ca expresie aglutinantă cu cea a tracilor și cu cea preindoeuropeană din întreg spațiul euro-afro asiatic. 7. Nivelul indoeuropean al evoluției s-a răspândit și s-a menținut doar pe o parte a spațiului aglutinant din care a evoluat și la care se raportează etimologic. Așa se face că spațiul indoeuropean apare astăzi perforat, intersectat și continuat de zone preindoeuropene ugro-finice, mongolo-turco tătare, arabe, basce etc. Toate aceste zone intră însă etimologic în istoria limbilor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]