772 matches
-
O masă de ma nevră cu creier de plastilină, pe cât de nevolnică, pe atâta de isterică. Noroc, însă, că întâmplarea mi-a scos în cale, la numai două zile după revelația amară a inconștienței de mai sus, o altă formă, antinomică, de (dulce) inconștiență, venită dinspre lumea aleșilor binecuvântați cu harul dăruirii, cu iubire de artă, etnologie, arhitectură și antropologie, plus talent cât cuprinde. Și cu o profundă, sfios decentă, dar nu mai puțin ardentă trăire a ortodoxiei în spațiul satului
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
minoritare“. Prima concluzie - „ambele imagini își au justificarea lor“ - e la fel de justă ca următoarea: modelul D. Gusti a fost „cea mai consistentă alternativă universitară la modelul Nae Ionescu“. De aici poate începe o analiză serioasă a rețelei de fenomene teoretic antinomice, practic comple mentare, cu scindări și cartelări la fel de surprinzătoare, ce caracterizează evoluția (involuția) tinerei generații în deceniile interbelice. Iar Paul Cernat, pe două coloane din patru, face un inventar convingător pentru ce va să zică mulțimea deviațiilor într-un cuprins deliberat - și
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
inima noastră. Au urmat războiul cu toate implicațiile și consecințele dramatice știute și neștiute, dar suportate atât de dureros de învinși. Numai noi știm și istoria perfidă care ne-a adus pe cap un dușman de profesie, operând adânci schimbări, antinomice, în ființa Neamului Românesc și în spațiul său ancestral. Sistemul comunist, caracterizat prin teroarea continuă, torturi draconice, ateism activ, frontiere închise, ignorarea inițiativei, inaccesul la civilizație, cenzură severă, etc., etc. Cei doi dictatori: Dej, Ceaușescu și acoliții lor, promovarea preferențială
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
Nici o concepție de viață decât stupizenia, gloria deșartă - nici un dram de loialitate față de comunitate, nici un pic de dragoste pentru polis, goliți de gratitudine, văduviți de orice rațiune căreia ar merita să‑ți dedici viața. Pentru că, țineți minte, marile pasiuni sunt antinomice. Și marile figuri ale eroismului uman, care se profilează copleșitor deasupra noastră, sunt total diferite de omul de pe stradă, contemporanul nostru „normal”, comun. Aprecierea lui Ravelstein asupra oamenilor cu care avea zi de zi de‑a face Își avea sorgintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
telos-ul său), recunoașterea sa ca efectualitate concretă, ba chiar exigența și tensiunea sa concretă.” Prin urmare, noțiunea de persoană se prezintă ca „bază și centru al ființei inteligente”, în care există două axe care, în mod obișnuit, urmează o logică antinomică: pe de o parte este „axa a ceea ce suntem deja, a ceea ce instituie propria natură, o esențialitate specifică”, iar pe de altă parte, „axa a ceea ce nu suntem încă, dar ce trebuie să fim, a ceea ce reprezintă un termen teleologic
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
a femeilor le transpune într-o stare de echilibru superficial, care niciodată nu poate duce la tragedii consumatoare sau la încordări periculoase. Femeia nu riscă nimic pe planul spiritual, fiindcă la ea dualismul dintre spirit și viață are o intensitate antinomică mult mai redusă decât la bărbați. Sentimentul grațios al existenței nu duce la revelații metafizice, la viziunea realităților esențiale, la perspectiva ultimelor clipe, care te fac ca în fiecare moment al vieții să trăiești ca și cum n-ai mai trăi. Femeile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de a menține un echilibru între viață și spirit. Dezechilibrul nu se exprimă atât prin oscilația între aceste două realități, prin prizonieratul succesiv în ele, cât prin viețuirea simultană într- un contrast, care determină în existența omului prezența unei structuri antinomice. Neputîndu-și armoniza aceste două elemente ale existenței, viața din el izbucnește într-o explozie primară, barbară și elementară, iar spiritul construiește, alături de viață sau deasupra ei, sisteme și perspective ce variază de la o mărime halucinantă la fantezii inutile și sterile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Cum devenirea are o ritmică specifică și un întreg sistem de alternanțe, a căror stabilire nu elimină niciodată un coeficient de probabilitate, rezultat din substructura irațională a istoriei, celelalte perioade, unilaterale până la dramatism, nu pot menține un echilibru între valori antinomice. Acestea sau se războiesc atunci într-un conflict continuu, sau pendulează și se substituie. Punctul culminant al unei mari culturi îl văd în extazul forței sale. După aceasta poate începe decadența; ea nu oferă mai puțin consolarea retrospectivă, exaltarea în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înțeleasă în sensul pe care marxismul i l-a dat prin Lenin, legând războiul de structura unui sistem, ci că politicul este o stare de conflicte latente sau declarate, dar care culminează în explozia războinică. Politicul reprezintă o permanentă structură