490 matches
-
constitutive și instituie discursul ca "existență istorică", ca tranziție și coprezență a lui "deja spus", "o spune", "de spus", coerența asigurînd astfel corelarea enunțurilor. În abordarea fenomenului coerenței, se propune depășirea "perspectivei reducționiste" (bazată fie pe studiul regulilor gramaticale orizontale: anaforă, pronominalizare, renominalizare etc., fie pe studiul relațiilor semantice verticale: "topic/comment", "macrostructură" etc.) și adoptarea unei perspective globalizante, considerînd textul ca o entitate caracterizată printr-o dublă coerență: globală (tema discursului, conexiunea titlu - textualizare, compatibilitatea logică și semantică a secvențelor
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
supletive de coerență etc.) și empirică (impactul tipului discursiv, al nivelului de acceptabilitate, al situației comunicative asupra manifestărilor coerenței, al ponderii și ierarhiei tipologice) este considerată ca avînd o contribuție însemnată la creșterea conceptuală și metodologică a teoriei discursului. V. anaforă, coeziune, configurație, conector, text. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; ROVENȚA-FRUMUȘANI 2004; BUSSMANN 2008. GM COEZIUNE. Coeziunea, element definitoriu în conceperea textului, reprezintă un tip de conexiune sintactică, realizată explicit la nivel microstructural și dependentă exclusiv de contextul lingvistic. În teoria
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o face adesea; d) relativa unitate a sistemului timpurilor verbale și a aspectului, contribuie la organizarea secvenței de propoziții/fraze în text; condiția ține însă mai mult de aspectele semantice ale unității textuale decît de cele sintactice; e) paralelismele și anaforele (în sens larg), ca formă de reiterație percepută la toate nivelurile: conjuncțiile (copulative, conclusive, cauzale), demonstrativele care reiau un substantiv/pronume deja exprimat, cuvintele al căror sens trimite la o frază anterioară: Astăzi e o căldură insuportabilă. De aceea a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
coreferință se înțelege situația realizată de relația pe care o au două semne lingvistice, situate în două poziții ale lanțului vorbirii, care trimit la același obiect extralingvistic, adică au același referent. Potrivit acestei perspective, este considerată coreferențială orice relație de anaforă, cu excepția anaforei asociative care se sprijină pe relația parte - întreg. După unii cercetători, coreferința reprezintă proprietatea pe care o au două (sau mai multe) secvențe de a trimite la același referent, fără ca interpretarea uneia să fie dependentă de a celeilalte
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
înțelege situația realizată de relația pe care o au două semne lingvistice, situate în două poziții ale lanțului vorbirii, care trimit la același obiect extralingvistic, adică au același referent. Potrivit acestei perspective, este considerată coreferențială orice relație de anaforă, cu excepția anaforei asociative care se sprijină pe relația parte - întreg. După unii cercetători, coreferința reprezintă proprietatea pe care o au două (sau mai multe) secvențe de a trimite la același referent, fără ca interpretarea uneia să fie dependentă de a celeilalte. Astfel, secvențele
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u i, cercetarea coreferinței permite circumscrierea cîmpului de reformulare, dar și identificarea aspectelor sub care este schematizată aceeași situație construită de discurs. Ca anaforă sau cataforă, coreferința oferă posibilitatea de a accede la constituirea obiectului discursului. V. anaforă, cataforă, referință, reformulare. GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; BUSSMANN 2008. RN CORPUS. Ansamblu de documente (vast sau exhaustiv) ce stă la baza
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
s u l u i, cercetarea coreferinței permite circumscrierea cîmpului de reformulare, dar și identificarea aspectelor sub care este schematizată aceeași situație construită de discurs. Ca anaforă sau cataforă, coreferința oferă posibilitatea de a accede la constituirea obiectului discursului. V. anaforă, cataforă, referință, reformulare. GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; BUSSMANN 2008. RN CORPUS. Ansamblu de documente (vast sau exhaustiv) ce stă la baza descrierii și/sau interpretării unui fenomen (corpus de legi, corpus de inscripții). Accepțiunile și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
c u r s u l u i reprezintă una dintre etapele în stabilirea subiectivității originare, aspect important din punct de vedere pragmatic, în enunțurile unui discurs repartizabil stilului indirect liber și identificării structurilor prin care ei devin relevanți. V. anaforă, deictic, diafonie, discurs, eterogenitate, indicator, referință. MOESCHLER - REBOUL 1994. RN D DEDUCȚIE. Prin deducție se înțelege o formă de raționament care constă în aplicarea unui principiu general la un caz particular, încît, pornind de la o mulțime de premise (de obicei
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
