360 matches
-
Procyon, care se află la o distanță de 1,61 parseci (5,24 al). Nava spațială "Voyager 2", lansată în 1977 pentrua a studia cei patru giganți gazoși din Sistemul Solar, se așteptat să treacă de Sirius la 4,3 ani-lumină (1,3 pc) în aproximativ 296.000 ani. Sirius este un sistem binar format de stele din două pitici albe ce se orbitează reciproc, cu o separare a aproximativ 20 de unități astronomice (aproximativ distanța dintre Soare și Uranus), precum și
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
poate fi un membru din propusul Super-roi Sirius, împreună cu alte stele împrăștiate, cum ar fi Beta Aurigae, Alpha Coronae Borealis, Beta Crateris, Beta Eridani și Beta Serpentis. Acesta este unul din cele trei grupuri mari situate în limitele a 500 ani-lumină (150 pc) de la Soare. Celelalte două sunt Hiade și Pleiadele, fiecare dintre aceste grupuri fiind formate din sute de stele. Sirius constituie unul din vârfurile asterismului Triunghiului de Iarnă, celelalte vârfuri fiind reprezentate de Betelgeuse și, respectiv, de Procyon. Cel
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
copilaș, dar Heracles suge prea lacom și Atena este nevoită să-l înapoieze mamei sale. Calea Lactee este un gigant, având o masă de circa 750-1.000 miliarde ori mai mare decât a Soarelui și un diametru de aproximativ 100.000 ani-lumină. Galaxia noastră face parte dintr-un grup de galaxii numit Grupul Local, format din 3 mari galaxii și un număr de alte 30 galaxii mai mici, în cadrul grupului ea fiind a doua ca mărime după galaxia Andromeda (M31). Andromeda, situată
Calea Lactee () [Corola-website/Science/302913_a_304242]
-
un grup de galaxii numit Grupul Local, format din 3 mari galaxii și un număr de alte 30 galaxii mai mici, în cadrul grupului ea fiind a doua ca mărime după galaxia Andromeda (M31). Andromeda, situată la aproximativ 2,9 milioane ani-lumină, este cea mai apropiată galaxie mare. Cu toate acestea, un număr de așa numite false galaxii se găsesc mult mai aproape de noi, acestea jucând un rol de sateliți ai galaxiei noastre. Cea mai apropiată dintre acestea se găsește la 80
Calea Lactee () [Corola-website/Science/302913_a_304242]
-
cea mai apropiată galaxie mare. Cu toate acestea, un număr de așa numite false galaxii se găsesc mult mai aproape de noi, acestea jucând un rol de sateliți ai galaxiei noastre. Cea mai apropiată dintre acestea se găsește la 80.000 ani-lumină de noi și la 50.000 ani-lumină de centrul galactic. Galaxia noastră are forma unei spirale uriașe; brațele acestei spirale conțin pe lângă altele și materie interstelară, nebuloase și stelele tinere ce iau naștere permanent din această materie. Pe de altă
Calea Lactee () [Corola-website/Science/302913_a_304242]
-
acestea, un număr de așa numite false galaxii se găsesc mult mai aproape de noi, acestea jucând un rol de sateliți ai galaxiei noastre. Cea mai apropiată dintre acestea se găsește la 80.000 ani-lumină de noi și la 50.000 ani-lumină de centrul galactic. Galaxia noastră are forma unei spirale uriașe; brațele acestei spirale conțin pe lângă altele și materie interstelară, nebuloase și stelele tinere ce iau naștere permanent din această materie. Pe de altă parte centrul galaxiei este format din stele
Calea Lactee () [Corola-website/Science/302913_a_304242]
-
special în centrul galactic. După aparenta lor distribuție pe cer, astronomul Harlow Shapley a ajuns la concluzia că centrul galaxiei se găseste ceva mai departe de noi decât se credea până acum. Astfel, sistemul nostru solar este situat la 20 ani-lumină deasupra planului ecuatorial de simetrie, și la 28.000 ani-lumină de centrul galactic. Centrul galaxiei se gășeste în direcția constelației Săgetătorului, la o distanță de soare de 25.000-28.000 ani-lumină. Galaxia noastră are 4 componente principale: nucleul, discul cu
Calea Lactee () [Corola-website/Science/302913_a_304242]
-
astronomul Harlow Shapley a ajuns la concluzia că centrul galaxiei se găseste ceva mai departe de noi decât se credea până acum. Astfel, sistemul nostru solar este situat la 20 ani-lumină deasupra planului ecuatorial de simetrie, și la 28.000 ani-lumină de centrul galactic. Centrul galaxiei se gășeste în direcția constelației Săgetătorului, la o distanță de soare de 25.000-28.000 ani-lumină. Galaxia noastră are 4 componente principale: nucleul, discul cu spirale, haloul și roiurile globulare. S-ar putea să existe
Calea Lactee () [Corola-website/Science/302913_a_304242]
-
