KorAP: Find »[drukola/base=alani & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 ...13 >

311 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

urlet de groază răsună în piață, în spatele lor, ceea ce-i făcu să se teamă că hunii începuseră deja masacrul. Schimbă, așadar, direcția și se alătură uriașului bărbos. Alergând împreună cu el și cu toți ceilalți spre piață, îl întrebă despre soarta alanilor. — Se baricadează în cazărmile lor, veni răspunsul. Blestemații ăia se gândesc numai cum să-și salveze pielea. La colțul străzii întâlniră un grup compact de barbari ce se îndreptau spre piață și imediat se găsiră angajați într-o încăierare furibundă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
poartă, pentru a încerca, printr-o manevră de ieșire, să vină în ajutorul celor din armata de întărire. Se gândi chiar să meargă personal și să-l cheme pe Sangiban, dar își dădu seama că era deja prea târziu pentru alani să conducă o acțiune eficace. Bănuia că regele hun fusese anunțat din timp de venirea armatei lui Etius, dar sperase, se vede, până în ultimul moment că va pune stăpânire pe Aureliana și că se va pune chiar la adăpost în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
îl oferise dușmanul. între rândurile romanilor, Sebastianus recunoscu stindardul unității sale: A Cincisprezecea Aripă Ilirică, și apoi, după însemne și după emblemele pictate pe scuturi, distinse unitățile regulate și pe cele de elită, binecunoscute lui, precum și milițiile auxiliare ale herulilor, alanilor saxonilor, marcomanilor. Ceva mai departe, în câmp, se grupa masa puternică și indistinctă a armatei vizigote, care, era limpede, renunțase - cel puțin pentru moment - să urmărească dușmanul, înghițit acum de întunericul pădurii. Concentrându-și privirea spre stânga, în lungul malului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
câteva mile, aș zice că, mâine, lucrul cel mai bun ar fi să dispunem la dreapta lor detașamentele galo-romane ce ni s-au alăturat lângă Aureliana și apoi, în centrul dispozitivului, infanteria pe care am adus-o din Italia și alanii ui Sangiban; eu o să iau cu cavaleria latura stângă, iar voi, vizigoții - se întoarse spre Theodoric - ar trebui să vă așezați în schimb, la dreapta, sprijinindu-vă cu alanii. Cavaleria voastră e cea mai puternică din toată armata și a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
centrul dispozitivului, infanteria pe care am adus-o din Italia și alanii ui Sangiban; eu o să iau cu cavaleria latura stângă, iar voi, vizigoții - se întoarse spre Theodoric - ar trebui să vă așezați în schimb, la dreapta, sprijinindu-vă cu alanii. Cavaleria voastră e cea mai puternică din toată armata și a știut deja să țină piept hunilor, de aceea ar trebui să reușească să-i împiedice să ne înconjoare. Dacă, după aceea, Atila va ataca în centru, așa cum cred, o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
moment. Mai mult de atât nu puteam face. Cei care nu au ajuns la timp, în schimb, ați fost voi. Ca și la Aureliana, unde n-ați ieșit de după ziduri. Se vede că zgomotul luptei te sperie, Sangiban! Furios, regele alanilor, i se adresă lui Etius: — N-am venit aici ca să fiu insultat. Oamenii mei erau la multe mile în spate și nu e vina noastră că goții... încruntându-se, Etius ridică mâna și îl întrerupse: — Ajunge! N-are nici un rost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
încercăm să le dăm deoparte. — Sunt de acord! aprobă Chilperic și, pentru a readuce discuția la lucrurile concrete, îl întrebă pe Etius unde intenționa să-i dispună pe burgunzi săi. Etius răspunse că aceștia urmau să lupte între romani și alani, după care le făcu cunoscute, pe scurt, pozițiile contingentelor mai mici, dând comandanților indicațiile necesare pentru a se orienta în teren. în sfârșit, dizolvă adunarea, invitându-i pe toți să-și recupereze forțele în vederea bătăliei ce avea curând să înceapă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Sebastianus și pe Metronius. Ceilalți ofițeri romani și toate căpeteniile părăsiră cortul fără să stea pe gânduri; Theodoric și fiul său ajunseră ultimii la ieșire, iar cel dintâi se întoarse spre Magister militum. — Nu am încredere în Sangiban și în alanii lui, spuse cu fermitate. Dacă fug mâine, bătălia e pierdută. Etius îl fixă o vreme bună, strângând buzele, apoi îi adresă un zâmbet liniștitor — Sangiban e mai hotărât decât crezi. Oricum, nu te teme, o să fac astfel ca mâine să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
