761 matches
-
acestora, ci surprinderea logicii problemelor detectate de aceștia, căutând să solicite astfel o formulare mai radicală în scopul propriului proiect filozofic. O strategie practicată până atunci mai ales în cazul lui Aristotel și Kant, și care prin forța lucrurilor devine ambivalentă, întrucât aproprierea implică preluare și asimilare, dar și eliminare și transformare. Momentul de cotitură În ciuda unui asemenea efort de apropriere, în perioada lucrării Ființă și timp Nietzsche nu este încă un gânditor decisiv. Dar va deveni foarte curând, chiar Heidegger
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
favorabilă, astfel încât ea are diferite grade de intensitate. Pe acest principiu sunt construite scările de atitudine. Postulatul teoretic al bipolarității nu este atestat întotdeauna în cercetările empirice (punctul zero al continuumului poate fi saturat de necunoaștere, răspunsuri neutre, ambigue și ambivalente sau stări conflictuale). Proprietatea de bipolaritate a atitudinilor a fost nuanțată în mai multe direcții majore. Astfel, când studiem prin anchete și sondaje atitudinile (opiniile) unei mase mari de indivizi, vom găsi aproape cu necesitate întreaga gamă, de la un pol
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
și nu celor macrosociali exteriori. Pe de altă parte, întrucât ideologia nu este perfect coerentă și mai cu seamă pentru că indivizii își pot însuși idei din diverse sisteme ideologice, se întâmplă ca la tot mai multe persoane să apară atitudini ambivalente sau duale. Asemenea pattern-uri nu sunt izolate, ci au un caracter de masă, manifestat și în ceea ce se numește neorasism sau neosexism. Printre altele, aceasta înseamnă că pe plan declarativ se admit egalitatea în drepturi, legitimitatea luptei pentru șanse
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
adică punere în inferioritate. Dar și tendința inversă este constatabilă. Când ești ajutat de cei apreciați mai slabi ca tine (frații mai mici, bărbații de către femei) sau chiar de egali (colegi de aceeași vârstă, profesie), stima de sine e mai ambivalentă decât pentru străini nesimilari. De altfel, când ajutorul vine din partea celor apropiați (familie, prieteni, colegi), primitorul este pasibil de trăiri contradictorii: pe de o parte, se simte liniștit fiindcă este vorba despre cei care în virtutea unor legi nescrise (solidaritate familială
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
monument de raționalitate. Acestui edificiu, acestei construcții perfecte, Kenneth Burke îi cercetează toate structurile și colțurile cele mai ascunse, în încercarea sa generoasă de a oferi, oricui alege să îl urmeze în riscantul demers în care s-a angajat, privirea ambivalentă a lui "înăuntru" și, în același timp, cea "din afară". Astfel, interpretarea lui Burke menține distanța față de text necesară oricărui demers critic, în timp ce întreprinde o analiză din perspectivă etică a lui Mein Kampf, însemnul discursiv al acțiunii simbolice a lui
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
apocaliptică, potrivit căreia el, Hitler, "acționează în spiritul Atotputernicului Creator"379, în timp ce eliminarea evreilor devine, după conducătorul fascist, parte din planul divin! Kenneth Burke observă că perioada de tranziție a conducătorului fascist, o perioadă pe care acesta o descrie drept ambivalentă și duală, un amalgam de stări interioare antinomice, în care "rațiunea" și "realitatea" îi pun "inima" la grea încercare și care, firesc, se încheie cu triumful "rațiunii", constituie un bun motiv, pentru cei care au acuzat doctrina lui Hitler de
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
orașul München), dar și cu perspectiva sa asupra factorului ce menține "viziunea despre lume" a conducătorului fascist în "echilibru". Este vorba, desigur, de "evreul universal", al cărui rol de "țap ispășitor" îndeplinește, cum ne reamintim de la Rene Girard 387, funcția ambivalentă a reordonării spațiului simbolic care îl revendică drept "centru" al său, o dată ce comunitatea inerentă spațiului simbolic respectiv proiectează asupra sa întreaga "violență" care a adus-o în pragul "dezordinii simbolice" extreme. De această dată, Kenneth Burke sesizează, pentru noi, importanța
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
Laclau o confirmă. Dacă, deci, clasele sociale își afirmă și, ulterior, consolidează hegemonia numai printr-o articulare discursivă a "poporului"/"oamenilor", "discursul ideologic care exprimă voința poporului/oamenilor construiește, simultan, "poporul"/ "oamenii" ca forță retorică"691 având un caracter dual, ambivalent. McKerrow observă că "oamenii"/"poporul" sunt, în același timp, "reali și fictivi"692. Dacă, pe de o parte, ei există ca "determinare obiectivă", în termenii lui Laclau, astfel că pot fi definiți în termeni economici și sociali, pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
