486 matches
-
acestea nu era nimic destul de concret pentru ca Tom să își poată face o imagine despre el. Apoi, scăzând glasul până la șoaptă, Aurora a adăugat: — E foarte credincios. — Credincios? Ce fel de credință? a întrebat Tom, străduindu-se să nu pară alarmat. — Creștină. Știi tu, cu Iisus și tot restul. — Ce vrea să însemne asta? Aparține unui cult anume sau vorbim despre un fundamentalist renăscut? — Renăscut, cred. Și tu, Rory? Tu crezi în chestiile astea? — Încerc, dar nu prea mă pricep. David
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Poftim ? zic fără nici o modulație În glas. Mă gândeam doar... Se Îmbujorează și mai tare. Că o să locuim Împreună. E un pas foarte important. Și am constatat recent că noi nu prea folosim... cuvinte de alint. Mă holbez la el, alarmată. — Nu ? — Nu. — Aha. Iau o gură de cafea. Dacă stau bine și mă gândesc, are dreptate. Așa e. Oare de ce ? — Deci, ce părere ai ? Numai dacă vrei și tu. Absolut ! zic repede. Vrau să spun că așa e, ai dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Ăă, da. Ce... păcat. Înghit În sec. Era o cingătoare atât de frumoasă ! Am fost foarte supărată că am pierdut-o. — Ei, la naiba ! Ochii i se umplu din nou de lacrimi. Am să-ți mai fac una. Nu ! zic alarmată. Nu, Katie, te rog nu. — Dar vreau eu ! Se apleacă și mă Îmbrățișează. De-asta există prietenii ! Mai trec vreo douăzeci de minute până ne terminăm cappuccino-ul și ne Îndreptăm spre birou. Când ne apropiem de blocul Panther mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
-mi geanta jos. Cum poate să fie ! — Așa ! spune Lissy gâfâind și se așază pe călcâie. Fermoarul e Închis. Poți să respiri ? Jemima nu-și clintește nici un mușchi. Lissy și cu mine ne uităm una la alta. — Jemima ! spune Lissy alarmată. Poți să respiri ? — Oarecum, spune aceasta Într-un final. O să fie bine. Foarte Încet, cu corpul total rigid, Își târșâie picioarele până la geanta Louis Vuitton, aflată pe un scaun. — Și ce faci dacă ai nevoie la budă ? zic, fixând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Îmi intră greșit și Încep să tușesc. O, Doamne, acum am Început să Împroșc peste tot cu șampanie. Și am lacrimi În ochi. Și toate celelalte șase persoane din cameră s-au Întors să mă privească. — Ești OK ? spune Jack alarmat. Bea niște apă. Îți place Evian, da ? — Ăă.. da. Mersi. Of, la naiba. Nu-mi prea place să recunosc că s-ar putea ca Jemima să aibă perfectă dreptate. Dar ar fi fost mult mai ușor dacă aș fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
tăvi cu ceai și biscuiți, și nu știu deloc pe care dintre ele s-o ridic Întâi. — Cred că răspunsul la Întrebarea ta este nu, zic În cele din urmă. Nu sunt OK. Nu sunt deloc OK. — O. Pare sincer alarmat. Păi... pot să te ajut cu ceva ? — Tu ai fi OK dacă toate secretele ți-ar fi dezvăluite pe un post național de televiziune de către un om În care ai avut Încredere ? zic cu voce tremurândă. Tu ai fi OK
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
câine. Ce Dumnezeu, suntem ca surorile ! O, Doamne. Mi-o imaginez brusc pe Jemima scotocind prin coșurile de gunoi ale lui Jack, În costumul ei Gucci. Sau zgâriindu-i mașina cu pila ei de unghii. — Jemima... nu face nimic, spun alarmată. Te rog, nu vreau să faci nimic. — Crezi că nu vrei. Dar ai să vezi, mai târziu Îmi vei mulțumi... — Ba nu ! Jemima, trebuie neapărat să-mi promiți că n-o să faci nimic stupid. Ea mă privește cu bărbia Încleștată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Bine ! spun ușor cam prea strident. Foarte bine ! Trebuie să preiau rapid controlul asupra situației. Trebuie. — Jack... vrei te rog să-mi dai niște apă ? mă trezesc spunând. Eu am să rămân aici. Mă simt un pic amețită. Jack pare alarmat. — Mi s-a părut mie că ceva nu e În ordine. Hai să te duc acasă. Chem imediat mașina. — Nu. E... OK. Vreau să rămân. Du-te și adu-mi doar puțină apă. Te rog, adaug, pentru a da mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
zis? — Să nu‑ți iei prea multe bagaje, repetă Suze. Știi și tu ce‑nseamnă asta: să‑ți iei doar o geantă de voiaj micuță sau așa ceva... — Știu și eu ce înseamnă „să nu îți iei prea multe bagaje“! zic alarmată, pe un ton cam pițigăit. Dar... nu pot! — Sigur că poți. — Suze, n‑ai văzut câte chestii am de luat? spun, ducându‑mă în dormitor și deschizând larg ușa. Uită‑te și tu un pic. Suze mă urmează cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
