261 matches
-
generalul armatei danubiene, recrutate în acele regiuni unde creștinismul nu se dezvoltase prea mult. Atitudinea sa trăda resentimentul țăranului-soldat din zona dunăreană, față de creștinul evoluat al Orientului civilizat, înmuiat de religia creștină a obiectorilor de conștiință. Promulgarea unei măsuri legislative anticreștine, urmărea îndepărtarea soldaților creștini din armată: trebuiau să se adapteze religiei oficiale, împlinind prostagma, act ce implica recunoașterea vechii religii revigorate de noile măsuri. În caz de insubordonare, creștinii avea să fie expulzați din armată: ofițerii prin gradus deiectio, iar
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dacă în secolul II era foarte atentă la discursul escatologic asupra păcii, spre sfârșitul secolului, alături de tema antiidolatrică, unii Părinți ai Bisericii promovau o extindere a temei antimilitariste prin prezentarea unei etici aparte. Scopul acestui discurs era evidențierea caracterului fundamental anticreștin asupra omuciderii legalizate și a războiului, care contrastau vizibil preceptului conținut în Mt 22, 37-40: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău... Să iubești pe aproapele tău ca
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
În persecuția din februarie 303 nu mai era prigonit numele de creștin ca până atunci, ci refuzul de a sacrifica, iar efectele care derivau din aceasta au fost diferite pentru întreg Imperiul: dacă în Gallia, Constantius Chlorus deși promulgase edictele anticreștine a menținut o politică oarecum moderată, în Italia, Spania și Africa cu Maximian (286-305) persecuția s-a dezlănțuit cu multă violență, asemenea celor din Asia Mică și din zona dunăreană, teritorii de altfel supuse jurisdicției lui Dioclețian și cezarului Galerius
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ochii autorităților romane, și nu numai, ca o superstiție ce trebuia extirpată, fiind considerată fundamental atee. Ambiguitatea lui Traian, în luarea unei decizii hotărâtoare față de creștini, ne mărturisește inexistența la acea dată a unei măsuri juridice clare. Între timp, procedurile anticreștine nu aveau loc pentru vreun delict criminal, ci pentru simplul motiv că ucenicii lui Cristos, neimplicându-se în cultul idolatric al maselor populare, erau considerați tulburătorii ordinii publice. Astfel, magistrații, din porunca împăratului, aplicau dreptul constrângerii (ius coercitionis) numelui de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în care este atestată prezența creștinilor la curtea imperială, a fost cauzat de puterea arogată de magistrații provinciilor adesea influențați de discordiile poporului. Într-o situație asemănătoare se aflau și vârfurile înalte ale ierarhiei imperiale incapabile să depășească presiunile populare anticreștine. Din acest motiv, episcopul din Sardes, Meliton (+190), se plângea în anul 172 împăratului Marcus Aurelius că nu știe cui să atribuie noile edicte, lui sau altcuiva. Adevăratele cauze ale măsurilor anticreștine din această perioadă au fost determinate de nesiguranța
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ale ierarhiei imperiale incapabile să depășească presiunile populare anticreștine. Din acest motiv, episcopul din Sardes, Meliton (+190), se plângea în anul 172 împăratului Marcus Aurelius că nu știe cui să atribuie noile edicte, lui sau altcuiva. Adevăratele cauze ale măsurilor anticreștine din această perioadă au fost determinate de nesiguranța limesului, la care s-au mai adăugat criza economică și calamitățile naturale. Pentru a îndepărta asemenea dezastre se celebrau ceremonii religioase, la care creștinii (datorită creșterii lor numerice de acum puteau fi
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
vorbească despre creștinism; alături de termenul de cult îl întâlnim pe cel rit. Față de mărturiile precedente, întâlnim o schimbare importantă în evaluarea creștinismului: autorul opune superstițiilor practice ale unui împărat precum Iulian, religia creștină perfectă și simplă. Dacă în scrierile polemiștilor anticreștini acuzația de superstiție era un loc comun, termenul este aplicat acum intervențiilor religioase ale lui Iulian, în timp ce religia creștină este evaluată pozitiv, așa cum rezultă din critica imediat următoare adusă episcopilor, care ruinau legăturile poștale ale imperiului prin continua lor călătorie
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
la îndoială de mulți istorici chiar și astăzi. Oscilația de atitudine a acestuia între clemența față de creștini și persecuția aspră care a urmat, aparent din motive misterioase, însoțită de disprețul împăratului față de aceștia, dispreț materializat prin îngăduința unor revolte populare anticreștine, ori prin lăsarea la libertatea prefecților de a trece la execuții împotriva creștinilor sau chiar la susținerea unor filozofi păgâni în detrimentul celor creștini, sunt doar câteva exemple din atmosfera tensionată și confuză a epocii. Câțiva ani mai târziu, sub domnia
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
