419 matches
-
geamul cu perdeluțe al camerei văzuserăm de la sosire coroana unui corcoduș cu fructele încă verzi și streașină casei vecine, cu jgheab și burlan. Când ne-am ridicat ochii de pe termometru, toate acestea dispăruseră. Doar cerul albastru ca turcoaza, cu nori alburii, se întindea în cadrul dreptunghiular al ferestrei. Simțeam în același timp o stranie mișcare ascensională, o simțeam în organe, în tot corpul. Mai târziu, când am suit prima oară cu liftul, mi-am adus aminte de senzația aceea apăsătoare. Ne-am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în arie și scînteindu-și coasele în soare. Unul era gol până la brâu și am văzut pe omoplatul lui roșu, cu fire sucite de păr, un neg monstruos. Vedeam vapoare încremenite pe mări de smarald, lăsând în urmă, la fel de încremenită, dunga alburie a siajului. Pe bocaportul unuia, doi marinari își cârpeau ciorapii de bumbac. Vedeam iepuri polari lăsîndu-și măslinele pe zăpada poroasă și un cangur adulmecând, cu nări negre și umede, coaja unui eucalipt. Fruntea Puiei începuse să frigă, radia o căldură
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ritmic, exercitând asupra saxofonistului un efect hipnotic. Se apropie și privi înăuntru. Acolo se afla arhitectul. Corpul său, care trebuie să fi cântărit cel puțin patru sute de kilograme, ajunsese să umple literalmente, cum umple melcul o cochilie, diform, gol și alburiu, căci hainele plesniseră de mult pe el, toată partea din spate a mașinii, revărsîndu-se puțin și prin ferestre. Capul i se sudase de torace, trăsăturile i se mai vedeau doar ca niște linii fine desenate pe fața cărnoasă, iar ochii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
radio pus tare și vocile unora care se ceartă. Își ridică mâneca bluzei și-și stoarce mașinal de pe braț, cu două degete doar, coșurile. Sunt zile, cum e cea de azi, când nu e bun de nimic și lâncezește. Cerul alburiu, noroaiele din fața blocului, teama unei vieți întregi care-l așteaptă, în fața căreia se simte neajutorat și plin de înverșunare, nervii maică-sii, stânjeneala în fața fetelor și lipsa de bani - toate îl fac să stea așa, ghemuit și încruntat, și să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
deasupra gheridonului. Iarăși mă văd ca și când un ochi străin și atoateștiutor m-ar privi din afară, dar cât de diferit este totul ! Umerii slabi și aduși, pieptul este îngust, dar viscerele împing înainte, un mic embonpoint, la colțul ochiului negul alburiu, și ticul nervos zguduie ritmic picioarele descărnate, cu colțurile rotulei împungând stofa pantalonului. Cum oare el să fiu eu ? Abia o asemănare vagă, ca între un tată și un fiu, mai puțin... Ar putea totuși să-mi fie fiu, aș
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
bine e ! Ce minune ! Acolo parcă-i raiu pe pământ, nu alta ! — Bine, haide... E strâmtă curtea, dar uite, Vica a găsit loc unde să pună flori ! Printre cărămizile strâmbe, cu colțurile tocite, ale curții, ies tulpinile, ca niște vrejuri alburii, ale florilor de piatră. Flori mov roz, galbene - frunze înspicate. Florile colorate se întind ca o ciudată iederă pe treptele plesnite de la ușa Vicăi. Ce mândră e Vica de ele și de zmeura pe care a pus-o lângă gardul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o voce străină), ultimă umilire... Mai simte el această umilire, că e lipsit de demna înțepeneală a morții, de acea înfiorătoare înțepeneală demnă ? Și așa îl duc prin curtea pietruită cu cărămizi bătrâne, printre care se strecoară tulpinile viclene și alburii ale florilor de piatră. Jos, peste cărămizile tocite ale curții, peste florile mov-galben-roz, este sicriul lucios, în care l întind. La fel ca și cu cearșaful, acum trag de sub el cuvertura. Capul i se bălăngăne, rămâne strâmb, i-l așază
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Zăpadă în aprilie! În țara asta blestemată poate să ningă oricând! Brian și Gabriel se întoarseră la măsuța de metal - cu tăblia pătată de urmele circulare, cafenii, ale ceștilor - la care băuseră până atunci ceai din pahare de plastic. Lumina alburie a ninsorii revela până în cele mai sordide detalii pereții verzui, murdari, răpciugoși ai culoarului de promenadă și alama rece, umedă a leului care vomita apa de Ennistone într-un fel de lighean. Zet, instalat pe un scaun, îi însoțise de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