factura asta e pentru... 0 lire, nu? — Categoric, spun, rupând plicul. Zero! Sau, mă rog, zece lire, acolo. Vreo pereche de chiloței, cine știe... Desfac hârtia și mă uit la ea. O clipă, rămân fără grai. — Cât e? zice Suze alarmată. — E... e o greșeală, spun, încercând s‑o bag la loc în plic. E o greșeală, evident. O să le scriu o scrisoare... Ia să văd. Suze înșfacă factura și face ochii mari. 365 de lire? Bex... — Trebuie să fie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
aia tivită cu blană. Pe unde o fi? — Cât e? — E... destul, răspund, băgând factura repede înapoi, înainte să vadă că sare bine de 400 de lire. Mă uit în altă parte, încercând să‑mi păstrez calmul. Însă mă simt alarmată și ușor enervată. E total aiurea. Ideea e că mi‑am plătit toate cardurile. Le‑am plătit. Dar, totuși... ce rost are să‑ți plătești toate cărțile de credit, dacă din ele răsar alte datorii? Ce rost are? Mai bine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Adevărați newyorkezi! — Becky, spune Luke. Își lasă ziarul și, brusc, privirea îi devine serioasă. Trebuie să‑ți spun ceva. Cu toată agitația asta, n‑am apucat până acum... dar cred că trebuie neapărat să îți spun ceva. — OK, zic ușor alarmată. Ce anume? — Să te muți într‑un alt oraș e un pas important. Mai ales într‑un oraș atât de aparte ca New Yorkul. Eu am fost de multe ori aici, și tot mi se pare copleșitor câteodată. — Așa. Deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
în care să conving o bancă foarte rigidă și conservatoare din New York că dețin controlul total asupra tuturor aspectelor vieții mele profesionale și personale. Și toți au văzut deja asta. O să fiu de râsul lumii! Dar ai controlul total! spun alarmată. Luke, ei sigur știu... sigur n‑or să... Ascultă‑mă, spune Luke, întorcându‑se spre mine. Tu știi care e percepția despre mine în orașul ăsta? Percepția generală este aici - nu știu din ce motiv - că nu mai sunt ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
trei cuburile de zahăr. Și tata zice să bei și un coniac. Și, dacă te mai sună vreun reporter dintr‑ăla, spune‑i să se ducă în aia a mă‑sii. — V‑a sunat și pe voi vreun reporter? întreb alarmată. — Ne‑a dat târcoale un individ de dimineață, să ne întrebe nu știu ce, zice mama amuzată. Dar tata a ieșit după el cu foarfecele de grădină. Nu îmi pot abține un chicotit firav. — Mai vorbim, mamă. Dar te sun eu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
o clipă, îmi stă inima. — Pariu că‑i Miggy, zice fata, întorcându‑se. Ei bine, n‑o s‑o aibă. Șaizeci de lire. — Șaizeci de lire? face tipul de lângă ea, care se holbează la mormanul de haine de lângă ea, ușor alarmat. Pentru o eșarfă? — O eșarfă Denny and George, idiotule! zice fata în roz și ia o gură de vin. La magazin ar fi cel puțin două sute de lire. Șaptezeci! O, ce tâmpită sunt. Nu e rândul meu, nu? Fata în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
prelungite. Poate Îl așteptam pentru că pe el nu-l văzusem, nu-l auzisem șușotind, cap În cap cu mama, seară de seară, calculându-și banii Împrumutați, dați, luați. Lui nu-i zărisem În ochi panica din zilele când se Întorcea alarmat: — ...M-au chemat la director să-mi spună... — ...M-au chemat la muncă duminică... — ...M-au chemat la muncă și salarii... — ...M-au chemat deoparte să Îmi spună ce se spune despre mine! Mi-au spus că se așteaptă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
din nou în fața cotletelor sale. Oh, oare cum va reuși să termine chestiile alea oribile, carbonizate? Chiar când se întreba dacă să le arunce sau nu în toaletă și să tragă apa, fu întrerupt de domnul Chawla. — Cine e? întrebă alarmat perceptorul districtual. — E tatăl lui Baba al Maimuțelor, spuse domnul Chawla deschizând ușa șubredă de lemn care dădea spre veranda din față și intrând. Și eu, spuse el ferm, am o propunere de făcut. — Ce propunere? întrebă perceptorul districtual, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