antinomică, a cărei soluționare este numai temporară. Vitalitatea politicului derivă din prezența continuă, din imanența conflictului. Partidul într-un stat și un stat față de altul își definesc forța după primejdia și amenințarea ce o reprezintă. Nivelul politic se alimentează din capacitatea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ajunși la al doilea fenomen: dominarea de către conducători. Îi putem contesta necesitatea, condamna acțiunea sau minimaliza rolul. Dar este imposibil să vorbim de grupuri umane fără a ține seama de clasificarea lor în conduși și conducători, puteri rivale și persoane antinomice. Oricine încearcă să le înțeleagă organizarea, își pune de fiecare dată aceleași întrebări: cine conduce? Și de ce ne supunem? Iată care a fost și este încă cel mai tulburător mister din lume: un număr mic de oameni reușește întotdeauna să
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
de om divizat, duplex. Primul cunoaște riscurile transgresării interdicțiilor sociale, ale incestului, ale paricidului, dar nu știe ce înseamnă drama rupturii, opoziția dintre două universuri umane. Al doilea trăiește această ruptură, se formează prin mijlocirea tensiunii dintre cele două universuri antinomice, partea de sus și cea de jos a societății. Fie că face parte dintr-o familie nobilă fie că nu, el va fi un nesupus și un uzurpator, un străin printre ai săi. Și orice uzurpare este luarea locului altcuiva
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
altă parte, că orice resurecție de imago comportă un travaliu al celui vechi, dat uitării, asupra unuia nou. Acest travaliu se face după principiul numit coincidentia oppositorum, amestecînd și aducînd împreună două credințe, două sentimente, două personaje sau două divinități antinomice, ivite în împrejurări diferite și legate de forme de viață socială distincte. Mai precis, tot ceea ce fusese impus prin autoritatea fără margini a tatălui și ce a fost instituit prin legămîntul fraților și dreptul mamelor cu care aceștia s-au
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ascunsă”, rânduită „mai înainte de veci”, spre slava celor îmbrăcați în hainele noului Adam. Pentru a înțelege această revelație a tainei lui Hristos, care recapitulează în sine toate misterele insolvabile ale creației, rațiunea trebuie să accepte crucificarea teologică prin exercițiul gândirii antinomice și paradoxale. Gadamer, Polanyi și Marcel sunt pentru Andrew Louth doar „înaintemergători” ai acestui proiect teologic restaurator care infirmă atât sterilitatea sceptică a rațiunii carteziene, cât și entuziasmul idealist al spiritului hegelian. Nici una dintre științele pozitive ale modernității n-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a științei sociale britanice, intelectualii continentali vor propune o interpretare diferită. Ea începe prin răsturnarea logică a raportului parte-întreg și continuă cu modificarea definiției „socialului”, înțeles ca dat pozitiv, indubitabil. În cazul „științei sociale” franceze, prima noutate a abordării tensiunii antinomice dintre individ și societate ține de abandonarea soluției providențiale, cu excepția gânditorilor catolici „contrarevoluționari” precum Joseph de Maîstre (1753-1821)1 sau Louise-Ambroise de Bonald (1754-1840) - cel din urmă autor al faimoasei butade (L’homme pense sa parole avant de penser sa
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
zace” - scrie poetul Într-un loc. Dulcele, suavul, dalbul, desfătarea, răsfățul, beția sufletului se sprijină pe noțiuni din sfera amarului, sălbaticului, asprului, melancoliei, singurătăți, obscurului etc. Un vers din Conrad mi se pare că rezumă această iubire vinovată pentru categoriile antinomice. Un vers frumos, inspirat: „Iar neaua sa eternă ce luce sub lumină, RÎu d-ambru, se Îngînă cu purpura divină Și se răsfrînge-n marea de spumă și d-azur C-un cer ce-atîtea stele Îl fac și mai obscur”. Un cer
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
războinic (un soldat al grației), săgețile lui rănesc și tămăduiesc În același timp. Ființa lui este făcută din contraste, În ea se Întîlnește binele și răul, plăcerea și amărăciunea. În Cine-i Amoriul, Conachi epuizează imaginile acestei Împerecheri de elemente antinomice: Amoriul poartă arme ca ostașii, dă năvală și fuge cu slăbiciune, ia cetăți dar nu le-nchină, se dă rob dar și robește, rănește și vindecă, aprinde focul groaznic și potolește focul... Armele lui sînt mila și iubirea: „Armele lui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
față de pricipii încălcate care în Creație devin redesenarea istoriei fără a se recurge la greci, ce-au făcut risipă de tot felul, de fantasme, cu mitologia lor? Da, dar... Odinioară se vorbea de opoziția dintre lumină și tenebre, de forțe antinomice precum dragoste și ură. Acum, datorită lui Telesio, caldul și recele se confruntă și se recunosc, căci,așa cum susține el, lumea trăiește în integritatea ei și are un singur suflet ce pătrunde peste tot și tinde spre un scop unic
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
