15,743 matches
-
probate înainte de 1989 (va ajunge să fie contestat de opozanții puri și duri sub acuzația aberantă că ar avea simpatii... troțkiste), Ionesco urmărește cu ironie bonomă situația de la București, iar Cioran se scufundă tot mai adînc într-o boală nemiloasă. Americanii închid legendarul birou parizian al postului de radio „Europa liberă”. La București și Paris se caută soluții pentru scoaterea României din situația confuză în care se găsește (combinație absurdă de anarhie și dictatură - 13-15 iunie 1990, cu minerii făcînd ordine
Cronica marii bălmăjeli by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13296_a_14621]
-
internă liberă, aceste țări nu mai au nevoie de „Europa liberă”. România, Bulgaria sau țările baltice n-au de ce să mai apeleze la vocea unei lumi din care aproape fac parte. Nu pot să nu remarc o anume naivitate a americanilor în aprecierea situației din România. Desigur, presa și mass-media sînt teoretic și legal libere. Doar că această libertate nu este legată exclusiv de litera Constituției și, mai ales, de un principiu legal: mult mai strînsă este legătura ei cu stările
„Europa liberă“ nu mai este by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13308_a_14633]
-
O republică? Nu, regatul Franței. Cine a străbătut oceanul ca să se înroleze în armata americană? Oamenii de rînd? Nu, aristocrații. Domnul Flosse a sugerat că primul act oficial al regelui s-ar cuveni să fie o solicitare de fonduri către americani, exprimată în numele guvernului, pentru ca Franța să se consolideze în lupta împotriva comunismului, dublată de o cerere identică la adresa națiunilor comuniste, în interesul păcii mondiale. Răspunsul entuziast atît al Statelor Unite, cît și al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, dovedește limpede că domnul
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
de lung metraj pentru cinematografe. Realizarea acestui tip de film ar fi costisitoare, bineînțeles, dar găsirea fondurilor ar fi prima problemă. - Lectura nuvelelor strînse în volumul „Maddalena”7) v-a entuziasmat și v-a făcut să afirmați, în articolul An American View of Eliadeîs “Maddalena” următoarele: „Ca o sugestie, mi se pare că aceste povestiri și altele pe care Eliade le-a scris, ar putea fi turnate în excelente drame de televiziune. Îmi imaginez o întreagă serie de povestiri fantastice bazate
Prof. Mac Linscott Ricketts: „Mircea Eliade e produsul culturii românești” by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/13329_a_14654]
-
Eliade generos, spectaculos și fascinant. Ați accepta... provocarea? - Personalitatea sa are multe fațete, și probabil așa va rămîne mereu. Un „om al misterului”... - În încheierea dialogului nostru, spuneți-ne cîteva cuvinte despre omul, profesorul, scriitorul Mircea Eliade cunoscut de un american. Ce ar trebui să știm, ce aspecte credeți că au fost mai puțin releva(n)te, în ceea ce-l privește? - Ca răspuns la ultima întrebare, voi spune că Eliade a avut mulți prieteni la Chicago, că experiența sa la Universitate
Prof. Mac Linscott Ricketts: „Mircea Eliade e produsul culturii românești” by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/13329_a_14654]
-
a românilor de către strigoii comunismului? Există blesteme de care nu poți scăpa, oricât ustorori ai pune la canatul ușilor, și oricâte slujbe de salvare a sufletului ar ține Teoctist. Faptul că Iliescu a continuat să-și exhibe zâmbetul chiar după ce americanii i-au plantat sub nas steagul Rusiei e răzbunarea ironică a unui destin tembel. Adică tot o poveste cu „andrisantul necunoscut”. Oricât de pro-american aș fi (și sunt), n-aș fi ezitat să le arăt băieților de la Casa Albă obrazul
România: andrisant necunoscut by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13393_a_14718]
-