unor afinități neprevăzute"120. Fluide, cu contururi imprecise, care se suprapun, se întrepătrund și se pierd uneori unul în altul, miturile au caracter polimorf, producînd rezonanțe multiple și numeroase semnificații, nu doar complementare, ci chiar opuse, dar cel mai frecvent ambivalente. Poate că înțelegem cel mai bine rolul eroului din sistemul penitenciar dacă examinăm evoluția a două personaje exemplare, unul aparținînd cadrelor și altul lumii deținuților: e vorba de psihologul Gheorghe Florian, fostul director al Penitenciarului Rahova, și Miron Cozma, fostul
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
mai mult seduce televizorul. Știrile îi captivează nu atît pentru că îi țin conectați la lumea exterioară închisorii, cît mai ales pentru că îi informează despre viitorii clienți ai stabilimentelor și despre mersul proceselor unor colegi. Relația arestaților cu presa este una ambivalentă și tensionată 229. Transmisiunile unor știri sau reportaje din închisori pervertesc realitatea (așa cum o văd ei) sau ascund multe lucruri importante, maculîndu-le și mai mult imaginea publică, întărind stigmatizarea deja existentă. Anumiți reporteri sînt ținta unor ironii permanente, apariția lor
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
bureaucratiques des systèmes d'organisations modernes et sur leurs relations en France avec le système social et culturel, Éditions du Seuil, Paris, 1965. Cusson, Maurice, Croissance et decroissance du crime, PUF, Paris, 1990. Décarpes, Pascal, Prison et médias: une relation ambivalente et confictuelle qui stigmatise, Éditions Mémoire de DEA en science politique, Université Lille 2, 2001. Decker, Scott H.; Alarid, Leanne Fiftal; Katz, Charles M., Controversies in Criminal Justice: Contemporary Readings, Roxbury Publishing Company, 2003. Demonchy, Christian; Veil, Claude, La prison
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
p. 188. În acest sens, e relevantă rezistența autorităților atunci cînd se pune problema distribuirii prezervativelor de către organizațiile neguvernamentale, cadrele negînd existența relațiilor sexuale sau atribuindu-le unor degenerați, puțini la număr. 229 Pascal Décarpes, Prison et médias: une relation ambivalente et conflictuelle qui stigmatise, Université Lille II, Droit et Santé, Faculté des sciences juridiques, politiques et sociales, octombrie 2001. În această lucrare de diplomă, autorul prezintă nu numai o monitorizare a aparițiilor în presă a subiectelor despre penitenciarele franceze, ci
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
de factură structuralistă. Considerat Însă din punct de vedere dinamic, modul de a fi al persoanei umane pune În evidență, În cadrul acceptabilității normalului, modalități de a fi diferite ca tip, grad, aspect, frecvență, care surprind, creând impresia unui caracter antinomic, ambivalent al acesteia. Cui se datorează această impresie care ne face să considerăm fiecare persoană umană diferită de celelalte și, În același timp, inegală În raport cu ea Însăși? Situațiile vieții, dintre cele mai neobișnuite, irepetabile, reclamă din partea persoanei anumite atitudini, reacții, acțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
judecăm ca atare, În interiorul conștiinței noastre, În raport cu datoriile și obligațiile personale. Ori aceste datorii și obligații se raportează, În primul rând, la legile morale care guvernează ființa umană. Recunoscând acest aspect, putem afirma că persoana umană este un sistem structurat ambivalent, În care distingem o latură constitutiv-structurală psihologică și o latură normativ-dinamică morală. Acestea nu se află Într-o relație contradictorie una cu alta, ci Între ele există un acord, reprezentat prin latura spirituală, care are rolul de a menține echilibrul
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de o forță sufletească puternică. Este o persoană care se mobilizează greu, lent, șovăitoare, indecisă. Nu este stăpân pe sine și are permanent nevoie de altul, mergând până la starea de dependență, pentru a fi condus În acțiunile sale; că tipul ambivalent este un tip complicat, imprevizibil, schimbător, cu opreliști morale și sufletești slabe, Înclinat mai mult către rău, egoist, intrigant, pervers. Aceste tipuri se apropie În mare măsură de tipurile morale. Ele au un caracter natural, Înnăscut, ca o trăsătură funciară
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de viață. Acestea sunt sursa plăcerii, depinde Însă de persoană felul În care aceste plăceri ale vieții sunt folosite. Ele se pot oricând transforma În obstacole, insuccese, frustrări, ducând la durere și suferință. În acest moment, persoana va vedea caracterul ambivalent al vieții sale, supusă sau Închisă În limitele unei lumi care-i oferă atât plăcerea, cît și durerea, bucuria și suferința. Din acest moment, Începe reflecția asupra vieții. Refuzând răul, și aspirând la bine, persoana va Înlocui valorile lumii reale
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
asemenea, explicația faptului că, atunci cînd situația narativă este doar vag definită în anumite părți ale unui text, cum se întîmplă, de pildă, în romanul Femei îndrăgostite al lui D.H. Lawrence, aceste părți nu sînt neapărat percepute de cititor ca ambivalente din punct de vedere perspectival. Cînd parcurge astfel de pasaje, cititorul își păstrează atitudinea narativă adoptată pînă cînd este încurajat să o schimbe printr-o indicație clară care necesită o nouă orientare. 3.2.1. Profilul narativ Descrierea dinamicii procesului
