3,029 matches
-
1, 95 m - iar părul său blond era lipit de cap din cauza transpirației. Avea fața stropită cu noroi din timpul meciului, ceea ce nu făcea decât să intensifice culoarea albastră a ochilor săi și să facă să-i pară și mai albi dinții când zâmbea. Nu e de mirare că nu apare pe Google, spuse Lauren. Dacă ai putea da de el pe internet, ar avea mai multe admiratoare Înfocate decât Elvis. Sunt atât de emoționată. Nu mă pot duce pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
dresezi, nu-i așa? zice. Chipul și mâinile-i sunt mânjite de sânge. Chipul diavolului. Șuvițele blonde de pe frunte îi stau în sus, ciufulite, țepene și roșii precum coarnele diavolului. Țăcălia lui roșie. Totul este roșu; doar ochi-i sunt albi. Nu acel alb al steagurilor albe, al abandonului. E albul ouălor fierte tari, al puilor ghemuiți în cuști suprapuse, al durerii, suferinței și morții din fermele industriale. — Ca Adam și Eva izgoniți din Grădina Raiului, zice. Stridie stă pe terasamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Cristina ca un oftat, recunoscîndu-l. Te rog să-mi ierți cuvintele urîte spuse numai de dragul replicii! Îmi pare rău că s-a sfîrșit așa! Tocmai că nu s-a sfîrșit, dovadă telefonul ăsta, iar de mai discutăm o dată azi, voi albi toată, crede-mă! Ceea ce-nseamnă că deseară, la spectacol, vei arăta superbă, cu capul alb... Sper că vii, nu? Nu. Îți doresc succes! Succesul la premieră înseamnă aplauze. Lipsa ta le va reduce la jumătate. E măgulitor să aflu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
clasificați în țară ca zonă peisagistică de stat, categoria AAAAA. Changbai sunt cei mai cunoscuți munți din nord-estul Chinei, o zonă turistică spectaculoasă, considerată leagănul naționalității manciuriene, iar cea coreeană îi numește munții săi sacri. Changbai în limba chineză înseamnă "albi în permanență", nume sugestiv ținând cont că principalele lor piscuri sunt acoperite de piatră ponce și zăpadă. Acești munți sunt de fapt vulcani în stare latentă, din secolul al XVI-lea și până în prezent fiind consemnate trei erupții puternice. Acum
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
prună, cineva (nu eu) și-a sfâșiat tricoul și l-a bandajat, altcineva (nu eu) a arborat steagul alb. Propriu-zis n-a fost o capitulare, ci mai degrabă o încetare forțată a ostilităților, de-a lungul căreia agresorii s-au albit la față și-au tremurat ca frunzele. Când a sosit, în pijama și pantofi, dl Guță i-a ars o scatoalcă fiului, de încălzire, pe urmă a pus mâna pe doi băieți, primii pe care i-a prins (culmea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de plăcere. - Unde este băiatul? am întrebat-o. - Vai, ce sărut... e în camera lui (arătă cu mâna înspre o ușă), se uită la televizor... Am intrat în camera puștiului, care se uită la niște animate japoneze. Văzându-mă a albit la față și s-a ridicat. - Domnule Tocilescu! a exclamat. - Fii atent, Nicolae, i-am zis. În curând s-ar putea să ai un nou tatic, adică pe mine. - Aoleu! - Exact. Maica-ta gătește bine? - Ăăă... da, cred că da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
e să o luăm cu de-astea, ascultă la mine: tu ai auzit de Baronu’? - De cine? - De Baronu’. - Nu. Am deschis o fereastră prin fața căreia tocmai trecea un copil. - Puștiule, tu știi cine-i Baronu’? l-am întrebat. Copilul albi la față și o luă la goană ca mușcat de șarpe, poticnindu-se și căzând la fiecare cincisprezece pași. - Vezi, i-am zis maestrului, orice copil știe cine e. Să-ți spun o povestioară: eu când eram mic m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
cu sete și, între timp, o privi pe fetiță. Era încă mică - să fi avut vreo unsprezece, doisprezece ani - și avea un chip plăcut, sincer. Avea părul împletit în codițe de care erau prinse mărgeluțe. Purta o rochie albastru-decolorat, aproape albită de atâtea spălări, și o pereche de teniși uzați. — Locuiești aici? o întrebă el. La orfelinat? Ea încuviință dând din cap. — Sunt aici de aproape un an, răspunse ea. Am venit cu fratele meu mai mic. El n-are decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
