601 matches
-
de care, fiecare în parte și toți la un loc, nu s-au desprins niciodată. Regăsim în fiecare protagonist adânc înrădăcinat și în ciuda timpului păstrat cu sfințenie, sentimentul de dragoste față de glia străbună, de neam și de țară, sentiment doar amorțit și păstrat undeva în cuferele scumpe ale sufletului și care are nevoie de un mic gest, de vibrația dulce a limbii, a dulcelui grai românesc, pentru a se încinge și a ieși la suprafață într-un abur ușor melancolic pe
UN MANUAL DE IGIENĂ MORALĂ ŞI SPIRITUALĂ de CONFLUENŢE ROMÂNEŞTI în ediţia nr. 342 din 08 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341475_a_342804]
-
am meseria mea, se gândesc că au nevoie de analize. - Nu gândi așa. Victor nu a știut să te aprecieze! Te sfătui ca pe fata mea, dacă aș fi avut bucuria de a avea copii! Tu acum ești cu simțurile amorțite! Trebuie să te dezmorțești, trăiește-ți viața cât ești tânără! Auzi ce sfaturi îmi dă tanti Zinaida! De la mama nu aș auzi așa ceva! - Tanti, hai să schimbăm subiectul! - Cum vrei tu, maică! - Spuneai mai devreme că ai mânca clătite. Avem
SĂGEATA LUI CUPIDON III (TITLU PROVIZORIU) de ŞTEFANA IVĂNESCU în ediţia nr. 748 din 17 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342331_a_343660]
-
de păsări grațioase și se ridică în zbor, îndreptându-se spre lacul Mangalia, lac cu apă mică, cu hrană și cu adăpostul oferit de pâlcurile de stuf. Aici, ele se puteau adăposti împotriva vitregiei vremii și aveau ca hrană peștișorii amorțiți de apa înghețată. Întregul cârd ateriză pe luciul lacului, grupându-se spre mal. Apoi, începu pescuitul, afundându-și ciocurile în mâl și căutând moluște sau peștișori. Gerul strângea tare și vântul sufla cu putere șuierând printre stufuri. Sesizând pericolul înghețării
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1242 din 26 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/341563_a_342892]
-
când în când să se asigure că o urmez. Și până la urmă,am ajuns. A sărit gardul ca să-mi descuie poarta. O casă bătrânească,c-o curte mare în care-o salcie își atârna cu greutate pletele nepieptănate peste pământul amorțit. A împins în ușă și a deschis-o într-o clipită. Și-a alergat direct în dormitor.... O femeie cam de vârsta mea, zăcea căzută la podea, lângă patul mare cu tablii din lemn masiv. Un gând de fugă mi-
RECOMPENSA de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1597 din 16 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/341607_a_342936]
-
apun sub întâia rază de soare. Căldura mă prinde cu brațele-i lungi sau sunt brațele tale? Rătăcesc printre gânduri, întrebări nerostite îmi usucă buzele. Ochii îmi sunt încercănați. Pleoapele-mi grele cad și lasă să curgă o ultimă lacrimă amorțită. Alerg acum spre mare, mă arunc în apa rece, să îmi scufund neliniștea. Sunt un suflet gol, înghețat și frigul mă copleșește. Apun din nou sub razele soarelui. Mă sting! Purtată de valuri, mă pierd în larg. Mă predau ție
SUFLET ÎN MARE de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 1391 din 22 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341139_a_342468]
-
cu mine. Azi, Deși timpul, Semnele trecerii și-a încrustat, Ești încă tânără și proaspătă, Ești visătoare și frumoasă, Ești căprioara îmblânzită, Sau nimfă ești, a cărei cântare, Înfioară pădurea și macii, Încărunțiții brazi îi înfioară. Pașii tăi mlădioși Sufletul amorțit mi-l răscolesc... Când noaptea o să coboare, Voi lăsa ușa deschisă Și-am să te-aștept Pe patul așternut cu flori. În așteptare, de dor, Mi te imaginez tăcut Și-mi pare că, De mii de ani nu ne-am
FEMEIE-CĂPRIOARĂ de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 1372 din 03 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341152_a_342481]
-
