463 matches
-
cină În clubul nostru sârbo‑francez. Am făcut descoperirea că dacă Încerci să‑i vezi pe oameni Într‑o lumină comică, Îți devin mult mai simpatici - dacă descrii pe cineva, să zicem, ca pe o știucă umană, obeză, râgâitoare, cu albeață la ochi, după aceea te Înțelegi mult mai bine cu persoana respectivă, fiind conștient că tu ești sadicul care l‑a privat de orice atribut omenesc. Și cum l‑ai tratat cu o metaforică violență, simți că‑i datorezi oarecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
aflau în fața ferestrei. ”-... Ce liniștite sunt serile toamnei !” zise ea după o vreme, în fața ferestrei, privind crizantemele aurii, din grădinița din față. Sprijinită de brațul lui, se uita cu o privire rătăcită pierdută pe cer... peste oraș... peste orizont. O albeață de argint acoperea orașul... Cerul nopții era limpede ca gheața. Vasilica văzu prima stea a serii înălțându-se dinspre pădurea Trestiana. ”- Uite, prima stea...!” tresări ea, strângânduse lângă dânsul. ”- Ce-ți dorești, când vezi prima stea ?!” O întrebă Iorgu, încet
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ale materiei - de la regnul animal și până la poarta cerului, cimitirul din vârful dealului. intri pe poarta masivă, sculptată În lemn, poartă zdravănĂ și Înaltă, de casă ardelenească, și pășești În curtea pavată cu pietre de râu, a căror rotunjime și albeață jucăușă netezesc gândurile. Poiata găinilor și grajdul vitelor se găsesc În stânga, cum intri pe poartă, lângă magazia de lemne. În dreapta, sub casă, două pivnițe În care sunt ferecate esențele tari ale acestui paradis - sub formă de compoturi, gemuri, zacuști, slănină
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
ale materiei - de la regnul animal și până la poarta cerului, cimitirul din vârful dealului. Intri pe poarta masivă, sculptată în lemn, poartă zdravănă și înaltă, de casă ardelenească, și pășești în curtea pavată cu pietre de râu, a căror rotunjime și albeață jucăușă netezesc gândurile. Poiata găinilor și grajdul vitelor se găsesc în stânga, cum intri pe poartă, lângă magazia de lemne. În dreapta, sub casă, două pivnițe în care sunt ferecate esențele tari ale acestui paradis - sub formă de compoturi, gemuri, zacuști, slănină
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
aci o mică fereastră dădea în curtea vecină. Marina urmă călăuzirile ei, dând lămuriri dintre cele mai indecente. Când Felix o privi mai bine în față, văzu că n-avea decât un ochi valid. Celălalt îi era atacat violent de albeață și era pe jumătate închis de pleoapă. - Ce faci, se răsti deodată Marina la moș Costache, nu-mi dai bani de cheltuială? Doar n-o să te hrănesc cu vînt! Moș Costache se bîlbîi: - Nu-nu-nu mai ai bani? - Că mulți mi-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
întîi la un fotoliu cu speteaza foarte înaltă, pe care ședea o bătrână cu fața pătrată, însă cu bărbia ascuțită ca un supliment triunghiular. Bătrâna avea pe cap o scufie împodobită cu jeuri, iar un ochi îl avea stricat de albeață, din care pricină privea pieziș și zâmbea în permanență. - Sărut mâna, mătușă o firitisi tare Stănică, sărutîndu-iafectiv mâna ridicată în acest scop, cele dorite și să ne îngropi pe toți. - Ba să mă ferească Dumnezeu! Dar ce miroși așa a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
centimetri mai lung. Și se deplasa la Delia Postolică. O găsea sau n-o găsea acasă, stătea o vreme pe scară la ea și se simțea bine. Asta, Delia, nici nu se uitase la el. Nici n-avea cum. Avea albeață. O să-i fie mai ușor când o fi să se îmbrace mireasă. Albă din ochi până-n picioare. Dar cine s-o ia? Lua-o-ar dracul. În alte zile se abătea pe la Deci. Surorile astea cică erau italience, Decilagata. Cea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
rămase-ntr-o confuzie. Privea la Ieronim. Ce frumos era... Inima tremura-n ea... l-ar fi omorât dacă ar fi fost al ei... Era nebună. Dar ce frumoasă, ce plină, ce amabilă era ea! Fața ei era de-o albeață chilimbarie întunecată numai de-o viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de-un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