tipului de referință pe care îl asigură, făcînd trimiterea la o persoană chiar în absența cunoașterii numelui acesteia, acționînd ca operatori de individualizare (în accepția lui Jean Claude Pariente), ce reperează individualul, dar nu-i enunță individualitatea. V. actualizare, ambreior, anaforă, enunțare, referință, subiectivitate. JESPERSEN 1922; JAKOBSON 1963; BENVENISTE 1966; PARIENTE 1973; LYONS 1980; KLEIBER 1986; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. RB DELIBERARE. După două secole în care nu a mai reținut în mod deosebit
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pe acelea ale intensității (hiperbola, litota etc.), ale enunțării și ale dialecticii (apostroful, prozopopeea, prolepsa, paranteza etc.); (4) figuri de construcție, adică figurile care funcționează asupra simetriei (chiasmul), diverse construcții atipice (anacolutul, asindetul, hipalaga, zeugma), ca și repetițiile și acumulările (anafora, epanalepsa, pleonasmul, gradația). Studiile contemporane asupra discursului sînt ferm angajate în spațiul semiotic, căutînd să dezvăluie încifrările construcțiilor de cuvinte, cu ajutorul instrumentelor semantice și al organonului sintactic. Astfel, orice figură retorică trebuie să respecte cinci reguli importante, pentru a constitui
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
superioare, în calitate de substitute să se integreze într-un nivel inferior, coordonarea (parataxa) - posibilitatea ca unitățile de la același nivel să fie legate între ele, și substituția (antitaxa) - posibilitatea ca o unitate a unui nivel să fie înlocuită printr-o pro-formă, prin intermediul anaforei, cataforei, epiforei. Pe de altă parte, atunci cînd se referă la limbajul poetic, Coșeriu aduce în discuție funcțiile de reprezentare și de evocare pe care le actualizează textul, în calitate de relații permanente ale semnului; se poate deduce că accentul pus pe
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
neliniște necontenită. Ca [Ø]1 să preîntîmpine o întîlnire neplăcută, [Ø]1 coti pe alt drum decît cel obișnuit și [Ø]1 ieși pe dealurile de unde se vedea Moldova, M. Sadoveanu, Frații Jderi), anaforice substantivale ce intră în relații de anafore asociative ( În ziua de 14 septemvrie alaiul a ajuns în vederea Cetății Sucevii 1. Puntea 1' era lăsată; porțile 1'' se aflau deschise; străjile 1''' pe ziduri.). V. anaforă, deictic, referent. MOESCHLER - REBOUL 1994. SM LECTOR. În mod curent, prin lector
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Moldova, M. Sadoveanu, Frații Jderi), anaforice substantivale ce intră în relații de anafore asociative ( În ziua de 14 septemvrie alaiul a ajuns în vederea Cetății Sucevii 1. Puntea 1' era lăsată; porțile 1'' se aflau deschise; străjile 1''' pe ziduri.). V. anaforă, deictic, referent. MOESCHLER - REBOUL 1994. SM LECTOR. În mod curent, prin lector se înțelege "cititor", cel ce are capacitatea (dobîndită) de a citi (adică de a recunoaște grafemele și literele ca semnificant și de a le atribui un semnificat / o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
opinia că, în vreme ce reprezentările semantice definesc textul ca o "ocurență comunicațională", lingvistica textului este o pragmatică textuală. În acest mod, lingvistica textuală devine un auxiliar al analizei discursului, avînd un corpus de concepte proprii și întrunind lucrările despre macro-sintaxă, despre anafore, despre conectori, despre timpurile verbale, despre elipsă etc. Orice text și, desigur, orice discurs este realizat pentru a comunica informații despre lume, iar aceste informații, înainte de a fi comunicate, trebuie obținute și stocate de gîndire. De aceea, cercetări din diferite
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
oralitate, scris. DEBRAY 1994; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; KRITZMAN 2006. AC MEMORIE DISCURSIVĂ. Realizarea discursului antrenează memoria ca importantă sursă constitutivă, în planurile complementare textualității și istoriei. Coeziunea textuală este, de altfel, în mod fundamental legată de memorie prin recursul la anaforă, conectori, indicatori temporali, presupoziții etc. și, de aceea, prin denumirea memorie discursivă se face referire la implicarea progresivă a cunoașterii asumate de interlocutori în cursul unui schimb. De altfel, potrivit unor teorii actuale, contextul nu este ceva exterior, ci o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
s c u r s u l u i nu trebuie să piardă din vedere corespondența semantică dintre parafrază și elementul parafrazat, astfel încît parafraza să nu reprezinte o abatere generatoare de fals sau de confuzie în raport cu elementul respectiv. V. anaforă, coreferință, definiție, reformulare. DUBOIS 973; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PARALOGISM. Aristotel a constatat că, uneori, argumentarea poate avea aparența unui silogism bine alcătuit, dar, deși premisele sînt adevărate, modul de deducție fiind incorect, concluzia era non-validă, încît aparentul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
indicativ sau printr-o determinare (parțială) prin completări atașate cuvîntului deictic se realizează o referință deictică. Există și o referință demonstrativă, atunci cînd termenii referențiali nu sînt specifici și nu au autonomie referențială (fiindcă au slabă saturație semantică). V. actualizare, anaforă, cataforă, coreferință, deducție, denominație, discurs, inducție, nume, semn, semnificație. DUBOIS 1973; MOESCHLER - REBOUL 1994; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002, VARO - LINARES 2004; ESCANDELL VIDAL 2004. IO REFORMULARE (argumentativă). Caracterul segmentelor enunțiative care participă prin reformulare la construirea argumentelor orientate către anumite concluzii