față de ei (Decius, Galerius și Iulian Apostatul), cât mai ales din preocuparea bolnăvicioasă de a-și feri tronul de atacurile dușmanilor, adesea identificați cu creștinii (Domițian, Licinius etc.) precum și datorită atașării lor față de morala creștină (considerată îndărătnică de Galerius). Persecuțiile anticreștine au fost rezultatul unor cauze multiple, însoțite de anumite excese cauzate de ocrotirea imperială a religiei tradiționale, a moralității publice și a civilizației romane sau de adversități provocate de teama ori de invidia ascensiunii creștinismului și de progresiva influența a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Aurelius (161-181), Septimius Severus (202-211), Maximin Tracul (235-251), Decius (249-251), Valerian (257-260), Dioclețian și Galerius între 303-311. După edictul de la Milano (313) au mai fost unele persecuții izolate din porunca lui Licinius între 320-324 și Iulian Apostatul (361-363). 1. Persecuțiile anticreștine din epoca Principatului O primă informație de referință, în acest sens, o întâlnim în Istoria bisericească a lui Eusebiu de Cezareea (265-339), completată de Actele martirilor din Palestina din timpul împăratului Maximinus Daia (305-313). Persecuțiile preconstantiniene fixate la un număr
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
98-117) din anul 115 ne mărturisește că Roma nu a emis nici un edict contra creștinilor, spre deosebire de edictul asupra sacrificiilor din anul 250, promulgat de împăratul Decius (249-251), care deschidea calea unei prime persecuții la nivelul întregului Imperiu, persecuție devenită explicit anticreștină prin două edicte succesive (din 257-258), ale lui Valerian (253-260), urmate de alte patru edicte ale persecuțiilor dioclețiene din 303-304. Aceste persecuții au fost mult mai sângeroase în partea orientală a Imperiului decât în cea apuseană. Persecuțiile nu au încetat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
aluzii rare referitor la problema persecuțiilor, iar cei contemporani, în cele mai multe cazuri, dispun doar de sursele creștine care au prezentat evenimentele, în opinia unora, nu tocmai obiectiv. Dincolo de toate aceste considerații, nu trebuie uitat că scopul literaturii contemporane perioadei persecuțiilor anticreștine, din primele patru secole, a fost acela de a pune accentul pe valoarea exemplară a martirului, pe mărturie, pentru încurajarea cititorilor. Literatura creștină a acestei perioade se situează în perspectiva luptei escatologice, unde persecuția devine semnul și criteriul celor aleși
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștinilor au fost izolate. Atitudinea oscilantă a împăraților succesivi, de a adopta o politică mai mult sau mai puțin favorabilă creștinismului, a devenit problematică la jumătatea secolului III, în plină perioadă de anarhie militară, în timpul domniei lui Decius. 2. Persecuțiile anticreștine din epoca Dominatului În Historia ecclesiastica a lui Eusebiu din Cezareea, se găsește un fragment referitor la martiriul unui soldat creștin din perioada domniei lui Septimius Severus. Episodul citat (HE, VI, 5, 1-7) se desfășoară la Alexandria între anii 202-203
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Valerian era scopul principal. Din diferite izvoare aflăm că, în această perioadă, creștinii posedau proprietăți funciare, edificii de cult, zone de cimitire și conduceau și unele bănci cu capitale proprii. Dacă ecleziasticii și soldații erau primii loviți de persecuțiile imperiale anticreștine, înseamnă că aceștia, prin activitatea lor creștină, erau considerați de același nivel cu oamenii Bisericii. În acest caz suntem îndreptățiți să susținem că soldații erau elemente eficace de convertire la creștinism și constituiau avanpostul laicilor creștini, prin participarea lor la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
din martiri, acesta își dădea sufletul, de aceea a luat pe umeri rămășițele lui pământești, le-a înfășurat într-un veșmânt splendid și de mare preț, transportându-le și îngropându-le cu mare pompă într-un mormânt cuviincios. 3. Persecuțiile anticreștine din epoca Tetrarhiei În timpul domniei lui Dioclețian (284-305), înainte de izbucnirea persecuției, alți doi soldați creștini, Maximilianus și Marcellus, au pătimit martiriul în Africa, spunând că anumite obligații militare erau contrare conștiinței lor. Episodul, foarte semnificativ, ne luminează asupra perioadelor în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru refuzul înregistrării sentinței de moarte decretată împotriva centurionului Marcellus considerând-o nedreaptă. Un alt militaris exceptor sau poate cancellarius in officio praesidis praefectus, Genesius din Arelate, un catehumen creștin, a fost condamnat în timpul persecuției dioclețiene pentru refuzul scrierii dispozițiilor anticreștine, gest concretizat prin aruncarea tablelor (tabellae). În 299 la Cezareea Mauritaniei, Fabius, stegar al praeses provinciae, refuzând să ducă însemnele militare în timpul unui cortegiu solemn, a vorbit de dezacordul dintre religia creștină și serviciul militar. Comunitatea creștină primară a considerat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