să nu fie snoave, și ascultă amintirile unei vieți mult încercate. Sînt „povești“ cu activiști de partid, cu anchetatori și experți veniți să caute arme și să examineze cărțile din podul notarului, povești din vremea foametei, cînd grîul sosit de la americani e aruncat în mare de ruși. Pe cel de-al doilea personaj îl cheamă Spirache Florea și a fost învățător - un om stăpînit ani la rînd de spaimă, nevoit „să suporte erorile unui sistem judiciar rău croit“. Moș Gheorghe e
Povestea altor copilării by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13378_a_14703]
-
dă drept evreu?! Bun, că, având tenul deschis, minte în legătură cu rasa sa e de înțeles, din cauza discriminării. Dar de ce, negând apartenența la o minoritate, să pretinzi că faci parte din alta? Nu era mai simplu să se prefacă majoritar, adică american get-beget? Deja se văd falii narative... Faptul că spectatorul află secretul care apoi îi e revelat în final prietenului lui Coleman nu e o decizie înțeleaptă, sfârșitul nemaiaducând nici o surpriză. Flashbackurile nu sunt motivate totdeauna, uneori irump din senin. Mai
Proaspetele delicatese by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12076_a_13401]
-
Clark & Pougnaud vs. Edward Hopper Marius Chivu Edward Hopper (1882-1967) este unul dintre primii pictori americani importanți ai secolului XX recunoscut pe plan mondial. A studiat la Paris, a avut un atelier în New York și mergea des la Cape Cod în Massachusetts. A trăit discret alături de Josephine, soția lui, de asemenea pictoriță, cea care l-a
Clark and Pougnaud vs. Edward Hopper by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12092_a_13417]
-
și expun împreună sub numele Clark&Pougnaud. Virginie pictează și realizează decorurile, machetele miniaturale, compoziția, iar Christophe fotografiază. Ideea postmodernă gen citat-colaj a unei expoziții Hommage ŕ Edward Hopper s-a născut, după cum mărturisesc, din pasiunea lor comună pentru lucrările americanului, seduși de punerile în scenă a ceea ce ei numesc poveștile nerostite, rămase necunoscute dar care se simt dincolo de pânză, deopotrivă străine și familiare: Ne-am apropiat cu pași silențioși, pentru a nu deranja ordinea aparentă. Fiecare imagine are o istorie
Clark and Pougnaud vs. Edward Hopper by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12092_a_13417]
-
Radu Bărbulescu. Poate pentru că este pe jumătate neamț. Să fim optimiști. Mircea Cărtărescu are cărți traduse în vest, Gheorghe Crăciun un roman bine primit la Paris. Acolo unde Ilie Constantin este, de multă vreme, bine cunoscut. Mai sînt, dincolo de ocean, "americanii" Petru Popescu, Andrei Codrescu, Virgil Negoiță... La New York, piesele Savianei Stănescu trezesc interes... în Argentina - uitata, din păcate, la noi - Alina Diaconu are succes... C.M.: Ați fost invitat anul acesta în Spania. Știu că Joaquin Garrigos vă iubește literatura. Ați
Alexandru Ecovoiu "Fiecare personaj are ceva din mine" by Ciprian Macesaru () [Corola-journal/Journalistic/12113_a_13438]
-
în Europa lumea nu face astfel de distincții. - Aveți un vers pe care să-l iubiți? - A, e ușor! "Now can zou tell/ the Dancer from the Dance?". William Butler Yeats. - Poetul dvs. preferat? - Rimbaud. Dar și Baudelaire, iar dintre americani Yeats e foarte important pentru mine, apoi Wallace Stevens și John Ashbury, un poet contemporan foarte bun și destul de dificil. L-am și tradus în franceză. În tinerețe îmi plăcea e.e. cummings. Aveam o prietenă la Boston, fuseserăm colegi
Raymond Federman "Sînt un seducător" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12169_a_13494]
-
și comportamentale ale (mai cu seamă!) celor care, la un moment dat, se bucură de un mare prestigiu la nivelul societății. Dacă în această campanie editorialistului i s-a pus pata pe Traian Băsescu, victimele sale mai vechi au fost americanii (temă reluată și acum, după accidentul în care și-a pierdut viața Teo Peter), Adrian Năstase (solidaritatea întru corupție cu Gabriel Bivolaru), Ion Iliescu (prin acel veșnic "nu vă privește", adresat presei, care îi trădează lipsa unei autentice vocații democratice