făcu nimica, ceea ce era mai cuminte în cazul de față. Pictorul ieși. Ea rămase-n confuzie. Privea la Ieronim. Ce frumos era... Inima tremura în ea. Dar ce frumoasă, ce plină, ce amabilă era ea! Fața ei era de-o albeață chilimbarie, întunecată numai de-o viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rămase-ntr-o confuzie. Privea la Ieronim. Ce frumos era... Inima tremura-n ea... l-ar fi omorât dacă ar fi fost al ei... Era nebună. Dar ce frumoasă, ce plină, ce amabilă era ea! Fața ei era de-o albeață chilimbarie, întunecată nu mai de-o viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de-un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mână gâtul său, astfel încît, ridicîndu-l, capul spânzura după brațul meu; astfel mă uitam la el și nu ziceam nimic, decât sărutam fața lui ca alabastrul cu gura mea cea plină de sângele inimei sale. Fața rămânea nemișcată, moartă; numai albeața ei contrasta ciudat cu petele sângeroaselor mele sărutări. Un fluier vâjâitor din frunză mă trezi din atonia mea; împușcăturile încetase și auzeam din ce în ce apropiindu-se pași; presupuneam cumcă sunt voinicii cari, neputând să susțină lupta, se retrăgeau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe piept crucea, cu ochii umezi ridicați la cer asemenea unei rugăciuni, sufletul ei se-nalța printre norii risipiți asemenea umbrei albe a unei martire, se înalța prin ploaia de raze, prin ninsoarea de stele, până ce albeța ei se pierdea în albeața argintie a cerului. O răpise la cer un cântec sublim neauzit decât [de] mine, cântecul acelui maestru divin în țipetele sale, Palestrina! {EminescuOpVII 233} ["EA ERA CULCATĂ PE PATUL EI CEL ALB"] 2255 Ea era culcată pe patul ei cel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
remarcat că motivul peregrinării, al călătoriei, al evaziunii În reverie străbate obsedant Întreaga carte): „Am mers cu dimineața pe trotuarele sonore și pașii mei sunau În minutele clare ca niște gonguri ale soarelui unanim. Prin curți, rufele Întinse chemau o albeață distinctă și, Între sărăcia zidurilor jupuite, cearșafurile păreau obrajii reveniți la suprafața unei ape de pace. M-am oprit la fiecare poartă și la fiecare poartă am trăit un destin”. De la prima intrare În scenă „vizitatorul” ia contact cu o
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
am oprit la fiecare poartă și la fiecare poartă am trăit un destin”. De la prima intrare În scenă „vizitatorul” ia contact cu o lume descoperită simultan În cele două registre amintite: unul al luminozității muzicale și transparenței (dimineața, minutele clare, albeață distinctă, apă de pace, trotuarele sonore, gonguri ale soarelui unanim), celălalt al Închiderii, obscurității, izolării, mizeriei (curțile, sărăcia zidurilor jupuite); iar Între aceste coordonate spațiale, cîteva evenimente verbale sugerînd apropierea / aspirația (am mers, pașii mei sunau, rufele chemau) și unul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
dilectă, luna blîndă: „Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduloasă, Cu părul tău de aur ca raze răsfirat, Vin’ scumpa mea Elvira, și sînu-ți Înfocat Lipește-l de-astă liră și mută, și duioasă. Cu degetu-ți de roze, d-albeața unui crin, Deșteaptă-n ea un sunet, Elviră-Înamorată; Cu-acel sunet imită pe coarda-nfiorată CÎntarea mea din urmă și ultimul suspin.” Două remarci putem face privitoare la aceste versuri: diafanitatea, Întîi, a portretului, și asocierea, apoi, a erosului cu simțul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poate numi decît prin ea Însăși. Poetul Îi spune, printr-o imagine, „icoană-a fericirii”. Alte referințe sînt tot atît de vagi, imateriale: inima ca o liră, „silf ce vine pe raza unei stele”, „zambila primăverii” ce Împarte „desfătător miros”, albeața și delicatețea crinului etc. Să urmărim puțin tehnica așteptării la Gr. Alexandrescu. Ca și parfumul zambilei, „ființa de iubire” se simte de departe. Pasul ușor „abia se Însemnează” pe iarba mlădioasă, privighetoarea o ia drept trandafir, zefirul sărută fruntea grațioasă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o înțepeneală nefirească. Buzele, rujate în grabă, lăsaseră pe vârfurile dinților urmele sângerii ale unor cuvinte spuse pe jumătate. Părul se sufoca sub culoarea roșie, evident, nu a lui. Gâtul era scurt, de parcă ar fi vrut să se ascundă, cu albeața lui cu tot, dar nu avea unde, căci umerii erau dezgoliți. Bluza, dintr-un material lucios și elastic, cobora de la jumătatea umerilor, strângând sânii și împingându-i să stea bombați. În strădania ei, bluza nu reușea să-i acopere șoldurile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