acum. Astfel, sistemul nostru solar este situat la 20 ani-lumină deasupra planului ecuatorial de simetrie, și la 28.000 ani-lumină de centrul galactic. Centrul galaxiei se gășeste în direcția constelației Săgetătorului, la o distanță de soare de 25.000-28.000 ani-lumină. Galaxia noastră are 4 componente principale: nucleul, discul cu spirale, haloul și roiurile globulare. S-ar putea să existe și un halou exterior, coroana galactică. Discul se rotește, dar nucleul central nu. Nucleul și roiurile globulare conțin multe stele bătrâne
Calea Lactee () [Corola-website/Science/302913_a_304242]
-
miliarde de ani, și ar fi putut chiar să fi declanșat formarea acestui sistem. O supernovă apropiată de Pământ este o explozie ce ar avea ca rezultat moartea unei stele aflate suficient de aproape de Pământ (la mai puțin de 100 ani-lumină) pentru a avea efecte observabile asupra biosferei. Razele gamma de la o supernovă induc o reacție chimică în straturile superioare ale atmosferei, reacție ce transformă azotul molecular în oxizi azotici, consumând suficient din stratul de ozon pentru a expune suprafața planetei
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
supernovă ce ar putea afecta Pământul să apară pe neprevăzute într-un sistem solar care nu a fost bine studiat. O teorie sugerează că o supernovă de tip Ia ar trebui să fie mai aproape de o mie de parseci (3300 ani-lumină) pentru a afecta Pământul. Cel mai apropiat candidat cunoscut este IK Pegasi (vezi mai jos). Estimările recente prezic că o supernovă de tip II ar trebui să fie mai aproape de opt parseci (26 ani-lumină) pentru a distruge jumătate din stratul
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
aproape de o mie de parseci (3300 ani-lumină) pentru a afecta Pământul. Cel mai apropiat candidat cunoscut este IK Pegasi (vezi mai jos). Estimările recente prezic că o supernovă de tip II ar trebui să fie mai aproape de opt parseci (26 ani-lumină) pentru a distruge jumătate din stratul de ozon al Pământului. Mai multe stele mari din Calea Lactee ar fi posibile supernove în următoarele câteva mii-sute de milioane de ani. Printre acestea se numără Rho Cassiopeiae, Eta Carinae, RS Ophiuchi, U Scorpii
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
stele Wolf-Rayet, cum ar fi Gamma Velorum WR 104, și cele din clusterul Quintuplet, sunt și ele considerate posibile precursoare ale unei supernove în viitorul apropiat. Cea mai apropiată stea-candidat de supernovă este IK Pegasi (HR 8210), aflată la 150 ani-lumină. Acest sistem binar cu orbită mică constă dintr-o stea din secvența principală și o pitică albă, aflate una de alta la o distanță de 31 milioane de kilometri. Pitica are o masă estimată de 1,15 ori masa Soarelui
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
(Alpha Orionis, scris și α Orionis) este a doua stea ca strălucire din constelația Orion. Este o stea variabilă semiregulată, localizată la 427 ani-lumină depărtare de Pământ. Este a noua stea ca strălucire de pe bolta cerească. Deși conform descrierii Bayer este cotată ca Alpha, ea nu este la fel de strălucitoare ca și Rigel (Beta Orionis). Steaua face parte din Triunghiul de Iarnă. este o supergigantă
Betelgeuse () [Corola-website/Science/311500_a_312829]
-
M14, sau NGC 6402) este un roi globular, unul din numeroasele obiecte cerești descoperite de astronomul francez Charles Messier (în 1764) și repertoriate în catalogul său. Este situat în constelația Ofiucus. Roiul, de formă eliptică, se află la circa de ani-lumină de Sistemul nostru Solar, deși estimările acestei distanțe au variat de la simplu la dublu, potrivit diferiților autori. Cu magnitudinea sa absolută de -9,1, roiul este mult mai luminos decât alte roiuri din constelație, M10 (roi globular) și M12. Concentrația
Messier 14 () [Corola-website/Science/311976_a_313305]
-
M17 sau , cunoscută și sub numele de Nebuloasa Omega, este o nebuloasă de emisie situată la circa 5.500 de ani-lumină de Pământ, în constelația Săgetătorul și are un diametru de15 ani-lumină. Face parte din Catalogul Messier, întocmit de astronomul francez Charles Messier. Cu o întindere de vreo patruzeci de ani-lumină, nebuloasa își datorează luminozitatea unor stele tinere de tip B
Messier 17 () [Corola-website/Science/311973_a_313302]
-
