239 matches
-
secolului al XIX-lea, pentru a se instaura semnificativ în suprarealism și în teatrul avangardei postbelice. Dacă în țările aflate în comunism în secolul trecut, satira era modalitatea tradițională a comicului, impusă și cultivată cu predilecție atât ca armă ideologică anticapitalistă, cât și, prin ricoșeu, ca bumerang critic al realităților glorificate, în restul lumii deriziunea care "constă mai cu seamă în a te distra pe seama lumii, în maniera ținerii ei la distanță"11, devine soluția pentru nevoia în creștere de amuzament
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tehnicii sau apocalipsa atomică (Brave New World, Ape and Essence), Orwell își ucide eroii într-un comunism generalizat la întreaga omenire (1984), Burgess acoperă Londra cu adolescenți criminali care vorbesc pe jumătate rusește (A Clockwork Orange), Lessing vede absurdul protestului anticapitalist (The Good Terrorist) ori moartea civilizației (The Memoirs of a Survivor), Gray se zbate prins în lațul îmbătrânirii (Lanark), Ishiguro trăiește spaima memoriei pierdute (The Unconsoled). Unii creează distopii ironice pe tema cortinei de fier: Burgess (Honey for the Bears
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sovietic, nu era doar o luptă pentru Întâietate geopolitică, ci și o bătălie autentică pentru sufletul „revoluției mondiale”. Din acest punct de vedere, competiția cu Beijingul Îi plasa pe liderii moscoviți poststaliniști Într-o poziție contradictorie. Ca patrie a revoluției anticapitaliste, ei Își afirmau mai departe ambițiile incendiare și insistau asupra autorității nezdruncinate a Partidului, În URSS și statele-satelit. Pe de altă parte, Kremlinul a continuat să favorizeze coexistența cu puterile occidentale - și cu propriii săi cetățeni. Perioada Hrușciov a adus
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
naziști ai Germaniei era continuată așadar de tinerii radicali În ilegalitate - deși cu metode frapant de naziste, paradox pe care Mahler Îl trece sub tăcere. Relativizarea nazismului, implicită În Deutschland im Herbst, devenea absolut explicită În apologiile intelectuale aduse terorii anticapitaliste. După cum explica În 1985 filosoful Detlef Hartmann, „putem Învăța din legătura evidentă dintre bani, tehnologie și exterminare În Noua Ordine a imperialismului nazist... (cum) să ridicăm vălul ce maschează tehnologia exterminării civilizate În Noua Ordine de la Bretton Woods”. Acest derapaj
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și propunerea guvernului de centru proaspăt ales de a denaționaliza băncile locale. Dar nu a obiectat atunci când, În următorii doi ani, parlamentul a revizuit Constituția, limitând puterea executivului (desființând până și Consiliul Revoluției În 1982) și renunțând discret la tenta anticapitalistă a documentului original. În următorii 20 de ani au alternat la guvernare socialiștii și oponenții lor, social-democrații de centru conduși de Aníbal Cavaco Silva. Mário Soares, care abandonase de mult retorica anticapitalistă, a ajuns la președinția țării În 1986, anul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Revoluției În 1982) și renunțând discret la tenta anticapitalistă a documentului original. În următorii 20 de ani au alternat la guvernare socialiștii și oponenții lor, social-democrații de centru conduși de Aníbal Cavaco Silva. Mário Soares, care abandonase de mult retorica anticapitalistă, a ajuns la președinția țării În 1986, anul intrării Portugaliei În Comunitatea Europeană. țara a rămas izbitor de săracă după standardele occidentale, din pricina moștenirii durabile a lui Salazar. Dar, contrar tutror așteptărilor, Portugalia evitase și o „teroare albă”, și o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Înscris În tiparul occidental, cu un pol de centru-stânga și unul de centru-dreapta - În speță, Alianța Populară a lui Fraga (rebotezată În 1989 Partidul Popular), care a obținut surprinzătorul scor de 26,5%. Partidul Socialist avea o platformă populistă și anticapitalistă, care promitea printre altele să protejeze slujbele muncitorilor și puterea de cumpărare și să scoată Spania din NATO. Ajuns la putere, González a continuat Însă politica de austeritate economică, a demarat modernizarea (și ulterior privatizarea progresivă) a industriei și serviciilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