-mi arunce acadele pe băț, doar îs obișnuiți cu asta, întotdeauna va fi cineva să-mi dea un pumn, să-mi pună piedică, ha-ha-ha, iată, strângeți copii de nasul roșu, face muuu... Cum, n-ați știut? Face muuu... S-a albit și tremură toată. - Vino aici... Nu suportă atingerea, se scutură și-și strânge brațele peste piept. - Lasă... Tu? - Eu îs obosit, abia mă târâi, încă nu m-am dezmembrat, am hălăduit prin Budapesta. - Iar? - Da, am ieșit, ca de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Mai merge... Am rămas ieri pe linia de tramvai, nu mai voia să pornească și-mi era că mă duce cinciul la gară direct. Dar nu asta mă preocupă acum... Leonard a mai slăbit de când nu l-am văzut, a albit la tâmple și i s-au adâncit brazdele de pe frunte. - De când am început povestea asta cu pictarea icoanelor în biserică, toate îmi merg pe dos. Nu mai înțeleg nimic... - Ai conflicte cu popii? am întrebat. Leonard o mai pățise o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
artefacte din viitor. Acrilic. Plexiglas. Aluminiu. Polistiren. Radiu. Seth se duce la balustradă și se aplecă peste plasele antisuicid și scuipă. Scuipatul cade înapoi în secolul XXI. Vântul îmi suflă părul peste întuneric și Seattle, și mâinile strâng până se albesc balustrada de oțel acolo unde au mai strâns-o un milion de alte mâini, ștergând vopseaua. În hainele sale, în locul platoșelor de mușchi duri care înainte mă scoteau din minți, acum grăsimea îi împinge cămașa peste curea. E din cauza Premarinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
fiecăruia câte un teanc de cărți poștale atât de șterse și cu urechi de măgar și întoarse pe toate fețele și ignorate încât au supraviețuit ani la rând în spatele unui stativ rotativ. Iată aici imagini ale viitorului cu ceruri curate, albite de soare, în spatele unui Ac Spațial din ziua deschiderii. Iată monotrenul plin de femeiuști zâmbărețe în costume de mohair roz Jackie O cu trei nasturi uriași îmbrăcați în pânză pe partea din față. Copii în tricouri dungate și frizuri blonde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Evie, am crezut că a fi femeie o să fie... nu așa o mare dezamăgire. Tot ce mi-am dorit eu vreodată a fost să fiu singură la părinți. Fotograful zice: — Perfecto. Capitolul 17 Surorile Rhea sunt de fapt trei bărbați albi numai piele și os care-și fac veacul într-un apartament din hotelul Congress în furouri de nailon cu bretelele căzute de pe-un umăr sau altul, cu tocuri înalte și țigări fumegânde. Kitty Litter, Sofonda Peters și Vivacea Vivienne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
cu talia ei așa igienică și mâneci trei sferturi stil mod e încă împăturită pe dulăpiorul acvamarin lângă uriașa chiuvetă-cochilie. Iau jacheta, și suvenirul meu din viitor cade la pământ. E-o carte poștală cu ceruri din 1962 senine și albite de soare și-un Ac Spațial în ziua inaugurării. Te-ai putea uita pe geamurile hublou ale băii să vezi ce s-a ales de viitor. Infestat de goths încălțați în sandale și care acasă-și pun linte la înmuiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
tescovină, un vin roșu ar fi mai potrivit, prostii, fleacuri, paliative, totul merge rău, cum să se simtă bine din cauza unei cafele ori a unui pahar de vin?, a aruncat o privire pe fereastră, colțul de zid era tot acolo, albind în frunziș, piatra rezista, rezista încă. "E un caz foarte grav, domnule Bîlbîie, grav și, cum să-ți spun, al naibii de delicat. E un noroc pentru țtară, pentru stat, că am dat de firul ăsta. Dumneata crezi că alții nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
începu să dea din gura strident rujată, croindu-l, când și când, peste ceafă. Profund jignită, Sanda se retrase și încremeni pe un scaun, ca și cum acela ar fi fost singurul loc în care îi era permis să stea. Luana se albi de mila ei. O mânie cruntă îi încleștă mâinile pe scândura de gard și-o făcu să arunce priviri de foc ticăloasei care-i supărase mama. Se așezase lângă bărbatul făcut ghem și își trăgea înciudată "rochia" peste pieptul generos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
le să primesc. Sunt mult prea scumpe și nu știu de unde ai tu bani să cumperi așa ceva. Mi-a dat tatăl meu. Le-am luat special pentru tine și-ai să le primești. Nu vreau. Ia-le înapoi. Băiatul se albi de furie. Smulse darul din mâinile fetei și-l trânti pe bancă. Îl privi cu ochi turbați. Cu un gest scurt îi făcu vânt. Cutia alunecă pe suprafața lucioasă și zbură în colțul celălalt al clasei. Damaschin se întoarse spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