Teribilismul justițiar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12177_a_13502]
-
Maigret placid care îl privea cu ochi mari și calmi, așa cum te uiți la o muscă agitată din cauza furtunii. - Pun prinsoare că după ce vă veți întoarce acolo, în frumoasa dumneavoastră Franță, veți spune tot răul posibil despre America și despre americani... Așa sînt toți francezii... Și veți povesti că New York-ul e plin de gangsteri... Ha! Ha!... Dar veți uita să spuneți că majoritatea au venit din Europa... Și izbucni într-un rîs plin de răutate, arătînd cu degetul spre pieptul
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
artistică și viață autonomă. Lumea filmului științifico-fantastic se întîlnește cu realitatea derizorie a cartelei de metrou, fotografia cu placa de zinc, folia de celofan îmbracă, mai mult pentru a o deconspira, nuditatea unor personaje coborîte direct din Pop Art-ul american al anilor șaizeci, din lumea prerafaelită a secolului trecut sau din Art Nouveau-ul începutului de secol XX. După cum imaginea obsesivă a ochiului se conjugă cu topografia astrală și cu desenul bizar al geografiei zodiacale. In acest halucinant inventar de forme
Claudia Todor și oglindirea în lume by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12192_a_13517]
-
observă cu justețe autorul român, specificitatea culturii americane a fost pusă în evidență încă de Tocqueville care scria, în 1830, că ea este "produsul a două elemente perfect distincte care, pe alte meleaguri, s-au războit perfect, dar pe care americanii au izbutit să le încorporeze cumva unul într-altul și să le combine admirabil: spiritul religios și spiritul de libertate". Or, constată Andrei Brezianu, corectitudinea politică promovată în zona culturii este rezultatul vizibil al detașării "spiritului de libertate" de "spiritul
Deliciile conservatorismului cultural by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12204_a_13529]
-
manieră agorafobă, constituie microcosmul. Atmosfera din mai '68, răscoala studențească și efervescența intelectuală reprezintă macrocosmul. Acest paralelism, generos din punct de vedere conceptual (extrapolabil la înăuntru/afară, politic/personal), permează întreg filmul și desfide acuzațiile unor proeminenți critici de film americani care s-au găsit să comenteze că au fost ei la Paris în perioada aceea și nu era așa! Absurd comentariu, căci chiar dacă anumite detalii "nu erau așa" (de exemplu, nu se fuma în cinematecă), starea de spirit chiar așa
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
era... Nu e nevoie să-i crezi doar pe Adair sau pe Bertolucci (prezenți în Paris în acele momente), găsești dovezi și în romanul autobiografic al Juliei Kristeva, Samuraii. A nu se înțelege din precedentele afirmații că cele trei personaje (americanul inocent și gemenii cvasi-incestuoși) sunt doar "icoane" simplificate de-ale epocii. Menajul ŕ trois pe care-l compun e credibil și fără atmosfera mai '68, deși divergențele care alimentează tensiunea dintre ei țin în mare parte de zeitgeist. Theo și
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
corect fără să fie spectaculos. Nu se poate spune același lucru despre Ultimul tango la Paris: acolo prestația tespiană e lipsită de orice defect. E considerat de critici ca fiind cel mai bun rol al lui Marlon Brando. Un văduv american, Paul (Brando), se întâlnește întâmplător cu tânăra Jeanne (Maria Schneider) într-un apartament pe care ambii vroiau să-l închirieze; încep partide de sex torid, pe care Bertolucci îl filmează frontal, fără pudibonderii. E doar sex, partenerii refuzând să știe
