977 matches
-
orice mijloace împlinirea iconomiei mântuirii. „În păcatul lui Adam”, notează Antonio Orbe, „apostazia diabolică care l‑a generat rămâne ascunsă în sine. Ea se manifestă însă, în mod vizibil, prin neascultarea lui Adam. La fel stau lucrurile și în cazul Anticristului. Deși latura sa interioară - adică apostazia diabolică - este invizibilă, ea se va revela în activitatea exterioară desfășurată până acolo încât va ajunge să fie slăvit de oameni. Puțin îi pasă de oameni ca oameni. Aceștia nu‑l interesează decât ca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
decât ca adoratori ai lui Cristos și ai Dumnezeului Creator. Îndepărtându‑i de la adevăratul cult al unsului Domnului, el obține ceea ce caută: să‑i rupă pe oameni de Creatorul lor. Ceea ce se întâmplă cu ereticii”. Pentru diavol, ca și pentru Anticrist, ființa umană nu are nici o valoare în sine, nu reprezintă decât un instrument de care cel răzvrătit se slujește pentru a „lovi” mai bine în Dumnezeu. Anticristul recapitulează istoria răului, fiind în același timp un personaj caracterizat prin unicitate. El
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de Creatorul lor. Ceea ce se întâmplă cu ereticii”. Pentru diavol, ca și pentru Anticrist, ființa umană nu are nici o valoare în sine, nu reprezintă decât un instrument de care cel răzvrătit se slujește pentru a „lovi” mai bine în Dumnezeu. Anticristul recapitulează istoria răului, fiind în același timp un personaj caracterizat prin unicitate. El detronează toți idolii tradiționali „spre a‑i convinge pe ceilalți că el este Dumnezeu” (25, 1). Până la cea de‑a două venire a lui Isus, acțiunea diavolului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din viziunea lui Daniel (AH, V, 33, 4); uarius este de asemenea folosit ca epitet al șarpelui ispititor (AH, III, 9, 1). „Diavolului, șarpele străvechi”, notează Antonio Orbe, „îi plac nu numai lucrurile variate, dar și cele complicate (tortuoso). Înainte de Anticrist el se manifestă printre păgâni prin multe lucruri abominabile. Odată cu Anticristul își va schimba tactica. De la variat va trece în chip complicat la un singur idol, pentru ca, prin intermediul acestuia, să fie adorat în templul de la Ierusalim atât de iudei, cât
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
asemenea folosit ca epitet al șarpelui ispititor (AH, III, 9, 1). „Diavolului, șarpele străvechi”, notează Antonio Orbe, „îi plac nu numai lucrurile variate, dar și cele complicate (tortuoso). Înainte de Anticrist el se manifestă printre păgâni prin multe lucruri abominabile. Odată cu Anticristul își va schimba tactica. De la variat va trece în chip complicat la un singur idol, pentru ca, prin intermediul acestuia, să fie adorat în templul de la Ierusalim atât de iudei, cât și de păgâni. Va schimba, așadar, greșeala uarius cu un idol
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
știindu‑se condamnat definitiv, fără drept de apel. Drept urmare, nu are nimic de pierdut și, așa cum spune Irineu, atacă fățiș, la lumina zilei, din pură sete de răzbunare. Potrivit metodei sale, Irineu continuă să etaleze fișele unui veritabil „dosar” despre Anticrist, constituit pe baza Scripturii. Prezentarea acestor fișe, într‑un oarecare crescendo, este etapizată și vizează două obiective: unul dogmatic - diavolul minte de la un capăt la celălalt al istoriei, episodul Anticristului nefiind decât o dovadă suplimentară în acest sens; celălalt, referitor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sale, Irineu continuă să etaleze fișele unui veritabil „dosar” despre Anticrist, constituit pe baza Scripturii. Prezentarea acestor fișe, într‑un oarecare crescendo, este etapizată și vizează două obiective: unul dogmatic - diavolul minte de la un capăt la celălalt al istoriei, episodul Anticristului nefiind decât o dovadă suplimentară în acest sens; celălalt, referitor la canonul Scripturii - Apocalipsa trebuie admisă cu drepturi depline în canonul creștin și mai ales trebuie înțeleasă literal. Analiza noastră va urmări, de asemenea, simultan, două direcții: mitul propriu‑zis
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
decât o dovadă suplimentară în acest sens; celălalt, referitor la canonul Scripturii - Apocalipsa trebuie admisă cu drepturi depline în canonul creștin și mai ales trebuie înțeleasă literal. Analiza noastră va urmări, de asemenea, simultan, două direcții: mitul propriu‑zis al Anticristului și metoda exegetică a lui Irineu. A. Anticristul tiran de la sfârșitul istoriei Fragmentul cu care se deschide dosarul Anticristului face parte din 2Tes. (2,3‑4) și se referă la trufia nemăsurată a personajului: qui aduersatur et extollit se super
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