scape, sărindu-i din barbă și pălăria cocoțată prostește în vârful capului rostogolindu-se după el. O lăsă în biroul directorului să-și primească pedeapsa, fericită s-o știe dispărută din viața ei. În aerul rece de afară, pe cărarea albită de prima zăpadă, se simți liberă, stăpână pe voința sa. Ștefan o aștepta rezemat de mașină, înalt, frumos, elegant și numai al ei. Se opri în fața lui și-l privi adânc în ochi. Îți mulțumesc. Pentru tot. O prinse de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
visa întâmplări cu Feți-Frumoși și zâne, Luana se retrăgea în camera ei și se apuca de citit. Își făcu un program strict de studiu pe care nimeni nu îndrăzni să i-l tulbure. La sfârșitul lui februarie, într-o dimineață albită de atâta zăpadă încât se îndoia că va mai veni, vreodată, primăvara, sună telefonul și Luana auzi în receptor mai înainte să apuce să scoată un cuvânt: Good morning! I'm Nik Lost. Is Mr. Bariu there? Se blocă. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
să clatine din cap chiar Înainte să fi terminat Margaret de vorbit. — Nu se mai află aici, a spus el cu o voce de-a dreptul magistrală. Mi-l amintesc. Dizenterie, deshidratare... Suspect de septicemie. Un lucru destul de obișnuit la albi, așa cum cred că știți. S-a uitat la ei ușor amuzat, poate chiar disprețuitor, și-a zis Margaret, aproape sigură că nu greșește, cu atât mai mult cu cât zâmbea subțire. M-a Întrebat dacă poate să plece. știți, noi
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Irian, rămase aproape În epoca de piatră. Aceia nu Înfloreau În adolescență, nu se ofileau la bătrânețe, se nășteau bătrâiori, deveneau maturi Înainte de vreme, copii-adulți, și așa rămâneau, cu chipurile marcate definitiv de un ciudat zâmbet copilăros, chiar după ce le albea părul. Asta pentru că nu erau Învățați cu speranța, nu trăiau aștep tând vreo virtute magică, astfel că nu degenerau când gra nița vieții se apropia odată cu vârsta. — Nu se poate să mai stăm, a zis Margaret. N avem destulă vreme
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
în tăcere, el își cam epuizase numărul, o lăsa pe ea să întrețină atmosfera la tensiunea dorită, ea avea mai mult suflu, practic era inepuizabilă. Praful din cameră era înecăcios, fumul la fel. Nina se învârtea pe lângă meșter cu genele albite de var turuind fără încetare era într-o vervă nemaipomenită. Alexe își controlă din nou ceasul. E ora șapte, o înștiință pe Nina. Da? Chiar? Tresări ea. E timpul atunci. Se întoarse pe călcâie și plecă spre camera cealaltă, deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de transpirație. Începea să dogorească iar brațele nu mai erau umede ci ardeau. Te înăbușea praful scuturat din butuci, foșnetul uscat aproape metalic al frunzelor, metal prin metal, soarele usca. Degetele păreau calcaroase, străine. Pe limbă gust de cocleală, genele albite de praf, trupuri aplecate. Din când în când îți ștergeai fruntea cu dosul palmei și vedeai cum de pe piele se desprind ciuciuleți negri de transpirație și praf. Nopțile se pare că aici sunt grozave, seceta produce o sete necunoscută, cumpăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să nu simtă că trăiește în gol... Venise, îi sărutase în hol obrazul, apoi o apucase puțin mai sus de cot, o strânsese. Îi plăcea să-i simtă în palmă carnea. Intrară pe ușă amândoi, legați astfel, degetele lui erau albite de încordare, brațul ei se învinețea, dar nici unul nu scotea un sunet. Pe urmă el slăbi strânsoarea, se prăbuși în fotoliu, își strânse rădăcina nasului. Părea obosit. Ce-ai mai făcut? O întrebare aparent inofensivă, da, poate altădată, ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
chipului împietrea către o oarecare tristețe. O studia pe Fana și prin ea îl vedea pe Ovidiu, erau asemănători la înfățișare, la suflet, își închipuia că, desigur, așa ar trebui să arate rasa superioară, cu părul de culoarea tutunului care albește foarte târziu, cu porii turnați într-o substanță mai dură, rezistentă la factori de tot felul, climatici, chimici, nervoși, cu creierul limpede, funcționând după o programare anume, fără să posede calitatea de a face concesii de dragul cuiva apropiat, imperturbabili în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]