citeam pe internet că, acasă, românii continuau să protesteze în numere din ce în ce mai mari. Cred că acesta e un semn că, în ciuda manipulării absolut evidente pe care anumite televiziuni (dacă le putem numi astfel) o practică , conștiința românilor nu a rămas amorțită în fața acestei nedreptăți evidente. Un punct comun la care am ajuns cu partenerii de dialog de la protest a fost speranța că prezența la vot a tinerilor să crească în viitorul apropiat. De asemenea, mulți dintre noi și-ar fi dorit
„Ori noi, ori ei!” Protestul românilor de la Oxford () [Corola-blog/BlogPost/338157_a_339486]
-
uită înainte să pleci cu cartea sau cărțile , aruncă o privire și în sertarul acela de jos, sau în cutia din debara, în pod, în beci, e posibil să ai și niște jocuri, puzzle-uri, jucării care la fel stau amorțite deoarece copiii tăi s-au cam plictisit de ele. Ia-le și pe ele, micuții noștri abia așteaptă să se joace. Nu ne-ar strică și niște creioane colorate, hârtie, carton colorat, vopsele, material textil sau alte lucruri pe care
TRIMITE O CARTE ÎN VACANȚĂ LA MUNTE! [Corola-blog/BlogPost/100455_a_101747]
-
geană de geană, de grijă să nu cumva să fi uitat voi ce-am vorbit aseară! Hai, la drum ce vă uitați la mine ca la omu’ cu falca dă bou!! Ce-i drept arătam foarte confuzi, cu ochii cârpiți, amorțiți și cu limbile încleiate, spre deosebire de el care deși nu dormise deloc arăta foarte țunțurliu și dădea din gură ca un cintezoi răscolit de hormoni. Nici nu știu cum am ajuns, după multă vreme, deoarece Cristi, că numai el putea să greșească, pe
EXPEDIŢIA de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 642 din 03 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/343881_a_345210]
-
spre lacul „Saturn”, lac situat la marginea Mangaliei, între stațiunile Saturn și Venus, lac cu apă mică, cu hrană și cu adăpostul oferit de pâlcurile de stuf. Aici, lebedele se puteau adăposti împotriva vitregiei vremii și aveau ca hrană peștișorii amorțiți în apa înghețată. Întregul cârd ateriză pe luciul lacului, grupându-se apoi spre mal. Apoi, începu pescuitul, afundându-și ciocurile în mâl și căutând moluște sau peștișori. Gerul strângea tare și vântul sufla cu putere șuierând printre stufuri. Sesizând pericolul
PLÂNSUL PUIULUI DE LEBĂDĂ de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1743 din 09 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/343207_a_344536]
-
Poate mulți o să răspundă că nu. Dacă s-ar uita din afară la ei, nu s-ar mai recunoaște. Dar e prea târziu. Corpul lor le va cere neîncetat acea doză de extaz, acel lucru ce le-a trezit ființa amorțită. Nu. Ești mai mult decât niște halucinații, niște iluzii duci-amare, care nu sunt nici măcar adevărate. În fuga avansării, tindem să ne debarasăm de eul nostru: sufletul. Nu mai ascultăm ce zice, nu-i mai recunoaștem glasul. Nici nu mai suntem
FII PUTERNIC, OMULE! de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 1916 din 30 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/343678_a_345007]
-
cine se îndrăgostește în prag de toamnă are o gutuie în piept sub frunzele roșcate îmi despletesc singurătatea și-o mușc de buză cum te-aș mușca pe tine cel ce dansezi cu fragilitatea mea /licurici pe șaua nopților/ greieri amorțiți îmi cântă în piept într-un vibrato perfect dau drumul toamnei cal conabiu ce paște iarbă lunatic toamna dragostea doarme pe o frunză ca un păianjen în umbra poeziei /lună neagră în râu/ Referință Bibliografică: Vibrato / Angi Cristea : Confluențe Literare
VIBRATO de ANGI CRISTEA în ediţia nr. 1708 din 04 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377439_a_378768]
-
Deși am devenit o amintire neștearsă, luminând a ta viață, Căldură pentru o inimă înțeleaptă. Mă vei pierde, din lumea aceasta mare, Cu sentimente mult prea banale. Mă voi ascunde din hibernările decimale, Nu vreau, să mă pierd în desișul amorțit, plin de tăceri. Când eu te caut, inima îmi este plină, Cerul îi senin, deși viața îmi este un chin, Mult prea mult, pentru o iubire așa mare. DOR DE ȚARĂ Mi-e dor de lacrima visului, de glasul ciocârliei
UMBRELE CAILOR (POEME) de CLAUDIA BOTA în ediţia nr. 2200 din 08 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377505_a_378834]
