1,203 matches
-
întemeiază o filosofie politică radical individualistă: ea celebrează individul transformat în măsură a idealului. -5 Hedonismul anarhist. Antiphon prefigurează într-un anumit fel - dar să fim prudenți în ceea ce privește logica precursorilor... - individualismul modern, întrucât afirmă și definește individul în termeni de antinomie radicală cu societatea, ceea ce arată că nu se poate avea în vedere nicio rezoluție conciliantă. Cel mai adesea, întregul triumfă în detrimentul părților, iar subiectivitățile sunt diluate în colectivitate. Filosoful sofist apără cauza individului, atacând comunitatea, vinovată că fabrică în serie
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
concepte ale culturii; sau, mai exact, ei întrevăd dispariția tipului cultural în avantajul total al tipului tehnic. Eu cred că asta este o falsă alternativă în care, în ceea ce mă privește, refuz categoric să optez. Nu există în fond nici o antinomie, nici o antiteză, între cultură și civilizație; sunt în esență unul și același lucru - civilizația fiind stadiul diferențiat, plural, articulat al culturii. Cu alte vorbe, civilizația este cultura în stadiul societății civile, și nu în cel al comunității gregare. Comunitatea gregară
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și amovibile și biblioteci fără cărți. — Apocaliptic! — Hm! Părerea unor Tönnies sau Spengler că civilizația reprezintă osificarea, deci sfârșitul culturii, că adică orice cultură sfârșește într-o civilizație, îmi pare neadevărată ca formulare întrucât, repet, eu nu pot vedea nici o antinomie între cultură și civilizație; civilizația nefiind altceva, cum spuneam, decât articulația evoluată a culturii. Ideea lor (a lui Tönnies, Spengler etc.) cum că civilizația înseamnă pierderea organicității culturii și o tranziție către mecanizare e adevărată numai dacă schimbăm termenul. Căci
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
odiului și deriziunii prin termenul batjocoritor de „les Importants”. În spiritul lui Descartes și al lui Alain, libertatea înseamnă decizie, iar decizia e deopotrivă un act al judecății și unul al voinței. Din punctul acesta de vedere, nu este adevărată antinomia (în fond romantică) dintre voință și luciditate. Voința nu este, în concepția aceasta, o pornire oarbă, o forță irațională și obscură (cum apare, de pildă, la Schopenhauer), incompatibilă cu luciditatea care ar fi chipurile inhibitorie și paralizantă. Dimpotrivă, pentru Alain
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
creator În devenire nu privește numai discursul despre cărțile necitite. La un nivel superior, Însăși creația, oricare i-ar fi obiectul, este cea care conține o anumită detașare de cărți. Căci, așa cum bine o arată Wilde, există o formă de antinomie Între lectură și creație, orice cititor riscând, odată pierdut În cartea altuia, să se Îndepărteze de universul său personal. Iar dacă un comentariu la cărțile necitite este o formă de creație, În schimb, creația presupune să nu zăbovești prea mult
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
ne pretind, În mod paradoxal, o pregătire și o disponibilitate de acțiune care contravin scopului sau rostului intrinsec al acestor dorințe sau aspirații.) Dacă nu greșești, nu poți dobândi Înțelegerea. (Acest principiu al coincidenței contrariilor se aplică, de fapt, oricărei antinomii: răul este necesar, căci provoacă binele; sacrul nu poate fi Înțeles În afara profanului, durerea, În afara plăcerii, puritatea morală, În absența desfrâului; contradicția e cea care ne face productivi etc.) „Omul nu poate crea Împrejurările, dar se poate folosi de cele
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