și se simți de parcă și-ar fi pierdut echilibrul și-ar fi căzut din copac. Pe fundal, o portavoce pârâi și cuvintele se scurseră într-o ceață lipsită de sens. Fața i se albise. — Ce-i cu tine? îl întrebă alarmată Pinky. — Mulțumesc de întrebare, reuși el să articuleze. Dar e mai bine să mergeți singuri. De ce e mai bine? îl întrebă Pinky exasperată. — Pentru că așa e, țipă tare și nervos, iritat subit de toate și de toți. Aveau să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
era acolo dubița cu înghețată! — O să-l împușc, articulă brigadierul, vorbind dintr-odată încet. Pe cuvânt, am să-l împușc și-am să-l omor pe nebunul ăla. — Vai, domnule, spuse domnul Gupta, ridicându-se și chirăind ca o pasăre alarmată. Nu faceți asta, domnule. E un biet vânzător de înghețată. Alb la față, perceptorul districtual atârna de marginea jeep-ului. În ce se transformau lucrurile? Era prizonier într-un coșmar. Nici măcar nu era treaz, iar acesta era un coșmar respingător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
pădurea de cercetare a universității, unde vârfurile copacilor se clătinau cuprinse parcă de un vârtej, calea maimuțelor către munți indicată de un tremur argintiu printre pini, de un tremur al crengilor și frunzișului. Păsările din pădure zburară și se împrăștiară alarmate, țipetele lor amestecându-se cu vocile de dedesubt în aerul plin de satin rosu, albastru și negru, de penele aurii și arămii ale fazanilor și păunilor, ale ciocănitorilor și bărbătușilor... Și totuși, maimuțele își continuau drumul. Mai sus și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
râs, le-am povestit cum i se făcuse rău Bunicului nu mai departe de două săptămâni în urmă: gemea și scrâșnea din dinți. Cred că îl dureau rinichii, iar rănile de picioare începuseră să-i sângereze. Bunica m-a chemat alarmată. Eram numai noi trei în casă. Am venit într-o suflare și am încercat să-i masez mâinile și gâtul. Dar exact atunci o luară durerile și pe Bunica. Bunicul se ținea cu greu să nu țipe, iar Bunica scâncea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în gura voastră", iar unul strigă sfătos: "Da de ce nu te duci tu, Nicule, și îndemni numai pe alții?" ― Zic eu că nu merg? se înfurie flăcăul. Crezi că mi-e frică de boier ca vouă? Alți țărani soseau mai alarmați. Începură să se amestece și femei, și copii printre bărbații care umpleau ulița de la postul de jandarmi până la baba Ioana. Tot vorbind și tocmindu-se, mulțimea ajunse pe nesimțite în fața conacului Iuga. Pe când Luca Talabă spunea într-un grup că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu vioiciune. De altfel oamenii care trăiesc permanent în primejdie ajung să nu-și mai dea seama de ea. Numai așa se explică de ce și bătrânul Iuga, om ponderat și cu scaun la cap, nu s-a arătat ieri deloc alarmat, sau poate că dânsul are și alte motive de a fi calm! Noi însă, care suntem străini de împrejurările obișnuite, mirosim în aer lucrurile anormale, fiindcă sensibilitatea noastră e mai ascuțită și nu s-a tocit prin contactul cu primejdiile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
am văzut, în după-amiaza aceea, o pată galbenă. Era spielhosenul copilului cel nou, care, încet, cu atenție, urca spre vârful coșului. Corpul, într-o bluziță cu mâneci scurte, înflorată, nu acoperea nici un sfert din grosimea turnului cărămiziu. Locatarii ieșiseră toți, alarmați, în balcoanele cu murături și strigau la el să se dea jos. Dar, treaptă cu treaptă, Mendebilul (căci până la urmă așa i-am zis cu toții, Dan rămânând doar cu supranumele de Nebunul) urca spre vârful coșului. Ajuns în vârf, copilul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
la întrecere, fiecare dintre noi urlând la șofeur (al nostru era un sikh magnific, care făcuse războiul în Franța și striga: "Diable, diable! Vin rouge, vin blanc!"), bătîndu-l pe spate, încurajîndu-l. Geurtie, care se așezase pe genunchii mei, mă strângea alarmată (aflase de simțitoarea urcare a salariului) și-mi spunea mereu: ― Am să cad! Ți-e frică dacă am să cad? La întretăierea lui Dhurmtollah Street, taxiul nostru a trebuit să aștepte trecerea-tramvaiului. Ceilalți ne[-o] luaseră înainte, și eram cu toții
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]