fost dezvăluite în presă aceste planuri, Secretarul Apărării, Donald Rumsfeld, a trebuit să nege imediat veridicitatea proiectului. Însă credibilitatea și puterea blândă americane fuseseră deja prejudiciate. În cele din urmă, este o eroare să privim diplomația publică doar în termeni antinomici. Uneori este vorba despre o competiție între "informațiile mele și informațiile tale", dar de multe ori ambele părți pot avea de câștigat. Diplomația publică germană din timpul Războiului Rece constituie un bun exemplu în acest sens. Spre deosebire de cea franceză, care
Puterea blândă by Joseph S. Nye, jr. () [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
-l aplica unei astfel de cercetări este Ioan Vultur, pentru care proiectul comunicativ fantastic este definit ca interacțiune interogativă între subiectul produselor și cel receptor care vizează provocarea lectorului să soluționeze și să caute, prin dezvoltarea unei structuri de contrast antinomice, paradoxală în raport cu cunoașterea comună. Iar, frontierele fantasticului (fabulosul feeric, miraculosul mistico-magic și superstițios, ocultismul inițiatic, literatura științifico fantastică, proza poetică și alegorică, proza vizionară, literatura de aventuri, proza de analiză etc) sunt studiate de Sergiu Pavel Dan, care nu le
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
către publicuri a priori neinteresate (scop pedagogic); în fine, de fidelizare, în cadrul dezvoltării unei sociabilități culturale (participarea la conferințe și la dineuri, la societățile Prietenilor muzeelor etc.). Muzeele, ca și alte instituții culturale, se orientează în mai multe direcții aparent antinomice: deoarece se interesează de public, serviciile lor comerciale dezvoltă "cerere" muzeală prin mijloace de comunicare, după metode testate (publicitate, obiecte derivate) (cf. Denis Bayart și Pierre-Jean Benghozi, Le Tournant commercial des musées en France et à l'étranger, La Documentation
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
acest punct de vedere, că în singura capodoperă în proză a simbolismului, Bruges la Morte, romanul lui George Rodenbach, roman poematic care rămâne modelul transfigurator al realismului, opoziția se reinstalează puternic, seraficul, iubirea pură, reprezentată de o eroină moartă, este antinomică cu dublul ei vulgar, decadent și derizoriu. Iubita moartă, idealizată prin văduvia idolatră a eroului, învinge, paradoxal, în finalul romanului, caracterul ei angelic fiind mult mai pragmatic decât venerata Beatrice a lui Dante, care-i îndrumă poetului înălțarea către transcendență
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
scriitori medievali, care aparent par foarte bine cunoscuți, nu poate fi decât benefică. Elementul de originalitate al tezei noastre constă în faptul că încearcă să analizeze personajul feminin, plecând de la impunerea a două tipologii: donna angelicata și donna demonicata. Aparent antinomice, cele două categorii umane se vor dovedi complementare, deoarece personajul feminin pozitiv, donna angelicata, nu mai este atât de credibil, nu mai reprezintă decât imaginea abstractă a unei calități sau virtuți, pe care intenționează, didactic, să o reliefeze, devine detașat
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
spirituale, ci cu destinul, cu viața, pariază cu sine însăși că are calitățile și voința de a se impune în universul masculin misogin, de a-și crea un spațiu propriu și este triumfătoare de fiecare dată în încercările ei. Aparent antinomice, cele două tipologii vor deveni complementare în operele lui Giovanni Boccaccio și ale lui Geoffrey Chaucer. În primul rând, pentru cei doi scriitori donna angelicata nu mai este atât de mult spiritualizată, s-a umanizat, păstrează însușiri morale indiscutabil pozitive
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
monotonia, devine „impregnată și în același timp complet saturată, în toate aspectele ei, de reprezentări religioase”506, încât despărțirea dintre secular și spiritual amenința în fiecare clipă să se piardă 507. Este o lume cuprinsă de misticism și de superstiții, antinomică în tendința ei permanentă de a oscila între bine și rău. Pe de o parte, se manifestă credința în divinitate, percepută ca supremă călăuzitoare și protectoare. De multe ori povestitorii invocă atât la începutul, cât și la sfârșitul istorisirilor lor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
acest punct de vedere, că în singura capodoperă în proză a simbolismului, Bruges la Morte, romanul lui George Rodenbach, roman poematic care rămâne modelul transfigurator al realismului, opoziția se reinstalează puternic, seraficul, iubirea pură, reprezentată de o eroină moartă, este antinomică cu dublul ei vulgar, decadent și derizoriu. Iubita moartă, idealizată prin văduvia idolatră a eroului, învinge, paradoxal, în finalul romanului, caracterul ei angelic fiind mult mai pragmatic decât venerata Beatrice a lui Dante, care-i îndrumă poetului înălțarea către transcendență
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]