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
furniza narațiunii o tensiune articulată pe mai multe nivele. Există o primă tensiune la nivelul mentalității ființei colective. Sistemului politic comunist din ce în ce mai deformat, crescut ca pântecele unui Moloh însetat de suferință, i se opune speranța eliberării prin intervenția salvatoare a americanilor. Apare un conflict între două scenarii: unul real, din ce în ce mai "roșu", simțindu-i-se deja duhoarea, și altul mai mult inventat pentru a asigura un soi de stabilitate, de echilibru funciar țărănesc. La un alt nivel, tensiunea dospește în decalajul dintre
Un Moromete împuținat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12258_a_13583]
-
teamă că deocamdată o să trebuie să trăim cu eliberatorii sovietici și că peste câțiva ani n-o să se mai poată nimeni lăuda că are, acolo, măcar un pogon de pământ... Din păcate...") și se opun așteptărilor mesianice ale țăranilor în americanii omnipotenți. Profeția bătrânului nu pare a fi decât o umbră a viitorului apropiat care alimentează suspiciunile țăranilor fără a le întuneca însă. Tensiunea explodează în finalul romanului. Obligat de conjunctură să-și doneze pământul statului, Stelian Teodorescu are figura unui
Un Moromete împuținat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12258_a_13583]
-
scăpat de bolșevici și, în fine, comisia de revizuire a pensiilor din Ministerul Muncii se află la camera 666. Țăranii din Deșertul roșu încep să se informeze. Citesc ziare, ascultă posturi de radio serioase, fac speculații cu privire la politica externă anticomunistă a americanilor, încep să se trateze cu cafea și dulceață, fără a renunța definitiv, bineînțeles, la obișnuitul rachiu sau tradiționala țuică. Narațiunea realistă a romanului suferă de o fisură inutilă la un moment dat, când Daniel Dragomirescu introduce un pasaj de literatură
Un Moromete împuținat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12258_a_13583]
-
în burghezi"; imperialiștii, ațâțători la război, exploatatori ai maselor muncitoare și ai popoarelor erau niște lași care o luau la goană ori de câte ori primeau riposta cuvenită, realitate sintetizată în distihul clamat permanent la radio și la demonstrațiile oamenilor muncii: "unde sunt americanii?/ S-au ascuns ca șobolanii!"; pe stadioane înainte de meciurile de fotbal se auzea la megafoane un cântec care exprima superioritatea zdrobitoare a sportului socialist față de cel capitalist: "la englezi și la scoțieni mereu în poartă/ mingea noastră va poposi". Dintr-
Umbre pe pânza unor vremi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12596_a_13921]
-
fi răpus definitiv. Din nefericire, majoritatea, acționând orgolios și doar din interes propriu, au ajutat menținerea mentalității aduse de tancurile sovietice. Azi suntem membri NATO și, probabil, vom avea baze americane în România. Nu de mult se striga: "unde sunt americanii/ s-au ascuns ca șobolanii". Dar și azi mai sunt mulți care regretă epocalele schimbări survenite în lume și speră că poate vremuri în care "URSS bastion al păcii e" vor reveni.
Umbre pe pânza unor vremi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12596_a_13921]
-
de arme imediat după omorârea fetiței în acea localitate. Nu acesta era scopul evenimentului (Heston era acolo pentru a strânge voturi), nici n-a avut loc "imediat după", ci după opt luni. Faptul că în investigația sa - Moore adoptă poziția americanului de rând care pune întrebări de bun-simț - regizorul are ca țintă suplimentară demonizarea unor celebrități îi diminuează impactul. Ca și Cântec pentru masacru, Prin negura războiului a obținut Oscarul pentru cel mai bun documentar (2003). Mult mai puțin flamboaiant decât
Americanii și armele lor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12610_a_13935]