M17 sau , cunoscută și sub numele de Nebuloasa Omega, este o nebuloasă de emisie situată la circa 5.500 de ani-lumină de Pământ, în constelația Săgetătorul și are un diametru de15 ani-lumină. Face parte din Catalogul Messier, întocmit de astronomul francez Charles Messier. Cu o întindere de vreo patruzeci de ani-lumină, nebuloasa își datorează luminozitatea unor stele tinere de tip B, care iradiază gaz în jur, creând astfel o regiune H II
Messier 17 () [Corola-website/Science/311973_a_313302]
-
o nebuloasă de emisie situată la circa 5.500 de ani-lumină de Pământ, în constelația Săgetătorul și are un diametru de15 ani-lumină. Face parte din Catalogul Messier, întocmit de astronomul francez Charles Messier. Cu o întindere de vreo patruzeci de ani-lumină, nebuloasa își datorează luminozitatea unor stele tinere de tip B, care iradiază gaz în jur, creând astfel o regiune H II. Culoarea roșie a nebuloasei este de altfel cea a hidrogenului ionizat. În interiorul nebuloasei s-ar afla un roi deschis
Messier 17 () [Corola-website/Science/311973_a_313302]
-
de stele, M13 este și unul dintre cele mai bătrâne obiecte astronomice: vârsta sa este estimată de la 12 până la 14 miliarde de ani. Apare cu un diametru de 20 de minute de arc, adică un diametru real de 150 de ani-lumină. Totodată are particularitatea de a conține numeroase stele tinere (apartenernța acestora la roi a fost confirmată de viteza lor unghiulară), ceea ce este neobișnuit pentru un roi de această vârstă: oamenii de știință cred că aceste stele tinere nu s-au
Messier 13 () [Corola-website/Science/311969_a_313298]
-
fost capturate de roi. Ies în evidență, între alte stele ale roiului, o stea strălucitoare, care este o gigantă roșie, o stea variabilă, V11, cu o magnitudine aparentă de 11,95. M13 se află la distanța de 25.100 de ani-lumină de Pământ. M13 a fost utilizat, în 1974 (la 16 noiembrie), ca țintă pentru trimiterea unui mesaj adresat unei potențiale civilizații extraterestre. Acest mesaj a fost transmis de la Observatorul Arecibo, care participă și la proiectul SETI. Conținea informații ca cifrele
Messier 13 () [Corola-website/Science/311969_a_313298]
-
se găsesc în conținutul majorității galaxiilor, cum ar fi însăși Calea Lactee. Ei s-au format ca particule de hidrogen neutru amestecat cu alte elemente. Norul are o greutate de sute de mase solare și se poate extinde la sute de ani-lumină. Forța de gravitație este prea slabă pentru a comprima norul, fiind contracarată de presiunea foarte slabă a gazului din nor. Fie în urma coliziunii cu un braț spiral, fie din cauza undei de șoc emise de supernove, atomii se condensează în molecule
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
și unde existența materiei este improbabilă fizic. Există convingerea că nu sunt cunoscute încă toate formele și posibilitățile de manifestare ale materiei. În natură se evidențiază forțele de legătură care sunt: Limitele Universului observabil ar fi de 15 miliarde de ani-lumină, pentru că la această distanță galaxiile (quasarii) se deplasează cu 85-90% din viteza luminii, ceea ce înseamnă că ce-i dincolo de ei / ele nu putem fizic vedea ( viteza de deplasare a luminii = 300,000 km / sec.) Deci ce vedem cu telescoapele cele
Structura și arhitectura universului () [Corola-website/Science/310523_a_311852]
-
nume din mitologie și a ales nume ale unor instrumente folosite in fizică. α Antliae, steaua cea mai strălucitoare din constelație, nu are decât o magnitudine de 4,28. Este o gigantă portocalie, aflată la distanța de aproape 370 de ani-lumină de Sistemul Solar. Este ușor variabilă, dar într-un mod imprevizibil.
Mașina Pneumatică (constelație) () [Corola-website/Science/305073_a_306402]
-
de 0.77, este pe locul 22 pe lista celor mai luminoase stele. Acrux este o stea binara, compusă din două supergigante fierbinți albastre, α1 Cru (magnitudinea 1.4) și α2 Cru (magnitudine 1.9). La o distanță de 320 ani-lumină de noi, ele sunt 25 000 și 16 000 de ori mai luminoase decât Soarele și au o perioadă de revoluție de 1 500 de ani, fiind situate la o distanță de 420 UA una față de cealaltă. α1 Cru este
Crucea Sudului (constelație) () [Corola-website/Science/306231_a_307560]
-
de către Eudoxus din Knidos, în secolul al IV-lea î.Hr., a fost una dintre constelațiile repertoriate de Ptolemeu în Almageste. Este posibil să reprezinte un iepure vânat de Orion. Această constelație conține roiul globular M79, aflat la 70.000 de ani-lumină, nebuloasa planetară IC 418, roiul deschis NGC 2017 (care este de altfel mai mult decât un sistem stelar multiplu), radiogalaxia NGC 1710, și NGC 1784 și NGC 1964, două galaxii spirale.
Iepurele (constelație) () [Corola-website/Science/306235_a_307564]