-
Acasa > Poezie > Oglindire > IERTAȚI-MĂ ULTIMA DATĂ! Autor: Mihail Janto Publicat în: Ediția nr. 1654 din 12 iulie 2015 Toate Articolele Autorului Într-un colț de lume părăsită, lampa nimeni n-o aprinde, vântul bate la o poartă amorțită, ce scârțâie-n gânduri suferinde. Parcă timpul, însuși s-a oprit, căutând pe uliță vechile cărări, lutul a rămas de amintiri lipit, pe drumul bătătorit de remușcări. Prin copaci foșnetul suspină, tulburând păsărilor somnul, în țintirim se aprinde o lumină
IERTAȚI-MĂ ULTIMA DATĂ! de MIHAIL JANTO în ediţia nr. 1654 din 12 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379937_a_381266]
-
zbuciumul acelei făpturi. - S-a rătăcit în ploaie! Așa mă pierd și eu câteodată și rătăcesc într-o lume fără sens. Totul în jurul meu se rotește și nu-și găsește menirea. Aș încerca să împletesc muguri, flori, frunze dar puterile amorțite nu mă lasă să mișc nicio fărâmă de cer. Cu aroma nimicului în toată făptura cad într-o stare de somnolență și privesc ironic spre tot ceea ce am realizat până în acel moment. E prea multă toamnă în mine. Am ruginit
VOLUM IN LUCRU, FRAGMENTE de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1944 din 27 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381917_a_383246]
-
așternerea gândurilor generate de emoții. Totuși asta a fost unica soluție la multele situații în care m-am aflat și din care am căutat mereu ieșirea, târându-mă, mergând normal, rostogolindu-mă printre toate încercările care m-au topit, înghețat, amorțit, redat mie însămi mai puternică pot spune și dornică tot mai mult să-mi cunosc limitele sau infinitul acelor limite. Mai ales infinitul acelor limite. Este grea calea aleasă și am simțit de multe ori o ardere interioară cumplită. Eliberarea
SINGURĂTATE de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2247 din 24 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380402_a_381731]
-
de la sora ei. Cu fiecare zi care trecea, fata devenea tot mai neliniștită. Într-o zi, pe când se plimba prin palat, prințesa ajunse în camera mezinei. Acolo, o floare purpurie pe jumătate ofilită îi cânta unui peștișor auriu pe jumătate amorțit: - Ce e de făcut acum? Prințesa nu mai e pe drum. - Ce spui tu acolo? sări fata împăratului. Unde e sora mea? - Slujnică la vrăjitor e de-acum prințesa noastră, asta este vestea proastă! Fata cea mare a împăratului luă
POVESTEA LUI FLOREA-ZÂMBET DE FLOARE de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1932 din 15 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381443_a_382772]
-
emoției pe neîntâmplatele nostre zboruri ce cheamă-n văzduh păsări de metal deasupra de norii de fum de unde coboară himere de lux până-n inima noastră. Se-nalță și cad anotimpurile aripi mari invizibile. pe deasupra de orașele oarbe și mute, minți amorțite, fățarnice, întregesc așteptarea deșirată pe clipele răsucite ale dorințelor pungi de vid, arsuri-n meninge se sting în golfurile dintre coapse, femei smulse din iubiri inerente își îngrijesc copiii și devin sedentare. Referință Bibliografică: Atingerea / Llelu Nicolae Vălăreanu : Confluențe Literare
ATINGEREA de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 1461 din 31 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374385_a_375714]
-
Acasa > Versuri > Frumusete > MARIANA STOICA - FLORILE GÂNDULUI (POEME)1 Autor: Mariana Stoica Publicat în: Ediția nr. 1826 din 31 decembrie 2015 Toate Articolele Autorului FEMEIA Două gânduri împletite rătăcesc în noapte Prin unghere amorțite și tainice șoapte. Pe obrazul diafan și umbrit de lună Pleoapa cade obosită, pe-un acord de strună. Și în simfonia-i mută, genele se zbat Fâlfâiri de rândunele...ce urcă...și cad, Strivind vălul de argint-curcubeu de lacrimi Stârnind
FLORILE GÂNDULUI (POEME)1 de MARIANA STOICA în ediţia nr. 1826 din 31 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/375024_a_376353]
-