trecuse pe acolo o făcuse fără să aleagă drumul. Ocolise numai mărăcinii. Noi ne feream însă cât puteam să ne atingem de arțari, deoarece trunchiurile scorburoase și uneori chiar rădăcinile erau invadate de omizi care le acopereau cu un strat alburiu și scârbos. Din pricina asta, trebuia să ne facem loc printre mărăcini și să nu mai ținem seama de zgârieturi. Deodată, ne-am oprit amândoi. În fața noastră, din spatele unei tufe de mărăcini apăruse un idol de piatră cu pieptul mânjit de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
e aici, deși ne aflăm la marginea continentului. Un om sensibil înțelege asemenea ciudățenii. În orice caz, cititorii de ziare și desfrânații nu pot merge mai departe. Vin din toate colțurile Europei și se opresc în jurul mării interioare, pe plaja alburie. Ascultă sirenele, caută zadarnic în ceață silueta vapoarelor, apoi trec înapoi canalele si se întorc acasă prin ploaie. Pătrunși de frig, vin să ceară, în toate limbile pământului, rachiu de ienupăr, la "Mexico City". Acolo îi aștept eu. Pe mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
se îngreunează și-l forțează să se așeze pe un zid jos, alături de un șir de mașini care stau la coadă la feribot. O americancă stă lîngă mașina ei, uitîndu-se în sus, spre dealul împădurit, la o formă din piatră alburie ca o pompă veche de petrol. — Știi ce-i aia? întreabă ea. El îi spune că, după părerea lui, marchează locul în care Colin Campbell, poreclit Vulpea Roșie, a fost ucis. Zîmbește îndelung și zice: Am citit despre asta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
începu să urce poteca relaxat. Aerul era proaspăt și soarele dogoritor. Se gîndea cît de bine e să fii în vacanță. Singurul sunet care se auzea era un Uip! Uip! al unei păsări de mlaștină, și singurul nor, o pată alburie lățoasă în albastrul intens din vîrful dealului. în golul din stînga lui îl zărea din cînd în cînd pe Alexander întinzîndu-se pe cîte o coamă de stîncă și se gîndea tolerant: „Prostuțul de el, dar o să învețe din experiența asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Apoi reluă cu un ton sfătos: ― Suntem amândoi în aceeași barcă și ne păzim unul pe celălalt. Eu am să intru în magazin după tine și, în timp ce tu cumperi planul, eu voi căuta adresa. Casa dr. Kair se întrezărea vag alburie, în lumina palidă răspâdită de un felinar și două becuri de slabă putere, ceea ce indică, fără îndoială, că familia este acasă. Săriră gardul împrejmuitor tăcuți ca niște fantome. În timp ce-și trăgeau sufletul ascunși între tufișuri, Prescott murmură: ― Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
noi continuăm să gîndim ca animalele și n-am învățat încă să raționăm cu adevărat ca ființe umane. A.K. John Prescott ― agent galactic? asta, se putea admite. Bărbatul întins pe divan, îi privea. Părul său blond părea ciudat de alburiu sub lumina puternică. În ciuda călușului care îi umfla obrajii colțurile gurii schițau un slab surâs: Gosseyn zise cu dezgust: ― E de-a dreptul infect. Tipul ăsta a lăsat să-i fie asasinată nevasta în cadrul unui incident dintr-o înscenare menită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Apoi reluă cu un ton sfătos: ― Suntem amândoi în aceeași barcă și ne păzim unul pe celălalt. Eu am să intru în magazin după tine și, în timp ce tu cumperi planul, eu voi căuta adresa. Casa dr. Kair se întrezărea vag alburie, în lumina palidă răspâdită de un felinar și două becuri de slabă putere, ceea ce indică, fără îndoială, că familia este acasă. Săriră gardul împrejmuitor tăcuți ca niște fantome. În timp ce-și trăgeau sufletul ascunși între tufișuri, Prescott murmură: ― Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
noi continuăm să gîndim ca animalele și n-am învățat încă să raționăm cu adevărat ca ființe umane. A.K. John Prescott ― agent galactic? asta, se putea admite. Bărbatul întins pe divan, îi privea. Părul său blond părea ciudat de alburiu sub lumina puternică. În ciuda călușului care îi umfla obrajii colțurile gurii schițau un slab surâs: Gosseyn zise cu dezgust: ― E de-a dreptul infect. Tipul ăsta a lăsat să-i fie asasinată nevasta în cadrul unui incident dintr-o înscenare menită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