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a concepției lui Nietzsche despre puterea de a lupta contra debilitaților, a sănătății contra bolii, desfășurarea unei mușcătoare ironii (mult diferită de sistematică și dialectica ironie și sobrietate prezente la Kierkegaard), preocuparea pentru lupta contra vulgarității și a dezgustului, atitudinea ambivalenta față de vocația poetica, atracția seducătoare, dar căreia îi rezista, pe care o are asupra lor conștiința religioasă, ostilitatea față de istorie și față de mare parte din aspectele vieții moderne. Ceea ce lipsește în opera lui Cioran este efortul disperat al lui Nietzsche
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
atașează de obiectul pierdut, se identifică chiar cu el. Conchide Sorin Alexandrescu, citându-l pe Freud: "El știe pe cine a pierdut, dar nu și de ce, de aceea nu poate deveni conștient. Urmează de aici un clivaj și o atitudine ambivalenta a eului"7. De aici plângerea contra sinelui, care nu ar fi, de fapt, decât o plângere contra altcuiva, identificarea obiectului iubirii și urii în unul singur. Dacă obiectul pierdut este, pentru Cioran, liceana "necredincioasa", prin neînlocuirea ei cu alta
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ale lumii, fiind promotorul vieții, cel care creeaza timpul, face să se rotească astrele, constituind fără îndoială o divinitate cosmografica și geografică unde el se încolăcește în jurul oceanelor primordiale care la rândul lor înlănțuiesc pătratul pământului. Că și Janus, zeul ambivalent cu două fețe, Cioran se desparte în două, o parte rămânând însingurata și rebela, alta comunicativa și domestică, devenind, o dată cu trecerea timpului, "zeul" tranzițiilor și schimbărilor, marcând evoluția trecutului spre viitor, de la o viziune la alta, de la o stare la
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
un volum de tranziție, mai monoton, în care emoția se convenționalizează, iar expresia, ermetizată artificial, are un „aer” tradiționalist, majoritatea poemelor reducându-se la scheletul unor trame narativ-simbolice. Peste zona interzisă (1979), volum oarecum tot de tranziție, revine cu scenariile ambivalente ale vieții și morții, dar cu influențe din Nichita Stănescu și cu o melodicitate simbolistă accentuată. Sora mea de dincolo (1980) constituie un moment de ruptură, un salt înapoi, în acea autenticitate a versurilor de debut, într-un soi de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
de cette coopération et aussi leș événements qui ont déclenché ces tendances dans la relation comme : la réaction des dirigeants soviétiques aux premiers moments de la construction européenne des années 1950 et 1960; le moment d'ouverture de Gorbatchev; la relation ambivalente de Eltsine avec leș acteurs internationaux; et l'approche pragmatique de Poutine aux affaires globales. Tous ces moments șont accompagnés par une courte histoire de l'énergie de la même période avec une analyse spéciale dédiée aux négociations qui ont conduit
by Paula Daniela Gânga [Corola-publishinghouse/Science/1034_a_2542]
-
the reaction of the Soviet leaders to the first European attempts towards supranațional integration of the 1950s and 1960s; Gorbachev's sudden opening that was marked by a wave of interpersonal and intergovernmental contacts between Europe and the USSR; the ambivalent relationship that President Yeltsin hâd with the internațional actors; and Putin's pragmatic approach to world politics. All these cases are accompanied by a sketch of developments în energy relations during the relevant period, with a special emphasis on the
by Paula Daniela Gânga [Corola-publishinghouse/Science/1034_a_2542]
-
secolului al XV-lea, în limbajul prin care autorul ficționalizat al lui Rabelais își anunță contribuția la scrierea cărții sau maniera în care scolastica dictează organizarea pe capitole și subcapitole cu un fals ton didactic. Parodia se organizează ca ansamblu ambivalent și totuși opus enunțului originar, căci romane precum Gargantua și Pantagruel sau Don Quijote clamează dreptul literaturii la independență față de epoca predentă, iar nu continuitatea omagială. Totuși, nu întotdeauna intertextualitatea este un semn al parodiei. Două sau mai multe texte pot
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în capitolul LII, îl numește Hermeros pe Hector); toate sunt edificatoare pentru formele orale ale parodiei și importanța acordată reprezentațiilor. Imaginea lui Socrate este ridiculizată și prin abordarea unui procedeu specific dialogurilor, numit de Bahtin, în "Eposul și romanul", "autoelogiere ambivalentă" (pe principiul lui "sunt mai înțelept decât ceilalți fiindcă știu că nu știu nimic"), procedeu cu ajutorul căruia se construia, la vechii greci, imaginea "neștiinței înțelepte". Petronius sfidează parodic modelul, punându-și personajul într-o postură autolaudativă care nu face altceva
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]