cercetătorilor abia în ultimele decenii. M. îi consacră o monografie - The Logical and Semiotic Status of the Canonic Formula of Myth (1993), în care se arată că narativitatea mitică se sustrage logicii clasice și se constituie ca un tip de antinomie. Contrar ipotezei lui Lévi-Strauss și contrar cu ceea ce se întâmplă în folclor, unde are loc o „rezolvare” a conflictului, în mit conflictul este perpetuat. Cercetarea interdisciplinară, cea pluridisciplinară și cea transdisciplinară sunt proprii lucrărilor cu caracter eseistic și filosofic ale
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
chiar un suflu tragic ardent. Poetul se situează între un „dincoace” și un „dincolo” de hotarul existențial, apărându-se de amenințarea neantului printr-un sentiment necontrafăcut al valorilor vieții. Lirica denotă patos etic, justițiar, iar lumea se desface - maniheic - în antinomii bine delimitate. Legătura cu folclorul e consangvină, ca la cei mai reprezentativi poeți basarabeni, configurând un program etic și estetic care presupune cultul rădăcinilor, al casei, pragului și vetrei. Satul se conturează ca un univers coerent, o cetate morală, axis
MATCOVSCHI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288058_a_289387]
-
textului lui Cornel, sigur că, În raport cu autonomia limbajelor științifice ale modernismului, textul este un text hibridizat. Dar pe de altă parte, chiar și termenul hibrid mi se pare puțin exagerat de utilizat În acest caz, pentru că ar presupune o anumită antinomie sau o tensiune interioară În text, Între două voci stilistice preluate sau care pot fi recognoscibile ca fiind disjuncte. În schimb, aici ele sunt unite și funcționează În mod unitar tocmai datorită coreferențialității continue. Textul este la tot pasul conștient
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
În textul Sandei -, nu este intelectualul sau scriitorul acela, În sensul mare. Sanda a identificat manifestările acestui tip de intelectual În afara mainstream-ului - ca să folosesc un termen englezesc, pentru că nu există În română unul mai bun. Și atunci, dacă abandonăm această antinomie literatură-politic, care Într-adevăr a generat mari Îndoieli dacă În România s-a rezistat sau nu - politic vorbind, aici Marius are dreptate, societatea civilă a fost cvasiinexistentă la noi -, din perspectiva opoziției la limbajul oficial, În funcție de diversele perioade ale oficializării
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
măștilor unei esențe inaccesibile, ca și al schimbării măștilor; motivul oglindirii, al răsfrângerii Unului în forma materială a chipului contemplat; motivul narcisiac al autocontemplării, al descoperirii unității sinelui în identitatea iluziilor sinelui răsfrânt de sine. Platonismul funciar, barocul reprezentărilor, romantismul antinomiilor, nietzscheanismul sfidării limitelor se regăsesc în poeme tragice, înghețate sub răceala unei forme tehnic impecabile, raportabilă la forme textuale preexistente. Spirit profund mistic, D. se disciplinează prin cultură, impunând cititorului o decodare a mesajului cel puțin dublă: la nivelul aparențelor
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
poziția «oficială» s-a datorat mai ales acelor domenii de activitate la care cercetătorii americani din cadrul Departamentului de Cercetare și Analiză se pricepeau cel mai bine, respectiv «acea sferă a științei cunoscută, în general, ca sociologie». În toate aceste discipline, antinomiile dintre fapt și valoare, erudiție și spiritul partizan cu care Max Weber s-a luptat cu atâta eroism au fost în mare parte estompate... a venit vremea sociologilor, a economiștilor și informaticienilor... Așa cum credibilitatea politică a Departamentului depindea de imaginea
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
vieții noastre sociale și culturale [...], cu multiplele întretăieri de curente ideologice, dar și din punctul de vedere al efortului de diferențiere față de ce a fost înainte”. Privind literatura contemporană, criticul schițează portrete de reținut. Frapantă la Tudor Arghezi ar fi antinomia; personaj „faustian”, în el sălășluiesc nu numai „două suflete, ci se ciocnesc principiile contradictorii ale omului modern”. La Lucian Blaga, un anxios lirico-reflexiv, atrage atenția „cugetarea plasticizantă”. În cadrele modernismului, Blaga e „unul din cei mai originali creatori de imagini