diocezele lor ori să țină sinoade și adunări, declarând necuviincioasă rugăciunea comună a bărbaților și a femeilor în biserici și instruirea lor religioasă de către bărbați; a interzis vizitarea celor închiși. Odată ieșit din ambiguitate, Licinius a dezlănțuit o adevărată persecuție anticreștină, încercându-și plăcerea sadică de a-și face victimele să moară lent, pentru a le face conștiente de ura imensă pe care o nutrea împotriva lor. Nu mai practica decapitarea grabnică și tradițională, ci alte noi genuri de moarte: Un
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
revelase foarte utilă în perioadele furtunoase prin care a trecut Biserica, fiind păstrată și pe timp de pace. În timp ce în Imperiul roman de Orient, condus de Licinius, mișcările pacifiste erau susținute tacită de ierarhia ecleziastică, ca și altădată în timpul persecuțiilor anticreștine, în Imperiul roman de Occident, aflat sub domnia lui Constantin, aceste motive cândva justificate erau acum depășite datorită rescriptului de la Milano (313), pe care împăratul îl punea în practică. În aceste condiții, mișcarea pacifistă nu mai putea fi justificată. Aici
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
un dulce hedonism individualist de care creștinismul s-a lepădat, pe care l-a anatemizat, interzicînd astfel ființei umane manifestarea unei dimensiuni esențiale. Nimic nu va mai putea recupera cu demnitate adevărul sexual al omului. Aici, Quignard nu este neapărat anticreștin, dar filonul sadian, pan-sexualist, reieșit la suprafață În anii 1950, morala rizomului deleuzian (și nu atît, generic vorbind, „gîndirea rizomatică”), demnitatea lui „le souci de soi” foucaldian Îi cuprind textele Într-o iederă deasă și le adaugă filamente halucinogene
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
din ambele Legăminte nu au nici un sens dacă nu sînt înțelese ca alegorii. Adică simplu ca lumina zilei ori acceptăm puhoiul lor de minciuni - numite subțire alegorii - prin care au urmărit să îndobitocească toată lumea, ori nu le acceptăm și sîntem anticreștini, antimozaici, antise- miți și prin alte părți tot anti. Multe pasaje din Scriptură, spune el, sînt de necrezut datorită imposibilității fizice - de așa natură sînt cele care vorbesc despre diminea- ță și seară înainte de crearea soarelui, povestea căderii și urcarea
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
cuvinte se pot adresa celor care au săpat cu bună știință la temelia Bisericii lui Hristos, reușind să-i șubrezească fundamentul. Prima erezie notabilă apare chiar în timpul vieții apostolilor, când printre creștinii provinciilor din Asia mică se propagă un curent anticreștin, care susținea că mântuirea nu se poate obține decât prin circumcizie (tăierea împrejur) și păzirea legilor lui Moise. În fapt era vorba de neacceptarea carității (iubirii aproapelui) de către poporul evreu, care nu dorea cu nici-un chip să fie egal cu
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
trebuiau să organizeze o revoluție universală pentru a răsturna biserica, sau Francmasoneria care promovând ateismul a pus la cale o serie de revoluții, începând cu revoluția franceză din 178 și terminând cu cea italiană în 1870, toate cu pronunțat caracter anticreștin. Bazându-se pe izvoare istorice certe Paulescu încearcă să desprindă adevăratele cauze care au dezbinat biserica lui Hristos. Prima și cea mai puternică lovitură a fost separarea celor două biserici prin schisma grecească. Punctul de plecare l-a constituit chestiuni
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
categoria exploatatorilor poporului. Pe de altă parte, faptul că aria de răspândire a ortodoxismului se suprapunea aproape perfect peste lagărul socialist, alături de anti-catolicismul ortodoxiei, au contribuit la tratarea sa ca un element care istoricește s-a opus influențelor occidentale. Orientarea anticreștină a noii istoriografii sovietice își vădește direcția în demolarea marilor mituri spirituale create de ideologia românismului de-a lungul secolului naționalist de existență istorică națională. Și în tratamentul creștinismului în general și a Bisericii Ortodoxe în particular sunt reperabile prelungirile
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a celor divine, după singura hotărâre a spiritului tău”. Recunoscând rostul plăcerii, a bucuriei în viața morală, gânditorii Renașterii apără perspectiva epicureană, viziune în care omul este văzut în adevărata sa natură. Umanismul renașterii nu are un caracter antireligios sau anticreștin, sunt menținute în discursul filosofic probleme legate de Dumnezeu, providență, suflet, nemurire, dar acestea capătă o nouă semnificație pentru că sunt puse în slujba înțelegerii și a justificării capacității de inițiativă a omului în lume. Se recunoaște existența cetății cerești ca
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
intra în subconștientul omului iar altele sunt ascunse pentru a se obișnui omul cu aceste mesaje fiind în continuare utilizată reacția omului în momentul punerii omului în situația respectivă.În continuare dau cîteva exemple elocvente: Mesajul cel mai puternic mesaj anticreștin cel mai popularizat sunt filmele cu vrăjitori care prin mesajul său îndepătrează omul de la calea cea adevărată. În momentul în care a omul a ajuns la o anumită problemă se duce la un vrăjitor pentru a o rezolva, deoarece în
A fi creştin by Rotaru Constantin [Corola-publishinghouse/Science/498_a_778]