la râu nu a ajuns la timp. Poate temerile lui Theodoric nu sunt chiar neîntemeiate. Sebastianus își drese glasul. îl deranja să-l contrazică pe Magister¸ dar, pe de altă parte, având în mai multe rânduri posibilitatea să conducă soldați alani în bătălie, își formase despre ei o părere cât se poate de bună. Cu îngăduința ta, Eminentissime, poate Sangiban nu e un leu dar, oricum ar fi, judecata lui Theodoric în legătură cu alanii mi se pare cu totul nedreaptă: au apărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în mai multe rânduri posibilitatea să conducă soldați alani în bătălie, își formase despre ei o părere cât se poate de bună. Cu îngăduința ta, Eminentissime, poate Sangiban nu e un leu dar, oricum ar fi, judecata lui Theodoric în legătură cu alanii mi se pare cu totul nedreaptă: au apărat Aureliana mai mult de o lună și mă îndoiesc că în momentul sosirii tale erau apți să te sprijine cum se cuvine; și să nu uităm că Atila a reușit să fugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
distanță când a început bătălia și asta poate să explice întârzierea lor. Poate dacă vizigoții ar fi rezistat încă puțin, azi am fi putut să-i spulberăm pe gepizi o dată pentru totdeauna. în plus, e adevărat și că dacă mâine alanii cedează... Chipul lui Etius se întunecă. — Asta nu trebuie în nici un caz să se întâmple! exclamă pe tun ton tăios. O să pun în spatele lor câteva detașamente de catafracți, ca să-i ajute, firește, dar și ca să le taie, dacă e cazul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
din partea centrală a armatei dușmane. în spatele unității sale înainta la pas cavaleria lui Etius, având în dreapta francii lui Meroveus, toate unitățile romane conduse de Egidius și Ricimerus și apoi, pe rând, burgunzii lui Chilperic și trupele auxiliare ale reților și alanilor, care constituiau centrul aliniamentului; în dreapta oamenilor lui Sangiban, după alte câteva unități de auxiliari, era dispozitivul vizigoților: o masă compactă alcătuită din zeci de mii de infanteriști și cavaleri cu platoșe, ajutați de scutieri și de sute de servitori combatanți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
asupra terenului și a întinderii aliniamentului dușman, intui pe loc posibilele dificultăți. — Spune-i că o să execut ordinul imediat. Dar, dacă trebuie să păstrez colina, o să am nevoie și de alți arcași iar azi-dimineață am primit doar o centurie de alani. Curierul încuviință din cap. — O să-i duc cererea ta lui Magister! strigă, în timp ce se îndepărta, dând pinteni calului. Sebastianus se întoarse spre Iustinus Datianus, cel mai vârstnic dintre comandanții de turma, care îi luase locul lui Mataurus în A Cinsprezecea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Oricum se gândi că nu avea de făcut decât un singur lucru. Desfășurarea! strigă. Lărgiți rândurile! Faceți loc arcașilor! Cu toată tensiunea momentului, ordinul fu executat cât se poate de bine și aproape pe loc. Maliban apăru alături de Sebastianus, în timp ce alanii săi, ieșind printre rândurile ilirilor, veneau în față cu arcurile pregătite și cu săgețile pregătite în coardă. Fără să mai aștepte ordinul lui și strigând ceva către oamenii săi, Maliban își întinse arcul și slobozi prima săgeată. Alte o sută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
două mii, observă îngrijorat. Nu le mai rămăsese decât defensiva. Sebastianus își dădu oamenii jos de pe cai și îi dispuse ca pe o tablă de șah, pe două rânduri: primul în genunchi, cu scutul sprijinit pe pământ ca să-i protejeze pe alani, care se postară între cei dintâi, în rândul al doilea. Trecând în revistă aliniamentul împreună cu Aquilius, se întâlni cu Maliban, care, liniștit și eficient ca întotdeauna, făcea același lucru, dar din direcție opusă, dând oamenilor săi indicații asupra tirului. — Sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
constituia punctul ce mai înalt a colinei. Hunii înaintau, dar de această dată cu mai mare precauție, precedați de zeci de arcași pedeștri, care începură curând să trimită săgeți spre liniile adversarilor. Pentru moment, Maliban își ținea încă pe loc alanii, așteptând ca dușmanul să se apropie. în câmpie, cele două armate se înfruntau cu urlete de război și cu sunete de corn și trâmbiță, dar se apropiau lent una de cealaltă, șovăind parcă înainte de a dezlănțui ceea ce se anunța deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