sentiment nostalgic: „preocupați să redresăm himere“, “temniță-i al nostru trup”, „pulberi de tăceri”, „fiorul unui plânset stins”, „sigla-nsingurării“, „bagaje de speranțe sfărâmate“. Natura este, nu rareori, personificată: „valsează norii“, “luna-ndurerată”, “ceru-ngândurat”, „o zi își deapănă azurul”, „toamna amorțită“. Alteori e surprinsă metaforic: „pădurile de ploi”, “smârcurile toamnei”, “horă de stele”, “bolta sângerie”, “castele de zăpadă”, “cerul stors de lacrimi”. Expresivitatea poemelor este asigurată de stilul metaforico-simbolic. „Suspectă de iubire“, poeta pledează dramatic pentru acest suprem sentiment uman (“un
SUFLETE DE CEARĂ, DE CAMELIA ARDELEAN de CAMELIA ARDELEAN în ediţia nr. 2094 din 24 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373816_a_375145]
-
-ncet spre ea întind; ia te uită ce îmi spui: „Lasă dragostea să doarmă printre rânduri înnegrite De-un condei purtat de doruri și de patimi rătăcite. Lacăt inimii mai pune, rana veche nu-o deschide, Că-i stă bine amorțită. Mi-ai fixat-o între firide Zăbrelite ca să steie-ncătușată, doar ții minte?... Rost n-are să mai citești ne-nsemnatele cuvinte! Văd bărbia, ți se mișcă, ochii lacrimi nu mai au; Ce-ai făcut din viața noastră?... Dar te vreau Să
SCRISOARE UITATĂ de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1676 din 03 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/374040_a_375369]
-
drum cărând petale Cu cai de foc și bici sculptat în scrum, purta pe brațe, raze de vestale, și, umbra lor, era muiată-n fum. Galop de pietre își struneau zăbala pândind cu ciob de aripi drumul strâmt, sub pașii amorțiți strângând rafala ațâțător de rece, dintr-un vânt. Icoane, dezvelite pe sub plete scotea din tolba-i roasă de amurg, roșea, a umbră, vara-n chip de fete, când pași-i se opreau în colb de murg. Priveau la el, cu
TRECEA UN OM PE DRUM... de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1996 din 18 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375379_a_376708]
-
o țară dialectică a minunilor “, cum ar spune Thomas A. Sebeok. Tocmai această țară a minunilor este despărțită de râuri ce aprind în pieptul poetei dorul prelung: “Am aripi de vânt uscate Și priviri înlăcrimate, Am tăcerea înlemnită Și suflarea amorțită. Am în piept un dor prelung, Pân' la tine să ajung Și la apa ta de sânge Cu tot dorul să pot plânge Pe cei ce i-ai dus cu tine Înecați de căzăcime, Pe care-i mai ții în
SENTIMENTUL ROMÂNESC AL FIINȚEI ÎN POEZIA TATIANEI SCURTU MUNTEANU de TATIANA SCURTU MUNTEANU în ediţia nr. 1751 din 17 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372348_a_373677]
-
să trăiești este contul din bancă. Și crede-mă, nu este deloc o iluzie... - Îți place să trăiești fără să gândești pentru ca așa îți este confortabil. Și exact pentru această idee de confort, întreaga omenire trăiește precum viermele din untură, amorțit și abulic fiindcă este convins că nu-i lipsește nimic iar starea asta va dura la nesfârșit. Faci socotelile viitorului folosind informațiile trecutului fără să te preocupi de riscurile posibile, unele care deja își arată colții iar altele pe care
ILUZIA de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1568 din 17 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372416_a_373745]
-
pasăre./ tresărire în fir de nisip./falezele timpului împrăștie frica. pași numărați de gânduri,/inima remodelează./culori aruncă din ele,/nuanțele palide./tablou terminat/în mișcarea tâmplei spre pumn./ râd iar/și lacrima dezamăgirii crește. stânca îmi închide imaginea/trup amorțit, gând zvelt./ am părăsit anotimpurile/unul câte unul.../alb,/pescărușul și copilul din mine,/ schimbă sferele de plumb,/cu miezul curat al iubirii./ viața îmi mulțumește că exist./ eu nu (Stare 18) Poemul se încheie într-o notă specific romantică
CU ÎNCREDERE, DESPRE POEZIE DE DOAMNA IOLANDA MALAMEN (PREFAŢĂ LA VOLUMUL GEOMETRIA SUFLETULUI ) de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 851 din 30 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345998_a_347327]