referitor la canonul Scripturii - Apocalipsa trebuie admisă cu drepturi depline în canonul creștin și mai ales trebuie înțeleasă literal. Analiza noastră va urmări, de asemenea, simultan, două direcții: mitul propriu‑zis al Anticristului și metoda exegetică a lui Irineu. A. Anticristul tiran de la sfârșitul istoriei Fragmentul cu care se deschide dosarul Anticristului face parte din 2Tes. (2,3‑4) și se referă la trufia nemăsurată a personajului: qui aduersatur et extollit se super omne quod dicitur Deus aut colitur, ita ut
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
canonul creștin și mai ales trebuie înțeleasă literal. Analiza noastră va urmări, de asemenea, simultan, două direcții: mitul propriu‑zis al Anticristului și metoda exegetică a lui Irineu. A. Anticristul tiran de la sfârșitul istoriei Fragmentul cu care se deschide dosarul Anticristului face parte din 2Tes. (2,3‑4) și se referă la trufia nemăsurată a personajului: qui aduersatur et extollit se super omne quod dicitur Deus aut colitur, ita ut in templo Dei sedat, ostendens semetipsum tamquam sit Deus. Două considerații
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
hi enim sunt qui dicuntur quidem ab hominibus, non sunt autem dii. Procedând astfel el reușește să „salveze onoarea” Creatorului, acesta rămânând, încă o dată, neatins de uneltirile diavolului. Al doilea pas în acest proces de autodivinizare este constituit de instalarea Anticristului în templul de la Ierusalim. Irineu a consacrat numeroase pagini din cartea a IV‑a rolului pe care l‑a avut templul în economia mântuirii. Asemenea lui Iustin, el susține că poporul iudeu a fost întotdeauna supus tentației idolatriei și că
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a pune frâu acestei tentații, Dumnezeu i‑a transmis tablele Legii (precum și instrucțiunile legate de ridicarea templului). Așadar, Legea și templul au slujit revelației creștine. Irineu definește poziția centrală a templului pământesc în Vechiul Testament, poziție care va fi acaparată de Anticrist, ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ™ < ƒΔ0:φΦγΤ<. „În acest templu va ședea potrivnicul, încercând să se înfățișeze pe sine drept Cristos.” În consecință, cea dintâi calitate mesianică uzurpată este regalitatea. Totodată, reconstrucția templului de către Anticrist va readuce istoria la vremea lui Isus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Vechiul Testament, poziție care va fi acaparată de Anticrist, ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ™ < ƒΔ0:φΦγΤ<. „În acest templu va ședea potrivnicul, încercând să se înfățișeze pe sine drept Cristos.” În consecință, cea dintâi calitate mesianică uzurpată este regalitatea. Totodată, reconstrucția templului de către Anticrist va readuce istoria la vremea lui Isus, adică, la punctul zero. Să ne reamintim că Irineu urmărește simultan două scopuri: demonstrarea unității și organicității Scripturii și respingerea teoriilor spiritualiste. În atingerea primului scop, el dă dovadă de o erudiție biblică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
simbol: fiara cu zece coarne devine atât simbolul imperiului, cât și cel al destrămării sale. În viziunea lui Irineu, timpul Bisericii era „pe jumătate scurs” în vremea lui Marcion (III, 4, 3). În consecință, până la eshaton rămâne puțin timp; predecesorii Anticristului lucrează deja în lume. Aceasta nu înseamnă însă că sfârșitul lumii bate la ușă. Nimic mai străin gândirii lui Irineu decât ideea unei parusii neașteptate, surprinzătoare. Dumnezeu va veni numai „la momentul potrivit”. Distincția între cea de‑a patra fiară
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la momentul potrivit”. Distincția între cea de‑a patra fiară și cele zece coarne constituie deci o proiecție firească și logică, la nivel eshatologic, al acelei „teologii a răbdării”, a maturizării, specifică episcopului lyonez. Să recapitulăm cele spuse până aici: Anticristul va fi un rege; el va guverna unul dintre cele zece regate apărute din destrămarea naturală a Imperiului Roman („imperiul de acum”, V, 26, 1); se va instala în templul din Ierusalim; va declanșa o luptă vicleană împotriva idolatriei, proclamându
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vremurile și legea” (Dan. 7,25) impunând un alt ritm festiv, o altă cadență temporală (tempora ar însemna, potrivit lui Antonio Orbe, „datele sărbătorilor”). Așadar, activitatea sa va schimba în mod radical cele două coordonate esențiale ale vieții: timpul și spațiul. Anticristul va inaugura o nouă capitală a imperiului - Ierusalimul va lua locul Romei - și un „nou timp”, ambele acte aflându‑se sub semnul ilegitimității. Durata activi- tății sale distructive va fi de trei ani și jumătate, potrivit profeției lui Daniel (V