trei fii ai săi și de Onegesius. îmbrăcat într-o splendidă armură, le înflăcărase, ca întotdeauna, cu elocvența sa simplă, dar eficace, lămurind, din câteva cuvinte pline de hotărâre, obiectivul principal: neutralizarea vizigoților și spargerea centrului dispozitivului dușman, format din alani și burgunzi, aliniați chiar acolo unde începea să coboare blestemata de colină pe care în zadar încercase să o cucerească în zorii zilei. Cât despre aripa stângă romană, ea era alcătuită aproape în întregime din trupe auxiliare și, cu siguranță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pe rege, înconjurat de toți acei demnitari. între ei îl recunoscu pe tânărul Ernak, fiul său cel mai iubit. Ceilalți doi erau deja angajați în bătălie: Ellak, cel mai mare, se lupta pe colină; Dengizich, în schimb, conducea atacul împotriva alanilor. Balamber aruncă o privire spre forțele ce rămăseseră în rezervă: trei mingan-uri - plus al său, acum aproape înjumătățit - stând pe loc în câmpie în bătaia soarelui, protejându-l pe rege și tabăra, unde rămăseseră războinicii mai vârstnici sau cei prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
neîncetat și frenetic, în urma căruia cei rămași să privească primeau mereu vești emoționante, dar și contradictorii, despre mersul bătăliei. Toți cei care veneau din linia de front vorbeau despre o luptă furibundă, cu un final neclar: după câte se părea, alanii și burgunzii, în dispozitiv compact, rezistau oricărui atac, copleșindu-i cu o ploaie de săgeți pe războinicii hiung-nu și provocându-le pierderi serioase, în vreme ce sus, pe colină, Ellak nu înainta cu nici un pas. Pe latura stângă, cele două popoare de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lui Etius, noi nu o să putem înainta. Trebuie să spargem centrul, înțelegi? Arătă cu degetul spre câmpul de luptă și preciză: acolo, vezi? Unde se termină colina: se pare că vizigoții au abandonat-o, iar romanii dispuși deasupra ei și alanii de la poale și-au îndepărtat rândurile pentru a umple spațiul pe care-l ocupau ei. Acum sunt mai slabi, înțelegi? Spune-mi, atunci, tu ce ai face în locul meu? Răspunsul lui Balamber veni prompt. M-aș azvârli cu capul înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ce ridicau brațele cerând ajutor, cai în agonie și tot felul de arme, împrăștiate ori înfipte în pământ. După forma scuturilor și după armamentul adversarilor pe care-i avea în față. Balamber constată că se pregătea să-i înfrunte pe alanii lui Sangiban. Aceștia, văzând că se apropia un nou val de atacatori, strânseră rândurile, formând o falangă țepoasă, înțesată de sulițe lungi, din mijlocul căreia se ridică un nor de săgeți, pentru a cădea apoi asupra războinicilor hiung-nu ca o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
corp la corp și nu șovăiau să lupte cu mâinile goale atunci când își pierdeau armele, cu atât mai mult cu cât învălmășeala era atât de mare, încât nu se puteau desprinde din lupta aceea sălbatică. Deși supuși unei presiuni cumplite, alanii rezistau în continuare. Balamber slobozea săgețile una după alta și înainta încet prin îmbulzeală. Cu toate acestea, temându-se că-și va pierde viziunea de ansamblu asupra bătăliei în sectorul său, evita să-și abandoneze calul. Privirea lui se întoarse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ce veneau din urmă un reper în mijlocul haosului acelei lupte sângeroase. Chinuiți de căldură și de oboseală, aproape toți războinicii, de ambele părți, își aruncaseră în iarbă armurile și luptau acum goi până la brâu și deci expuși la loviturile dușmanului. Alanii, extenuați de lupta ce dura de ore întregi și descumpăniți de sosirea forțelor proaspete în rândurile dușmanilor lor, cedau acum în mod vizibil, iar Balamber încerca deja senzația de exaltare pe care i-o producea victoria ce avea să vină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Se opri după o sută de pași și îi înapoie stindardul lui Mandzuk. încetul cu încetul, și alți oameni de-ai săi se desprinseră din încleștare și alergară, unii pe jos, alții călare, pentru a se regrupa în jurul stindardului său. Alanii, epuizați acum, se feriră să-i urmărească. Balamber își dădu seama că din tot mingan-ul său nu avea nici măcar două sute de războinici. Nu se întrebă dacă doar cu atât de puțini oameni avea să reușească să oprească manevra de învăluire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
până la tabăra lui Ambarrus, Sebastianus trecu printre multe grupuri de soldați ce porniseră să sape mari gropi comune, în care urmau să fie azvârlite pur și simplu, toate la un loc, cadavrele, de acum înțepenite, ale celor căzuți: romani, huni, alani, vizigoți, ostrogoți, turingieni, burgunzi. întinderea aceea desțelenită era toată o înșiruire de cratere, umplute cu o rapiditate impresionantă și imediat acoperite sumar cu câteva lopeți de pământ. Grămezi de trupuri erau încontinuu stivuite în apropierea gropilor, în așteptarea acelei sumare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]