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
secvențe transfrastice de semne este concretizată în sistemul de raporturi similare celor care permit funcționarea unei propoziții sau fraze, proprietate numită coeziune (coerență sintactică), manifestată prin acord, recțiune, ordine discursivă, dar și prin fenomene care transgresează nivelul sintactic propriu-zis: izotopie, anaforă, continuitate presupozițională, recurență, paralelism, parafrază, proforme, elipsă, consecuția timpurilor, intonație etc. Nici din perspectivă generativ-transformațională nu se poate postula o autonomie conceptuală pentru text, întrucît majoritatea fenomenelor pe care le pune în evidență un proces generativ de texte corect formate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
superioare, în calitate de substitute să se integreze într-un nivel inferior, coordonarea (parataxa) - posibilitatea ca unitățile de la același nivel să fie legate între ele, și substituția (antitaxa) - posibilitatea ca o unitate a unui nivel să fie înlocuită printr-o pro-formă, prin intermediul anaforei, cataforei, epiforei. Pe de altă parte, atunci cînd se referă la limbajul poetic, Coșeriu aduce în discuție funcțiile de reprezentare și de evocare pe care le actualizează textul, în calitate de relații permanente ale semnului; se poate deduce că accentul pus pe
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lui Ioan Botezătorul, și arhanghelul Gabriel în omilia 1, sau între Petru și iudei, de Rusalii, în omilia 10), în care sunt ilustrate în manieră dramatică implicațiile teologice și morale ale textelor. Dintre figurile de stil, Leontie preferă exclamația, apostrofa, anafora, paralelismul între părțile frazei cărora li se adaugă uneori rima. El utilizează totodată un mare număr de cuvinte care, până la el, nu se întâlnesc în altă parte, între care numeroase cuvinte compuse (de exemplu, perechea monoglôssos și poikiloglossos în omilia
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ironie / 212 16. Tipuri de desemnări / 219 1. Diverse moduri de indicare a referentului / 219 2. Substantive proprii și descrieri cu articol hotărît / 222 3. Determinantul demonstrativ / 228 4. Articolul nehotărît / 231 5. Determinantul hotărît generic / 234 17. Coeziunea textului: anafora și catafora / 239 1. Endofora / 239 2. Pronominalizarea / 245 3. Anafora lexicală / 248 18. Nume de mărci și de produse / 255 1. Trei tipuri de denumiri / 255 2. Numele de categorie / 257 3. Marca și discursul său / 261 4. Numele
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
indicare a referentului / 219 2. Substantive proprii și descrieri cu articol hotărît / 222 3. Determinantul demonstrativ / 228 4. Articolul nehotărît / 231 5. Determinantul hotărît generic / 234 17. Coeziunea textului: anafora și catafora / 239 1. Endofora / 239 2. Pronominalizarea / 245 3. Anafora lexicală / 248 18. Nume de mărci și de produse / 255 1. Trei tipuri de denumiri / 255 2. Numele de categorie / 257 3. Marca și discursul său / 261 4. Numele de marcă / 265 5. Numele de produs / 272 Concluzii / 277 Bibliografie
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
a unui referent în interiorul unui context particular: pentru a ști către ce tren vrea să-mi orienteze enunțiatorul atenția atunci cînd spune "trenul este în întîrziere", trebuie să pun acest enunț în relație cu totalitatea contextului enunțiativ. 17 COEZIUNEA TEXTULUI: ANAFORA ȘI CATAFORA Tocmai am evocat, referitor la determinanții hotărîți și demonstrativi, grupurile nominale care "reiau" alte unități ale cotextului. Aceste fenomene de reluare contribuie în mod esențial la îmbinarea frazelor unui text, la realizarea coeziunii sale, făcîndu-l în același timp
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
contribuie în mod esențial la îmbinarea frazelor unui text, la realizarea coeziunii sale, făcîndu-l în același timp să progreseze. 1. Endofora Trei tipuri de reluări În mod obișnuit, fenomenele de reluare sînt desemnate prin termenul de relație anaforică sau de anaforă. În cazul nostru, "anaforă" desemnează orice tip de reluare a unei unități dintr-un text cu ajutorul unei alte unități, aparținînd aceluiași text. Anaora poate relua un termen în cele trei dimensiuni ale sale: - avînd același referent: un cal... el...; - avînd
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
la îmbinarea frazelor unui text, la realizarea coeziunii sale, făcîndu-l în același timp să progreseze. 1. Endofora Trei tipuri de reluări În mod obișnuit, fenomenele de reluare sînt desemnate prin termenul de relație anaforică sau de anaforă. În cazul nostru, "anaforă" desemnează orice tip de reluare a unei unități dintr-un text cu ajutorul unei alte unități, aparținînd aceluiași text. Anaora poate relua un termen în cele trei dimensiuni ale sale: - avînd același referent: un cal... el...; - avînd același semnificat: cartea lui
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]