apoi răspunse că zece-cincisprezece ani, spre a realiza o monografie completă a regiunii din punct de vedere geobioantropologic. Ioanide plesni iarăși cu mănușa. Avusese o mătușă care, în vârstă de optzeci și patru de ani, era foarte agasată de o albeață la un ochi, ce se agrava mereu, cu toate tratamentele. "Cum, se indigna ea, toată viața am să rămân așa?" (Ea spunea "toată viața" ca și când milenii de existență s-ar fi deschis înainte-i.) Conțescu mai întrebă cât ar costa
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
încarnată, păstorul luteran, un adevărat apostol, și toate aceste într-o dramă în care se petrec lucruri grozave. Această piesă curioasă este un infern plin de îngeri și de oameni de treabă. {EminescuOpIX 293} Ce sunt aceste caractere boite cu albeața morală, unse cu badanaua nobleței de suflet? Apoi ce să mai zicem de providență, care joacă rolul de mașinist. Când mama are să-și vadă copila, un fulger providențial o orbește; Când copila are să să roage pentru sufletul mamei, o mână
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
-sa din cer l-a lăsat’’. Apoi se sting trei cărbuni: unul de întâlnitură, altul de pocitură și al treilea de diochi. Când o vită sau un alt animal se lovea la ochi sau lăcrima prinzând pojghiță, trebuia descântat de „albeață”. Se folosea un fir de mălai tătărăsc, luat de la mătură și un fir de lână roșie. Se descânta trei duminici la rând, înainte de răsăritul soarelui. În timp ce se dădea cu firul de mălai tătărăsc și cu lâna roșie în jurul ochiului bolnav
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
la rând, înainte de răsăritul soarelui. În timp ce se dădea cu firul de mălai tătărăsc și cu lâna roșie în jurul ochiului bolnav, se spunea descântecul astfel: „Mă sumecai, mă mânecai/ Duminică dimineața mă sculai/ Și mam dus la Lunaia/ Să-i deschid albeața/ Albeața prin deochi/ Albeața prin pocitură./ Cu mătura o mătur,/ Cu lopata o arunc,/ Cu lână roșie o șterg./ Ce stai Lunaie cu părul zburlit,/ Cu ochiul tulburat?/ Că la Ileana oi alerga/ Cu mătura te-oi mătura/ Cu lopata
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
rând, înainte de răsăritul soarelui. În timp ce se dădea cu firul de mălai tătărăsc și cu lâna roșie în jurul ochiului bolnav, se spunea descântecul astfel: „Mă sumecai, mă mânecai/ Duminică dimineața mă sculai/ Și mam dus la Lunaia/ Să-i deschid albeața/ Albeața prin deochi/ Albeața prin pocitură./ Cu mătura o mătur,/ Cu lopata o arunc,/ Cu lână roșie o șterg./ Ce stai Lunaie cu părul zburlit,/ Cu ochiul tulburat?/ Că la Ileana oi alerga/ Cu mătura te-oi mătura/ Cu lopata ți-
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
soarelui. În timp ce se dădea cu firul de mălai tătărăsc și cu lâna roșie în jurul ochiului bolnav, se spunea descântecul astfel: „Mă sumecai, mă mânecai/ Duminică dimineața mă sculai/ Și mam dus la Lunaia/ Să-i deschid albeața/ Albeața prin deochi/ Albeața prin pocitură./ Cu mătura o mătur,/ Cu lopata o arunc,/ Cu lână roșie o șterg./ Ce stai Lunaie cu părul zburlit,/ Cu ochiul tulburat?/ Că la Ileana oi alerga/ Cu mătura te-oi mătura/ Cu lopata ți-o arunca/ Și
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
Cu măturile s-o măturăm./ Nu vă duceți la fântâna lui Iordan/ Vă duceți la Marțolea/ Să-i săp s-o măturați/ Marțolea să rămână curată și luminată/ Ca argintul strecurat/ Ca Maica sa din cer ce a lăsat ați albeața de pe ochi/ Cu săpile s-o săpați/ Cu lopețile s-o râniți/ Cu măturile’’. Când cineva avea dureri de cap, se ducea la Ioan Guțu care descânta de „deochi”. Acesta, frecând ușor cu mâinile pe frunte spre tâmple, spunea descântecul
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
folosind oblojeli din plante și ierburi de leac. Buba de la chișiță sau de la unghie era tratată cu răzătură de rădăcină de boz, era dată în mâncare, amestecată cu tărâțe de grâu. Buba era stricnită și oblojită cu răsătură de boz. Albeața de la ochii vitelor era tratată de către Jean Mitrea din Oncești cu albuș de ou ars și praf de sare sau cu cenușă de șarpe ars. Acestea erau cernute cu sită deasă și puse în ochi prin suflare cu trestia
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]