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Sinagoga, abandonată de Dumnezeu pentru a nu fi recunoscut pe Isus ca Mesia. Ea va recunoaște un fals mesia, judecătorul nedrept, cu care va conviețui o vreme. Prin intermediul parabolei, Irineu introduce Sinagoga în scenariul eshatologic, conferindu‑i rolul personajului negativ. Anticristul va răzbuna văduva/Ierusalim la cererea acesteia. Irineu se referă, probabil, la persecuția creștinilor de către iudei, în timpul scurtei, dar sângeroasei insurecții conduse de Bar Kokhba. Cu toate acestea, contextul scripturistic creat de citatele din Cartea lui Daniel rămâne predominant, referirea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Iată de ce restaurarea vechiului cult, de tip iudaic, echivalează, pentru Irineu, și în ciuda milenarismului său, cu profanarea. Cartea lui Daniel aplica expresia ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ™瀀< ƒΔ0:φΦγΤ< lui Antiochos al IV‑lea Epiphanes. Irineu o aplică, printr‑o contrametaforă, Anticristului‑rege iudeu. Singurele roluri atribuite iudeilor sunt foarte puțin de dorit: cel al poporului inexistent și cel al poporului‑tiran ilegitim. Refuzând parusia, iudeii, ca entitate etnică, se văd eliminați definitiv și irevocabil din istoria mântuirii. Timp de trei ani
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
spunem că, în cadrul primei profeții, segmentul „o piatră s‑a desprins, neazvârlită de vreo mână” anunță întruparea, în timp ce al doilea: „și a lovit statuia peste picioarele de fier și de lut și a sfărâmat‑o”, se referă la parusia finală. Anticristul și Roma Deși episcop al unei comunități creștine greu încercate, Irineu manifestă o atitudine conciliantă față de Imperiul Roman. Contrar dascălului său, el consideră că nu diavolul, ci Dumnezeu determinauit huius saeculi regna (V, 24, 1). Argumente îi oferă atât Vechiul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
au luat încă împărăția” și se pregătesc să o primească direct din mâinile „Anticristului”. Acesta îi va învesti cu o oarecare putere, drept răsplată pentru sprijinul lor. Apocalipsa modifică atât psihologia personajelor, cât și înlănțuirea evenimentelor. Într‑o primă fază, Anticristul vine la putere, apoi găsește zece complici care îl ajută să‑și consolideze puterea; în fine, într‑o a treia fază, acești colaboratori fanatizați („nu caută decât să își consacre toată energia fiarei”) primesc în schimb câte un regat peste
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mai puternic, după o slabă opoziție inițială. Irineu inserează citatul din Apocalipsă, dar nu se oprește asupra diferențelor pe care tocmai le‑am constatat. Dimpotrivă, preferă să prezinte scenariul eshatologic ca și cum Ioan ar fi spus exact același lucru cu Daniel: Anticristul nu va veni înainte ca actualul imperiu să fie împărțit în zece mici regate. Ceea ce îl interesează, se vede clar, este să poată impune datele Apocalipsei ca dovezi incontestabile, în paralel cu ideea că acest text reprezintă una dintre căile
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să fie împărțit în zece mici regate. Ceea ce îl interesează, se vede clar, este să poată impune datele Apocalipsei ca dovezi incontestabile, în paralel cu ideea că acest text reprezintă una dintre căile legitime de acces la misterele eshatologice. B. Anticristul magician și pseudotaumaturg Apocalipsa se dovedește o mărturie capitală pentru descrierea evenimentelor de la sfârșitul lumii. Irineu o citează din plin, mai ales fragmente din capitolul 13, insistând asupra necesității unei interpretări literale a textului. Tot ceea ce profetul Ioan afirmă trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dovedește o mărturie capitală pentru descrierea evenimentelor de la sfârșitul lumii. Irineu o citează din plin, mai ales fragmente din capitolul 13, insistând asupra necesității unei interpretări literale a textului. Tot ceea ce profetul Ioan afirmă trebuie înțeles ad litteram. Perechea „văduvă‑Anticrist” se metamorfozează aici în perechea, cu valoare complementară, „fiară‑pseudoprofet” (Apoc. 13). Într‑adevăr, prima pereche de termeni reflectă caracterul violent și tiranic al personajului; a doua, mai degrabă forța de atracție malefică. Simon Magul În cartea I din Adu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
complementară, „fiară‑pseudoprofet” (Apoc. 13). Într‑adevăr, prima pereche de termeni reflectă caracterul violent și tiranic al personajului; a doua, mai degrabă forța de atracție malefică. Simon Magul În cartea I din Adu. haer., Irineu descrisese deja doi precursori ai Anticristului: este vorba de Simon Magul (I, 23, 1 sq.) și de Marcu, ereziarhul (I, 13‑21). Simon este prezentat ca părintele fondator al tuturor ereziilor, care a avut îndrăzneala de a cere apostolilor să îi vândă darurile Duhului Sfânt (Faptele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la tot felul de practici magice. Ei au o reprezentare a lui Simon, având trăsăturile lui Zeus, și una a Elenei, sub chipul Atenei, la care se închină” (I, 23, 4). Singura piedică în a‑l considera pe Simon precursorul Anticristului este perioada, mult prea îndepărtată de parusie, în care acesta a trăit și și‑a răspândit învățătura. Marcu, precursor al Anticristului Acest inconvenient dispare însă în cazul unui alt eretic, Marcu, contemporan cu Irineu. El „este un adevărat precursor al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]