poate cea mai remarcabilă și neașteptată evoluție din acea perioadă. La jumătatea anilor ’80, Spania, Portugalia și Grecia nu numai că trecuseră la democrația parlamentară printr-o transformare pașnică; În toate cele trei țări, partidul socialist local - clandestin și declarat anticapitalist cu doar câțiva ani Înainte - era acum forța politică dominantă, guvernând practic dintr-o poziție politică de centru. Regimurile lui Salazar și Franco au dispărut nu numai de la putere, ci și din amintire: politicieni dintr-o nouă generație se Întreceau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
opera lui. Din necesitate, dar și fiindcă Îi lipsea finețea ideologică a predecesorilor săi cu adevărat socialiști, Mitterrand și-a aliniat inițial noul partid cu comuniștii: În 1972, a format Împreună cu ei o coaliție electorală cu un vag Program Comun anticapitalist. La alegerile din 1977, comuniștii, care erau din 1945 cel mai mare partid de stânga, au obținut cu 10% mai puțin decât socialiștii. În acel moment, Georges Marchais (liderul insipid al PCF) a realizat ce greșeală făcuse legându-și soarta
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trebuia să le satisfacă. Epoca lui Mitterrand a debutat așadar cu o agendă ambițioasă și radicală, ce combina reforme sociale moral Înălțătoare și de mult necesare (cea mai semnificativă fiind abolirea pedepsei cu moartea) cu un program fantasmagoric de legislație „anticapitalistă”. Salariile au fost mărite, vârsta de pensionare scăzută, orele de lucru reduse. Dar elementul central era un program nemaivăzut de naționalizări. În primul an de activitate, guvernul socialist condus de Pierre Mauroy a trecut sub controlul statului, inter alia: treizeci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era o idee nouă, și nici una foarte socialistă: la mijlocul anilor ’70, prim-ministrul Chirac luase În calcul proiecte de dezvoltare asemănătoare. Naționalizările din 1981-1982, ca și controlul valutar care le-a Însoțit, erau menite În primul rând să simbolizeze orientarea anticapitalistă a noului regim; să confirme că alegerile din 1981 au schimbat și altceva decât componența guvernului. În realitate, era clar Încă de la Început pentru cei implicați că băncile aflate În proprietatea statului, de exemplu, puteau funcționa doar dacă li se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
continent, Împreună cu cenzura și pedeapsa capitală. Avortul și contracepția erau la Îndemâna tuturor, homosexualitatea era permisă legal și practicată deschis. Ravagiile pieței capitaliste nerestricționate, fie ele globale sau locale, continuau să atragă criticile intelectualilor de pretutindeni, dar, În absența unui contraproiect anticapitalist impunător, aceasta era o dezbatere mai potrivită experților decât filosofilor. Singura arenă În care intelectualii europeni mai puteau Îmbina onestitatea morală și principiile politice universale era politica externă, neîntinată de compromisurile murdare din politica internă și unde chestiunea binelui și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
companii sau școli economice americane și frustrați de inflexibilitatea mediului european de afaceri, i-au convins pe politicieni că este necesar să simplifice procedurile și să Încurajeze competiția. În Franța, această „stângă americană” a pornit să elibereze stânga de complexul anticapitalist, păstrând intactă conștiința socială; În Scandinavia, efectul inhibitor al impozitelor ridicate a fost discutat (deși nu Întotdeauna acceptat) chiar și În cercuri social-democrate. Dreapta fusese convinsă de necesitatea asistenței sociale; era acum rândul stângii să recunoască virtuțile profitului. Efortul de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
urma forma de organizare economică de tip familial, care nu utilizează forța de muncă salariată și căreia îi corespunde o psihologie și o concepție specifică despre profit, salariu, rentă etc. „Economia țărănească” preciza M. Manoilescu (1891-1950), „este acapitalistă și aproape anticapitalistă”. Ca să fie sprijinită, sunt necesare mijloace specifice care se plasează „alături” de capitalism, în organizarea cooperatistă (Manoilescu, 1942, p. 127). Susținând teza utilității și viabilității proprietății mici și mijlocii, C. Stere, întemeietorul sociologiei poporaniste, a formulat modelul structural de tip
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]