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
București, 1965; Negoițescu, Scriitori, 335-339; Regman, Cărți, 257-263; Felea, Reflexii, 195-201; Piru, Panorama, 481-486; Ileana Vrancea, E. Lovinescu, artistul, București, 1969; I. Negoițescu, E. Lovinescu, București, 1970; Eugen Simion, E. Lovinescu, scepticul mântuit, București, 1971; Florin Mihăilescu, E. Lovinescu și antinomiile criticii, București, 1972; E. Lovinescu interpretat de..., îngr. și introd. Florin Mihăilescu, București, 1973; Ungheanu, Pădurea, 173-184; Raicu, Structuri, 15-25; Cioculescu, Itinerar, I, 210-213, II, 286-290, V, 406-431; George, Sfârșitul, I, 134-141, II, 158-165, IV, 130-141, 148-161; Baltazar, Evocări, 107-116
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
braț voinicesc”. Mai interesant, discursul dedicat domnitorului Grigore Dimitrie Ghica la 30 iulie 1822 dezvoltă într-un stil mesianic, ce îl anunță pe acela al lui I. Heliade-Rădulescu, o filosofie a istoriei de inspirație iluministă. Dialectica istoriei se revendică de la antinomia bine-rău. Convertibilitatea celor două esențe determină evoluția ciclică a omenirii. „Roata veacurilor” este mișcată de alternarea stărilor de sărăcie (răul) și de bogăție (binele). Discursul se încheie cu o personificare a patriei, dând expresie mândriei de a fi dobândit în
LAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287757_a_289086]
-
în punctul 0), precum și plasarea conceptelor cu predilecție în jumătatea pozitivă a scării. De asemenea, se pune la îndoială caracterul bipolar și simetric al adjectivelor. S-a evidențiat că nu toate adjectivele sunt în poziție liniară; cercetările au dovedit că antinomia lexicală nu coincide întotdeauna cu cea psihologic-subiectivă (Menahem, 1969). De aceea, e nevoie de mare prudență în selectarea antonimelor și interpretarea datelor. În ciuda dezavantajelor, prin multiple comparații între profilurile pe care le oferă, diferențiatorul semantic reprezintă un instrument de lucru
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
unui tânăr polonez (Ignacy): dacă să-l redea tatălui său, onorabilul Tomasz Kobrzycky, fost maior în armata poloneză, sau să îl arunce în brațele unui puto (miliardarul excentric Gonzalo). Cu alte cuvinte, regăsim și aici predilecția lui Gombrowicz pentru acele antinomii ale spiritului care conduc la dispunerea binomică a contrariilor (maturitate/ imaturitate, tinerețe/ bătrânețe, construcție/ demolare, formă/ negarea formei). Totuși, dincolo de un anumit punct, contrariile sunt depășite, din moment ce sub presiunea insuportabilă a circumstanțelor, orice poate deveni orice, scenariul uciderii este mai
Simulacru și putere by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17161_a_18486]
-
în comun cu practica exegetică propriu‑zisă. Pierre Jay afirmă pe bună dreptate: „Întreaga admirație pe care Ieronim o dovedește pentru Origen ca exeget nu îl împiedică să prefere acestei scheme tripartite de nuanță elenizantă, sistemul binar, mult mai adecvat antinomiilor noutestamentare, pe care le reflectă practica exegetică obișnuită”. Cel de‑al doilea principiu decelabil în Comentariul la Daniel constă în reproducerea sistematică a tuturor interpretărilor propuse fie de adversarii săi (păgâni sau iudei), fie de înaintașii săi creștini. De multe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lit. (1941), 715-724, Ist. lit. (1982), 799-808; Ileana Vrancea, E. Lovinescu, critic literar, București, 1965, 37-98; Eugen Simion, E. Lovinescu, scepticul mântuit, ed. 2, București, 1996, 101-126; Z. Ornea, Studii și cercetări, București, 1972, 44-113; Florin Mihăilescu, E. Lovinescu și antinomiile criticii, București, 1972, 117-221; Micu, Modernismul, I-II, passim. F. M.
SINCRONISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289696_a_291025]
-
de adâncime a textului, pe discernerea rețelelor și a structurilor simbolice, într-o abordare hermeneutică și comparatistă. Problematica, temele și motivele asupra cărora se insistă ar fi eul (inițierea în sine), erosul și conjuncția sa cu tanaticul ori cu esteticul, antinomiile cunoașterii sau ale ființei - rezolvate tot prin „soluția morții”. Lucrarea Liricul și tragicul (1983) pornește de la premisa întâlnirii, în modernitate, între liric și tragic, dincolo de limita categoriei literare stricte. Plecând de la Kant (un alt „favorit”) și trecând prin Aristotel, Goethe
SORESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289798_a_291127]
-
ontologică, estetică sau gnoseologică) despre variantele și posibilitățile de realizare ale tragicului modern. Partea originală a cărții o constituie exegeza propriu-zisă a operelor, într-o scurtă istorie a liricii tragice românești (înțelegând prin „tragic” ceea ce provine dintr-o tensiune ori antinomie ireconciliabilă): de la poeziile eminesciene în care se percepe „starea agonală a eului liric” (Odă în metru antic, Melancolie, Luceafărul), la „spaima de neant” a lui Bacovia și Blaga sau la neliniștea de tip acedía a lui Arghezi. Tocmai de aceea
SORESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289798_a_291127]
-
de neant” a lui Bacovia și Blaga sau la neliniștea de tip acedía a lui Arghezi. Tocmai de aceea, în urmărirea uneia din temele „lirice tragice” predilecte în poezia română, și anume întâlnirea dintre Hypnos și Thanatos, autoarea vede „suspendarea antinomiilor” și, poate, cel mai provocator capitol este o hermeneutică a „spiritului” poeziei argheziene, înțeles ca unul daimonic (în sens goethean) și dedublat, sfâșiat de tragicul unei tensiuni (așteptare ori fugă) „fără deznodământ”. În Lumea, repovestită (2000) sunt reluate temele predilecte
SORESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289798_a_291127]
-
sensul pe care moartea Îl proiectează În câmpul conștiinței mele, trebuie să caut să Înțeleg natura intimă a eului meu. La această Întrebare, K. Jaspers afirmă că eul are semnificația unei naturi antinomice care explică această neliniște. În ce constă antinomia eului? În următoarele aspecte: aă În sciziunea externă diferit de mine, și interioară propriu mie, sau Între sensul empiric și sensul existențial, Întrucât eu sunt pentru ceilalți ființă exterioară, persoană, iar pentru mine sunt ființă interioară, conștiință. bă În faptul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
destinului. Este un act care sfârșește tragic. Eroul este simbolul forței luminoase, vitale, care Învinge. Persoana tragică este simbolul forțelor tenebroase ale morții care anulează pe cel care se opune. Între cele două situații ontologice, trebuie permanent să vedem omul. Antinomia persoanei ni se revelează Între eroic și tragic, considerate ca două ipostaze egal posibile de a fi ale acesteia. Eroul se glorifică, pe când persoana tragică devine damnată. Primul ne stârnește admirația, cel de-al doilea mila. Ne aflăm În fața a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
destinului lumii de astăzi. SCRIERI: Poeme banale, București, 1969; Balerina portocalie, București, 1970; Ora translucidă, București, 1974; Acceptați retrovizorul, București, 1974; Aventură în cosmos, București, 1974; Pregătirea pentru echinox, București, 1977; Amfora de rezervă, 1979; Destăinuirile vulcanilor stinși, București, 1985; Antinomii, Cluj-Napoca,1986; Multiplii faptului divers, București, 1986; Departe, între ieri și mâine, Cluj-Napoca, 1991; Destin de împrumut, București, 1995; Învinși de abstracțiuni, București, 1995; Delapidatorul de timp, Cluj-Napoca, 1996; Tratat de fantezie, Cluj-Napoca, 1997; Partitură pentru uimire, București, 1999; Generația
SARBU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289495_a_290824]