îl privi aiurit. ― Ai căpiat?! Odaia e plină de tablouri. Inginerul nu răspunse. Își agăță degetele de grilaj și închise ochii. Femeia cu evantai și Vânătorul lui Rembrandt dispăruseră. CAPITOLUL VII CAMERA SECRETĂ Un tânăr înalt îmbrăcat într-un balonzaid alburiu trecu pe lângă ei. Păru să-și amintească brusc de ceva și se întoarse luînd-o în direcție opusă. Cristescu îl urmări cu privirea și surâse. Ploua subțire, ploaie citadină, cu bulevarde murdare și pustii, cu câte un câine ud care trece
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
că fără o noapte anume nu m-aș fi hotărât totuși să plec. Și, Doamne, câte s-au petrecut în noaptea aceea. M-am culcat devreme și l-am visat pe Bătrânul. De fapt, nu vedeam decât niște ochi mari, alburii și ironici. Auzeam vorbele pe care mi le spunea, fără să-i văd gura. "Domnule sculptor, te-am poftit să vii aici. Am nevoie de cineva care să cioplească pietre funerare în Stâncile de marmură. Îți ofer o șansă absolut
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se părea, uscăciunea țărmului, dar păleau în fața altarelor înalte de marmură pe care îți venea să îngenunchezi. Michelangelo în persoană, dacă ar fi sosit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un bătrânel apărea pe balcon, de cealaltă parte a străzii. Cu părul alb și bine pieptănat, drept și sever în hainele lui de croială militară, el chema pisicile cu un "pis, pis" distant și totodată blând. Pisicile își ridicau ochii alburii de somn, dar fără să se miște. Bătrânul rupea atunci bucățele de hârtie și le risipea în aer deasupra străzii, iar animalele, atrase de această ploaie de fluturi albi, înaintau în mijlocul drumului, ridicând lăbuțe șovăitoare spre ultimele bucăți de hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
privesc cu ochii dilatați chintesența albului pur, a albului-alb cu adevărat! Ramurile pomilor abia eliberate de povara rodului bogat încep să se încline sub recea și proaspăta povară albă ce continuă să se cearnă mereu dintr-un cer cu nori alburii, nori ce par transfigurați sub lumina difuză a lunii care, uneori, străbate cu mai multă îndrăzneală spărturile norilor, luminând mai intens totul. După 10 minute de admirație mută, cu plămânii învigorați de puritatea aerului respirat, intru liniștit în casă, nu
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
ale clădirilor sau umbrele copacilor, ușile se închid apoi și frigul se dispersează, dar tu între timp ai început să te gîndești la ale tale, după vreo jumătate de oră apare și culoarea roșiatică a răsăritului undeva pe cerul gri alburiu de iarnă... îți lasă cu siguranță o impresie durabilă... alteori un guturai și totuși, e preferabil călătoriei cu mașina decapotabilă, de exemplu... sigur că nimeni nu merge cu mașina decapotabilă prin frig, dar dacă ar merge, închipuiește-ți ce viscol i-
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
câinelui pe care ea nu-l vrea, răspunse Cipriano Algor, și ieși fără să audă șoapta femeii, Poate că ai dreptate. Ploaia cădea din nou, era aceeași burniță înșelătoare, aceeași pulbere de apă dansând și amestecând distanțele, până și forma alburie a cuptorului părea hotărâtă să-și ia tălpășița, iar furgoneta semăna mai mult cu o fantomă de caleașcă decât cu un vehicul modern, cu motor cu explozie, chiar dacă nu de model recent, așa cum știm. Sub dudul negru, apa se scurgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pe-aci să asculte ce-i spunea instinctul, e adevărat c-a apucat să-și ridice amenințător piciorul, dar, în ultima clipă, s-a stăpânit, poate speriat de tăcerea minerală care-l înconjura, de simplitatea grosolană a construcției, de tonul alburiu și fantomatic al podelei și pereților, sau poate, pur și simplu, pentru că bănuia că stăpânul s-ar supăra pe el dacă și-ar găsi spurcat de un pișat infam regatul, tronul și altarul focului, creuzetul unde argila visează de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
că fără o noapte anume nu m-aș fi hotărât totuși să plec. Și, Doamne, câte s-au petrecut în noaptea aceea. M-am culcat devreme și l-am visat pe Bătrânul. De fapt, nu vedeam decât niște ochi mari, alburii și ironici. Auzeam vorbele pe care mi le spunea, fără să-i văd gura. „Domnule sculptor, te-am poftit să vii aici. Am nevoie de cineva care să cioplească pietre funerare în stâncile de marmură. Îți ofer o șansă absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]